Biblio Polis - Vol. 44 (2012) Nr. 3 (Serie nouă)  
ARHIVA  
MISCELLANEA
Ana SOFRONI
O situaţie tristă şi leac pentru ea

În ziua de azi se citeşte extraordinar de puţin. În special sunt neglijate cărţile de cultură generală, care dintotdeauna au fost ca un instrument important în opera de zidire sufletească. Componentă indispensabilă a culturii generale, de rând cu alţi factori, precum ar fi patriotismul, educaţia estetică, cultivarea gustului literar etc., este şi credinţa omului, ceea ce înseamnă că şi literatura religioasă ce vine să ne apropie tot mai mult de învăţătura creştin-ortodoxă, de asemenea este trecută azi cu vederea. Astfel, noi înşine, din mare aroganţă, ne lipsim de foloasele cititului, respingem posibilitatea de a ne ridica intelectul, de a ne dezvolta continuu gândirea, de a deveni sensibili la ceea ce e bun şi frumos în viaţă. E ca şi cum benevol am semna sentinţa degradării noastre morale şi am admite să ne rostogolim în jos de pe treptele civilizaţiei, pe care omenirea a urcat datorită tot cunoştinţelor din cărţi. Parcă am fi nişte drumeţi, care conştient cotesc de pe un drum bine iluminat, ce-ţi uşurează mersul, pe unul plin de beznă, hopuros şi foarte anevoios de parcurs. La urma urmei, dăm dovadă de o totală indiferenţă faţă de sănătatea sufletului, de parcă el nu ar valora ceea ce într-adevăr valorează pentru om. Scăpăm din vedere că şi sufletul are nevoie de hrană respectivă, precum consumăm produse alimentare zi de zi pentru a ne întări trupeşte, şi nu e bine să-l lăsăm în paragină, ducând foame şi sete de învăţăminte preţioase, de cuvinte şi fraze alese, de o limbă mustoasă şi elevată.

De unde vine oare înstrăinarea aceasta de cuvântul scris care poate influenţa enorm faptele omului? Fără îndoială că vrăjmaşul bunului creştin ne împinge pe neobservate la aşa ceva. El caută în fel şi chip să-l sustragă pe om de la lucrurile ce i-ar fi folositoare, „sfătuindu-l” insistent ba să-şi caute, în primul rând, de interesele materiale, ba să se distreze din cale afară. Însă toate acestea, ştim noi, cât timp şi cât efort necesită! De asemenea ştim, că ele te atrag mereu într-o goană fără capăt şi fără de sfârşit. Astfel acel ce se pomeneşte într-o atare cursă îşi consumă energia de viaţă într-un mod cu totul risipitor. Pentru citit, unui asemenea individ, nu-i mai rămân nici puteri, nici timp, nici interes nu-i apare şi nici voinţă nu-i răsare. Nu-i de mirare deci, că îl vezi pe dânsul trecând nepăsător pe lângă cărţile de credinţă, pe lângă culegerile de cugetări creştine şi cele de predici preţioase şi de morală înaltă. Pe când asemenea cărţi ar fi oricând şi pentru orişicine bine-venite, fiindcă anume ele ne ajută să sporim în cele duhovniceşti.

Cum am face, ca să ne apropiem mai îndrăzneţ de cărţile luminii? Cum ar fi, ca să le îndrăgim cu adevărat şi să le citim cu tragere de inimă? De la început, să nu ne sfiim să luăm cartea în mâini. Să încercăm să-i simţim greutatea, indiferent de volumul ce-l are. Apoi să acordăm atenţie, fie şi din curiozitate măcar, la înfăţişarea cărţii, la cum este prezentată poligrafic, de unde se trage şi cui îi este adresată. În continuare, luând cunoştinţă şi de cuprinsul ei, putem considera că prima cunoştinţă cu încă „un izvor al înţelepciunii” a avut loc. Însă nu ne oprim aici, ci mergem mai departe cu alte câteva mişcări, de asemenea simple, dar destul de importante şi ele: 1) răsfoim cartea, reţinându-ne privirea asupra acelor pagini, care ar părea să ne intereseze; 2) parcurgem cu ochii alineatele şi locurile evidenţiate; 3) căutăm să aflăm dacă corespunde tematica abordată de către autor realităţii actuale. Între timp, datorită particularităţilor psihologice ale omului, apare interesul involuntar faţă de anumite pasaje din carte. Adesea acest interes involuntar îţi trezeşte dorinţa de a pătrunde mai profund în conţinutul cărţii şi atunci, obligându-ne voinţa, cu interes deja voluntar începem a citi cu atenţie. După cum orice început are o desfăşurare firească, tot aşa şi în cazul nostru – cititul fugitiv ar putea să se transforme într-o lectură pasionată, adică în una din cele mai plăcute ocupaţii ale omului. Şi nu numai, pentru că pe cât ea este de plăcută, tot atât şi de folositoare devine. Ne alegem deci cu un dublu câştig şi ar fi, pur şi simplu, păcat să ratăm această şansă.

Într-adevăr din orice situaţie tristă putem găsi ieşire, doar să dorim lucrul acesta. Să dorim să facem spre binele nostru primul pas, luând cartea în mâini, apoi cu mult tact, cum îi stă bine unui om cult, să facem toate celelalte mişcări propuse de noi mai sus, până am simţi necesitatea de a o citi în întregime. Efectele pozitive nu s-ar lăsa mult aşteptate. În lumea de azi, atât de pestriţă şi dezorientată sub aspect religios, ele cu siguranţă ne-ar ajuta să ne întărim în credinţă.

Ce minunat ar fi, să ne vedem cât mai mulţi ajunşi la înălţimea unui adevărat cult pentru cuvântul scris cu suflul credinţei! Să ne ajute bunul Dumnezeu să devenim adevăraţi purtători de spiritualitate creştină!

Conf. univ. dr. Ana SOFRONI,

Brescia, Italia