Biblio Polis - Vol. 56 (2015) Nr. 1  
ARHIVA  
PROCESUL LITERAR CONTEMPORAN / THE CONTEMPORARY LITERATURE PROCESS / СОВРЕМЕННЫЙ ЛИТЕРАТУРНЫЙ ПРОЦЕСС
Vitalie RĂILEANU
Un panoramic al apariţiilor editoriale (IV)

UN PANORAMIC 
AL APARIŢIILOR EDITORIALE (IV)

Reflecţii şi impresii la apariţia Dicţionarului limbajului poetic 
al lui Octavian Goga

Datorită bonomiei poetului academician Nicolae Dabija, biblioteca mea personală s-a îmbogăţit şi s-a înnobilat cu un deosebit şi masiv volum intitulat Dicţionarul limbajului poetic al lui Octavian Goga1* (Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2013). Academicul volum reflectă munca asiduă, pe parcursul mai multor decenii, realizată de binecunoscutul profesor la Catedra de limbă şi literatură română de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Gheorghe C. Moldoveanu.

Dicţionarul dat, pe care încercăm să-l prezentăm, este, după părerea noastră, un deosebit omagiu adus celui care „s-a ars pe sine prin flacăra nestinsă ce ardea în el” (N. Iorga).

În cele 854 de pagini, profesorul universitar Gheorghe C. Moldoveanu include un vast studiu al limbajului poetic al lui Octavian Goga, vizând texte, surse nevalorificate până în prezent, enciclopedii, dicţionare, monografii etc.

Volumul este structurat în şapte părţi şi anume: Introducere (p. 5-27); Norme tehnice (p. 27-43); Abrevieri (p. 43-44); Abrevieri bibliografice (p. 44-45); Dicţionarul limbajului poetic al lui Octavian Goga (p. 45-775); Frecvenţa cuvintelor din poezia lui Octavian Goga în ordine descrescătoare (p. 775-851) şi pe final ni se prezintă o Bibliografie selectivă (p. 851-854).

Chiar din prefaţa Dicţionarului constatăm că, în materie de studiere a operei lui Octavian Goga, încă mai pot fi surprize. Volumul, ne face plăcerea să credem, reprezintă încă o treaptă necesară pentru apropierea studenţilor filologi, a masteranzilor, doctoranzilor, dar şi a cercetătorilor literari faţă de adevăratul Octavian Goga, faţă de incomparabila sa operă literară. Credem că a pătrunde şi a străbate vastul spaţiu al limbajului octavian, întrupat de Poet, care şi astăzi, în acest început de mileniu trei, se dovedeşte a fi o constelaţie, este o obligaţie a noastră. Tuturor cercetătorilor şi oamenilor de litere le revine nu mai puţin datoria de a le explora!

Vastul studiu, publicat prin meticuloasa cercetare întreprinsă de universitarul Gheorghe C. Moldoveanu, ne reprezintă, dincolo de clişeele cu care am fost obişnuiţi, un poet plin de vitalitate şi calităţi. Pentru confirmare cităm: „Lucrarea de faţă este unică în literatura română de specialitate, prin concepţie şi realizare, oferind cea mai complexă imagine asupra limbajului poetic al autorului cântării pătimirii noastre şi deschizând ample perspective asupra universului creaţiei acestuia. Prin substanţa sa, lucrarea se adresează specialiştilor în literatură, care îşi pot fundamenta demersul pe întregul lexic al poetului, cu valorile lui denotative şi conotative; lingviştilor, care pot găsi informaţii despre structura semantică, posibilităţile combinatorii ale cuvintelor în contexte concrete etc., sau despre componenta lexicală a stilului lui Goga, în comparaţie cu a altor poeţi, a limbajului poetic, raportat la limbajele nonpoetice etc.; cititorilor nespecialişti, doritori să-şi formeze opinii avizate asupra virtuţilor limbajului din poezia lui Octavian Goga şi nu numai.”

Volumul Dicţionarul limbajului poetic al lui Octavian Goga vine să îmbogăţească bibliografia deja existentă despre poet şi se constituie într-un vibrant omagiu adus operei şi personalităţii acestuia. Prezentul Dicţionar arată clar că tot ce este legat de Octavian Goga n-a fost nicicând un teritoriu rezervat doar Istoriei literare. Prin deosebitul cuprins şi conţinut academic pus la dispoziţie de Gheorghe C. Moldoveanu, volumul dat se înscrie în rândul studiilor de excepţie referitoare la opera poetului Octavian Goga.

Aclamăm acest Dicţionar, această cale de acces în universul poetic al lui Octavian Goga pentru îmbinarea poeticului cu lingvisticul şi pentru adevărata receptare a literaturii noastre.

Poeme pentru Ivan Gogh 
scrise în mileniul trei

Pe mine nu m-a mirat faptul că Maria Pilchin, un critic literar atât de promiţător, precum se dovedeşte în ultimii ani, a venit pentru cititorul care încă nu-i cunoaşte scriitura cu acest volum de versuri, intitulat în stilul său inconfundabil – Poeme pentru Ivan Gogh2* (Piteşti, 2015). Autoarea încearcă chiar prin primele poeme să se dezvăluie ca un spirit a cărui luciditate o surprinde conştientă de limitele fiinţei, dar şi resemnată: „ţii minte în parcul / lung ca o alee / ca o viaţă de om / ca râul lui heraclit // când eu firea mea / toată o gură eram / buze însetate de tine / heracle de bibliotecă” (Memento (A)mori, p. 5).

Cititorul atent va remarca, în versurile Mariei Pilchin, inovaţiile deosebite la nivelul lexicului şi al sintaxei, care creează impresia de criptic, încât demersul liric ar putea fi pus în legătură cu o profesiune ludică a poetei, asociată, la rându-i, cu nevoia şi de alte vocabule decât cele existente: „ei strigau cu pancartele / noi ne iubeam / nebun şi paradisiatic / jos sus / strigau ei / toate culorile / curcubeului politic / se revărsau în urbe / şi noi citeam / cu ivan gogh / viile roşii / albastre verzi / ce cromatic / ivan gogh / preafericitul / ivan gogh” (Ivan Gogh, p. 6). În felul acesta toate culorile curcubeului politic, viile roşii, albastre, verzi etc. sunt doar câţiva termeni ale sintagmei prin care vocea şi stilul încearcă să-şi dezvăluie sinele.

Insistăm să mai accentuăm şi faptul că nu este vorba de o poezie ermetică, ci, mai degrabă, de o tentativă de redefinire a realităţii, cu tot ce presupune acest act, ca o posibilă renaştere după gândul poetei, unde, fireşte, cuvântul e materie primă pentru construirea versurilor: „copilul nostru / împarte cărţile casei / în „română” şi „rusă” / şi copertele noastre / ca două oşti / stau de o parte / şi de alta / a drumului / pe care îl trecem / prin marea roşie / a vieţii” (Marea roşie, p. 13) sau, şi mai confirmativ poate fi citit poemul Ianus Bifrons de la pagina 24: „vociferări / strana cântă pe două voci / aşa cântă doar slavii // sec ura stă între noi / cuvânt împreunat / rod cariile în cărţi / cuvânt răsturnat // dinspre nistru vin toate / neîncrederi credinţe / ţara mea nu e teritoriu / ţara mea e o hartă // un corp de femeie / e ţara mea / ştiut de tine / dorit de tine.”

Surprinzătoare pare a fi şi noutatea lexicală, coborâtă cu îmbinări sintactice diferite de cele normative, care generează decodificări aleatorii ale mesajului transmis, iar autoarea, mai mult decât în alte situaţii, mizează deosebit pe cititorul acestui început de mileniu trei, pe complicitatea lui, impulsionându-l să fie activ, să ataşeze sensuri textului, să-şi asume, astfel, el însuşi parte din actul creaţiei, acestea căpătând caracter interactiv, de exemplu: „şi el era de stânga / şi zicea că ştie ce ştie // şi îi doreai un gulag / să vadă să simtă / să mute pietrele / aşa pur şi simplu / să numere pescăruşii / la ordinul nu ştiu cui / să urle internaţionala / până să cadă în genunchi / noaptea pe ger / să nu cunoască femeie / ani şi ani / să trăiască cu gândul / la universul de mantra // aşa doar ajungi la absolut / altfel nu / altfel nu exist / tantra” (Mantra pentru gulag, p. 41).

Trecând de suprafaţă, poezia Mariei Pilchin e o poezie a căutărilor şi a împărtăşirii celor descoperite, dar absenţa punctuaţiei, în toate poemele, accentuează dificultatea decodării optime a sensurilor, gest deliberat al autoarei, confirmat de o topică neobişnuită şi deplasarea unor morfeme, specifice unor categorii gramaticale, spre altele: „biblioteca din alexandria / nu era pat conjugal / cărţile deloc declaraţii de amor / cuvinte surde / în faţa tăcerii / hainele nu cădeau pe covor / muţenia cădea / ne certam ca doi amanţi / fără să ne fi iubit / geloziile erau de papirus / de palimpsest cultural / erau toate” (Geloziile erau pe papirus, p. 56). Un posibil traseu al apropierii de această poezie a poetei noastre ar cuprinde nişte etape, spre exemplu, ar putea, mai întâi, ca versurile să fie apreciate un drept al valorificării lecturilor autoarei, apoi să se bănuiască o intenţie ludică, pentru ca, în cele din urmă, să se pună aspectul lingvistic al textelor pe seama unei „insuficiente” posibilităţi a cuvintelor existente de a cuprinde pe poetă în toate frământările şi confesiunile, determinând-o să creeze altele după stilul ei inconfundabil!

Cert este că cititorul, oricât de avizat / lecturat ar fi, încercând o abordare obişnuită a textelor, se află în dificultate, chiar dacă îşi propune doar o luare în stăpânire a mediei ramificaţiilor pe care le poate dezvolta un fragment sau altul, dar şi volumul în ansamblu.

Cu certitudine putem afirma că Maria Pilchin, prin cuprinsul acestui volum de versuri, îi propune cititorului său să-şi asume participarea la un maraton al lecturii conştiente: „ivan gogh citeşte luceafărul de dimineaţă / maria gogh spală geamurile / aşa cum lumina vie tot mai puţină / şi mai puţină de la răsărit / la tv frumoasa blondă ne povesteşte / ştirile de la ora cinci / consiliul familiei ia decizia / să nu mai privească televizorul / să nu mai asculte nimic / aşa cum totul este o poveste veche / veche de tot în care se schimbă / numele de ţari şi secretari / mereu mă gândesc dacă europa ne va vinde / mereu mi-e frică că poate să se producă ruptura / şi lucrurile să pornească iarăşi de la capăt / ca într-un disc de vinil stricat” (Gogomăniile de la ora cinci, p. 69).

Evadarea în viaţa frumosului observat

Celui care cunoaşte întreaga activitate scriitoricească, nu numai de poet, ci şi de promotor al poeziei pentru copii, a lui Nicolae Roşioru, nu-i va fi greu să desprindă din paginile plachetei Soare-n floare3* (Ed. a 2-a, Chişinău, 2013) elementele unui crez estetic, temeinic şi statornic, chiar prin raportare la perioada căutărilor sale, mult mai îndepărtată altfel, în timp, decât se crede. Ceea ce atunci părea, încă, doar o simplă tatonare, se adevereşte în paginile acestui minunat volumaş de poezie pentru copii.

Dacă academicianul Mihai Cimpoi afirmă „…că literatura pentru copii este Blazonul de nobleţe al culturii române din Basarabia”, atunci Nicolae Roşioru vine în imediata apropiere a acestui argument cu frumoasele, sincerele, memorabilele sale poeme pentru cei mici: „Uite sus pe bolta mare / Soarele a dat în floare, / Parcă-ar fi o romaniţă / Bună pentru coroniţă” (Soare-n floare). Aceste mici definiţii despre natură, gâze, păsări, plante, fenomene ale naturii etc., alcătuiesc cuprinsul unei mici enciclopedii adresată / dedicată cititorilor începători. Poetul vede un fel de joc, ca manifestare esenţială a copilăriei, un domeniu al deplinei libertăţi, al evadării în viaţa frumosului observat, contemplat şi memorat: „S-a dus ploaia după zare, / Ies furnicile la soare / Şi-mpeună, la fuguţa, / Prind să-şi muruie căsuţa. / Nu e casă mai frumoasă, / Înserarea când se lasă” (După ploaie); „Cărăruşă, du-mă, du / Pân-la coasă, du-du-du, / Să-i duc apă lui tăticul, / Că din zori adună spicul. / Să-i duc apă de izvor / Şi să-l văd, că-mi este dor” (Dor). Nicolae Roşioru le sugerează tinerilor cititori că în copilărie se cade să vedem o sursă inepuizabilă a educaţiei şi a întregii culturi: „– Spicuşor de grâne, / Spic bălai de soare, / Vântul când te bate, / Oare nu te doare? / Spicuşoru-alene / Trupul îşi mlădie: / – Vântu-mi este tată / Şi el mă mângâie. / – Spicuşor de grâne, / Spic bălai de soare, / Când ploiţa cerne, / Nu ţi-i rece oare? / Spicuşorul sună / Parcă a mirare: / – Ploaia-mi este mumă, / Cu ea cresc mai mare” (Spicuşor de grâne). Astfel, omuleţul cititor deprinde marele taine ale vieţii.

Probabil că anume prin toate manifestările copilăriei – joc liber, acte rituale carnavaleşti, spunerea de poezii şi poveşti, participarea la ritualuri ale muncii ş.a. a rămas nealterată şi identitatea naţională: „Între cer şi pământ, / de la munte la mare, / Dumnezeu ne-a ales / locul nostru sub soare. / Şi-un nume ne-a dat, /şi-un sfânt dor de mamă, / şi-atât de curat / un grai fără seamăn. / Graiule-dorule, / îndurătorule, / graiule-floare / de busuioc, / sfântule tare, / fără de moarte, / cântec de dragoste / şi de noroc. / Graiul român / a fost să ne fie / tâlcul şi rostul / în toate mereu, / anafura sfântă / apa cea vie, / dată de Marele / Dumnezeu. / Graiule-dorule, / îndurătorule, / floare-de-colţ / pe un vârf neatins, / câtă durere / şi cântec, şi dragoste, / şi câtă lumină / în noi ai aprins! ” (Graiule-dorule).

Nicolae Roşioru rămâne a fi un poet ce se apropie intim de natură, păstrând ordinea naturală a descrierilor de pastel: „Stoluri, stoluri peste zare, / Se duc păsări călătoare, / Frunzele se duc pe vânt, / Apele curg în pământ, / Oamenii se duc de-acasă / Cale dusă, cale-ntoarsă. / Ah, ce bine e, ce bine: / Codrul locului se ţine, / Satul locului rămâne! ” (Stoluri, stoluri…), „Ninge lin, ca în poveste, / Dalb e codrul meu străbun. / Cade neaua paşnic peste / Crânguşorul de alun. / Ninge peste codru, dulce, / Peste paltini, peste ulmi. / Stau stejarii ca haiducii / Cu privirile spre culmi. / Codrul – lăutarul tace. / Ninge peste tei şi fagi. / Nu cunosc mai multă pace, / Ca-n aceste locuri dragi” (Pastel). Aceste două poezii alcătuiesc o descriere particulară a frumosului şi esteticului, angajându-i pe copii în realizarea / memorarea acestui peisaj. Dialogul sincer despre Univers într-un limbaj metaforic în care este concepută lumea îi face pe micii cititori să înveţe pe de rost astfel de versuri ce alcătuiesc cuprinsul plachetei intitulate foarte simplu, dar destul de sugestiv (sic!) – Soare-n floare.

Înzestrat cu o sensibilitate acută pentru blânda-calda poezie pentru copii, deseori tăinuită, Nicolae Roşioru intuieşte exact aceste valori, volumele sale, precum şi colecţia Tropoţel şi Tropoţica (2010-2013), fiind în acest sens un ghid pe care părinţii firavilor lectori pot miza, chiar şi atunci când îţi lipsesc, pentru moment, iar micii cititori pot gusta dintr-o frumoasă cultură poetică ce nu-l trădează niciodată pe autorul cu numele – Nicolae Roşioru.

Vitalie RĂILEANU,
critic literar


1* MOLDOVEANU, Gheorghe C. Dicţionarul limbajului poetic al lui Octavian Goga / Gheorghe C. Moldoveanu. Bucureşti : Ed. Academiei Române, 2013. – 854 p. – ISBN: 978-973-27-2383-8.

2* PILCHIN, Maria. Poeme pentru Ivan Gogh : (poezii) / Maria Pilchin. Pitești : Ed. Paralela 45, 2015. – 80 p. – (Col. Avanpost ; coord. : Călin Vlasie). ISBN 978-973-47-2041-5.

3ROŞIORU, Nicolae. Soare-n floare : poezii pentru copii. Ed. a 2-a. – Chişinău : [S.n.], 2013. – 60 p. (Tipogr. „Prag-3”)