Biblio Polis - Vol. 49 (2013) Nr. 3   
ARHIVA  
LABORATOR DE CREAŢIE / ТВОРЧЕСКАЯ ЛАБОРАТОРИЯ / CREATIVE LABORATORY
Vitalie RĂILEANU
Un experiment relevant – Сlubul poeţilor desculţi

Sintagma fiinţa întru poezie, fără a forţa nota hermeneutică, cred că poate fi nuanţată plecând şi de la ideea conflictelor interne ale creatorului – în cazul nostru, ale poeţilor – un fel de divergenţe care iau forma unei lupte între trei instanţe: sinele, eul şi supraeul.

Din principiile noii psihologii rezidă că sinele constituie nucleul pulsional al personalităţii, eul se ridică treptat din sine, iar supraeul e un fel de cenzură prin care eul este pus de acord cu realul şi moralul. În actul de creaţie literară au loc similitudini cu roluri jucate de cele trei instanţe amintite. În acest caz ne referim la modulul omului freudian, manipulat de pulsiunile sale, şi care determină sensul condiţiei / conduitei umane, dimpotrivă, nu ne ducem la cel care îşi regăseşte trăirile între mister şi relevare, aşa cum Lucian Blaga susţinea trecerea de la aparenţe la esenţe, de la imediat la transcendent. Pentru ca omul să devină creator, fie în artă, fie în literatură, gândurile lui trebuie să fie precedate de o schimbare a modului de a exista. De la omul biologic, dominat de instinct şi iraţional, de pulsiune şi inconştient, s-a ajuns la omul spiritual, care prin metafizică cunoaşterea este impusă dincolo de limitele obişnuite, în zona punţilor de legătură pentru înţelegere, cultură şi valoare, cheia întregii filosofii a creaţiei.

Această scurtă paralelă între omul freudian şi cel blagian e un fel de argument pentru susţinerea Clubului poeţilor desculţi şi a antologiilor de Poezie şi Proză.

Aceşti tineri frumoşi au reuşit să facă mare vâlvă la chiar debutul lor prin prospeţimea senzaţiilor, fără să dezmintă promisiunea, dar şi aşteptările cititorilor, ba chiar mai uşor suspectă, uneori „convenţională” şi vag-frivolă cu care expun descrierea, senzaţionalitatea. Dacă e să recunoaştem că expresia febrilităţii senzuale convinge (chiar şi mofturosul cititor de astăzi şic!) de multe ori, însă obstinaţia de a etala un aprig nesaţiu erotic, deci modul absolut pudic, suav, chiar inocent, cade până la urmă în… confesiune.

Un freamăt aparte al simţirilor poate fi surprins în poezia lui: Adrian Pâslaru, Stela Pituşcan, Alexandra Bobu, Ronin Terente, Denis Chirtoacă, Ion Coşeriu, Vlad Ţigănaş, Radu Anastasia Cireş, Artiom Oleacu, Diana Munteanu, Tatiana Muntean, Radu Raiu, Cristian Madan, Ion Munteanu, Vitalie Kolţ, Ludmila Marişceac etc. Scrierile lor se prezintă ca un cocktail de bacanale şi epitalamuri, un „păgânism” de anumită delicateţe, izolat pe alocuri de melancolii… S-ar putea crede că avem a face, prin urmare, cu un lirism epidermic, „ingenuu-frivol”.

Prozatorii, dacă ni se permite să zicem aşa, şi ei vin pentru a rămâne în literatura noastră o existenţă discretă şi de frontieră. Textele par a fi prezidate de întâmplări, semnificând însuşi destinul „adevăratelor” teatralogii cotidiene. Autorii Ion Coşeriu, Stela Pituşcan, Alexandra Bobu, Vadim Ţigănaş, Radu Raiu, Cristian Madan, Ion Munteanu, speculând, în primul rând, realitatea, caută un public cititor anumit (şic!!!). Aceşti tineri sunt autentici sub aspectul acesta de „obiectivitate”, însă este şi rămâne mai evidentă ideea de literatură.

Sunt convins că, atât cititorul, cât şi criticul literar, după ce vor lectura acest volum antologic de Melopee la început de mileniu trei, vor găsi un frumos început, probabil, la data afirmaţiei sub fascinaţia debutului, căci forţa şi la aceasta trimite. Oricum, aceşti tineri vor fi încă citiţi cu deosebit interes. Şi… mare atenţie!

Academicianul Mihai Cimpoi susţine că poetul, pictorul, actorul sunt organic legaţi de principiul matern al universului în sensul lui Schiller, reproduc un act primordial, repetă un anumit model. Trăiesc, prin urmare, sentimente pe care le-au cunoscut.

Tinerii poeţi ne prilejuiesc reîntoarcerea la una din cele trei instanţe ale psihologiei.

Omul nu poate domina fiinţarea, cel mult o face parţial pentru că elementele fiinţării se ascund sub dublul chip de refuz şi împiedicarea accesului.

Procesul acesta este întâlnit în „sublimare”, dar şi în „intelectualizare”, când aspiraţia este transformată în gândul abstract. Se adaugă apoi „raţionalizarea”, care e un travaliu intelectual de prezentare a aspiraţiilor astfel încât să le facă, logic şi cultural, acceptabile. Se impun, mai întâi, eforturile acestor tineri de a se înţelege pe sine şi apoi de a cunoaşte problemele universului însuşi.

Pornind de la ideea că psihanaliza are vocaţia universală a explicaţiei, ea poate deveni şi un sistem de interpretate folosit în analiza literară. De altfel, un sistem conceptual simplu, coerent şi de o generalitate întinsă se aplică în toate domeniile. Cu ajutorul lui încercăm să înţelegem cum un scriitor este o fiinţă între poezie şi cum o figură simbol într-o asumare la nivel de superioară conştiinţă reprezintă un destin existenţial exemplar.

În scrierea de faţă oferim nu atât un demers critic cât o paralelă între actul de creaţie şi o psihologie a interacţiunilor la omul plasat în arhetipalitate, clasicitate (gnomică, rapsodică, folclorică – în ordinea precizată de autor).

Să ne întoarcem tot la psihologie. Omul mileniului tei percepe viaţa intenţional. Experimentele psihologiei formei pun în evidenţă capacitatea creierului uman de a poseda aptitudini speciale de a sesiza formele. Psihologia susţine că fiecare percepţie depinde de o reţetă complexă de linii de forţă, care, la rândul lor, sunt simultan funcţie de subiect şi de evenimentele ce-i trezesc interesul. Exemple: simbolul cumulativ şi iradiant al timpului, fiinţa umană păstrează ceva din zamislirea din apele primordiale, semnificaţia ambivalentă de naştere şi moarte, dramatizarea vieţii cu fericirea şi nefericirea ei etc., în fond elemente ale totalităţii percepute de un eu accentuat şi cedare printr-un supraeu ce se impune prin nota originală pe care o oferă liricul existenţial în dialog cu viaţa.

Viaţa este înfăţişată extatic, în simplitatea şi complexitatea ei.

Creaţia poetică a Tinerilor membri ai Clubului poeţilor desculţi este făcută prin grila unor principii psihologice de care este bine să se ţină seama, mai ales atunci când avem în vedere raportul între arhetip, ca model ideal, inteligibil după care a fost creată lumea sensibilă, şi impactul unui text literar actual. Rămâne să desluşim, pe măsura acestor principii, şi mecanismele care au loc atunci când analiza operei literare se extinde şi asupra lecturii acestor scrieri / opere.

Vitalie RĂILEANU