Biblio Polis - Vol. 56 (2015) Nr. 1  
ARHIVA  
STUDII ŞI CERCETĂRI / STUDIES AND RESEARCH / ИССЛЕДОВАНИЯ
Zamfira MIHAIL
ISTORIOGRAFIA DESPRE CULTURA ROMÂNEASCĂ ÎN BASARABIA ÎN SEC. AL XIX-LEA. ŞTEFAN CIOBANU

Abstract

The author presents an aspect poorly studied in our country: the history of Romanian culture in Bessarabia under the rules of Russian Empire (19th century - beginning the 20th). As a model approach of this subject is analysed the work of the historian Stefan Ciobanu (1883-1950), the first Bessarabian, member of the Romanian Academy.

The prof. Stefan Ciobanu wrote a monography and several studies about the Romanian culture in Bessarabia of this period. In the works is highlighted the conservation of essential spiritual values: Romanian language, ortodox faith, folklore, traditions, habits etc.

Keywords: the Romanian language, national school, books in first language, resistance through culture.

* * *

Acum o lună, la 28 februarie, s-au împlinit 65 de ani de la plecarea dintre noi a profesorului Ştefan Ciobanu (11/24 noiembrie 1883; Talmaz, judeţul Tighina – 28 februarie 1950; Bucureşti).  La acea dată nu mai era membru al Academiei Române, în urma restructurării, deşi fusese, a doua oară,  vicepreşedinte al ei între 2 iunie 1944 şi 12 august 1948 [1]. Activitatea sa de o viaţă fusese în legătură cu această nobilă instituţie, fiind ales la 10 octombrie 1918 ca membru titular, pe când era, încă, profesor secundar la Chişinău, ca recunoaştere a activităţii sale ştiinţifice şi a contribuţiei la înfăptuirea Marii Uniri de la 27 martie 1918. Omagierea sa este o profundă cinstire a ceea ce au însemnat marile sale acte de civism / patriotism integru / loial [2] şi are raţiuni mai adânci decât cele biografice. Personalitatea sa nu a beneficiat încă de o cercetare monografică aprofundată, pe care vrem să credem că cercetătorii de la Chişinău o pregătesc. Evocarea mea este o contribuţie la analiza unor aspecte ale operei sale.

Istoriografia culturii este parte componentă a istoriografiei generale a unui areal geografic sau a unui grup uman. Ea reconstituie istoria prin izvoare scrise, prin mărturii orale, prin consemnarea propriilor experienţe ale autorului din epoca relatată. Istoriografia este oglinda intelectualităţii dintr-o epocă dată pentru că, mai mult decât alte categorii de sinteze, reflectă modul de interpretare a informaţiei, perspectiva asupra problematicii proprii, dar şi situarea comparativă în epocă. Istoriografia se defineşte, în abordarea ei subiectivă, prin pregătirea intelectuală a autorului,  ca şi prin informaţia pe care acesta se bazează şi pe care o transmite altora.

Preocuparea pentru studierea „rezistenţei prin cultură” a românilor din Basarabia,  după 1812 [3], m-a determinat să-mi propun analiza scrierilor de până acum relative la aceeaşi problemă. Ne referim, de data aceasta, la lucrările de după 1918, care au valorificat, cu spirit ştiinţific, documentele de epocă şi alte mărturii, folosind metode de cercetare moderne.  Istoriografia se constituia pe baza informaţiilor succesive despuierii mărturiilor din toate categoriile de izvoare, fie că provin de la cei care suferă consecinţele actelor istorice, fie de la cei care le înfăptuiesc şi beneficiază de rezultatele rapturilor teritoriale şi de înstăpânirea asupra unor populaţii de alte etnii, pe care îşi propun să le deznaţionalizeze şi să le manipuleze după interesele stăpânitorului – economice, politice etc. de lungă durată. Considerăm că a existat o intenţie perpetuă de manipulare a opiniei publice prin  mărturiile oficiale ruse 1812-1918, aşa după cum am constatat în cercetările noastre anterioare [4]. Basarabia a rezistat însă ca „o insulă de romanitate într-un ocean slav”, expresie uzitată, dar şi sugestivă – de aceea o repet şi eu –, pe care puterea ţaristă a încercat permanent să o integreze în  continuumul rus dominant.

Puterea acaparatoare este şi integratoare. Iar integrarea se face, pervers, în condiţii de normalitate, prin presiunea constantă de determinare a populaţiei de a renunţa la propria limbă  şi apoi la celelalte mărci ale identităţii, rezultate din obiceiuri, tradiţii şi manifestări ale credinţei. Mirajul ascensiunii sociale doar prin cunoaşterea limbii stăpânitorului şi  inducerea orizontului intelectual prin structura învăţământului de a promova ideologia puterii sunt doar două dintre atuurile folosite. Considerăm că noţiunea „univers concentraţionar” [5] caracterizează adecvat ambientul în care s-a aflat cultura românească în Basarabia în sec. al XIX-lea.

La sfârşitul sec. al XIX-lea a existat un reviriment al intelectualităţii din Basarabia prin tinerii care şi-au făcut studiile superioare la Dorpat (zis şi Iuriev, azi Tartu, Estonia), Kiev, la Odesa şi la Sankt Petersburg. Ei s-au format în medii universitare în care ideile liberale ale Europei pătrunseseră încă de pe vremea Revoluţiei franceze, rodiseră în mediul ştiinţific şi contribuiseră la organizarea asociaţiilor, societăţilor, reuniunilor Pro Fide et Patria, în timp ce în Basarabia asemenea manifestări erau imediat reprimate. Inclusă din 1828 în gubernia Novorossia, ea a fost supravegheată cu vigilenţă sporită pentru ca nicio revendicare, de natură instituţională, culturală sau administrativă să nu dea acces basarabenilor la ridicarea propriei intelectualităţi şi întărirea identităţii de neam şi de limbă.

Într-un context de mare efervescenţă culturală, după 1918, Basarabia revenea în simfonia intelectuală românească, după ce fusese complet izolată un secol printr-o politică perfidă de absorbire, prin şcoală şi mecanisme politice, a intelectualilor care se ridicau din această provincie românească, rusificată cu forţa prin mutări de populaţie, prin şcoală, biserică şi structura administrativ-juridică. Ea era şi „o mare necunoscută”, totuşi, pentru cercetătorii din „Vechiul Regat”,  izolată prin limba fostului stăpânitor şi alfabetul chirilic folosit pentru expresia românească.

În primele decenii ale sec. XX şi după Unirea din 1918 în bibliografia românească lipseau studiile de sinteză despre Basarabia. Pentru a umple golul de informaţie au fost elaborate atât lucrări de „popularizare ştiinţifică” (în accepţia superioară a termenului „popularizare”), cum este Istoria Basarabiei de Ion Nistor, din 1923, în care autorul explică că a renunţat deliberat la citarea izvoarelor pentru a o face accesibilă, folosindu-se însă de vasta literatură istorică pentru expunerea sa [6], cât şi o altă categorie de lucrări, destinate specialiştilor, cu întreg aparatul critic.

Intelectualii basarabeni, licenţiaţi ai unor universităţi din Rusia, au scris între cele două războaie sinteze reprezentative despre cultura românească din Basarabia în sec. al XIX-lea. Voi cita, în primul rând, pe cei mai reprezentativi: Ştefan Ciobanu, literat şi istoric al culturii  cu studii la  Kiev;  Alexandru Boldur, istoric, format la Sankt Petersburg; şi N. Popovschi, istoric al bisericii din Basarabia, de asemenea cu studii la Kiev, contemporani cu alte multe personalităţi care alcătuiesc un panteon al intelectualităţii basarabene, care au lăsat cu toţii moştenire  roadele cercetărilor lor referitoare îndeosebi la provincia natală, dar nu numai.

Să începem prin a afirma  importanţa uneia dintre primele lucrări de anvergură de după Unire, La continuité roumaine en Bessarabie, 1920 a lui Ştefan Ciobanu, cu acelaşi impact ca şi contribuţia mai târzie a lui Al. Boldur [7]La Bessarabie et les relations russo-roumaines, Paris, 1927, destinate să prezinte Europei izvoare de informare corecte asupra istoriei provinciei româneşti şi a locuitorilor ei.  În 1941, un imens serviciu poporului român din Basarabia a făcut Victor Papacostea tipărind, în limba germană, lucrarea sa: Bessarabien, rumnische Rechte und Leistungen şi, tot în 1941, Ştefan Ciobanu avea să elaboreze sintezele: La Bessarabie. Sa population, son passé, sa culture, Academia Română, tudes et recherches, XIII, Bucureşti, şi Contribuţia Basarabiei la desvoltarea literaturii naţionale, în Viaţa românească, septembrie 1941.

Elaborarea în anii 1921-1922 (publicată la începutul lui 1923) a  sintezei Cultura românească din Basarabia sub stăpânirea rusă,  de către Ştefan Ciobanu, curajoasă în abordare şi în formulări, poate fi situată în epocă prin  referirea la stadiul cercetărilor în acest domeniu. Suntem înainte de perioada în care autorii consacraţi ai studiilor de sinteză asupra culturii române, în genere, urmau să ajungă la tipărirea unor lucrări definitorii. În perspectivă comparată,  imediat după 1918  Eugen Lovinescu (1881-1943) avea  de argumentat, vehement, în suita de articole Există o literatură română?  din Sburătorul literar, octombrie 1922, individualitatea literaturii naţionale [8] şi abia în 1924 tipărea primele două volume  ale Istoriei civilizaţiei române moderne. Mihail Dragomirescu (1868-1942), începea din 1920 seria de lucrări prin intermediul cărora respingea metoda istorică în literatură şi urmărea să îşi impună sistemul estetic. Dumitru Caracostea  (1879-1964) preda, la Facultatea de Litere din Bucureşti, Istoria literaturii române moderne, dar publica lucrări  focalizate pe anumite teme. Deşi îi devansează, Ovid Densusianu (1873-1938) cu al său curs şi cu lucrarea Literatura română modernă 1, 1920, nu avea tangenţe, ca şi ceilalţi, cu problemele de cultură ale Basarabiei din sec. al XIX-lea. „Marea necunoscută” nu intra în vizorul lor.

Ştefan Ciobanu în lucrarea tipărită în 1923, Cultura românească din Basarabia sub stăpânirea rusă, se vădea înaintaş; nu existau  opinii în literatura românească de specialitate pe care să le susţină sau să le infirme. El contrazicea sau cita autori ruşi din sec. al XIX-lea ca martori, care, dacă nu erau de-a dreptul mincinoşi, deformând realitatea, erau perfizi, pentru că evidenţiau aşa-zisele reforme ale statului rus, care însă favorizau doar  propriile lor interese. Şt. Ciobanu făcea săpături de pionier şi înfăţişa, de multe ori, rezultatul brut al scoaterii la lumină a ceea ce era descifrat pentru prima dată de pe manuscrise (cărţi, dosare etc.) păstrate de instituţii sau de familii ori publicaţii din reviste, ale căror tiraje se risipiseră din neglijenţă. El a dat tonul şi aprecierile ulterioare au fost, în mare măsură, ecoul caracterizărilor sale. Dacă analizele le-a făcut totdeauna detaliat, concluziile au fost deseori prea concise, în formulări didactice, fără nuanţele de care aprecierile literare, cu deosebire, au nevoie. Noi întrezărim, în această precauţie de valorizare a culturii din propriul ţinut, semnul unei timidităţi în faţa culturii din vechiul regat şi din Europa,  care a determinat o modestie în aprecierile sale.  Preţuirea, altfel spus, afirmarea propriei culturi identitare, a fost o cucerire „pas cu pas”, pornind de la identificarea (nominalizarea) şirului de mânuitori ai condeiului în limba română maternă sub stăpânire străină, în lunga perioadă în care limbii române nu i se recunoştea dreptul la folosirea în şcoală, în actele administrativ-juridice (laice şi bisericeşti), la folosirea în tipar a alfabetului latin. În manevrarea grosolană prin religia denumită „pravoslavnică”, a cărei expresie era  impusă de către stăpânitori într-o variantă neînţeleasă (serviciul divin în limba slavă bisericească) şi a  relaţiilor ierarhilor şi a clerului alogen cu localnicii, care se făcea în limba stăpânitorului, cercetătorul a căutat să desluşească acele elemente de rezistenţă  existente în limba română ca expresie vernaculară integrală a cultului ortodox încă de la sfârşitul sec. al XVII-lea [9]. Ştefan Ciobanu a făcut evident faptul că  năzuinţa spre cultură a însemnat, în primul rând, o loialitate faţă de expresia primă şi ultimă a identităţii – limba maternă. Ştefan Ciobanu a prezentat documentat rolul formativ al şcolii (ca şi al cărţilor didactice şi al celor bisericeşti), rolul  publicaţiilor periodice şi al teatrului.

Rămânerea în alfabet chirilic a culturii din Basarabia după 1862 (când a avut loc trecerea oficială la alfabetul latin în Principatele Române) a fost traumatizantă pentru vorbitorii captivi într-un univers care antrena opacifierea orizontului de cunoaştere. Mentalitatea populaţiei autohtone a fost pervertită printr-o invazie copleşitoare de stereotipuri dirijate de  marile centre ţariste. Lupta pentru supravieţuire ca identitate diferită a fost, în esenţă, chiar dacă deseori mai puţin evidentă, o luptă pentru limba română atât în forma vernaculară, cât şi în forma scrisă. Cultura română din Basarabia în sec. al XIX-lea s-a manifestat cu adeziune la tradiţia  normelor de folosire a limbii române unice, dar deseori fără resurse de a putea evita  stereotipurile lexicale şi sintactice slave. Păstrarea,  prin tradiţie neîntreruptă, a fondului lexical latin moştenit este mărturia reuşitei, peste timp. Chiar aglomerarea, în anumite domenii, a lexicului curent de origine est-slavă nu a adus „deteriorarea” limbii, a cărei structură s-a perpetuat integral latină.

Indiscutabil că exerciţiul ştiinţific în anii următori Unirii, mediul academic au influenţat tot mai mult scrisul lui Ştefan Ciobanu şi rafinarea stilului său. Specialitatea sa de istoric literar a prevalat din ce în ce mai mult asupra celei de istoric al culturii. A citi altfel, acum, lucrarea din 1923 Cultura românească din Basarabia sub stăpânirea rusă, făcând să vibreze alte sonorităţi, înseamnă a nuanţa judecăţile de valoare şi a scoate în evidenţă trama ideatică a concepţiei sale despre cultură. Planul lucrării sale a fost determinat de condiţiile cu totul speciale în care s-a aflat timp de un secol Basarabia, tocmai în secolul formării naţiunilor, într-o izolare diabolică impusă de perpetua „sârmă ghimpată” de-a lungul Prutului. Voi reaminti doar faptul că membrilor fondatori din Basarabia ai Societăţii Academice Române, lui Al. Hâjdeu şi C. Stamati, nu li s-a permis să participe la nicio şedinţă a înaltului for.  Dar, mai ales, înseamnă a vedea în lucrarea sa o foarte argumentată pledoarie pentru cunoaşterea elementelor formatoare şi constitutive ale culturii şi anume, păstrarea limbii române ca marcă a identităţii, dar şi marcă a personalităţii intelectualilor săi.

A citi altfel, înseamnă a observa că nu avusese modele, alte sinteze anterioare referitoare la cultura românească în genere. Modele nu pentru a-şi organiza propria informaţie şi sumarul, ci pentru termenii de comparaţie în aprecierea actelor de cultură, a raporturilor dintre diferitele manifestări culturale şi referirea la spaţiul european, care erau accesibile autorilor români, ce şi-au tipărit însă ulterior lucrările.  Pentru a ţine dreapta cumpănă Ştefan Ciobanu a preferat să folosească tonul moderat.

Obiectul studiului este faptul de cultură, în manifestarea sa identitară, de aceea am reliefat latura filologică pe care, de fapt, Ştefan Ciobanu nu o favorizează printr-o analiză specială. Obiecţiile care au fost făcute de-a lungul anilor referitoare la consideraţiile sale privitoare la scrierile literare  au avut în vedere surdina pusă criteriului estetic. Însă densitatea faptelor de cultură şi a personalităţilor menţionate şi/sau analizate constituie partea perenă din care s-au documentat apoi cei care au realizat selecţii în virtutea altor criterii de analiză. Lucrarea  din 1923  rămâne  o realizare exemplară şi prin epuizarea excerptării literaturii anterioare de specialitate, prin care transmite generaţiilor viitoare  acumulările din trecut.

Perenitatea sintezelor este relativă, în general. Ele sunt depăşite, inexorabil, de informaţiile care se acumulează de-a lungul anilor şi care pot conduce spre noi viziuni asupra aceloraşi subiecte. Sunt perene sintezele bazate pe informaţii inedite, care proiectează o viziune critică argumentată asupra literaturii anterioare, care au folosit elemente comparative pentru situarea temei discutate în epocă şi în spaţiul geopolitic şi, mai ales, care epuizează problematica majoră, aşa după cum se vădesc contribuţiile lui Ştefan Ciobanu.

Anexă:  Printre noile dovezi despre viaţa românească din Basarabia, vă prezentăm schiţa inedită a cuvântării pe care Ştefan Ciobanu a ţinut-o la înmormântarea lui Mateevici ( 13 august 1917), autograful său pe două foiţe de agendă minuscule, 8,30 12,30 cm [10] :

„Cu mare dăruiri de fineţe.

Ştiinţa, românismul l-a pasionat, ca o artă mare.

Cercetător al trecutului nostru, activ şi adânc.

El şi-a dat socoteala de rolul nostru.

Noi am pierdut un stâlp puternic, în al cărui talent pusesem mare nădejde.

Mateevici era mai mult.

Un caracter şi un suflet de elită.

Modest şi lipsit de invidie, harnic şi muncitor.

Mateevici ca traducător.

Atâtea manifestări.

 În faţa golului pe care l-a lăsat în sufletele noastre, stăm însă nemângâiaţi.”

Abstract

Every librarian can become an innovative professional with the condition that he has an appropriate educational support and tools. The improving of the innovation management quality depends of the quality of innovative thinking. To realize this we should explore the perception’s custom of the innovators. The successful innovators compromise the obsolete conventionality; pay attention to the emerging trends; use the human competencies; can identify the needs of users. If the librarians will develop the skills and competencies in order to pass from the obsolete conventionality and understand the emerging trends, if they can see the users needs, they could become innovators in their field.

Keywords: innovators, innovation management, innovative thinking, emerging trends, users unspoken needs, the Municipala Library, learning through the innovation.

* * *

Chiar şi caii mai bătrâiori POT învăţa trucuri noi. (Zicală veche)

Sunt optimistă cu privire la şansele BM „B.P. Hasdeu” de a-şi menţine inscripţia „Inovatoare” pe blazon prin îmbunătăţirea continuă a performanţei în raport cu inovaţia. De-a lungul anilor, am demonstrat în mod repetat că bibliotecarii noştri sunt creativi şi pot deveni inovatori, cu condiţia să beneficieze de instrumentele şi suportul educaţional adecvate.

Deşi, bibliotecile înţeleg din ce în ce mai mult că inovaţia constituie esenţa unei biblioteci, încă nu toate le oferă angajaţilor oportunitatea de a participa la un program de instruire, menit să le cultive abilităţile inovatoare. Desigur, Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” încearcă să caute căi, să stimuleze ideile, să asigure investiţii (mici sau mai mari) pentru punerea în practică a noilor idei (gratificarea pentru inovaţie cu diplome; mai puţin premii), dar în absenţa unui cadru de inovatori bine pregătiţi şi extrem de competenţi, o mare parte din investiţia făcută în aceste elemente de facilitare a inovaţiei se iroseşte… (pentru că sunt cu totul precare şi puţine instrumente utilizate în managementul oportunităţilor).

Totuşi, la BM au fost multe activităţi de facilitare a inovaţiei. Dar – luate separat – unităţile de structură, nu toate fac mare treabă… Dacă am întreba cât timp au perseverat, în medie, pentru inovarea activităţii? Răspunsul ar fi: nu prea multe activităţi, nu pentru mult timp şi nu cu prea mare efort…

Răspunsul justifică faptul că foarte puţine biblioteci investesc în abilităţile inovatoare ale angajaţilor lor. O explicaţie pentru această neglijentă atitudine este că directorii susţin un fel de apartheid împotriva inovaţiei. Supoziţia lor că nu toţi oamenii sunt creativi, dar toţi angajaţii fac faţă multor lucruri interesante, ascultând sugestiile manageriale şi, astfel, făcînd progrese treptate. Aşa ceva nu poate avea loc la BM „B.P. Hasdeu”. Nu e din peisajul nostru, nu-i din strategia, misiunea, viziunea şi valorile noastre.

Prin Ziua FedEx şi prin Modulul Învăţăm concepte inovatoare am încercat să încurajăm, să stimulăm bibliotecile să investească într-un program sistematic de instruire în domeniul inovaţiei, gândit să se desfăşoare într-un circuit ca să ajungă până la ultimul bibliotecar angajat. Nu a funcţionat însă aşa cum l-am considerat. Nu toţi au putut replica cunoştinţele, conţinutul conceptelor inovatoare altora. Concluzia, trasă din analiza eşecului implementării modulului, este că angajaţii noştri trebuie mai întâi să înveţe a fi formatori, facilitatori, toţi până la unul. Acum prin Cafeneaua biblioteconomică „Chindii profesionale” am încercat să încurajăm, să stimulăm acelaşi modl, dar mai lejer, mai accesibil. Oricum, nici „Chindiile profesionale” nu pot să cuprindă întreaga echipă de la BM.

În inovaţie contează, în egală măsură, atât cantitatea, cât şi calitatea, iar pentru a îmbunătăţi calitatea managementului inovaţiei în bibliotecă „trebuie să îmbunătăţim calitatea gândirii inovatoare”!1

Ca să înţelegem cum să îmbunătăţim calitatea managementului inovaţional, trebuie să umblăm pe la obiceiurile perceptuale ale inovatorilor de succes. Prin ce se deosebesc de noi inovatorii de succes? Prin: (1) au anumite perspective asupra lumii, care reliefează cât se poate de clar noile oportunităţi; (2) şi-au dezvoltat, adesea accidental, un set de obiceiuri perceptuale care le permit să pătrundă atmosfera ceţoasă a lui „ce este”, întrezărind „ce ar putea fi”. Cum fac aceste lucruri? Fiind atenţi la patru lucruri care, de obicei, trec neobservate, spune Gary Hamel.

Primul este convenţionalismul învechit. Inovatorul de succes subminează convingerile – pe care toată lumea le consideră imuabile – vechile principii ce îi orbesc pe actorii domeniului biblioteconomic, împiedicându-i să descopere noi modalităţi de a-şi desfăşura activitatea. Modelele mentale ale domeniului tind să comodifice – citim aceleaşi reviste profesionale, mergem la aceleaşi conferinţe biblioteconomice, ne întâlnim în aceleaşi şedinţe profesionale, discutăm aceleaşi subiecte… Și aşa, în timp, provocările intelectuale ale domeniului ajung să se bâhlească.

Succesul e de vină, succesul accelerează acest proces. În timp, practicile-model, devin în aceste vremuri de schimbări năucitoare (ca viteză) obiceiuri, cu alte cuvinte se fosilizează creând oportunităţi pentru biblioteci mai abile, mai atente, mai puţin convenţionale, să inventeze ceva, să schimbe ceva, să adapteze ceva, să importe ceva din alte domenii. Un astfel de rebel a fost în ultimii 24 de ani BM. Pe contul fosilizării activităţii restului bibliotecilor şi-a construit succesul inovaţional.

Inovatorii se opun stării de fapt prin natura lor, spune Gary Hamel. Cu instruire şi puţin exerciţiu, toţi bibliotecarii pot învăţa cum să submineze vechile atitudini, reguli, metode. Un prim exerciţiu este autoevaluarea. Prin acest exerciţiu, provocăm declanşarea instinctelor rebele ale echipei noastre. Formula e simplă de tot. Răspundeţi la două întrebări, la fel, simple de tot:

Prin ce se diferenţiază modelul Dvs. de activitate de acela al bibliotecii raionale din Teleneşti, de acela al Bibliotecii Naţionale pentru Copii „Ion Creangă”? În ce măsură sunt nediferenţiate sau asemănătoare valorile, serviciile, animaţiile cu publicul, inovaţiile?…

Ce aspecte ale modelului Dvs. de activitate au rămas neschimbate în ultimii cinci ani?

În cazul în care identificaţi similitudini, întrebaţi-vă dacă aceasta se bazează cumva pe vreo lege inviolabilă a domeniului sau este, pur şi simplu, un fel de devotament profesional faţă de lucrurile deja existente.

O autoevaluare sinceră, prin comparaţie cu alte biblioteci, care va scoate în faţă multe lucruri asemănătoare, nu este pe placul bibliotecarilor noştri. Cu certitudine afirm că acest exerciţiu va declanşa nemulţumire şi va genera acţiuni imediate la cei activi şi chiar îi va mişca şi pe cei reacţionari.

Alt aspect la care bibliotecarii nu sunt atenţi îl constituie tendinţele – nu sunt urmărite, nici apreciate de parcă acestea apar şi lasă-le să se dezvolte în alte părţi, nu la noi.

Inovatorii sunt foarte atenţi la tendinţele emergente, la discontinuităţile în stadiu de formare, care au potenţialul de a revigora vechile activităţi sau de a crea unele noi. Inovatorii adevăraţi sunt foarte atenţi la lucrurile mărunte care sunt deja în schimbare, dar care au fost trecute cu vederea sau ignorate de către stâlpii domeniului sau ai bibliotecii. Inovatorii sunt mereu în căutarea discontinuităţilor emergente – în tehnologie, reglementare, stil de viaţă, valori şi geopolitică – care ar putea fi utilizate în scopul răsturnării vechilor cutume, structuri ale domeniului. Pentru a reuşi acest lucru nu este nevoie să umblăm pe la prezicători sau, mai ştiinţific – nu e cazul să cerem sfatul viiturologilor. Pur şi simplu, este necesar să fim mai atenţi, iar observaţia să ne fie exerciţiul permanent ca să nu ratăm situaţii pe care alte instituţii similare nici măcar nu le sesizează. Exploatarea avantajelor unei tendinţe emergente plasează biblioteca mult înaintea altora.

Un exemplu. De peste două decenii era evident că avea să survină o schimbare majoră în modul în care oamenii consumă cultura, video media, tehnologia… Ne confruntăm şi acum cu… Au reuşit bibliotecile care s-au orientat spre internet… Într-o lume a schimbărilor radicale, bibliotecile care nu reuşesc să exploateze discontinuităţile sau care ezită, deoarece şi-ar putea pune în pericol mult iubitul model de activitate, sfârşesc prin a fi abandonate de cititori / utilizatori.

Prin urmare, cum îi ajutăm pe oameni să descopere semnele schimbării? Determinându-i să intre în contact cu avangarda, pentru a se afla faţă-n faţă cu viitorul… ceea ce facem noi – activităţi inovative, invitaţia unor experţi ai domeniului, oameni distincţi din alte domenii, conferinţe, schimburi profesionale, instruire, instruire, instruire, lectură. Citiţi o carte pe săptămână, ne îndeamnă creativul Sorin Trâncă.2

Bibliotecarii recunosc discontinuităţile târziu, când faptul este împlinit şi devine greu de remorcat… Din experienţă pot spune că noi, bibliotecarii, putem să ne îndreptăm atenţia asupra discontinuităţilor potenţiale importante fiind atenţi la cultură, politică, tehnologie, cărţi citite, emisiuni văzute sau fenomene trăite în ultimul timp şi analizând care dintre acestea ne-au surprins, ne-au uimit, ne-au întristat… Cultura, tehnologia, literatura, politica şi economia sunt domenii care influenţează negativ sau pozitiv, direct şi fundamental sau tangenţial şi superficial activitatea noastră.

Dacă am fi atenţi, am observa, cu referire la ultimele trei luni, că consumul de cultură e în descreştere dramatică – teatrele, muzeele, bibliotecile sunt pustii, bisericile au mai puţini enoriaşi – oamenii nu mai merg unde ştiu la ce se aşteaptă, oamenii plătesc, dar merg unde-i interesant, incitant, unde-i surprinde ceva, unde consumi fără să ţii cont de reguli, unde intri şi te aşezi fără să fii oprit la uşă, fără să arăţi permisul, fără să-l scaneze, fără să se înscrie în liste – unde se simt liber. A analizat cineva această situaţie, traducând-o pentru domeniul nostru? Pentru biblioteca sa? Care dintre aceste lucruri sunt ieşite din comun? Aţi observat că aceste tendinţe se măresc, se accelerează? Aţi observat că cineva, undeva, constituie o piaţă – un teatru inovator, un muzeu, Tucano-café, care oferă şi cărţi, Propaganda-café, care organizează lansări de cărţi, conferinţe publice, ateliere experimentale, afacerile se dezvoltă, dar explodează în biblioteci? Dacă am face remove, când şi cum trebuiau să reacţioneze bibliotecile? Dacă am da filmul înainte, care ar fi rezultatul acestor discontinuităţi? Ce reacţii în lanţ ar putea declanşa? Dar nimeni din domeniul biblioteconomic nu a observat sau, dacă le-au observat, s-au făcut că nu observă aceste discontinuităţi? Care dintre aceste discontinuităţi nu au devenit încă subiect de conversaţie în domeniul biblioteconomic? Nici una. Care dintre ele au lipsit de pe ordinea de zi la ultima întrunire profesională a domeniului la care aţi participat? Toate.

Dacă bibliotecarii ar fi atenţi la ce se petrece în lume, ar remarca mai multe discontinuităţi, în genere, în dezvoltare umană, nu neapărat în domeniul profesional. Dacă bibliotecarii şi-ar pune întrebarea În ce fel am putea exploata aceste discontinuităţi în beneficiul bibliotecii, activităţii, şi-ar dezvolta abilitatea de a înţelege mai bine tendinţele domeniului, tendinţele generale de dezvoltare societală şi reacţia de a răspunde cu acţiuni la şansele generate de tendinţele emergente.

Un alt aspect important îl constituie competenţele şi activele subexploatate.

Biblioteca este un pachet de competenţe şi active care, reorientate, înnoite, pot asigura platforma pentru inovaţie şi dezvoltare. Inovaţia nu are sorţi de izbândă dacă biblioteca se identifică cu ceea ce face, nu cu ceea ce ştie sau deţine, dacă percepţia de sine se construieşte în jurul produselor, tehnologiilor, nu în jurul competenţelor de bază şi al activelor strategice. Am mai vorbit despre aceasta, dar repetăm: pentru a inova, trebuie să ne percepem biblioteca sub forma unui portofoliu de abilităţi şi active, care – recombinate – pot asigura apariţia produselor, serviciilor noi.

Noi, la BM, am abordat activele şi competenţele bibliotecarilor noştri într-un atelier Ziua talentelor, printr-o sărbătoare instituţională Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” are talente, prin care am încercat să descoperim valorile ascunse ale bibliotecii, să recunoaştem că avem talente. Am demonstrat că avem talente, că suntem o bibliotecă talentată. Dar demonstrăm talent atunci când este cazul să ne reconfigurăm competenţele în noi moduri? Nu prea…

Bibliotecarii au nevoie de un exerciţiu zilnic, punându-şi întrebări ca: (a) ce abilităţi şi active deţinem?; (b) care sunt (1) relativ unice şi (2) importante pentru a crea valoare pentru utilizatori?; (c) unde altundeva ar putea aceste abilităţi şi active spori valoarea activităţii noastre, a bibliotecii în general?; (d) cum ar putea fi folosite ca elemente capabile să schimbe radical lucrurile în activitatea noastră, în domeniul nostru profesional?

Întrebarea legată de modul în care se poate exploata resursa strategică deţinută de bibliotecă poate fi pusă şi invers. Închipuiţi-vă că Apple, precum acum Bill Gates prin Novateca, se hotărăşte să ne reinventeze biblioteca, domeniul de activitate, cum am folosi competenţele şi activele acestora pentru a realiza reinventarea / revitalizarea / modernizarea şi ce am avea de câştigat prin încheierea unui parteneriat cu „Apple”?

În măsura în care bibliotecarii vor învăţa să îşi perceapă propria bibliotecă din această perspectivă, în aceeaşi măsură oportunităţile pentru inovaţie se vor multiplica.

Identificarea nevoilor nerostite

Inovatorii se pricep să identifice inconvenienţele, obstacolele şi neplăcerile pe care utilizatorii ajung să le considere fireşti şi pe care majoritatea veteranilor domeniului le ignoră în mare măsură. Am mai vorbit despre aceasta la atelierul Loializarea utilizatorilor.3

Scopul inovaţiei este să-ţi uimeşti utilizatorii cu ceva pe care nu şi l-ar fi putut imagina niciodată. Ce lucruri intră în această categorie în cazul Dvs.? Am discutat mai detaliat la atelierul „Conceptul WOW”4. Pentru a-i uimi cu lucruri neaşteptate trebuie, mai întâi, să le cunoşti / să le descoperi nevoile nerostite. Utilizatorii au şi ei neconvenţionalismul lor. Întrebaţi ce vor, şi vom înţelege că nu sunt prea dispuşi să ne relateze multe sau lucruri care contează. Exemplu:

Ar trebui să-i observăm îndelung, îndeaproape, apoi să discutăm, să reflectăm, să comparăm cu ceea ce am colectat din boxa de idei, din sondaje, focus-grupuri, ceea ce am aflat. Avem o relaţie simplă, afectuoasă, indiferentă? Complicăm lucrurile prin reguli rigide, prin neatenţie? Tratăm utilizatorii ca pe nişte numere sau ca pe nişte oameni cu nevoi culturale, informaţionale, educaţionale? Rezolvăm noi problemele sau îi lăsăm să se descurce singuri?

O abilitate esenţială în exerciţiul cunoaşterii nevoilor nerostite este măiestria de a citi starea emoţională a utilizatorilor în momentul utilizării serviciilor noastre. E un exemplu demn de urmat, iniţiativa Bibliotecii Publice de Drept din Săptămâna creativităţii şi inovaţiei. O săptămână, Biblioteca Publică de Drept desfăşoară un exerciţiu de colectare a feedbackului de la utilizatori – anume starea spirituală cu care părăsesc biblioteca după utilizare. Şi-au ales o modalitate modernă îmbinând simbolurile şi descrierea. Utilizaţi practica „Chindiilor profesionale” de colectare a feedbackului… E un exerciţiu simplu – rugaţi utilizatorii să scrie starea în care s-au aflat utilizând biblioteca Dvs. pe un flipchart. Sau altfel – rugaţi utilizatorii să identifice un produs sau un serviciu care le-a modificat semnificativ aşteptările – ceva care i-a făcut să spună: „Uau! E uimitor!” Cei mai mulţi dintre bibliotecarii noştri pot foarte bine citi stările emoţionale ale utilizatorilor. O spun cu certitudinea bazată pe spicuirile colectate de la atelierul „Loializarea utilizatorului” de la Folow-up FedEx@Hasdeu5 şi de la Cafeneaua publică „Povestea eşecului”.6

Avem nevoie să reconfigurăm experienţa utilizatorului, astfel încât aceasta să producă uimire. Bibliotecarii BM au fost instruiţi să genereze idei prin care să surprindă utilizatorul7, să descopere şi să exploateze analogii din alte domenii de activitate.

În turneele legate de instruire şi cotrainig am discutat cu sute de bibliotecari. Nu toţi aveau pregătirea şi studiile necesare, nu toţi erau talentaţi. Erau bibliotecari obişnuiţi. Dar cu toţii îşi dezvoltaseră abilităţi perceptuale care i-au ajutat să vadă dincolo de ceea ce vedeau alţii, să acorde multă atenţie stării emoţionale a utilizatorilor, emoţiilor declanşate de utilizarea bibliotecii, de satisfacţia lor. Anume această abilitate le-a ajutat să construiască relaţii prietenoase, de încredere cu utilizatorii, transformând biblioteca în locul atractiv, confident, locul care răspunde necesităţilor şi stărilor emotive ale utilizatorilor. Ei fără instruire, intuitiv, pasionaţi de bibliotecă şi utilizatori, au internalizat abilităţile de a afla nevoile nerostite.

Primul şi cel mai important pas pentru noi, hotărâţi să ne dezvoltăm capacitatea de a inova continuu, este să învăţăm să percepem lumea din jur cu alţi ochi. Facem acest lucru. Facem acest lucru la fiecare instruire, la fiecare şedinţă a „Chindiilor profesionale” cu speranţa că într-o zi toţi angajaţii noştri vor deveni inovatori.

Referinţe bibliografice

  1. HAMEL, Gary. Ce mai contează acum? Bucureşti: Publica, 2011.
  2. KULIKOVSKI, Lidia. Instruire pentru inovaţie la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”. În: BiblioPolis. 2014, 52, 2 , 11-14.
  3. KULIKOVSKI, Lidia. FedEx@Hasdeu – instrumentul inovator de stimulare şi încurajare a inovaţiei a fost validat: impactul cifric, social şi profesional. În: BiblioPolis. 2014, 54, 4, 115-120.
  4. KULIKOVSKI, Lidia. Loializarea / fidelizarea utilizatorului. În: BiblioPolis. 2014, 53, 3, 11-19.
  5. KULIKOVSKI, Lidia. Munca noastră-i teatru, iar tot ce facem e spectacol. În: BiblioPolis. 2014, 52, 2, 17-25.
  6. KULIKOVSKI, Lidia. Paradigma designului în activitatea biblioteconomică. În: BiblioPolis. 2014, 51, 1, 16-70.
  7. TRÂNCĂ, Sorin. Brief. Bucureşti, Publica, 2014, 224 p.

1 HAMEL, Gary. Ce mai contează acum? Bucureşti: Publica, 2011, p. 105.

2 TRÂNCĂ, Sorin. Brief. Bucureşti, Publica, 2014, p.  52.

3 Atelierul Loializarea utilizatorilor, din mai 2014, la Biblioteca „Onisifor Ghibu”. Materialul utilizat la acest atelier a fost publicat în revista BiblioPolis.

4 Atelierul consacrat conceptului WOW, februarie 2014, publicat în revista BiblioPolis.

5 Din urătura pesimistului… fapt ce confirmă că bibliotecarii cunosc necesitățile exprimate și cele nerostite ale utilizatorilor.

6 A avut loc la 16 aprilie, curent.

7 Conceptul WOW, experiențializarea.


Referinţe bibliografice

[1] A fost repus în drepturi ca membru titular al Academiei Române la 3 iulie 1990, apud  Dorina N. Rusu, Membrii Academiei Române 1866-1996. Mic dicţionar. Fundaţia Academică „Petre Andrei”, Iaşi: Editura A92, 1996, p. 78.

[2] A fost exemplară atitudinea lui Ştefan Ciobanu la Consiliul de Coroană din 26/27 iunie 1940.

[3] Zamfira Mihail, Rezistenţa prin cultură în Basarabia în sec. al XIX-lea, în Lucrările Simpozionului Internaţional, Iaşi, 19-21 sept. 2007.  Români majoritari, români minoritari: interferenţe şi coabitări lingvistice, literare şi etnologice, Iaşi: Ed. Alfa, 2007, p. 271-289.

[4] Vezi Acte în limba română din Basarabia (1812-1830), precedate de Bibliografia tipăriturilor româneşti din Basarabia, de Paul Mihail şi Zamfira Mihail, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1993; Zamfira Mihail, Difuzarea oficială a ştirilor şi opţiunea românească (1789-1820), în: Sud-Estul European în vremea Revoluţiei Franceze. Stări de spirit, reacţii, confluenţe. Coord. Alexandru Duţu. Bucureşti, 1994, p. 51-72 şi 69-171, 181-194, 252-271; Idem,  Limba română în scrieri parenetice din Basarabia (1812-1865), Bucureşti: Editura România de Mâine, 2001.

[5] Nu am identificat cine este autorul acestei expresii, dar ea circulă în media de mai multe decenii.

[6] Cf. Ion Nistor, Istoria Basarabiei, Chişinău: Ed. Cartea Moldovenească, 1991, p. 5 (reeditare identică a ediţiei a III-a, Cernăuţi, 1923).

[7] În Enciclopedia istoriografiei româneşti, Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978, p. 67-68,  a putut fi citată doar această lucrare referitoare la Basarabia, şi numai pentru că apăruse la Paris.

[8] Vezi Dicţionarul general al literaturii române, vol. L-O, Bucureşti, 2005, p. 96 (art. de Eugen Simion).

[9] Mulţimea manuscriselor în limba română copiate în Basarabia reprezintă dovada nemijlocită a rezistenţei (vezi Zamfira Mihail, Norma unică a limbii române din Basarabia,  1812-1918, în: Lucrările Sesiunii ştiinţifice organizate de Secţia de Filologie şi Literatură, 27 martie 2003, Bucureşti: Ed. Academiei Române, 2004, p. 155-178)  şi  retipăririle cărţilor bisericeşti româneşti.

[10] Se păstrează în arhiva Paul Mihail, dăruite de Ştefan Ciobanu fostului său student şi apoi colaborator la Direcţia Monumentelor Istorice, despărţământul Basarabia.

(http://www.romaniidinjurulromaniei.ro/articole-blog/1702/istoriografia-despre-cultura-romaneasca-in-basarabia-in-sec-al-xix-lea-stefan-ciobanu)

Dr. Zamfira MIHAIL, 
Institutul de studii sud-est europene al Academiei Române, Bucureşti