Biblio Polis - Vol. 49 (2013) Nr. 3   
ARHIVA  
SUGESTII DE LECTURĂ / РЕКОМЕНДАЦИИ К чТЕНИЮ / READING SUGGESTIONS
Consemnare: Irina NECHIT
Arcadie Suceveanu: „Gala premiilor USM e o sărbătoare prin care putem depăşi spiritul de gaşcă”

– Cum apreciaţi Gala premiilor Uniunii Scriitorilor din Moldova (USM) desfăşurată pe 14 iunie 2013?

– A fost ediţia a treia a Galei, serie nouă, aşa o numim noi. Gala premiilor USM a avut loc în preajma zilei comemorării lui Mihai Eminescu, pentru a-i imprima un plus de semnificaţie şi rezonanţă. A fost o sărbătoare a Uniunii Scriitorilor din Moldova, un bilanţ al anului literar 2012, o radiografie axiologică a lucrărilor literare care se scriu la noi în acest moment. Aş vrea să mai menţionez că e tot mai greu să organizezi evenimente culturale, e nevoie de multe eforturi, mai ales de ordin financiar. Gala premiilor literare – 2013 a fost posibilă datorită sprijinului unor oameni de afaceri, instituţii culturale şi politicieni, aceştia din urmă ne-au susţinut nu ca reprezentanţi ai unor partide, ci ca persoane fizice.

– Manifestările de acordare a premiilor literare din ultimii trei ani diferă mult de cele din perioada când USM era condusă de Mihai Cimpoi. E mai puţin festivism şi mai mult respect pentru opera scriitorilor, răsplătiţi cu premii mai mari decât altădată. Care a fost valoarea premiilor literare din acest an?

– A crescut considerabil. Cel mai mic premiu, pentru debut, a fost de 4000 de lei, iar cel mai mare, Opera omnia, a fost de 10 000 de lei. La ediţia curentă a Galei s-au acordat 16 premii. Juriul Uniunii Scriitorilor a acordat şapte premii, iar Consiliul USM a acordat nouă premii, dintre care menţionez Premiul Opera omnia, oferit lui Mihail Gheorghe Cibotaru, Premiul de Excelenţă acordat lui Eugen Lungu, câteva premii pentru relaţii culturale oferite lui Ion Ungureanu, Efim Tarlapan, Boris Marian şi Luminiţei Dumbrăveanu. De asemenea, în cadrul Galei, preşedintele Uniunii Editorilor din Moldova, Gheorghe Prini, a acordat un premiu special lui Dumitru Crudu, pentru volumul de poezie Eşarfe în cer. Consiliul USM a mai oferit trei premii speciale – lui Ilie T. Zegrea pentru volumul de poezie Ştergând lacrimile singurătăţii, lui Iurie Gudumac pentru volumul de poeme Разновидность солнца şi lui Radion Cucereanu, pentru trilogia Lacrimile românilor basarabeni.

– Este interesant că la ediţia curentă a Galei premiilor USM a fost prezent şi Valeriu Matei, care s-a judecat cu Uniunea Scriitorilor timp de câţiva ani, împreună cu Mihai Cimpoi, contestând legalitatea adunărilor generale ale USM şi pierzând până la urmă procesul. V-a bucurat prezenţa lui Valeriu Matei?

– L-am salutat, fireşte, mi-am făcut oficiile de gazdă, m-am comportat civilizat. Mai mult, l-am rugat să acorde, ca director al ICR „Mihai Eminescu” de la Chişinău, un premiu în cadrul Galei actuale. Şi Nichita Danilov, vicedirector al ICR Chişinău, a acordat un premiu. Sperăm să colaborăm în continuare cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”, am depus câteva proiecte, dar deocamdată nu avem semne de răspuns din partea ICR.

– Se discută mult pe bloguri şi pe Facebook despre faptul că juriul USM a oferit premii unor cărţi care nu le-au meritat. Cum comentaţi acuzaţiile la adresa juriului USM?

– De când ştiu, deliberările juriului au trezit discuţii, deziluzii, nemulţumiri. E un lucru firesc, pentru că literatura e un proces viu şi acesta presupune polemici, discuţii, satisfacţii şi insatisfacţii. Totuşi, am şi eu unele obiecţii privind opţiunile juriului din acest an şi vă vorbeşte acum nu preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, ci autorul Arcadie Suceveanu. La premiile literare pe anul 2012 au fost propuse două cărţi ale mele, una a fost nominalizată la categoria Eseu (Jurnal parizian – n.n) şi am retras-o din concurs. Iar pe cealaltă (Greierul care s-cri-cri-e – n.n.) am lăsat-o să concureze la compartimentul Literatură pentru copii. Sunt decepţionat nu din cauza că nu mi s-a acordat premiul în această secţiune, poate că nici nu l-aş fi acceptat în calitate de preşedinte al USM. Dar m-am convins şi eu, la fel ca alţi autori, că juriul a dat dovadă de un subiectivism subliniat – în câteva cazuri a luat nişte decizii greu de explicat. Unele cărţi de la coada topului au ieşit primele. La ceremonia de decernare a premiilor Mircea V. Ciobanu a zis foarte bine că au ieşit învingătoare unele cărţi care mai degrabă pretindeau la Zmeura de aur (în cazul dacă ar fi existat premiul Zmeura de aur şi în literatură, nu doar în cinematografie).

Într-un final, ne-am conformat deciziilor juriului, acestea sunt definitive. Juriul USM a deliberat potrivit regulamentului, nu s-au înregistrat încălcări. Dar la ediţiile viitoare ale Galei vom fi mai atenţi atunci când vom desemna componenţa juriului, pentru ca să excludem din activitatea acestuia spiritul de gaşcă.

– La Gala din 14 iunie s-au acordat şi burse de creaţie unor scriitori. Cât de consistente sunt acestea?

– Al treilea an consecutiv, Uniunea Scriitorilor oferă burse de creaţie pentru realizarea unor proiecte. Dacă la prima ediţie a Galei am acordat trei burse, la ediţia din anul trecut am oferit patru burse, iar anul acesta au fost acordate şase burse cu valori uşor diferenţiate, între 12 000 şi 18 000 de lei. Bursele de creaţie le-au fost acordate scriitorilor Ion Ciocanu, Nicolae Esinencu, Vasile Gârneţ, Claudia Partole, Oleg Carp şi Alexandru Doga.

– Ce va urma după Gală?

– Dintre cele mai ample acţiuni ale Uniunii Scriitorilor din lunile următoare vor fi cele consacrate lui Vangheli, pentru că suntem în Anul Spiridon Vangheli.

A dialogat Irina NECHIT

(„Jurnal de Chișinău”, iunie 2013)