Biblio Polis - Vol. 56 (2015) Nr. 1  
ARHIVA  
REMEMBER
Vlad POHILĂ
A fost odată o traducătoare…

A FOST ODATĂ O TRADUCĂTOARE…

Când omul comun ia în mână o carte, se uită mai întâi la titlul ei. Apoi – la numele autorului. Uneori, după ce răsfoieşte cartea, dacă-i plac ilustraţiile, vrea să ştie cum îl cheamă şi pe grafician, pictor sau designer. Rar, însă, cine se opreşte şi la numele traducătorului, scris, de obicei – la operele din spaţii literar-lingvistice străine – pe foaia de titlu sau în căsuţa tehnică. Şi cu totul rar caută cineva numele redactorului de carte…

Iar protagonista acestei tablete omagiale a fost traducătoare şi redactor de carte. Aşadar, a avut două meserii pe cât de îngemănate, pe atât şi de expuse primejdiei unui nedrept anonimat. Pe cât de nobile, pe atât de ingrate – în anumite perioade, în anumite societăţi. Se numea Nina Ischimji, şi s-a născut la 27 februarie 1920, în comuna Deviet-Agaci, judeţul Cetatea Albă, România Mare (în prezent, regiunea Odesa, Ucraina). A făcut studii la Liceul „Regina Maria” din Chişinău, absolvindu-l în 1938. După cel de-al Doilea Război Mondial absolveşte Facultatea de Filologie a Institutului (acum, Universitatea) „Ion Creangă” din Chişinău.

A debutat ca redactor la Postul de Radio Chişinău (1947-1951), după care întreaga viaţă şi-a consacrat-o muncii de redactor de carte, apoi şi activităţii de traducător, consecutiv, la editurile: „Şcoala Sovietică”, „Lumina”, „Cartea Moldovenească”, „Literatura Artistică”, la ultimele două funcţionând şi ca şefă de secţie. A îngrijit, sub aspectul corectitudinii limbii, sute de lucrări de popularizare a ştiinţei, manuale şcolare, scrieri în proză, dar, cu deosebire, texte cu traduceri din literaturile popoarelor înglobate în URSS şi ale unor popoare din Europa, Asia, America. Deşi în anii ’50-’70 la noi se preconiza realizarea traducerilor prin intermediul limbii ruse, ca o bună cunoscătoare a limbilor germană, franceză, latină (pe lângă rusă), Nina Ischimji şi în acea epocă, ca şi alţi colegi de breaslă, cu şcoală românească, adeseori pornea de la textul original.

A tălmăcit zeci de scrieri în proză (unele – în colaborare), reprezentând diferite specii, curente şi orientări literare: romanele (unele în colaborare) Dama cu camelii de Al. Dumas-fiul; Jane Eyre de Charlotte Bront; Insula misterioasă de Jules Verne; Platero şi eu: elegie andaluză (1907-1916) de Juan Ramn Jiménez; povestiri de scriitorul clasic leton Andrejs Upīts, mai multe nuvele din faimoasa Carte a celor o mie şi una de nopţi etc. A vădit o predilecţie aparte pentru tălmăcirea poveştilor: de fraţii Grimm (culegerea Frumoasa din pădurea adormită) sau de Charles Perrault; basme estone, ruse, armene, ale unor popoare din Asia (persane, uzbece, tătare, kazahe, vietnameze ş.a.). Pentru copii a transpus şi câteva capodopere ale genului, inclusiv Minunata călătorie a lui Nils Holgersson, de autoarea suedeză Selma Lagerlf, laureată a Premiului Nobel; Bambi: povestea pădurii de austriacul Felix Salter etc.

Colegii de breaslă şi subalternii apreciau hărnicia şi cumsecădenia Ninei Ischimji; deschiderea ei, disponibilitatea de a sprijini şi a promova începătorii în munca de redactare şi arta tălmăcirii. Chiar dacă fusese şi ea atinsă de morbul unei vigilenţe excesive, născătoare de spaime şi suspiciuni: să nu fie interpretată cumva de către „tovarăşii de sus” spusa cutare; să nu genereze interpretări „nocive” anumite fraze şi chiar cuvinte preferate de autori, respectiv, traducători… Devenise proverbială pasiunea ei pentru anumite arhaisme şi regionalisme – unii o admirau, alţii făceau haz pe seama acestei slăbiciuni a traducătoarei.

Revenind la munca-i principală, de o viaţă, se iscă fireasca întrebare: să fi tradus Nina Ischimji atâtea texte ce încep, de regulă, cu formula-clişeu „A fost odată…” numai de drag pentru această specie folclorică? Sau tălmăcea basme pentru a re-trăi copilăria şi adolescenţa care, cine ştie, poate că i-au fost etapele cele mai frumoase din viaţă? Admiţând ambele supoziţii, înclin să cred că a făcut-o totuşi pentru că înţelegea importanţa poveştilor pentru educaţia copiilor. Inclusiv ca o sursă sigură de învăţare a limbii materne în splendoarea ei primară, de fapt – totală. Oricum ar fi, numai pentru această trudă, pentru faptul de a fi pus la dispoziţia copiilor, adolescenţilor (dar şi a multor părinţi!) texte nemuritoare, roadele fanteziei diferitor popoare ale lumii, N. Ischimji merită recunoştinţa şi neuitarea noastră.

Prin muncă asiduă şi adeseori inspirată, Nina Ischimji s-a înscris într-o excelentă pleiadă de intelectuale basarabene, redactori de carte şi traducătoare – alături de Ala Cupcea, Tamara Iacovlev-Moraru, Elena Gheorghiu, Argentina Cupcea-Josu, Eugenia Busuioc-Margine, Eugenia David, Elena Curicheru-Vatamanu… Aceste adevărate doamne ale traducerii artistice basarabene, aflându-se într-o admirabilă competiţie cu maeştri ca Igor Creţu, Alexandru Cosmescu, Pavel Starostin, Alexandru Gromov, Naum Bernstein, Vl. Belistov, Pavel Darie ş.a., au adus o contribuţie remarcabilă la culturalizarea basarabenilor, în anii de ocupaţie sovietică, dar şi la păstrarea, aici, în condiţii vitrege pentru cultura noastră, a unei limbi literare pe care celebrul lingvist Eugen Coşeriu a numit-o „româna exemplară”.

S-a stins din viaţă Nina Ischimji la 29 septembrie 2009, la Chişinău. După cum semnala cu durere, într-un articol din revista Săptămîna, distinsa traducătoare şi „redactoriţă” Eugenia David, ultimii ani de viaţă N. Ischimji i-a trăit într-o modestie soră cu o nepermisă sărăcie, secundată de o revoltătoare indiferenţă a forurilor culturale, dar şi a unor ce-i fuseseră apropiaţi. A fost membră în Uniunea Scriitorilor din Moldova, distinsă de autorităţile sovietice cu medalia Pentru vitejie în muncă. Atât. Cea mai mare recunoaştere a contribuţiilor sale o constituie însă, neîndoios, reeditarea, după 31 August 1989, cu litere latine, a unor din traducerile în română ale Ninei Ischimji.

Vlad POHILĂ