Biblio Polis - Vol. 49 (2013) Nr. 3   
ARHIVA  
IMPRESII DE LECTURĂ / O ПРОЧИТАННОМ / IMPRESSIONS
Vlad POHILĂ
Poezia dorului de-Acasă

Plecările masive ale moldovenilor în lumea largă, din fericire, nu înseamnă obligatoriu şi ruperea definitivă, totală, ireversibilă a acestora de valorile pe care se văd nevoiţi a le părăsi, provizoriu sau poate chiar pentru totdeauna: limba maternă, muzica populară, datinile strămoşeşti, peisajele gliei natale, relaţiile cu cei apropiaţi genetic ori sufleteşte etc. Fireşte că fiecare dintre „neo-refugiaţi” sau „neo-deportaţii benevoli”, cum mai sunt numiţi ei de către publicişti, îşi manifestă în mod individual aspiraţia de a menţine o legătură cât mai strânsă cu patria primară. Şi nu de puţine ori – o fac prin intermediul versurilor, alteori prin a scrie publicistică sau proză.

Este edificator, în acest sens, şi cazul cărţii de versuri pe care o puteți citi*,1 mai exact – exemplul oferit de autoarea acestei plachete, Ala Tonu-Coşcodan, originară din Condrăteşti – Ungheni. Plecată de mai mulţi ani la munci în Italia, dumneaei se întoarce, iată, acasă, pentru a-şi face aici debutul poetic, relativ tardiv, căci ispita scrisului „îi făcea din ochi” încă din anii de şcoală, dar câteva decenii a preferat să păstreze o discreţie cvasitotală. Nu ştim ce a determinat-o pe Ala Tonu-Coşcodan să se ferească atât de aprig de şansa unui debut măcar în paginile vreunei reviste, care, cu certitudine, i-ar fi inserat nu numai versuri scrise în ultimii doi ani, ci şi din cele mai „vechi”, din anii de facultate ori de muncă prestată după absolvirea Facultăţii de Litere a Universităţii de Stat din Moldova. O fi fost la mijloc tradiţionala timiditate a fetelor născute şi crescute la ţară, dar poate că s-o fi ghidat de înţelepciunea principiului formulat în dictonul latin Festina lenteGrăbeşte-te încet.

Dar nu la termenul publicării acestei cărţi de versuri vrem să ne referim acum, ci la un fapt deja împlinit: creaţiile lirice ale Alei Tonu-Coşcodan parcă se cereau a fi adunate într-o culegere, meritau a fi puse în atenţia unui cerc mai larg de cititori – iubitori ai poeziei, ai literaturii în genere. „Eu noaptea n-am dormit, am plâns, am râs, / Din inimă am rupt tot ce am scris”, ni se confesează autoarea în poezia numită Am făcut ce am putut, ca să ni se mai destăinuiască, în alt poem – Ziua cu noroc: „Astăzi sunt fericită / Am început din nou să scriu poezii.” Cine va avea curiozitatea, apoi şi plăcerea de a parcurge paginile acestei cărţi, se va convinge de sinceritatea spovedaniilor pe care ni le face autoarea în stihurile citate mai sus, chiar dacă şi mai înainte, şi alţii oameni ai condeiului, au echivalat scrisul şi cu un supliciu, şi cu fericirea existenţei.

În cele circa 150 de pagini ale cărţii sale de debut în poezie, Ala Tonu-Coşcodan adună un amplu registru tematic, prevalând, se pare, versurile de dragoste, în care dragostea capătă înfăţişări dintre cele mai diverse: dragostea de mamă, de tată; de copii (fiu, fiică); patima, intens trăită, faţă de bărbatul iubit; iubirea de Neam, „fragmentată” în mai multe subcategorii – pentru plaiul natal, pentru Limba română, pentru personalităţi marcante ale istoriei şi culturii noastre etc. Veţi găsi între copertele plachetei mai multe poezii străbătute de tristeţe, pesimism, deznădejde; apar, în unele versuri, imagini apocaliptice, în altele autoarea blamează „principiile stricate” de care se ghidează numeroşi politicieni, dar şi simpli muritori de la noi. Cu toate acestea, autoarea e convinsă – şi vrea să ne convingă şi pe noi – că „omul din lumină e făcut” (Dorinţă şi speranţă) şi lumina va fi călăuza dintotdeauna a oamenilor, atâta doar că ei ar trebui să pună în prim-planul existenţei lor iubirea (Păstraţi iubirea), în sensul cel mai larg al acestui cuvânt, după cum am arătat ceva mai sus.

În pofida diversităţii tematice ce transpare la lectura poeziilor Alei Tonu-Coşcodan, o linie de subiect defineşte impresionant conţinutul plachetei de faţă: dorul de-Acasă, nostalgia după cele lăsate aici, la baştină, dragostea pentru tot ce-i aparţine în virtutea legăturii transcendentale cu strămoşii. Dorul acesta pentru Acasă este un fel de axă pe care se rotesc celelalte teme, subiecte, motive, refrenuri. Acest sentiment pare a fi atotputernic şi atotbiruitor în poezia Alei Tonu-Coşcodan, capabil să strâmtoreze curiozitatea sau chiar pasiunea pentru alte spaţii. Astfel, oricât am căutat, nu am găsit în paginile prezentei cărţi vreun vers inspirat de noile realităţi în care trăieşte de mai mulţi ani autoarea – poate doar ceva aluziv, prea aluziv... Şi doar – după cum „nu e om să nu fi scris o poezie”, tot aşa cam fiece poet ţine să dedice vreun vers măcar „falnicei Veneţii”, eternei Rome sau Florenţei celea, cică, fără seamăn, pe „cizma italiană”!...

Însă, indiferent de subiect sau motiv, versurile Alei Tonu-Coşcodan sunt foarte sincere şi accesibile, ferite de sofisticări ori filozofări la modă, acum. Tocmai de aceea, creaţiile incluse în cartea recenzată sunt şi agreabile la lectură. Este adevărat, „pică” uneori autoarea şi în mici stângăcii, în constatări ce dezarmează pe o clipă, dar acestea se pierd printre multe alte rânduri plăcute ca mesaj şi sonoritate.

Ala Tonu-Coşcodan cultivă, în genere, forma clasică, dar cochetează (sau „păcătuieşte”?!) şi cu versul alb, care însă nu o caracterizează şi, am impresia, nici nu-i asigură, deocamdată, cel puţin, un salt în demersul poetic. Mai frapante ni se par versurile scrise în ritm folcloric şi în care se regăseşte o faţetă a puternicei ei legături cu cele de Acasă. Judecaţi şi Dvs., stimaţi cititori: „[…] Ars-a focu-întreaga viaţă / Până astăzi dimineaţă, / Focul cel ca din poveste / S-a stins pe neprins de veste. / Vrut-am să-l aprind ieri seara, / Lumânarea-şi plângea ceara, / Să-l aprinzi azi dimineaţă, / Focul nu-l aprinzi cu gheaţă […]” (Floare-albastră).

Unele poezii de Ala Tonu-Coşcodan au trecut foarte bine examenul maturităţii poetice, încât ar merita să fie incluse şi în antologii, ceea ce ar dovedi o dată în plus că, în anumite sfere, tânăra noastră poetă din Italia ar rezista, ba poate chiar ar şi învinge, în competiţii lirice pe categorii tematice: „Cât de departe zbori, inima mea, / În zile reci, târzie primăvară / Departe de oraş, de febra sa / Spre-un ocean adânc, imens, spre vară. // Departe spre apus, mă adâncesc, / Ca plâns, suspin, să nu se mai audă, / În Paradisu-albastru pământesc, / Unde te leagănă oceanul pe-a sa undă. // Căci cel din cer, regatul parfumat, / Cel plin de dragoste şi bucurie, / Se zice că de noi o fi distant – / Cine o şti când îl găsim, unde-o să fie?” (Departe, spre apus). Sau, alt exemplu din acelaşi registru al împlinirii gândului şi a prozodiei: „Uite ce iute frigul se lasă, / Prinde şi inimi şi suflete-n plasă, / Uite un val rece vine spre tine, / Tu mă cuprinzi şi mă-ngheţi şi pe mine. // Uite nori negri cum cad peste casă, / Nici să trăieşti, să respiri nu te lasă. / Uite cum luna-ţi îngheaţă privirea / Rece cum e, nu-i mai place iubirea. / Fugi, să fugim din această rea fază, / Spune-un cuvânt, eu voi spune o frază” (Fază lunară).

Un spor incontestabil de calitate conferă acestei plachete și prezentarea ei artistică, asigurată de Valeriu Rusnac, designer, precum și de maestrul româno-ceh Tudor Buzu. Conaționalul nostru din Cehia a pus, generos, la dispoziția autoarei noastre din Italia, câteva foi grafice și o pictură a cărei reproducere o putem admira pe coperta-față a Ultimei ninsori.

Deşi au „concurat” mai multe denumiri, de comun acord cu autoarea, editorii acestei cărţi au optat pentru titlul ales iniţial de dânsa. Ultima ninsoare nu e o trimitere la un fapt consumat, finit, ci mai curând la unul care vine – în cazul dat, bucuria primăverii, după o ninsoare de pe urmă a unei ierni grele. Îi dorim ca placheta intitulată astfel – deci, chiar dacă şi conţine adjectivul ultimă – să-i fie Alei Tonu-Coşcodan de bun augur, aidoma unei foi de parcurs pentru o situare mai sigură în preajma poeziei autentice. Să-i fie însă şi o dezlegare spre tipărirea altor cărţi, prin care să-i bucure pe cei apropiaţi şi dragi, ca şi pe unii necunoscuţi, cărora le va da şansa de a-i îndrăgi gândurile îmbrăcate în haina de atlaz a unei poezii feminine cu agreabile nuanţe sentimental-romantice.

Vlad POHILĂ

1* TONU-COŞCODAN, Ala. Ultima ninsoare : versuri. Ch. : Labirint, 2013. 152 p. ISBN 978-9975-948-98-2.

56%20Coperta%20Ala%20Tonu-Coscodan1.tif