Biblio Polis - Vol. 49 (2013) Nr. 3   
ARHIVA  
DE ZIUA LIMBII ROMÂNE / ДЕНЬ РУМЫНСКОГО ЯЗЫКА / THE ROUMANIAN LANGUAGE’S DAY
Aurelia LĂPUŞAN
Grigore Vieru: „În Basarabia, revoluţia s-a făcut cu poezie şi cântec, cu icoane şi cu făclii aprinse”

Serbările verii de la Callatis s-au adunat în albume, cronici şi amintiri. Ecourile marelui festival care s-a adresat românilor de pretutindeni se aud încă în conştiinţa multora, chemând la stare de veghe.

La Mangalia, într-un amurg de august 2004, la câteva ore înaintea Sfintei sărbători a Fecioarei cu Pruncul, Maria, poetul Grigore Vieru ne-a îmbărbătat sufletele cu muzica versului lui pentru ţară, ne-a cântat de dor şi ne-a vorbit despre rosturile noastre pe acest pământ. A fost darul pe care ni l-a făcut prefaţând marea sărbătoare de la 30 august 2004 închinată limbii noastre române. Interviul pe care i l-am luat atunci, avându-l alături pe scriitorul şi publicistul Vartan Arachelian, rămâne probă cu martori la frământările, şi zbuciumul, şi suferinţa poetului.

* * *

– Sunteţi la Mangalia pentru un eveniment care onorează acest municipiu. Aţi acceptat să fiţi o stea printre celelalte care eternizează trecerea prin cetatea artei şi a artiştilor – Callatis. Ce sentimente aţi trăit în momentele acelea?

– Eu am dus mai multe poveri în viaţa mea, în Basarabia, dar această placă*1 pe care este scris numele meu aici, la Mangalia, va fi probabil povara cea mai grea.

La ceremonia la care aţi fost prezent alături de primarul municipiului Mangalia, de Zanfir Iorguş, aţi venit cu un volum de poezii, Strigat-am către tine, un volum substanţial care v-a apărut de curând, la Chişinău.

– Vreau să-i mulţumesc domnului primar pentru ceea ce mi-a făcut, trebuie să mărturisesc că am uneori momente de prăbuşire sufletească pe care numai eu le cunosc. Câteodată îmi pare că este sfârşitul lumii, că nu mai are rost să mă zbat, să scriu, să mă lupt, că nu mai am pentru cine. Şi, uite, când întâlnesc câte un creştin ca Zanfir Iorguş îmi spun că nu-i sfârşitul lumii. Poate că lumea abia acum începe, acum se trezeşte. Eu nu sunt un poet publicist, sunt un poet liric, tragic chiar, dar am fost nevoit să-mi schimb uneltele poetice, să creez o poezie mai activă, militantă, deşi nu mă prinde. Eu recunosc că sunt liric, dar vedeţi, nu poţi urca pe baricade cu poezie filozofică. Din păcate, unii critici, chiar de aici, din Ţară, nu m-au înţeles. Eu ştiu că pe baricade se luptă cu verbul militant. Abia aştept ca lucrurile să se reaşeze în matca lor şi voi reveni la poezia lirică.

Apropo de poezia coborâtă în stradă, Dumneavoastră aţi condus de fapt „revoluţia limbii române” la Chişinău în august 1989.

– Vă mulţumesc pentru formulare – Revoluţia limbii române. Este foarte adevărat. Eu sunt unul dintre acei militanţi. Trebuie să spun că în Basarabia, revoluţia s-a făcut cu poezie şi cântec, cu icoane şi cu făclii aprinse. În revoluţia noastră nu a murit niciun om. Şi am învins noi, a învins Limba Română, am câştigat atunci scrisul latin, am câştigat Istoria Românilor care, după cum ştiţi, a fost introdusă în învăţământ, am câştigat Tricolorul, stema, străzile din Chişinău care purtau nume străine, azi poartă numele domnitorilor, scriitorilor, învăţaţilor noştri.

Dar, iată, aceste victorii care păreau ireversibile sunt puse astăzi la îndoială, atât în Republica Moldova cât, mai ales, şi dincolo de Nistru, în Transnistria. Ce poate să fie acum în sufletul unui poet de sensibilitatea Dumneavoastră decât semnele unei mari tragedii...

– Este, într-adevăr, o tragedie, o dramă, deşi eu nu sunt disperat. Eu cred că ceea ce se întâmplă la Chişinău, ceea ce fac autorităţile de acolo, reflectă o disperare mai mult a lor decât a noastră. Ei văd că le fuge pământul de sub picioare şi chiar aşa se şi întâmplă, şi se străduie să facă cât mai mult rău. Aşa că eu nu sunt disperat. Chiar dacă ei câştigă la alegerile care vor avea loc în februarie, va fi ultimul lor mandat. Este adevărat că dacă vor câştiga ei, în cei patru ani pot face mult rău, aşa cum au făcut şi până acum. Dar sunt sigur că ei pleacă şi pleacă pentru totdeauna. Va veni un tineret foarte frumos, vin nişte copii minunaţi. La noi, copiii sunt în stradă, copiii sunt în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi protestează împotriva nelegiuirilor care s-au făcut. La toate acestea aş mai adăuga încă un lucru – unii români de acolo, de la noi, sunt supăraţi pe ţară, pe România, pe statul român. Domnule Grigore Vieru, de ce nu vorbiţi acolo Dumneavoastră? – mă întreabă unii. Uite, România a intrat în NATO şi NATO are armată, de ce nu vine să ne ia? Oameni buni, le spun eu, staţi un pic, că nici România nu este atât de liberă şi întărită mai ales. Mai trebuie să mai intre şi în Uniunea Europeană, se va întări şi atunci va avea şi ea un cuvânt greu de spus vizavi de Basarabia.

Când credeţi că va veni timpul acela?

– Eu cred în reunirea Basarabiei cu Ţara-mamă pentru că mersul istoriei nu mai poate fi întors. Imperiul s-a prăbuşit, din păcate au rămas urmările lui, dar nu are cum să mai reînvie, pentru că niciun imperiu din istoria omenirii n-a reînviat vreodată. Comunismul e şi el pe ducă, se zbate, dar e ultima zbatere a lui. Nu numai în Basarabia, chiar şi în Rusia comunismul moare. Mai trăieşte doar pentru nostalgici, pentru cei cu medalii, care s-au hrănit din aceste medalii, dar şi aceştia pleacă încet, încet, de pe arena istoriei. I-a luat locul un tineret puternic, chiar şi în Rusia acest tineret are o forţă adevărată. Sunt oameni care au umblat prin lume, au văzut Occidentul şi nu mai vor să audă de comunism. Deci, dacă moare comunismul în Rusi,
n-are cum să trăiască pe această dungă de pământ, numită Basarabia, aşa că eu nu am nicio îndoială că Basarabia vine spre Ţară. Să încurajăm venirea ei cu înţelepciune, cu răbdare şi cu credinţă. Basarabia nu are altă cale decât drumul spre ţară.

Continuă să răsară soarele la Bucureşti şi pentru românii de dincolo de Prut?

– El a răsărit întotdeauna de la Bucureşti pentru Basarabia. România nu poate exista fără Basarabia.

Aţi avut de suferit foarte mult sub regimul sovietic pentru că gândeaţi şi scriaţi româneşte?

– Am avut şi mai am şi acum. În 1964, am scris primul poem dedicat lui Eminescu. Astfel, atunci, mi-am scris testamentul, la 31 de ani. Atât aveam atunci, deci testamentul care sună astfel:

Legământ

Lui Mihai Eminescu

Ştiu: cândva, la miez în noapte,

Ori la răsărit de soare

Stinge-mi s-or ochii mie

Tot deasupra cărţii sale.

 

Am s-ajung atunce poate

La mijlocul ei aproape,

Ci să nu închideţi cartea

Ca pe recile-mi pleoape.

 

S-o lăsaţi aşa, deschisă,

Ca băiatul meu ori fata

Să citească mai departe

Ce n-a reuşit nici tata...”

Iată că eu, la 31 de ani, nu eram plictisit de Eminescu.

Se regăseşte acest poem în volumul de faţă?

– Da. De altfel, eu am fost editat în colecţia Biblioteca de aur, unde sunt editaţi clasicii literaturii române şi ai literaturii universale. Evident că eu nu sunt un clasic. Editorul însă, având o dragoste aparte pentru mine, m-a inclus în această colecţie. El este un minunat român. A editat toţi clasicii români, de la cronicari până la Nichita Stănescu. Se numeşte Anatol Vidraşcu, un eminent editor. Evident, după apariţia volumului meu în Biblioteca de aur, un ziarist m-a luat la rost, chiar mă consider un clasic în viaţă? Vă daţi seama, întrebarea a fost foarte delicată. Dar am ieşit frumos din această încurcătură şi i-am răspuns în felul următor: Mateevici este autorul unui singur poem, Limba noastră, şi prin acest poem a devenit clasic. Eu sper că am scris măcar un singur poem ca acesta, căutaţi-l şi îl veţi găsi.

Veţi mai reveni la Mangalia?

– Aş reveni în fiecare an, dar depinde dacă nu o să-l obosim pe domnul primar...

Consemnare: Aurelia LĂPUŞAN

P.S. – Cartea lansată la Mangalia într-o ediţie de lux se numeşte Strigat-am către tine, volum antologic de autor (Editura „Litera Internaţional”, Bucureşti – Chişinău), iar pe coperta de gardă autorul a scris: „Dragilor de Aurelia şi Ştefan Lăpuşan, pe care-i cunosc de două mii de ani şi tot de atâta timp mi-s dragi. Grigore Vieru, Mangalia, 14 august 2004.”

Nota redacţiei BiblioPolis:

Sincere mulţumiri dnei prof. univ. dr. Aurelia Lăpuşan de la Constanţa, care ne-a încredinţat spre publicare mai multe lucrări, inclusiv câteva interviuri cu Grigore Vieru şi alte personalităţi de seamă ale culturii româneşti din Basarabia. Dialogul de mai sus a fost publicat iniţial în ziarul Cuget liber din Constanţa, în august 2004. L-am retipărit cu emoţie întru cinstirea memoriei marelui nostru poet şi, în egală măsură, în semn de omagiu Limbii Române.

1* Pe aleea dinspre mare sunt puse în fiecare an, la sărbătoarea Callatisului, stele pentru personalităţile care au dat strălucire oraşului. În 2004 steaua pusă pe alee s-a numit Grigore Vieru.

DE ZIUA LIMBII ROMÂNE

Grigore Vieru cu Aurelia Lăpuşan.
Mangalia, 2004

69%202004%20Mangalia%20cu%20Grigore%20Vieru.tif