Biblio Polis - Vol. 49 (2013) Nr. 3   
ARHIVA  
MISCELLANEA
Daniel BUZU
A fost bine astă vară în România

Când am spus colegilor, la începutul lunii iulie, că vacanța o voi petrece în România, câțiva au făcut o mină ce exprima mirare, uimire: ce aș putea vedea acolo?…

„Atenție, un mistreț!”, a strigat însoțitorul către șofer și cu chiu, cu vai am evitat impactul cu un porc mistreț în drumul din munții Bodoc, de lângă Sf. Gheoghe, jud. Covasna. Un peisaj superb, un verde, pe care fiecare pictor l-ar dori pe paleta sa... Pe acest fundal, albeau o turmă de oi și nişte baci mulgându-le fără grabă. Când vorbea Fioghen Calistru, un pictor din Basarabia, care traiește la Sf. Gheorghe, despre câinele ciobănesc carpatin, care e în stare să pună urşii pe goană, credeam că sunt niște basme pentru turiști, fiindcă nu puteam să-mi imaginez ursul pe meleagurile acelea. O ursoaică cu trei ursuleți, ce se „plimbau” nu departe de stână, m-a convins de contrariu.

În orașul de baștină al lui Tristan Tzara, Moinești, am fost surprins plăcut de iscusința viitorilor pictori de aici – nişte elevi, unii mici de tot, alţii adolescenţi – în timpul unei vizite la Clubul copiilor, unde ne-a primit îndrumătorul lor, domnul director Ion Văsâi.

Entuziasmul meu inițial a scăzut pe o clipă la sosirea mea la Tulcea, fiindcă, nu știu de ce, m-am așteptat la ceva mai mult. Totul însă a „rezolvat” peștele de la cină. Când chelnerița a adus șalăul pe masă cu cuvintele „dača nu vă plăce, atunci nu plătiți”, am căzut pe gânduri, ba chiar m-am speriat puțin. Cu atât mai mult am savurat gustul șalăului și al salatei de fasole.

În dimineața următoare m-am îndreptat spre Tabăra pentru tineret, destinată românilor de peste hotare, la Sulina. Această localitate este cea mai estică din România și se ajunge acolo numai pe apă. La plecare cu vaporul spre Sulina m-au întrebat care este grupul meu. La început nu înțelegeam despre ce e vorba. Mai apoi a ieșit la iveală că la această tabără au venit grupuri de câte 20 de persoane. M-am neliniștit puțin, fiindcă îmi era teamă că grupurile vor fi împreună, pe ţări de unde vin, iar eu voi fi cu „al meu”, adică singur. N-a durat mult și m-am împrietenit cu grupul de la Cernăuți și Chișinău. Despre frumusețea moldovencelor pot scrie teancuri de hârtie, dar noutatea care a fost e că în Bucovina, devenită după război regiune ucraineană, se mai vorbește românește.

În tabără am participat la ateliere de creație, dedicate caricaturii, graficii, desenului, la competiții sportive. Cu noii mei prieteni ne-am distrat cu adevărat și, ca să fiu sincer, după un timp îndelungat nu mă trăgea acasă, din contra, doream să rămân acolo. Îmi amintesc cu drag de dimineața, când împreună cu Victor din localitatea Crasna de lânga Cernăuți, am hotărât ca vom înota pâna la Odesa. După vreo 45 de minute bune în largul mării, am înțeles că porțile Odesei le vom cuceri alta dată. Când am ajuns înapoi la mal, am căzut de acord că totuși e mai bine că suntem pe țărmul românesc.

Doresc pe această cale să mulțumesc tuturor care au contribuit ca România să organizeze aceste tabere pentru studenți. Prin acest lucru se întremează nu numai conștiința națională, dar mulți din participanți doresc să se întoarcă în România, fie ca turiști, fie chiar permanent. Nici eu nu sunt o excepție.

Mulți din colegii mei din Cehia, ce au auzit din impresiile trăite de mine în această vară, au început să se intereseze cum, de fapt, e cu România și mi-a rămas să le spun doar: „Mergeți acolo și vedeți!”

Daniel BUZU,

or. Tabor, Republica Cehă

 

54%20Pelicani_din_Delta_Dunarii.tif
60%20UNKNOWN_PARAMETER_VALUE%20(1).tif
59%20UNKNOWN_PARAMETER_VALUE.tif