Biblio Polis - Vol. 49 (2013) Nr. 3   
ARHIVA  
MISCELLANEA
Vlad POHILĂ
Roade bune, din pomi buni

Autorul tabletei de mai sus, după cum îl trădează și numele, este fiul celebrului nostru conațional, pictorul Teodor (Tudor) Buzu, originar din Drăsliceni – Criuleni, stabilit la baștina soției, Dagmar – în or. Tabor din Boemia istorică, azi Republica Cehă. De fapt, Daniel este unul din cei doi fii ai frumoasei familii ceho-române (sau româno-cehă!), Teodor & Dagmar Buzu.

Părinții fiind ambii firi eminamente artistice (el – pictor, ea – arhitect și designer urbanist), și-au crescut copiii într-o firească atmosferă estetizată, de un rafinat culturalism. Opțiune favorizată și de ambianța locală: deși nu prea mare ca număr și întindere, Taborul, locul de unde a răbufnit mișcarea husită (extinzîndu-se pînă la noi – la Suceava, Iași, Bacău, Huși, ba chiar și la Drăsliceni și Măgdăcești!); ei bine, Taborul este un original centru cultural-artistic. Splendorile urbanistice (geometria şi armonia edificiilor, peisajelor, grădinilor, piețelor...), de vreun sfert de secol este asigurată, în acest oraş, și de dna Dagmar Buzu. Perpetuarea mișcării artelor plastice este confirmată nu numai de tablourile, acuarelele, grafica lui T. Buzu, expuse în zeci de ţări, în cadrul a peste o sută de participări – personale şi de grup. Contează mult însăşi prezenţa, fiinţarea la Tabor a atelierului său, dar și a Școlii de arte plastice, inițiată (după modelul Universității de vară de la Vălenii de Munte, a lui Nicolae Iorga!) și diriguită de Teodor Buzu de două decenii. O școală ce adună, la cursuri libere (ferite de rigiditatea programelor de stat) băieți și, mai ales, fete, domni și, mai ales, doamne – de la opt la... optzeci de ani!

Să revenim însă la fiii Buzu. Cel mai mare, Aleš, nu de mult s-a însurat cu o descendentă a familiei Dvořak... (amintiți-vă de compozitorul cu acest nume!). Însă are Aleš și alte împliniri importante. Astfel, este licențiat a două facultăți la faimoasa Universitate Carolina din Praga (absolvită și de un frate al lui Mihai Eminescu): relații internaționale cu specializare în economie, apoi – atențiune! – filologia română, la catedra condusă de redutabila romanistă și traducătoare din literatura română, dna prof. univ. dr. Libuše Valentov. Pentru teza de licenţă la a doua specialitate Aleš Buzu a ales un subiect major, delicat, dificil, ce merită a fi abordat cu mai multă atenţie la Chişinău decât la Praga: Regăsirea identităţii etnolingvistice suprimate. Studiu de caz: românii din R. Moldova. Până la urmă, s-a specializat în businessul cu horticultura decorativă, extinzîndu-și limitele afacerii și în România, și în R. Moldova.

Daniel este actualmente asistent legal la biroul din Cehia al Firmei „Peugeot-Citron”. Altfel, după studii făcute în Cehia și în SUA, Daniel Buzu a îmbrățișat mai multe specialități: manager cinema, programator, jurist, sportiv cu performanță în polo pe apă, jurnalist; a fost și chelner (sezonier...).

Nu știu ce va învinge pînă la urmă, din mulțimea de pasiuni și experiențe ale tînărului nostru autor; înclin să cred însă că va deveni un publicist, poate chiar un scriitor de mîna întîi! Poate că tableta inserată de noi nu va convinge pe oricine în acest sens, dar, în numerele viitoare ale BiblioPolis-ului vom publica și alte scrieri de-ale lui Daniel Buzu (și fotografii, însoțitoare ale textelor) și atunci cu certitudine îndoielile se vor topi; posibil, vor și dispărea!...

O particularitate a fiilor Buzu este de-a dreptul frapantă: ambii vorbesc (și scriu!) admirabil românește. O fi la mijloc o chemare a glasului strămoșilor pe linie paternă, nu exclud. Deși, sînt convins că totul a început de la îndărătnicia tatălui de a vorbi cu ei românește – de pe cînd abia prindeau a spune primele cuvinte. Ce-i drept, și mama, cehă, a stimulat învățarea de către copii a limbii române. Apoi, și-au spus cuvîntul și vacanțele petrecute la Drăsliceni – la bunici, printre mătuși, unchi, veri și verișoare, or, aceștia, drăslicenii, nu vorbeau nici ceha, nici rusa, nici engleza! Aleš, cînd a înțeles că nu e numai ceh, dar și român, a mers la Timișoara, unde a făcut un an de studii filologice universitare. După cum vedeți și din textul-confesiune, inserat de noi, Daniel îi repetă gestul, chiar dacă își îndreaptă pașii mai mult spre Delta Dunării.

Am scris aceste rînduri, cu drag și admirație, despre o familie frumoasă, armonioasă, inclusiv prin artă și prin... conștiința acută, pătrunsă de simţul răspunderii, pentru ce şi cum fac; inclusiv prin responsabilitatea pentru identitate. E foarte mult să crești – oriunde, dar mai ales în Cehia – doi copii cuminți, talentați și cu simțul răspunderii. De altă parte însă nu e chiar ceva extraordinar. Doar adevăr grăit-a Sf. Apostol Luca predicând: „Căci nu se poate pom bun care să facă roade rele și iarăși, nici pom rău care să facă roade bune” (6, 43).

Vlad Pohilă

70%20Familia%20Buzu.tif
71%20De%20ziua%20nationala.tif