Biblio Polis - Vol. 49 (2013) Nr. 3   
ARHIVA  
DE ZIUA LIMBII ROMÂNE / ДЕНЬ РУМЫНСКОГО ЯЗЫКА / THE ROUMANIAN LANGUAGE’S DAY
Ionel CĂPIŢĂ
Inima neamului – limba

Pe ei să-i înveţi unde să lovească? Pe ăştia, care au venit cu tancurile peste noi şi au uitat să se întoarcă în ţara lor?! Fără grijă, ei ştiu unde să lovească mortal: în inimă. Iar inima unui neam este limba lui. Ai omorât limba unui neam, fii sigur că tot atunci a murit şi neamul. Iată de ce toţi acei care vor să ne omoare ca neam, lovesc în inima fiinţei noastre – lovesc în limbă. Oare chiar să nu fie clar acest lucru pentru toată lumea, de la vlădică până la opincă? Nu pot crede că numai lingviştii, poeţii şi scriitorii sunt capabili să înţeleagă acest adevăr şi să stea stavilă pieirii noastre. Ar fi prea puţin şi prea ineficient. Doar lupta e mare, grea, poate chiar decisivă: care pe care!

Deznaţionalizarea băştinaşilor pe pământurile acaparate de străini e acerbă şi continuă. Dar nici istoria nu tace. Ea ne spune ce au făcut şi ce fac mercenarii pe teritoriile ocupate de străini. Şi nu trebuie să ne ducem departe după exemple. Se ştie: deznaţionalizarea noastră e o cauză naţională a ruşilor, ucrainenilor, bulgarilor, sârbilor şi maghiarilor, a celor ce ne-nconjoară Ţara de jur-împrejur. Ei taie şi spânzură tot ce-i românesc: limbă, alfabet, tradiţie, obicei, istorie, neam. Ucid cum pot şi cât pot memoria milenară care le aminteşte noilor stăpânitori, veniţi de pe aiurea, că pământul ocupat printr-o nedreptate a istoriei, este pământ românesc. Acest genocid pe pământul vechii Dacii a avut şi are loc până în zilele noastre, de când urgia hunilor, tătarilor şi a celorlalte neamuri barbare au dat năvală peste băştinaşii aşezaţi de Dumnezeu în acest colţ de rai. Dacă cineva crede că acest fenomen criminal a scăzut în intensitate în secolul XXI, se înşeală amarnic. Deznaţionalizarea masivă a celor de etnie română (moldoveni, bucovineni, transilvăneni, bănăţeni), care s-au pomenit, fără voia lor, cu tot cu vatra strămoşească într-o altă ţară, pentru că aşa a vrut istoria, continuă într-un mod barbar, inuman. Un tablou de groază poţi vedea poposind bunăoară în sudul Basarabiei, ajuns sub dominaţia şovinilor ucraineni: mai nimic nu aminteşte că acest pământ este trup din trupul României Mari. Noii guvernanţi au schimbat denumirile satelor, oraşelor, drumurilor, izvoarelor, râurilor, numele de botez al românilor, numele de familie, nemaivorbind de instruirea obligatorie a copiilor din satele româneşti în limba ucraineană (a se vedea, în acest sens, şi articolul colegului Vlad Pohilă În sudul Basarabiei tragedia băştinaşilor continuă. Însă nici lupta lor pentru dreptate nu încetează din BiblioPolis, nr. 1/2013).

Acelaşi măcel lingvistic şi cultural are loc şi în satele româneşti din „dulcea Bucovină”, ce a ajuns sub ocârmuirea Kievului. Şovinii de acolo luptă nu doar cu cei vii, ci şi cu cei morţi, care glăsuiesc în limba lui Eminescu, prin moştenirea spirituală pe care au lăsat-o urmaşilor. Bibliotecile, bietele, şi ele sunt trecute prin râşniţa antiromânească, precum tot ce aduce a românism, a limbă română. N-a scăpat de oroarea şovinilor ucraineni nici marele Eminescu, al cărui nume le vorbeşte de nimicnicia lor: nişte barbari venetici i-au decapitat (nu de mult) bustul instalat în Cernăuţi, unde a învăţat în dulcea limbă românească genialul poet. Actualmente aici totul este ucrainizat, până şi aerul, şi îmbâcsit cu ură antiromânească. Cernăuţii, Herţa, Hotinul, Noua Suliţă, Cetatea Albă, Chilia, Ismail, Tatarbunar... doldora altădată de limba română, de tradiţie şi obicei strămoşesc, azi sunt năpădite de o limbă cu totul străină acestor locuri, până la spintecarea României Mari de către Stalin şi Hitler, la 28 iunie 1940.

Pe cine să-i înveţi? Pe criminali? Pe şovini să-i înveţi unde să lovească? Iată rezultatul... Deznaţionalizare. Şi unde-i neamul? Neamul nu-i. A murit... odată cu limba lui.

Similar se comportă şovinii alolingvi şi în Transnistria, luîndu-se braţ la braţ cu fratele mai mare rus. Şi aici, domneşte o teroare nemaipomenită contra a tot ce glăsuieşte româneşte, a tot ce denotă că Transnistria e pământ al Daciei Traiane. Este inimaginabil cu câtă jertfă abia de mai pâlpâie ici-colo glasul limbii române în această regiune, considerată, de jure, teritoriu al Republicii Moldova, dar care, de facto, este controlată de mercenari, susţinuţi de Armata a 14-a a Federaţiei Ruse, dislocată aici. Bombardamentul artileriei anti-limbă română nu conteneşte nici zi, nici noapte. Şi lupta e grea. Ei vor să distrugă viţa română, vor să distrugă neamul român. Aşa se comportă năvălitorii de tot soiul pe un pământ ce nu le aparţine. Aşa ştiu ei a mulţumi băştinaşilor, unde au tăbărât, şi pământului care-i hrăneşte, înghiţi-i-ar odată şi odată hăul! Uitaţi-vă ce fac şovinii turbaţi şi pe teritoriul dintre Nistru şi Prut. Aceleaşi crime ca pretutindeni unde băştinaşii îi consideră că-s tot creştini, tot oameni... Dar cine-s în realitate aceşti monştri fără niciun Dumnezeu? Aceştia-s oameni? Au o ură patologică, o ură de moarte faţă de noi şi de limba ce-o vorbim. Îşi bat joc de tot ce-avem mai sfânt, lăsat nouă de părinţi, moşi şi strămoşi, ne scuipă în suflet, când le vine şi cum le vine. Cum să-i rabzi? Cât să-i rabzi? De-ajuns!

V-aţi întrebat vreodată de ce se comportă astfel aceste lighioane cu chip de om? Pentru că noi nu cu toţii şi nu întotdeauna suntem consecvenţi: cu ce pahar ne dau, cu acel pahar să le dăm. Dar să le dăm cu vârf şi apăsat, ca să le tăiem nestăviliţilor pofta lor nesăţioasă, odată şi pentru totdeauna. Doar Ţara asta nu-i poligon de experimente ale şovinilor de toată mâna, pentru a ne duce la pierzanie. Precum funcţionează legislaţia lingvistică în ţările lor de origine – Federaţia Rusă, Ucraina, Turcia, Serbia, Ungaria sau oricare altă ţară de pe glob – la acel nivel, nici mai sus, nici mai jos, să funcţioneze această legislaţie şi în Ţara noastră. Fiecare alolingv să-şi ştie locul şi să-şi vadă de lungul nasului. Să nu gospodărească în Ţară la noi, ca în ocina lui. Unde s-a mai văzut ca fiecare grup etnic să-şi croiască pe teritoriul unui stat „ţări de dincolo, ţări de dincoace”, autonomii teritoriale, lingvistice şi... să le arate din pumn băştinaşilor? Unde, oameni buni? Credeţi că în Ungaria puteţi vedea aşa ceva în raport cu maghiarii? În Serbia? În Ucraina? Sau poate în Federaţia Rusă vreun nerus poate face tot ce-l taie prin minte? Să încerce! Tot atunci i se va găsi ac de cojocul lui.

Aş mai întreba, cât alolingvii încă nu mi-au smuls, cum îşi doresc, limba din gură: în care ţară numărul de ziare şi reviste le depăşesc de câteva ori pe cele în limba băştinaşilor? Spre nenorocirea noastră, doar noi avem parte de aşa o anomalie. Cineva poate crede că alta e situaţia în bibliotecile din acest colţ de lume? Aici, la noi – da, cu excepţia Chişinăului! – poţi vedea unde şi unde câte o carte românească, strâmtorată prin toate ungherele de literatura rusă, şi nu numai. Deopotrivă invazia posturilor de radio şi televiziune, în special cele ce emit în limba rusă, îneacă 24 din 24 de ore pe zi ceea ce se emite în limba română. Şi, vezi Doamne, aceştia cu invazia lor au tupeul de a apuca prăjina şi a vocifera cât îi ţin bojocii că le sunt lezate drepturile în acest stat. Şi de ce să n-o facă, îşi zic în fală, dacă nu au ac de cojocul lor?

Nu încetează nici zi, nici noapte să ne impună, în casa noastră, să citim talmudul lor. Încearcă în fel şi chip să ne taie respiraţia de a comunica în limba mamei, în limba dulce şi frumoasă – limba noastră cea română. Şi, ca să vezi, vânduţii „noştri” guvernanţi, aceste obrazuri, caută, mai pe din faţă, mai pe din dos, să ne pună tot nouă căluş în gură, tot pe noi să ne ţină în frâu... Dar cât se poate? Am toată certitudinea că se înşeală acei ce cred că poporul nostru nu ştie că acel ce ridică sabia de sabie va pieri. Destul, prea destul duşmanii de moarte lovesc în inima Neamului. Dar să ştie ar fi: nu pier caii, când vor câinii. Noi din cenuşă, de-atâtea ori de-a lungul istoriei, ca pasărea Phoenix, ne-am ridicat... salvând inima Neamului – limba română. Doar astfel nu am dispărut ca Neam din hora popoarelor de pe-acest pământ, doar astfel vor cunoaşte şi urmaşii noştri dăinuirea în lume.

Stâncă fii, trăsnet devii, Neam de daci, Neam de romani – sabie-nfiptă-n duşmani!

27.07.2013

Ionel CĂPIŢĂ