Biblio Polis - Vol. 49 (2013) Nr. 3   
ARHIVA  
RECENZII ŞI CONSEMNĂRI / РЕЦЕНЗИИ И ЗАМЕТКИ / REVIEWS AND NOTES
Valeriu RAŢĂ
Literatura şi teatrul – predilecţiile Stelianei Grama

Steliana Grama s-a înscris în literatura din Basarabia de la sfîrşitul secolului XX – începutul secolului XXI ca o scriitoare de un rafinament deosebit. Abordînd un stil modern în tot ce a scris, a fost o poetă, prozatoare, dramaturg, traducătoare, critic teatral şi ziaristă prea mult promiţătoare. A avut o viaţă tumultuoasă, brusc, tragic frîntă. Însă, după plecarea prematură în nemurire ea renaşte asemenea pasării Phoenix prin harul artistic inconfundabil.

S-a născut pe 4 iunie 1974, la Chişinău, într-o familie de intelectuali – părinţii: Dumitru C. Grama, jurist, doctor în drept, şi Claudia Slutu-Grama, bibliolog, istoric literar, poetă, doctor în filologie. A absolvit Şcoala Medie nr. 23 din Chişinău în 1991. Ia licenţa Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării a Universităţii de Stat din Moldova, în 1996, şi a Facultăţii de Arte Dramatice a Universităţii de Stat a Artelor din Moldova, în 1999. Face doctorantura la Institutul de Istorie şi Teoria Artei al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, specialitatea Teatrologie. Membră a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (1998), a Uniunii Scriitorilor din Moldova (1999), a Uniunii Jurnaliştilor din Moldova (2000) şi a Uniunii Scriitorilor din România (2002). Volume editate: Tratat de tanatofobie (versuri, 1996), Rezervaţia de meteoriţi (versuri, 1998), Pubela din Calea Lactee (rondeluri, 2001), Surogat de iluzii (rondeluri, 2003, 2006), Cetatea de scaun a Dragostei (rondeluri, 2006), Perfuzie de vise (rondeluri, 2006), Speranţa moare ultima (proză, 2007), Curcubeul viselor (versuri pentru copii, 2008), Rană de stea (texte pentru cîntece, 2009), Dramaturgia autohtonă din anii 1960-1970 pe scena teatrelor din Moldova (2010), Telerană (versuri, 2011), 101 poeme (2011), La Ţepilova Sorocii, la bunici (versuri, 2012), La Ambasada Dragostei (versuri, 2012), Să ne păstrăm coloana vertebrală (versuri, 2012). Pe 11 octombrie 2006, pleacă în lumea celor drepţi, lăsînd inimile îndurerate ale părinţilor, rudelor, prietenilor şi ale tuturor oamenilor de bună-credinţă care vedeau în creaţia ei un licăr de stea.

Originale prin formă şi conţinutul ideatic, scrierile Stelianei Grama sînt ca o gură de aer liber în oceanul de tipărituri din timpurile noastre. Putem vorbi de universalitatea acesteia într-un context mai larg al dezvoltării literaturii române contemporane. Atracţia către metaforă este în strînsă legătură cu profunzimea sentimentelor şi modernitatea procesului literar. A pledat preponderent pentru formele fixe de poezie, dăruindu-ne sugestii magice ale realităţii din jur şi retrăiri dramatice ale sufletului omenesc, prin note solemne, severe, dar şi melancolice, uneori tragice sau ironico-sarcastice. Multe poezii au fost puse pe muzică, ceea ce denotă o cotă superioară de cîntare vibrantă, îndeosebi, a dragostei.

Însă, mai puţin cunoscute îi sînt scrierile despre literatură şi, mai ales, despre teatru, care de asemenea se deosebesc prin ţinuta lor stilistică eminentă şi multitudinea de probleme abordate. Încadrîndu-se plenar atît în procesul literar, cît şi în sfera teatrală din republică, S. Grama a publicat în diverse volume şi ediţii periodice eseuri, prefeţe, recenzii şi tablete de o rară exigenţă şi rigurozitate profesională. Prin strădania părinţilor, îndeosebi a dnei dr. Claudia Slutu-Grama, aceste lucrări, deosebit de valoroase pentru noi, sînt adunate, pe parcursul a mai multor ani, într-un volum intitulat sugestiv Memoria sugativei*1 (Chişinău, Ed. „Lumina”, 2012). Sugativa fiind, de fapt, în opinia autoarei, o oglindă a procesului literar.

Noul volum al S. Grama demonstrează încă o dată calităţile ei de cercetător literar şi critic teatral dăruit. Şi-a investit timpul şi inteligenţa în chestiuni, la prima vedere, complicate pentru un tînăr investigator. Punînd accentul pe suma calităţilor şi a valorilor incontestabile ale autorilor şi operelor analizate, S. Grama se prezintă ca un adevărat sfătuitor şi îndrumător, cu toate că era abia la începutul ascensiunii spre culmile carierei sale de om de litere. Deşi recurge la un stil simplu, inteligent, autoarea este sensibilă la alegerea cuvintelor potrivite, nuanţează sensurile de profunzime, cele majore, invită la meditaţii, ca, în fine, să vedem lucrurile aşa cum sînt în realitate.

Perspectiva scrierilor S. Grama este interdisciplinară, acestea fiind argumentate şi convingătoare, avînd la bază o laborioasă muncă de documentare. Prin intermediul unor exemple concrete ni se oferă o imagine cuprinzătoare a ceea ce e pus în discuţie. Volumul oferă deschideri către actualitatea culturală contemporană din Republica Moldova. Astfel, pornind de la un accept general recunoscut, autoarea – cu supranumele Rondelia – descifrează tainele trăirii şi creaţiei umane.

Culegerea de eseuri, prefeţe, recenzii şi tablete despre literatură şi teatru Memoria sugativei de Steliana Grama se deschide cu o poezie dedicată protagonistei noastre şi o notă asupra ediţiei, ambele semnate de dr. Claudia Slutu-Grama. Urmează textele selectate din diverse publicaţii, care au fost structurate în două părţi: I. Despre literatură; II. Despre teatru. La finele fiecărui material este indicată dată cînd a fost scris şi sursa unde a fost publicat.

Prima parte – dedicată literaturii – ne prezintă un tablou al fenomenului în care autoarea a reuşit să analizeze critic operele unui şir de poeţi şi prozatori contemporani. Astfel, de la pag. 5 pînă la 51 găsim numele următorilor scriitori: Maria Hâncu, Nicoleta Esinencu, Irina Nechit, Nina Slutu-Soroceanu, Tudor Opriş, Olga Delia Mateescu, Elena Călugăru-Baciu, Nătăliţa Zagoreanu-Issa, Gheorghe Păun ş.a. Portretul lor literar este realizat după nenumăratele dispute (uneori în contradictoriu) din cercul scriitorilor – de comparare a stilurilor, de verificare a principialelor lor concepte etc. Un articol amplu, în acest sens, este intitulat Tînărul literat şi ne prezintă problemele celor care caută confirmarea, experimentînd şi exersînd formule inovative: „Din păcate, astăzi tînărul literat poate fi asemuit cu un pelerin rătăcit în nisipurile Saharei, fără apă şi fără merinde. Doar cei mai ageri, mai puternici şi mai stoici au anumite şanse iluzorii de a descoperi vreo oază, restul pierind de inaniţie şi de sete sau înnebuniţi de holograma obsesivă şi halucinantă a Fetei Morgana – debutul editorial...”

În alt articol apare o panoramă a activităţii cenaclurilor, care au devenit, după cum spune autoarea, „un panaceu al culturii naţionale”: „Noi, generaţia nouăzecistă, ne-am născut prea devreme (sau prea tîrziu?) pentru a debuta în volum. Unicele noastre surse de mediatizare sînt presa scrisă, cea electronică şi... cenaclurile. Şi nu doar pentru noi! La cenacluri vin să-şi citească fragmente din manuscrisele păstrate în sertar literaţii mai în vîrstă. Aici vin vasalii Euterpei – compozitori şi interpreţi de muzică populară, folk, de estradă etc. Aici şi-au instalat un sertar sacerdoţii Melpomenei – actori şi regizori. Aici pictorii îşi vernisează expoziţiile. Aici... e centrul Universului spiritual: opinii, polemici, schimb de experienţă. Adevărate şi unice (aproape) evenimente culturale, un prilej extraordinar şi pentru un june literat, şi pentru un tînăr jurnalist.” Rînd pe rînd aflăm despre activitatea cenaclurilor „Lumina”, de la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”; cel de la Biblioteca „Ovidius”, moderat de Ianoş Ţurcanu; „Perpetuum”, de la Biblioteca „Transilvania”; „Patrimoniu”, condus de prof. univ. dr. Ion Madan; clubul „Mass-media”, moderat de prof. S. Orlov; clubul „Dacia-Zamolxis” ş.a. Interesantă ni s-a părut colaborarea elevei Steliana cu revista Noi (pe atunci Scînteia leninistă), ziarele Florile dalbe (fostul Tînărul leninist), Făclia, dar şi cu televiziunea, radioul.

Nu există nimic mai de preţ pentru noi decît graiul matern. Acest adevăr S. Grama l-a însuşit pînă la 1989: „Avem multe poeme dragi sufletului nostru – Istoria, Credinţa, Pămîntul... Dar ce poate fi mai mare, mai frumos, mai înălţător ca Limba? Toate sînt eterne. Limba e medalionul nostru spiritual şi dacă Istoria ne este falsificată, credinţa furată şi Pămîntul invadat de vrăjmaşi (inamici, duşmani), noi înşişi pribegind asemeni nomazilor sau pregătindu-ne de luptă, asemeni dacilor liberi, fără Limbă ce ne mai rămîne de făcut? Ne transformăm în mancurţi, în canibali, în diavoli? Ne compromitem, ne pierdem speranţa, ne resemnăm? [...] E foarte frumos să credem în horoscoape şi în genetică, dar Limba, Libertatea şi Continuitatea Neamului nu ţin nici de zodii, şi nici de cromozomi. Ea ţine de fiecare dintre noi în parte, prin vorbirea şi exprimarea noastră corectă, prin utilizarea ei zi de zi în toate sferele vieţii noastre cotidiene. Dacă vom şti şi vom respecta aceste reguli, existente în noi dintr-un simţ ancestral – ciudat, strămoşii noştri nu ştiau carte, dar le respectau cu sfinţenie –, vom deveni şi noi membrii Eternităţii omeneşti, cel puţin în Eternitatea accesibilă fiinţei umane. Vom deveni Eterni, pentru că noi am creat cel mai mare, cel mai frumos şi cel mai înălţător poem al Neamului nostru – Limba.” Iată o adevărată patriotă, o adevărată cetăţeană cu verticalitate şi demnitate naţională. De aceea, nu a putut să nu vorbească şi despre „steaua dublă a spiritualităţii româneşti” – Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, care au fost cheia de boltă a Renaşterii noastre Naţionale, care au făcut să vibreze într-o singură simţire inimile românilor de pretutindeni.

Partea a doua a volumului – consacrată teatrului (pag. 52-131) – începe cu două studii de problemă intitulate Cine are nevoie de dramaturgia basarabeană contemporană? şi Eseu despre dramaturgia şi spectacolul autohton din Moldova din anii 1970-1980. Chestiunile de dramaturgie naţională au provocat polemici aprinse la toate etapele de dezvoltare a literaturii noastre. În prezent, mai ales, se confruntă regizorii şi autorii dramatici: „Se pare că aceştia au urcat pe baricade diferite. Pe una dintre ele – regizorii – neagă vehement orice scriere autohtonă, considerînd-o, cu excepţia declaraţiilor pentru presă, primitivă şi rudimentară. Pe cealaltă baricadă – înşişi autorii de piese – se ambiţionează să-şi apere opera, etichetînd regizorii drept cosmopoliţi, antinaţionali, refractari la tot ceea ce se produce nou în literele de aici. Ultimii susţin că e mai proxim să se monteze ceva local – chiar neracordat întotdeauna la standardele occidentale –, decît ceva alogen, recepţionat de primii, a priori, drept senzaţional. Reieşind din preferinţe, interese şi din politica repertorială, ceilalţi oameni de teatru se raliază cînd la o partidă, cînd la alta. O parte dintre puţinii critici de teatru activi din Republica Moldova sînt şi autori dramatici şi e firesc ca aceştia să apere cu ardoare «tînăra şi promiţătoarea dramaturgie naţională».”

Răspunsul la întrebarea Cine are nevoie de dramaturgia basarabeană contemporană?, care pare la prima vedere destul de simplă, dar nu este chiar aşa, S. Grama îl găseşte foarte repede şi este următorul: „NIMENI, cu excepţia a înşişi dramaturgilor, care o creează. Păcat. Pentru că autorii de piese de la noi s-au racordat perfect la standardele occidentale. A o monta nu e o ruşine, ci un act de DEMNITATE NAŢIONALĂ.”

Autoarea noastră ne prezintă în manieră eseistică o retrospecţiune a procesului teatral din ultimele decenii de „realism socialist”. În acea perioadă piesele autorilor contemporani din republica noastră erau montate, mai ales, pe scenele Teatrului Academic de Stat „A.S. Puşkin” (azi Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”), Teatrul Republican „Luceafărul” şi Teatrul Muzical-Dramatic „Vasile Alecsandri” din Bălţi. Procesul literar şi dramaturgia n-au stat pe loc, deşi au fost unele perioade cînd din creaţia scriitorilor autohtoni nu s-a montat aproape nimic. În aceşti ani dramaturgia autohtonă ajunge „în perioada de vîrf”, „în zodia maturităţii”, printre autori avîndu-i pe Dumitru Matcovschi, Ion Podoleanu, Gheorghe Malarciuc, Aureliu Busuioc, Ion Druţă, Constantin Condrea, iar printre regizori – pe Valeriu Cupcea, Veniamin Apostol, Sandri Ion Şcurea, Ion Ungureanu, Anatol Pînzaru. Cu toate acestea, S. Grama observă că „spre deosebire de marile literaturi occidentale, cu bogate tradiţii seculare, care-şi permit deja de cîteva veacuri să diferenţieze autorii după genuri (poezie, proză, dramaturgie etc.), literatura basarabeană nu şi-a putut îngădui acest lux. Rupţi forţat de literele de dincolo de Prut şi de clasici, autorii dramatici basarabeni s-au format, practic, într-un colaps cultural şi, prin însăşi esenţa lor, au trebuit să umple cu ceva imensele pete albe de pe Parnasul autohton postbelic”. În deceniile opt-nouă ale secolului XX, Teatrului Academic de Stat „A.S. Puşkin” a prezentat 57 de spectacole, dintre care numai 21 (mai puţin de 36 %) au fost realizate după piesele dramaturgilor autohtoni contemporani, Teatrul Republican „Luceafărul” a prezentat opt spectacole ale dramaturgilor autohtoni contemporani, iar la Teatrul Muzical-Dramatic „Vasile Alecsandri” din Bălţi, din cele 52 de spectacole, doar şase aparţineau autorilor contemporani din Basarabia. Dintre cele mai reuşite şi mai apreciate spectacole au fost: Radu Ştefan, Întîiul şi Ultimul, Şi sub cerul acela... de Aureliu Busuioc; Pe un picior de plai, Pe-o gură de rai, Ce frumoasă este viaţa de Ion Podoleanu; Tata, Preşedintele, Pomul vieţii, Cîntec de leagăn pentru bunici de Dumitru Matcovschi; Păsările tinereţii noastre de Ion Druţă; Cel mai bun om de Gheorghe Malarciuc; Dragostea nu-i sfetnic rău de Alexei Marinat; Străinul de Petru Cărare ş.a.

În concluzie autoarea eseului sus-numit spune că dramaturgia autohtonă în anii ’70-’80 ai secolului trecut „a existat, a fost citită de amatorii de literatură, a fost montată pe scenele celor mai mari teatre autohtone (cu excepţia pieselor lui Ion Druţă din acea perioadă, care au cucerit scenele fostelor republici sovietice, au fost montate în Franţa, România, Finlanda), a răsunat în teatrul radiofonic şi la televiziune”. Astăzi, cu toate că parcă este scoasă din circuit, ea rămîne în file de carte, reviste, se păstrează în fonoteci, iar piesele de altădată atrag teatrofilii cu aceeaşi putere de convingere – „chiar şi pentru a studia istoria imediată, chiar şi pentru a afla cum se scria în perioada «socialismului dezvoltat», chiar şi pentru a decodifica simbolurile montărilor din teatrele de atunci. Toate aceste piese alcătuiesc patrimoniul nostru cultural. Şi artistic. Iar patrimoniul nu se risipeşte, ci, pur şi simplu, SE PĂSTREAZĂ. Şi se studiază”.

Cu deosebit interes se vor citi articolele despre regizorii Valeriu Cupcea („un împătimit de teatru”, „etern în inimile noastre”), Veniamin Apostol („stîlp de lumină”), Mihai Fusu („sub zodia norocoasă a Luceafărului”), actorul Sandu Aristin Cupcea („din neam de clopotari”), teatrologul din Marea Britanie Ian Herbert (membru activ al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru), dramaturgul rus Grigori Gorin („creatorul unui teatru metaforic, istoric şi, în acelaşi timp, pseudoistoric”) ş.a.

Avem convingerea că toate informaţiile din volumul Memoria sugativei (cu dublă destinaţie, literatură şi teatru) de Steliana Grama vor fi de folos atît pentru cititorii de beletristică, cît şi pentru amatorii de teatru. Desigur, fiecare va alege ce îl interesează şi, presupunem, poate va veni cu propuneri sau sugestii ulterioare pentru îmbunătăţirea activităţii culturale la noi în republică, de acum la etapa actuală. Putem spune cu certitudine că pasiunea, munca serioasă şi aptitudinile i-au asigurat autoarei să ne prezinte literatura şi teatrul din perioada contemporană (nu atît de îndepărtată, dar şi imediat anterioară) dintr-un punct de vedere mai deosebit, mai special. E o dovadă în plus că, atunci cînd sufletul ei se întîlnea cu arta, se năşteau, la rîndul lor, alte creaţii care ne încîntă acum prin sensibilitate şi atenţia cuvenită faţă de făuritorii ei.

Valeriu RAŢĂ,

bibliotecar

 

P.S. Cînd această recenzie era gata de tipar, ne-a parvenit o veste îmbucurătoare: de curînd, la Editura „Atelier” din Chişinău, a apărut ediţia a doua (revăzută şi adăugită) a volumului Memoria sugativei, cu subtitlul Eseuri, articole, prefeţe şi tablete despre teatru şi literatură. Ba mai mult: la ediţia a XXII-a a Salonului Internaţional de Carte din Chişinău, care s-a desfăşurat la Biblioteca Naţională a RM în perioada 31 august – 3 septembrie 2013, volumul menţionat a fost distins cu Premiul Remember, fapt pentru care îi felicităm călduros pe cei care au elaborat şi au îngrijit această ediţie, precum şi pe editorii care ne-au pus la dispoziţie o carte de excepţie în momentul cînd se împlinesc şapte ani de la plecarea la Domnul a talentatei Steliana Grama.

V.R.

1* GRAMA, Steliana. Memoria sugativei : eseuri, prefeţe, recenzii şi tablete despre literatură şi teatru. Concep., sel. şi îngrijire: Claudia Slutu-Grama. Ch. : Lumina, 2012. 132 p. ISBN 978-9975-65-315-2.

07%20Grama.tif