Biblio Polis - Vol. 49 (2013) Nr. 3   
ARHIVA  
IMPRESII DE LECTURĂ / O ПРОЧИТАННОМ / IMPRESSIONS
Anastasia MOLDOVANU
Omul şi teatrul de lângă noi – Larisa Ungureanu

Fiecare dintre noi are, probabil, oameni în preajma sa, care în stare obişnuită nu se fac marcaţi prin ceva anume, indiferent dacă au sau nu calificative de apreciere. Însă această impresie durează doar până la primul moment imperios. Cam în asemenea circumstanţe am reîntâlnit-o eu pe distinsa doamnă Larisa Ungureanu, jurnalist de profesie, doctor în studiul artelor care, prin dăruire de sine, dezvoltă o activitate profesională în domeniul criticii de teatru şi film pe parcursul a mai bine de 40 de ani, lucrează cu bunăvoinţă şi în mediul bibliotecar, fiind membră a ABRM, participă la cursuri de formare şi perfecţionare, pregăteşte şi moderează activităţi de educare şi instruire în cadrul comunitar. Însă toate calificativele ei nu se opresc aici, CV-ul Domniei Sale este mult mai împovărat, debordându-şi meseria prin labirintul preocupărilor sale în calitate de membră a Uniunii Jurnaliştilor din Moldova, membră a Uniunii Cineaştilor din Moldova, membră a Uniunii Oamenilor de Teatru din Moldova. Şi aceasta nu e tot, căci în poziţiile anterioare de activităţi mai figurează şi calitatea de redactor la revista Nistru (Basarabia), secţia artă (1970-1973); colaborator ştiinţific, sectorul arte al Secţiei artă şi etnografie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1970-1975); face stagiul şi doctorantura în domeniul studierii artei în oraşul Moscova (1975-1977); devine consiliera preşedintelui Comitetului de stat pentru cinematografie (1977-1980); lucrează în funcţie de lector-conferenţiar la Facultatea de jurnalistică a Universităţii de Stat din Chişinău (1980-1987) şi la Institutul de Arte „Gavriil Musicescu” din Chişinău (1987-1991). În perioada de timp 1991-2011 dna Larisa Ungureanu a dezvoltat o activitate intensă în cadrul publicaţiei Lanterna magică, bilunarul Uniunii Cineaştilor din Moldova, care gestiona o arie tematică destul de variată – cinema, teatru, arte plastice, muzică, biblioteci, poezie, dramaturgie etc. Din 1995 publicaţia Lanterna magica a devenit întreprindere de stat, ediţie a Ministerului Culturii, în funcţia de redactor-şef fiind numită Larisa Ungureanu.

Însă poziţia actuală a activităţilor pe care le desfăşoară dna L. Ungureanu este şi mai diversificată. Aş vrea să menţionez că este autoarea şi administratoarea proiectului Web-enciclopedia filmului moldovenesc, preşedinta Ligii Criticilor de Teatru din Moldova. A administrat şi alte proiecte, printre care proiectul Teatrele naţionale din Republica Moldova, susţinut de Centrul Independent de Jurnalism (CIJ), a abordat şi misiunea de prezentatoare a emisiunii săptămânale la TVM 1 Ecranul filmului naţional, proiect susţinut de studioul „Moldova-film”, Compania Publică „Teleradio-Moldova” şi publicaţia Lanterna magică în perioada 2005-2007. În 2008-2009 a participat la un amplu proiect Poduri peste Nistru: acţiuni comune ale mass-media în vederea soluţionării conflictului transnistrean, susţinut de CIJ şi implementat în parteneriat cu BBC World Service Trust, cu suportul financiar al Fondului Global pentru Prevenirea Conflictelor al Guvernului Marii Britanii.

În contextul acestui imens câmp de preocupări aş vrea doar să mă refer la un anumit aspect de activitate, care o caracterizează ca pe un profesionist redutabil al meseriei în calitate de critic de teatru şi film, având drept motivaţie, în primul rând, studiile postuniversitare: stagiu la Institutul de istorie a artei şi VGHIK (Moscova), doctorantura la Institutul de istorie şi teorie a artei (Moscova), stagiu la Universitatea de Stat „M. Lomonosov” din Moscova (MGU) şi, în al doilea rând, dorinţa şi obligaţia morală de cunoaştere a procesului cultural teatral şi de film din Republica Moldova.

Ultimii trei-patru ani vin să demonstreze o activitate intensă şi un interes deosebit faţă de evoluţia teatrului moldovenesc. Au apărut ample lucrări în domeniul regiei, artei actoriceşti, cărţi care reprezintă o achiziţie valoroasă pentru biblioteci (cu predilecţie mă refer aici la colecţiile Filialei de Arte „T. Arghezi” a BM „B.P. Hasdeu”), printre ele pot fi menţionate: Nebănuita forţă a scenei  de Ninela Caranfil, Evocări de Grigore Rusu,  Artişti şi ţărani de Nicolae Roibu, biobibliografia Rapsodia teatrală Paulina Zavtoni şi Spiru Haret,  Nicolae Darie, actorul şi omul (autor de proiect şi realizare de Rodica Solovei), Teatrul vieţii mele în două volume de Ion Ungureanu, Şi noi eram o ceată tristă de Pavel Proca, Tot aici mă-ntorc. Cronici de teatru; Portrete în timp. Oameni de teatru şi film; A fi actor (despre actorul de teatru şi film Sergiu Finiti) şi Popas în lumea cuvintelor. Biobibliografie de Larisa Ungureanu ş.a. Toate aceste realizări sunt o dovadă grăitoare despre interesul crescând faţă de arta teatrală şi faţă de creatorii de teatru. Cartea Tot aici mă-ntorc. Cronici de teatru1 semnată de Larisa Ungureanu, apărută la Editura „Lumina” în 2011, se înscrie perfect în lista bibliografică despre evoluţia şi rolul teatrului moldovenesc în dezvoltarea culturii naţionale, poziţionându-se alături de alte cărţi şi studii monografice menţionate anterior. Pe foaia de titlu a cărţii scrie: ...este cam tot ce rămâne după căderea cortinei: uneori nişte fraze sporadice, notate într-un carnet sau pe un program de teatru, alteori un text închegat, publicat în paginile unui ziar sau ale unei reviste Deducem din această frază impactul pozitiv al cărţii, unul de păstrare şi de reconstituire a valorilor artistice teatrale. Perioada de studiu o constituie anii ’70-’90 ai secolului XX, perioadă destul de complicată în plan naţional, marcată de legile şi condiţiile unui regim dictatorial, extins în toate sferele vieţii sociale. Problema conservării valorilor artistice naţionale nu era un proces exigent şi multe se făceau la voia întâmplării, totuşi procesul teatral era „supravegheat” de către conducerea de atunci a Ministerului Culturii. Astăzi publicul are rare ocazii, ca prin intermediul cinematecii să mai vizioneze unele secvenţe din tabloul teatral care s-a jucat la noi, mai des apelându-se doar la depănarea unor amintiri de acest gen ale protagoniştilor în cadrul diferitor activităţi culturale sau emisiuni televizate.

Cartea dnei Larisa Ungureanu vine să recompenseze acest gol şi, cu siguranţă, va servi drept sursă de informare pentru studierea domeniului teatral. Lucrarea are continuitate prin faptul că dezvoltă mai departe studiul artei despre teatru şi despre film, conceput în RSSM în anii de după război. Tot aici mă-ntorc. Cronici de teatru este construită din patru compartimente şi reflectă perioadele de evoluţie a teatrului naţional, începând cu „dezgheţul hruşciovian”, primele premiere din anii ’70-’90, schimbul de experienţe cu alte teatre din fostele republici sovietice şi se încheie cu portretele a şase actori, nume notorii, care au avut o prestaţie deosebită în arta teatrală. Cronicile cuprind o serie de articole, studii şi cronici de teatru, scrise şi publicate de autor de-a lungul anilor, materiale inedite de o valoare inestimabilă pentru cultura noastră. Lectura cărţii ne readuce în albia evenimentelor teatrale care au avut loc în anii ’70-’80-’90 al secolului XX. Actul teatral este un proces destul de complex, care presupune relaţia între regizor-dramaturg-scenograf-actor-compozitor.

În lucrarea dată autorul îşi propune să califice acest act din perspectiva celor văzute, simţite, înţelese în calitate de spectator şi din cunoştinţele pe care le are în acest domeniu nu doar datorită studiilor, ci şi a celor câteva decenii de experienţă. Modul în care sunt descrise evenimentele, devotamentul ei faţă de principiile oneste în calitate de autor, îi permite dnei L. Ungureanu să dea o apreciere veritabilă a tot ce ţine de condiţiile şi particularităţile de dezvoltare a artei teatrale moldoveneşti, tendinţele şi problemele, cu care se confruntau conducerea teatrelor la selectarea repertoriului, o temă abordată temeinic şi obiectiv în literatura de referinţă2. Căci, la urma urmei, repertoriul, fiind o îmbinare ingenioasă de titluri, poate stârni „curiozitate, interes, stimă sau viceversa, adică [spectacolele pot fi] consfinţite sau dezminţite, materializate în conştiinţa publicului”3. Anume alegerea repertoriului – ce se pune în prim-plan, opera clasică, purtătoare a idealurilor şi a valorilor spirituale ale unui popor sau scrierile contemporane, care reuşesc să surprindă problemele timpului – este o chestiune esenţială în activitatea teatrală. Probabil că acesta şi este criteriul, după care şi-a selectat autoarea şirul de spectacole pe care le-a adus în vizorul cititorului de azi.

În perioada anilor ’70 s-au montat spectacole după piesele dramaturgilor A. Strâmbeanu (Minodora), A. de Musset (Să nu te joci cu dragostea), A. Busuioc (Toate trei anotimpurile), A. Ostrovski (Un bărbat frumos), M. Roşcin (Valentin şi Valentina), N. Gogol (Căsătoria). În toate aceste nominalizări în prim-plan sunt ancorate noi principii, prevalează spiritul nou, liber, nealterat de rugina carierismului, unde omul este privit ca o individualitate aparte, scos din contextul colectivismului. Profesionalismul autoarei se dezvoltă odată cu progresele teatrului la noi. Astfel, în 1984 îşi expune punctul de vedere referitor la premiera spectacolului Monumentul realizată după Micile tragedii ale lui A. Puşkin în regia lui V. Cupcea şi S. Fusu. În acest spectacol mai mulţi actori ca Sandri Ion Şcurea, Petre Baracci, Vitalie Rusu, Nicolae Darie, cât şi unii tineri începători au înregistrat o etapă importantă în biografia lor de creaţie şi anume trecerea la rolurile care necesitau o mare trăire lăuntrică, o înaltă tensiune dramatică. Societatea umană în permanenţă este sfârtecată de probleme, unele controversate, altele ce ţin de natura omului, vicioase, care trebuie depistate şi tratate. Teatrul se prezintă ca o oglindă a acestei societăţi şi e firesc că trebuie să le semnaleze. Din acest considerent dna L. Ungureanu apără cu fermitate misiunea educativă şi aportul teatrului în rezolvarea acestor probleme, contrar altor păreri despre misiunea unui teatru adevărat, şi aduce ca argument unele spectacole realizate în deceniul opt al secolului XX, care au şi semnalat gravele probleme, cu care astăzi societatea noastră se confruntă la modul cel mai direct. Spre exemplu, drama Abecedarul, semnată de poetul D. Matcovschi şi montată de regizorul V. Apostol, semnalează mai multe probleme ce vizează şcoala nouă, care are nevoie, în primul rând, de învăţători-personalităţi, şcoala-muncă, necesitând prestarea muncii în timpul studiilor şi efectul acestui fenomen, şcoala-elev, care este responsabilă de educarea noii generaţii. În spectacolul Tata, de acelaşi autor, se semnalează în linii generale şi fenomenul dăunător al alcoolismului, care loveşte crunt în conştiinţa umană. Piesa În lipsa celor prezenţi de Mihai Ştefan abordează probleme de ordin etic. Regizorul Ilie Todorov, în montarea piesei Tartuffe ori impostorul de Molière (traducere din franceză de P. Starostin) a adoptat o estetică apropiată zilelor noastre etc.

Textele cărţii mai cuprind şi activitatea teatrelor din diferite oraşe ale republicii, cu un repertoriu destul de variat. Autoarea îşi expune punctul de vedere vis-à-vis de fiecare în parte, completând cu idei noi şi partea publicistică, un factor destul de important în elucidarea procesului teatral. În calitatea sa de critic de teatru, L. Ungureanu acordă o mare importanţă dramaturgiei care se montează; plecând de la funcţia educativă a teatrului în societate, ea trebuie să răspundă imperativului societăţii. Din acest considerent, pledează consecvent pentru promovarea operei caragialiene, foarte semnificativă şi pentru zilele noastre şi susţine tendinţa teatrului moldovenesc de a se apropia de creaţia marelui dramaturg I.L. Caragiale. Drept răspuns, la începutul anilor ’90 în lumea artei apare un nou teatru la Chişinău, Satiricus, care a întrunit o mână de oameni „bolnavi” de teatrul comico-satiric: Sandu Grecu (directorul artistic), actorii Mihail Curagău, Valeriu Cazacu, Jan Cucuruzac, scriitorul umorist Ion Diviza, criticul Gheorghe Cincilei şi alţii, care au avut o mare „priză” la public, mai ales pentru montarea piesei Maestrul şi Margareta de Mihail Bulgakov, în versiunea lui Sandu Grecu, astfel actualizându-l pe Molière în repertoriul teatrelor noastre.

Alte timpuri, alte obiceiuri… este o expresie la care face referire autoarea, constatând tendinţele şi direcţiile de dezvoltare a teatrului contemporan. Teatrul Generaţiilor, înfiinţat la sfârşitul deceniului nouă de către o echipă de tineri actori, o generaţie a discotecilor şi a muzicii rock, prin montarea spectacolului Romeo şi Julieta de W. Shakespeare în regia lui Mihai Ţărnă, care ne prezintă o nouă versiune a renumitei piese, plină de spirit şi romantism, şi anume, trecerea prin dragoste spre simbolism, spre materializarea viselor.

Şi totuşi, teatrul contemporan continuă să adune spectatori, rezistând concurenţei televiziunii, cinematografului, numeroaselor forme de divertisment. Una din condiţiile de existenţă a teatrului contemporan în viziunea L. Ungureanu este contactul cu dramaturgia contemporană. Un teatru care se stimează, nu poate exista, dacă nu-şi creşte propriii săi dramaturgi.4 Interesante sunt sugestiile autoarei referitor la rolul literaturii clasice în dramaturgie, la rolul personalităţii regizorului în teatru, rolul motivului popular, care constituie bogăţia spirituală a teatrului (conceptul filozofic al operei druţiene despre spiritul nostru naţional), rolul incontestabil al şcolii teatrale ruse în dezvoltarea teatrului naţional moldovenesc ş.a. Lectura cărţii date este agreabilă, ea surprinde cititorul prin modul exhaustiv de prezentare a unui şir de spectacole realizate, nominalizări ale actorilor cunoscuţi şi mai puţin cunoscuţi în acţiune şi evoluţie, fapte concrete, evenimente culturale care s-au succedat pe parcursul deceniilor, discuţii literare din cronica presei pe marginea problemelor abordate. Acest fapt este o dovadă elocventă a cunoştinţelor solide ale dnei Larisa Ungureanu în materia de studiu. Sfârşitul cărţii îl înfrumuseţează o galerie de portrete literare ale marilor actori în timp, care au contribuit şi contribuie la valorificarea artei teatrale universale şi naţionale.

Spre finalul acestui text vreau să spun că arta de calitate, fie că e vorba de teatru, de film sau de spectacolul televizat, nu poate să existe în afara unei critici pe potrivă, bazată pe cunoştinţe şi argumente solide. Larisa Ungureanu este unul din aceşti critici (altfel nici nu poate fi, doar L. Ungureanu este considerată, pe bună dreptate, un autor foarte bine pregătit, responsabil, onest şi sincer, un critic cu reputaţie bună) care ne ajută să reflectăm în conştiinţa noastră şirul de fapte şi de evenimente ce evoluează în spaţiul cultural naţional, distribuindu-le la modul direct şi nepărtinitor. Teatrul din Republica Moldova, format în decurs de decenii şi continuat prin perseverenţa premergătorilor noştri, parcurge în prezent un drum anevoios. Este un drum destul de important, căci el înseamnă tradiţia artei naţionale şi de acest factor se ţine cont atunci când se organizează evenimente culturale majore. Datorită informaţiilor veridice pe care le prestează criticii de artă, şi în mod particular dna L. Ungureanu, consumatorilor de teatru, publicul poate să aprecieze nivelul şi starea de spirit ale teatrului de la noi, să-şi facă o impresie despre situaţia teatrului nostru în comparaţie cu teatrele din alte state.

Fiind un neobosit cercetător, dna Larisa Ungureanu nu se opreşte aici. Materialele sale scrise timp de mai mulţi ani i-au permis să editeze şi în anul 2012 câteva cărţi: A fi actor. Despre actorul de teatru şi film Sergiu Finiti; Portrete în timp. Oameni de teatru şi film; Popas în lumea cuvintelor. Biobibliografie, care vor îmbogăţi cu noi informaţii concrete şi utile ştiinţa despre învăţământul artistic în Moldova. Fiind sinceră cu sine însăşi, dna L. Ungureanu este fidelă şi faţă de spectator, căci pentru a-i oferi cele mai proaspete şi veridice impresii despre actul teatral, ea merge frecvent la teatru, este la curent cu toate noutăţile, reformele şi schimbările ce au loc în acest domeniu, participă la lucrările forumurilor teatrale naţionale şi internaţionale care au loc la noi şi din perspectiva celor văzute şi percepute graţie cunoştinţelor, acumulate în baza studiilor şi a experienţei de mai bine de patru decenii, dânsa le transmite oamenilor pasionaţi de arta vizuală.

Anastasia MOLDOVANU,

bibliotecar principal,
Filiala de Arte „Tudor Arghezi”

1 UNGUREANU, Larisa. Tot aici mă-ntorc. Cronici de teatru. Ch. : Ed. Lumina, 2011.

2 CEMORTAN, L. Prietenul nostru teatrul, Ch., 1983, pp. 183-192.

3 UNGUREANU, L. Cronici de teatru. Tot aici mă-ntorc. Ch., 2011, p. 4.

4 Idem, p. 81.

11%20Carti%20Ungureanu1.tif
12%20Carti%20Ungureanu2.tif
13%20Carti%20Ungureanu3.tif
14%20Carti%20Ungureanu.tif