Biblio Polis - Vol. 56 (2015) Nr. 1  
ARHIVA  
REMEMBER
Elena DABIJA
Din avalanşa de impresii şi amintiri despre Grigore Vieru

DIN AVALANŞA DE IMPRESII ŞI AMINTIRI DESPRE GRIGORE VIERU

„Ne regăsim cu toţii în poezia şi cântecul lui Grigore Vieru.”

(Spiridon Vangheli)

O carte pe masă este asemeni unei pâini sau asemeni unui soare. Stau acuma în biroul meu şi din mulţimea de cărţi, primite recent de la Departamentul managementul infodocumentar al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, apare cartea lui Grigore Vieru Tu m-ai strigat, fiule? Mă bucur de fiecare carte nouă intrată în colecţia Centrului Academic Internaţional Eminescu, dar de această carte m-am bucurat îndeosebi. Am pe masă o CARTE-PÂINE-SOARE, o antologie de o ţinută editorială de excepţie, apărută la Editura pentru copii „Guguţă”selecţia şi concepţia căreia îi aparţine scriitorului Spiridon Vangheli. Cartea este editată cu suportul financiar al Primăriei Municipiului Chişinău – primar general Dorin Chirtoacă.

De pe coperta acestei antologii ne priveşte tânărul Grigore Vieru, iar nişte rămurele îi sunt alinare. Deschid cartea şi poetul, cu privirea-i adâncă şi blajină mă priveşte iarăşi de pe foaia de titlu. Citesc mottoul semnat de poet: „Scriu pentru că vreau să-l văd pe Dumnezeu de aproape.” Mă gândesc căGrigore Vieru chiar a ajuns la Dumnezeu, la Mihai Eminescu, dar este şi în inimile fiecăruia din noi prin opera sa atât de pământească şi, totodată, nemuritoare.

Răsfoiesc paginile şi apare o poză din tinereţe, precum şi o scurtă schiţă biografică, poza parcă definind: „Grigore Vieru este printre noi şi este tânăr!” De pe pagina a şasea ne priveşte poetul la vârsta de 33 de ani – vârsta lui Hristos –, deoarece este datat: Igor VieruPortretul lui Grigore Vieru. 1968. Ulei pe pânză.

Citesc prefaţa Poetul neamului, în care Spiridon Vangheli notează: „Ştiam cu toţii că era popular, o ştia şi Grigore Vieru, dar ce vedem după moarte e, într-adevăr altceva, un miracol. Îmi pare rău că nu e şi el acum printre noi. În loc să se bucure, nu cumva ar fi zis: «Bine, poporule, dar unde ai fost când mă răstigneau pe cruce?!» Altul ar fi zis aşa, nu Grigore. Mărinimos cum era, poate că ar fi scăpat o lacrimă şi atât. Firav fiind, el a pus pe umerii săi mult, enorm de mult, o sarcină poate că pentru câteva vieţi şi, pe deasupra, a trebuit să plătească atâtea vămi…”

Spiridon Vangheli îşi deapănă firul amintirilor de pe vremea când era împreună cu Grigore Vieru, încheind prefaţa cu cuvintele: „Omul Vieru se va odihni acolo, sus, poetul Grigore Vieru nu va avea odihnă niciodată.”

Privesc pozele poetului cu scriitorul Spiridon Vangheli, cu alţi conaţionali ce s-au manifestat în litere, artă, ştiinţă, politică… Îmi atrage atenţia şi tabloul în ulei pe pânză al lui Igor Vieru Grâul de-a pururi, datat cu anul 1981, şi ajung la mottoul semnat de Grigore Vieru: „Ca un copil aştept dimineaţa, / Până la lacrimi mi-e dragă viaţa!” care deschide fereastra spre capitolul Frumoasă-i limba noastrăunde sunt plasate poeziile: Ploaia; Furnica; Frumoasă-i limba noastră; Toamna; Stea-stea, logostea; Cântecul puişorului de melc; Iată vine Anul Nou; Iarna; Primăvara; Telefonul păsăruicii şi multe altele. La pagina 32 citesc poezia Tu, iarbă, tot ai mamă? care încheie acest capitol, iar alături se află poza poetului cu mama sa Eudochia la sfat, astfel în faţa mea a apărut chipul bunicuţei mele Eudochia, pe linia mamei, şi toate clipele copilăriei trăite alături de bunica mea. Urmează imagini în care Grigore Vieru este în mijlocul copiilor în clasa de şcoală, la o margine de pădure, aleargă vesel cu copiii, de parcă ar fi şi el copil.

Călătoresc mai departe şi nimeresc în Lumea copilăriei privind tabloul Mama pâine albă coace, de acelaşi pictor, datat cu anul 1987. Îmi şopteşte din motto Grigore Vieru cu vocea-i blândă: „Aş vrea să-mi trăiesc din nou viaţa, dar numai pentru a o vedea pe mama.” Poete drag, şi eu aş da tot ce am, doar că să-mi revăd părinţii… Urmează ciclul de poezii cu genericul Tu m-ai strigat, fiule? care adună poeziile: Tu m-ai strigat, fiule? (mică baladă dedicată lui Marin Sorescu); Autobiografică; Casa mea; Duminica; Mâinile mamei; Nopţile mamei; Făptura mamei; Mi-e dor de tine, mamă şi alte poezii. Şirul lor se încheie cu poezia „Nu am, moarte, cu tine nimic”, iar alături e o poză înălţătoare a lui Grigore Vieru, în spatele căruia se află un gard trainic din pietre, dar care nu a fost în stare să-l ocrotească de moarte… Urmează iarăşi poze: la monumentul lui Mihai Eminescu cu: Victor Tulbure, Mihai Cimpoi, Vladimir Streinu, Marin Sorescu, Sofia Vicoveanca, strănepoata lui Ion Creangă Olguţa Caia şi fiica sa Olguţa…

Ajung la pictura Vânturi basarabene, datată cu anul 1979, şi-mi dă bineţe mottoul: „Cosite, florile mă dor”, semnat de poet şi care deschide ciclul de poezii cu titlul A fost războicare înmănunchează poezii mai triste: Cămăşile, Formular, Buzele mamei, Pasărea, Despre fericire şi Cosite, florile mă dor,dedicată Doinei şi lui Ion Aldea-Teodorovici. Acestea sunt urmate de poze în care Grigore Vieru este împreună cu Doina şi Ion Aldea-Teodorovici la mănăstirea Putna, lângă monumentul lui Mihai Eminescu.

Ajung la capitolul Femeia, teiul, alături este pictura Amândoi, datată cu anul 1968, şi-mi amintesc că în acest an, 1968, eu am plecat în clasa întâi… Doamne, câtă vreme a trecut! Citesc mottoul: „Dacă n-ar fi iubirea, m-aş teme de viaţă”, semnat de Grigore Vieru. Citesc din poeziile: Vreau să te văd, Pădure, verde pădure, Femeia, teiul (dedicată lui Mihai Eminescu); Cântec de femeie, E-o linişte iubirea?, Nu, nu mi-e totuna. Alături apare o poză cu chipul falnic al poetului, rezemat şi protejat de tulpina unui stejar multisecular.

Merg înainte pasionată de lectură şi ochii mei se bucură de pictura datată cu anul 1975, intitulată Griji de primăvară şi mă gândesc involuntar, că, iată ne bate Prinţesa Primăvara pe la uşi şi ferestre, şi din nou începe viaţa nouă. Mottoul poetului ne sugerează: „Limba este cea mai mare dreptate, pe care poporul şi-a făcut-o sieşi”. Astfel ne deschide un nou buchet de poezii cu genericul Reaprindeţi candelacare include: În limba ta, Limba noastră cea română, Pentru ea, Eminescu, Legământ (dedicată lui Mihai Eminescu, datată cu anul 1964… pe când eu aveam doar trei anişori, iar de atunci am mai adăugat încă o jumătate de secol!); Trei culori, Reaprindeţi candela, De-ai curge tu, Prutule, La mănăstirea Căpriana, Ridică-te! Apar poze istorice din Piaţa Marii Adunări Naţionale, lume multă, Tricolorul falnic şi lozinci cu cuvintele: Libertate, Ridică-te, Basarabie!

Tot mai puţine pagini am de citit. Iată-mă că poposesc în lumea copilăriei mele – la o fântână cu ciutură şi spre care merg nişte cai, pentru a-şi potoli setea – această privelişte o redă tabloul Ceva despre ape şi cai, lucrare de Igor Vieru, datată cu anul 1976. Îmi lasă gura apă, deoarece îmi amintesc de gustul apei din fântânile din satul de baştină Hârceşti, judeţul Ungheni, dar şi de caii frumoşi şi puternici, pe care îi aveam în gospodărie. Urmează mottoul: Nu faci nimic numai cu vitejia ta dacă nu-i curajos şi poporul tău…”, şi acesta cules din cugetările poetului. Astfel, am poposit la capitolul cu aforismele înţelepte ale lui Grigore Vieru, încoronate cu titlul Unde e ascuns mărgăritarul?, şi citesc genericele unor grupaje tematice: Şi din mormânt voi spune adevărul; Sunt mai trist decât par; Chiar dacă mor, trebuie să înving; De unde vin ca poet; Despre mândrie, răbdare, trădare, orgoliu, viteji şi înţelepţi; Despre poezie, muzică şi femei, Sărutăm pâinea, nu aluatul.

Ajung la paginile 114 şi 115 şi mă întâlnesc cu singuraticul Grigore Vieru la Masa Tăcerii, străduindu-mă să pătrund în duruta tăcere a poetului… Următoarea pagină mă copleşeşte cu Fericirea lui Ion, care constă în farmecul de a ciopli în lemn şi care e urmată de mottoul: Sunt adorat? Mai degrabă înţeles – iată ce n-a priceput până acum ochiul invidios. Mă întreb: „Doamne, de ce Grigore Vieru, care a scris atât de simplu şi pe înţelesul tuturor, n-a fost înţeles?” Din interior strig să mă audă toţi: „De ce, de ce, de ce?”

Ajung aproape la sfârşitul cărţii şi citesc o sută de Aprecieri critice cu referire la poet. Acestea sunt semnate de: Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Eugen Simion, Mihai Cimpoi, Theodor Codreanu, Nicolae Dabija, Eugeniu Coşeriu, Adrian Păunescu, Ion Ungureanu, Alex Ştefănescu, Ghivi Alhazişvili, Ivan Draci, Klaus Heitman, Al. Mihailov, Taisia Bondar, Imants Ziedonis, Stanislav Rassadin şi punctum. Mă gândesc că unii din aceşti autori se află deja în ceruri, mai aproape de Mihai Eminescu şi Grigore Vieru, şi, de acolo, ne ocrotesc Neamul, Limba, Istoria şi Dreptatea întru dăinuirea românilor de pretutindeni pentru urmaşii urmaşilor noştri!

Contemplu alte şi alte poze: Grigore Vieru întâlnit cu pâine şi sare la „Căsuţa Poeziei” de la Căciulia, Cantemir; Pe Aleea Clasicilor, lângă bustul lui Mihai Eminescu cu Andrei Strâmbeanu, Anatol Codru, Dorin Chirtoacă, Ion Ungureanu; Eugen Doga şi Mihai Cimpoi; Grigore Vieru îngândurat, stând pe o prispă de piatră… Ajung, disperată, la o poză care mă întristează şi mai mult: Dezvelirea bustului lui Grigore Vieru în Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt”.

Mă copleşeşte o mare tristeţe că nu mai sunt pagini de citit, că a rămas doar Cuprinsul, urmat de pictura Pogonici, datată de Igor Vieru cu anul 1987 şi Postfaţa domnului Spiridon Vangheli, în care ne mărturiseşte: „Două mari personalităţi ale neamului românesc, doi fraţi întru ideal şi credinţă – Grigore Vieru şi Igor Vieru – se întâlnesc în această antologie. Ideea cărţii îi aparţine domnului Dorin Chirtoacă, primar general al municipiului Chişinău. Am încercat să aleg cei mai frumoşi stejari şi să fac o alee prin codrul poetic al lui Grigore Vieru şi Igor Vieru. Ei ne-au lăsat un tezaur pe care trebuie să-l valorificăm întru învoinicirea spirituală a tuturor generaţiilor.”

Pe ultima pagină citesc numele celor care au mai trudit la această carte: artiştii fotografi, plasticienii şi designerii Mihai Potârniche, Simion Zamşa, Elena Karacenţeva, Valeriu Volontir, Iurie Foca, Nicolae Răileanu, Andrei Mardari şi o închid cu tristeţe, dar mă bucur că de pe copertă mă priveşte Grigore Vieru, rezemat de un gard de piatră trainic, pe care cresc nişte rămurele agăţătoare, de un verde mai verde decât verdele, eu meditez: „Şi pietrele dau viaţă. Citesc ultima strofă semnată de Grigore Vieru: „Noros ori clar ca o amiază, / Eu sunt poetu-acestui neam / Şi-atunci când lira îmi vibrează, / Şi-atunci când cântec nu am.”

Mulţumesc poetului pentru CARTEA-PÂINE-SOARE şi invit toată lumea să se îndulcească din această antologie de excepţie – densă, cuprinzătoare şi vie prin conţinut, prin sfaturi, prin poze, prin veşnicia dăinuirii cuvântului scris de Grigore Vieru.

Amintiri peste ani din dor 
şi dragoste de Grigore Vieru

Pe reţelele de socializare, şi anume pe Facebook, m-a contactat doamna Maria Tonu, care este din R. Moldova, dar la momentul actual este stabilită cu traiul la Toronto, Italia. Din discuţie am aflat că suntem originare din sate vecine din actualul raion Ungheni. Rugămintea doamnei M. Tonu a fost de a răspunde la un miniinterviu cu referire la Grigore Vieru pentru Cenaclul „Grigore Vieru”. Mi s-a părut o idee interesantă şi am acceptat să răspund, deoarece m-au răvăşit amintirile.

Maria Tonu: Care vers ori titlu de poezie vă vine acum în memorie din creaţia poetului Grigore Vieru?

Elena Dabija: În acest moment îmi răsună o poezie din copilărie, „Mulţumim pentru pace”: „Mama pâine albă coace, / Noi zburdăm voios, / Pentru pace, pentru pace, / Mulţumim frumos.” Şi Legământ (dedicată lui Mihai Eminescu): „Ştiu: cândva la miez de noapte / Ori la răsărit de Soare / Stinge-mi-s-or ochii mie / Tot deasupra cărţii Sale.”

Maria Tonu: Din tezaurul liric al poetului care nume de volum este de neuitat?

Elena Dabija: Albinuţa, Numele tău, Acum şi în veac, Taina care mă apără.

Maria Tonu: Ce melodie, scrisă pe versurile poetului Grigore Vieru, vă însoţeşte acum în gând când citiţi această întrebare?

Elena Dabija: Casa părintească nu se vinde.

Maria Tonu: Ce trăsătura de caracter este, în opinia Dvs., predominantă omului şi poetului Grigore Vieru?

Elena Dabija: Simplitatea, omenia, blândeţea.

Maria Tonu: De ce oare poetul Grigore Vieru nu a fost printre laureaţii Premiului Nobel?

Elena Dabija: Fiindcă omenirea nu are întotdeauna capacitatea de a preţui personalităţile când sunt în viaţă (cu părere de rău), dar îşi corectează greşelile… post-mortem. Or, Premiul Nobel, cu regret, nu se acordă post-mortem.

Maria Tonu: Aveţi vreo amintire personală despre poetul Grigore Vieru?

Elena Dabija: Am mai multe amintiri, deoarece profesia de bibliotecar mi-a sortit să fiu mereu înfrăţită cu scriitorii şi cărţile. Dar am o amintire mai deosebită şi am şi o poză – cea mai de preţ! Este o poză de la Biblioteca „Onisifor Ghibu”, când a fost lansat volumul Acum şi în veac. A fost un moment foarte interesant. Cumpărasem două exemplare de carte: unul pentru Centrul Academic Internaţional Eminescu, şi altul pentru Biblioteca pentru copii din bulevardul Traian, pe care am inaugurat-o în anul 1986 şi unde am muncit ca director 15 ani, ca să avem autografe scrise de Grigore Vieru. Când mi-a venit rândul să-mi scrie autograf, Grigore Vieru zise: „Elena, pentru Centrul Academic Internaţional Eminescu aş dori să scriu un autograf mai deosebit, nu acuma în grabă… O să scriu şi o să fac tot posibilul să ajungă cartea la destinaţie.” M-am bucurat de această onoare din partea Poetului… şi am acceptat să mai aştept acel autograf promis. Dar l-am rugat să scrie un autograf Bibliotecii pentru copii din bd. Traian. În această poză Gr. Vieru scrie dedicaţia, iar cartea destinată Centrului Eminescu este pe masă alături, cu regret… Pot adăuga atâta: această carte n-a mai ajuns la Centrul Academic Internaţional Eminescu… Mă întreb, a mai scris oare Grigore Vieru acel autograf deosebit, promis?… Poate l-a scris şi este pe undeva acea carte cumpărată de mine… Regret că nu am o carte cu dedicaţie în colecţia Centrului Academic Internaţional Eminescu, scrisă de dragul Grigore Vieru, deşi Măria Sa Poetul a fost de mai multe ori la noi. Acuma mă bucur că fiecare vizitator este întâlnit la Centrul Academic Internaţional Eminescu cu Legământ – dedicat lui Mihai Eminescu – de Grigore Vieru, textul fiind gravat pe un panou de dimensiuni mari. Mihai Eminescu şi Grigore Vieru sunt doi poeţi ai dorurilor noastre!

Maria Tonu: Dacă poetul ar fi în viaţă şi aţi merge la ceremonia de celebrare a octogenarului, ce cadou i-aţi aduce?

Elena Dabija: Un prosop cu pâine şi sare, volumul Opere de Mihai Eminescu, multe flori şi urări de sănătate.

Maria Tonu: Ce mesaj de adio aveţi pentru „poetul din stele”?

Elena Dabija: Suntem profund îndureraţi că ne lipsiţi. Vă ducem dorul, vă iubim, sunteţi împreună cu noi prin fiecare cuvânt lăsat moştenire. Dragă poete Grigore Vieru, din ceruri, împreună cu Mihai Eminescu, ocrotiţi-ne Neamul, Limba Română, Istoria noastră adevărată, întru dăinuirea românilor de pretutindeni pentru urmaşii urmaşilor noştri!

Un autograf mult dorit 
de la Grigore Vieru

O zi obişnuită de muncă la Centrul Academic Internaţional Eminescu mi-a adus o bucurie deosebită şi multaşteptată. Eram preocupată de programul activităţilor culturale pentru luna februarie şi căutam documente despre Titu Maiorescu, care la 15 februarie (în această zi este şi ziua mea de naştere) împlinea 175 de ani de la naştere. Selectând mai multe izvoare şi studiindu-le, am deschis culegerea Critice de Titu Maiorescu, editată în anul 1966 la Editura pentru Literatură din Bucureşti, şi încep să descifrez un autograf: „Dacă ar fi ajuns Maiorescu să-l cunoască pe băiatul acela din Larga – pe Mihăiţă Cimpoi – ar fi găsit, sunt sigur, multe cuvinte de laudă pentru el. Cu dragoste, Grigore Vieru. 22.III.67.

Am mai citit de vreo două ori dedicaţia ca s-o audă şi colegele şi am exclamat: „Avem totuşi un autograf de epocă de la Grigore Vieru!” Cred că din ceruri Grigore Vieru a simţit regretul meu că nu am cartea Acum şi în veac cu autograful promis şi m-a îndreptat la raft, ca să găsesc această carte cu autograful scris cu 48 de ani în urmă, pe când avea doar 32 de ani. M-am bucurat enorm de acest autograf şi, într-o zi, când a venit acad. Mihai Cimpoi la Centrul Academic Internaţional Eminescu cu studenţi de la Universitatea AŞM, i-am citit acest autograf provocându-l să ghicească cine l-a scris. Domnul acad. Mihai Cimpoi a intuit că poate fi Grigore Vieru. Studenţii au descoperit în această zi patrimoniul eminescian, au fost ghidaţi de acad. Mihai Cimpoi în multitudinea de cercetări în domeniul eminescologiei, au făcut cunoştinţă cu traduceri ale operei eminesciene în multe limbi, au privit filme documentare despre Mihai Eminescu, Ion Creangă şi Veronica Micle, au audiat romanţe pe versurile poetului, au descoperit chipul poetului în artele plastice. Nişte studente au fost interesate de articolul lui Titu Maiorescu Eminescu şi poeziile lui şi Notă asupra zilei şi locului naşterii lui Eminescu, scris în 1889; au studiat Manuscrisele Mihai Eminescu, au luat notiţe din diferite surse bibliografice, astfel au descoperit din tainele universului eminescian, şi au citit cu emoţie şi autograful scris de Grigore Vieru.

Sunt bucuroasă că am un autograf mult dorit, scris de Grigore Vieru, pentru care îi sunt profund recunoscătoare.

Elena DABIJA,
director, Centrul Academic Internaţional Eminescu