Biblio Polis - Vol. 56 (2015) Nr. 1  
ARHIVA  
OMAGIERI / ANNIVERSARIES / ГОДОВЩИНЫ
Vlad POHILĂ
File dintr-o biografie ce trebuie consemnate

FILE DINTR-O BIOGRAFIE 
CE TREBUIE CONSEMNATE

Vlad POHILĂ

Exact: sunt fapte care se cer reţinute, cel puţin; iar când apare posibilitatea – şi date publicităţii, sec, fără patimă, dacă suntem atât de zgârciţi sau neputincioşi în a ne lăuda semenii. Pentru cine, pentru ce? se vor întreba unii pesimişti. Fără prea mult optimism, încerc a răspunde: pentru contemporani, posibil, şi pentru generaţiile viitoare. Ca să se înţeleagă mai bine că în orice muncă, în orice situaţie, este loc pentru fapte nobile, pentru activităţi necesare, utile, benefice momentului, dar şi unei epoci; echipei în care lucrezi, dar şi comunităţii, naţiunii, Patriei. Consemnarea unor asemenea fapte se impune cu atât mai mult, cu cât am devenit martorii unei crâncene bătălii între impostură şi modestie, între impertinenta laudă de sine şi cumsecădenia ce poate sorti uitării implicări şi eforturi reale, importante, chiar incredibile odată cu trecerea anilor şi schimbarea percepţiilor. Eroul rândurilor ce urmează a avut întotdeauna, se pare, alergie la zgomote, respectiv, la abordările zgomotoase, ţipate, însoţite de bătăi cu pumnul în piept. Dar, mai curând, s-a născut – nu ştiu potrivit cărui calendar – într-o zodie mai specială, a unei nobile modestii, a unei admirabile discreţii; altfel spus – a unei rare cumsecădenii, a unei cumpătări ieşite din comun. Foarte mulţi colegi din breasla noastră, jurnalistico-scriitoricească, îl cunosc bine, nu numai la faţă, dar şi la vorbă, şi la faptă. Dar câţi oare îi ştiu biografia de personalitate sincer şi adânc implicată în memorabila operă de renaştere naţională a basarabenilor, de la răscrucea anilor ’80-’90 ai secolului trecut?

Boris Mihalache, inginer poligrafist, editor, director adjunct al Editurii „Universul”, cât de haiduc este la arătare, atât de timid devine când e vorba de originala sa contribuţie la bătălia din acei ani: „Nu am făcut nimic deosebit, am şi eu o biografie ca orice specialist în domeniu”, încearcă dânsul să scape de sâcâiala gazetarilor. Poate că l-am fi lăsat în pace, dacă nu am avea certitudinea că doar la prima vedere B. Mihalache are o banală biografie de muncă. La o cercetare mai atentă, însă – prin a afla, bunăoară, opinia unor subalterni, colegi, persoane apropiate – descoperi un CV pe care şi l-ar dori mulţi amatori de a-şi lustrui suspecta existenţă dintr-un trecut nu prea îndepărtat.

Şi totul a pornit într-o zi de la începutul lunii februarie 1950, la Floreştii din apropierea cetăţii Soroca. După absolvirea şcolii medii de cultură generală din oraşul natal (1967), B. Mihalache face studii la Institutul Poligrafic din or. Lvov, Ucraina (1967-1972), obţinând diploma de inginer-tehnolog în domeniul poligrafiei. Lucrează ca maistru superior la Tipografia nr. 2 din Chişinău (1972-1975), răstimp în care îşi satisface şi serviciul militar (1973-1975), în grad de ofiţer. Este redactor tehnic la Cultura (1975-1976) – nota bene! la excelenta revistă continuată astăzi de Literatura şi arta. Lucrează apoi inginer-tehnolog superior la Tipografia CC al PC din Moldova (1976-1978); şef adjunct, apoi şef al secţiei de producere la aceeaşi tipografie (1978-1983). Din 1983 şi până în prezent activează ca director adjunct, inginer-şef la instituţia poligrafică amintită care s-a numit consecutiv: Tipografia Editurii de partid (faimosul „Partizdat”, până în 1991), Concernul „Presa” (până în 1998), Editura, apoi ÎS [Întreprinderea de Stat] „Universul”.

De-a lungul anilor, Boris Mihalache s-a impus ca un specialist de vază în poligrafia Moldovei, gestionând competent şi creator întreprinderea care, decenii la rând, a tipărit cele mai importante organe de presă basarabene: de la ziare şi reviste ale partidului de guvernământ până la publicaţii literar-artistice, pentru copii şi de divertisment. S-a bucurat constant de simpatia şi preţuirea colegilor şi subalternilor, graţie profesionalismului şi corectitudinii maxime de care a dat dovadă. Totuşi, B. Mihalache a trecut într-o fază mai deosebită a activităţii sale în anii de renaştere naţională (1988-1991), când a crescut enorm rolul, impactul presei periodice autohtone. A susţinut pe toate căile apariţia ziarelor şi revistelor cu un demers naţional şi uman clar. Şi, dimpotrivă, în limitele legalităţii, a zădărnicit sau a limitat apariţia unor tipărituri cu caracter antinaţional şi mizantrop. În anul de graţie 1989, cu câteva luni înainte de adoptarea Legii cu privire la revenirea la grafia latină, având complicitatea, acordul şi concursul deplin al directorului de atunci al Editurii, Vasile Lanciu, ing. Boris Mihalache merge, mai mult clandestin, la Leningrad (azi Sankt Petersburg), de unde aduce materialul tipografic necesar pentru imprimarea textelor cu alfabet latin. Astfel, s-a putut tipări primul număr, cu litere româneşti, al revistei Literatura şi arta, un prim abecedar-pliant, cu un tiraj de câteva sute de mii exemplare, apoi şi publicaţiile periodice GlasulFăcliaMoldovaFemeia Moldovei,Orizontul (Columna), Nistru (Basarabia) ş.a. În septembrie 1989, inginerul-şef al Editurii încă de partid efectiv „colinda” redacţiile unor ziare şi reviste de la Chişinău, rugându-i pe redactorii-şefi de acolo să accelereze imprimarea cu alfabet românesc a publicaţiilor. Cu regret, unii au uitat sau nu mai doresc să-şi amintească, însă aşa ceva nu se poate şterge din memorie: ca manager, B. Mihalache a susţinut – prin toate mijloacele, posibile şi imposibile, admisibile şi greu acceptabile pentru alţii – presa periodică naţională în anii dificili ai primului deceniu de tranziţie. A făcut-o uneori, dacă nu chiar de foarte multe ori, în detrimentul prosperării întreprinderii pe care o conducea, ghidat de convingerea că dacă va învinge Cuvântul (şi cel tipărit de oamenii lui), va avea câştig de cauză şi colectivul său, dar şi întreaga noastră comunitate.

Dacă în anii ’90 ai sec. XX, concernul „Presa” – „Universul” rămânea principala imprimerie de ziare şi reviste de la noi, în anii următori şi-a lărgit profilul. Tipărind, în continuare (de la primul număr, din 1991), Monitorul Oficial al Republicii Moldova, în ultimele două decenii această editură a scos de sub tipar sute de cărţi, cu cea mai diversă tematică. Inclusiv, după anul de graţie 2000 la „Universul” s-a editat Sfânta Scriptură – o reproducere a textului canonic al Bibliei de la Bucureşti, din 1688, cea care a unit cel mai strâns pe toţi românii, şi în timp, şi în spaţiu. A mai tipărit Integrala Eminescu (Opere în 8 volume, îngrijite de acad. Mihai Cimpoi, sub auspiciile editurii „Gunivas”), prima ediţie basarabeană a romanului În preajma revoluţiei de C. Stere, alte lucrări din perioada interbelică, practic, interzise pentru editare în anii de ocupaţie sovietică. La „Universul” au văzut lumina tiparului zeci de volume cu scrieri de Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Victor Teleucă, Ion Druţă ş.a.; numeroase cărţi de autori consacraţi, dar şi începători de la noi; primele volume din serialul Localităţile Republicii Moldova etc. În 2003, „pentru succese în activitatea editorială şi poligrafică, contribuţie la implementarea metodelor avansate de organizare a muncii şi merite în diversificarea sortimentelor şi îmbunătăţirea calităţii producţiei”, lui Boris Mihalache i s-a conferit Ordinul Gloria Muncii. Este, credem, doar începutul unei necesare recunoaşteri a unor contribuţii, implicări şi merite mari, incontestabile ale lui Boris Mihalache faţă de cultura naţională.