Biblio Polis - Vol. 44 (2012) Nr. 3 (Serie nouă)  
ARHIVA  
REMEMBER
Elena CALDARE
O viaţă trăită şi povestită în versuri
Bibliopolis - www.hasdeu.md

La 72 de ani împliniţi, în urmă cu două săptămâni, poetul Anatol Ciocanu a părăsit această lume zbuciumată. Vestea a cutremurat foarte multă lume bună, oameni care l-au cunoscut mai mult sau mai puţin pe marele scriitor şi modestul, la superlativ, Om, Anatol Ciocanu. M-a surprins şi m-a întristat şi pe mine această veste, cu toate că, la ultima întâlnire, în 24 mai curent, participând la o lansare de carte în incinta bibliotecii noastre, Anatol Ciocanu a fost asistat de doamna Maria, soţia sa, şi îşi bea nestingherit pastilele, fapt ce ne-a îngrijorat. Dar la despărţire ne-a asigurat că în curând va reveni la bibliotecă, va mai oferi interviuri (doamna Nina Parfentie insista să-i ia un interviu despre ce înseamnă pentru dânsul cuvântul „fericire”...). Pusesem la cale un şir de întâlniri cu liceenii din cartier, vroiam neapărat să-l cunoască cât mai mulţi tineri, să discute asupra sensului vieţii, asupra creaţiei dumisale, asupra viitorului... Ultimele întâlniri Anatol Ciocanu le-a avut în biblioteca noastră cu grupuri de elevi de la Liceul „Petru Rareş”, tineri care au dorit neapărat continuarea discuţiilor cu scriitorul din cartierul lor. Iar profesoara de limba şi literatura română, Oxana Munteanu, îndrăgostită de poezia lui Anatol Ciocanu, a iniţiat un club de discuţii privind procesul de creaţie literară şi spera la noi şi interesante întâlniri. Când poetul a citit în presă despre apariţia unui volum de poezie al profesoarei m-a telefonat şi m-a întrebat dacă eu ştiu că dânsa este şi poetă şi m-a rugat mult s-o felicit din partea dânsului şi s-o invit la lansarea de carte semnată de colegul nostru, Alexandru-Horaţiu Frişcu, din 24 mai, unde avea să facă schimb de carte cu doamna Oxana. A fost ultima întâlnire... cu noi, cu Oxana Munteanu, poate şi cu mulţi dintre colegii dânsului de condei.

L-am cunoscut pe viu pe Anatol Ciocanu în 2001, la o altă lansare de carte a lui Alexandru-Horaţiu Frişcu (ce coincidenţă!), de fapt, prima carte a colegului nostru. Era un august fierbinte. De atunci, poetul, domiciliat în vecinătatea bibliotecii, ne-a vizitat de mai multe ori cu diverse ocazii (lansări şi prezentări de carte, dezbateri literare, aniversări ale bibliotecii etc.) Am cunoscut nu doar un scriitor de o inteligenţă şi o modestie aparte, ci şi un om deosebit, generos, elegant, dăruit cu o rară nobleţe intelectuală şi cu o frumuseţe sufletească de invidiat! Citindu-i versurile mai devreme de a-l cunoaşte pe viu, mi-am dat seama că este o personalitate notorie, un scriitor cu o verticalitate neasemuită, un om pe care îl poţi admira doar prin scrierile sale, de la distanţă. Nu credeam că, vreodată, aş putea sta de vorbă pe viu cu acest mare poet, eu, o muritoare de rând. Dar s-a întâmplat şi sunt mândră că l-am cunoscut, l-am ascultat, l-am admirat citind poezii, discutând cu tinerii cititori, îndrumându-i să scrie atunci când le dictează inima şi să citească atunci când îi îndeamnă dragostea de cuvânt, i-am contemplat vocea analizând un volum sau altul la lansarea căruia participa. Avea propria sa concepţie, viziune, înţelegere, dezlegare a cuvântului scris. Ascultându-l mai des, am înţeles că în scrierile sale cuvântul şi sensul Iubirii şi al Dragostei i-au servit ca piloni de căpătâi. „IUBIREA, a fost întotdeauna cu noi – în faptele şi în visurile noastre...”, recunoaşte poetul.

Din ziua în care l-am cunoscut pe Anatol Ciocanu, iar dânsul ne-a cunoscut biblioteca, a avut în permanentă grijă ca în colecţia noastră să-şi găsească loc şi volumele sale de versuri, până atunci lipsă. Astfel, opt titluri de carte cu autograful autorului completează şirul colecţiei de versuri ale scriitorilor autohtoni. Cu fiecare nouă apariţie domnul Anatol Ciocanu păşea pragul bibliotecii noastre cu un colet în mână. Asta însemna apariţia unui nou volum de care se bucura ca un copil şi ţinea să ne împărtăşească istoria apariţiei acestuia. De fiecare dată venea cu două exemplare – „unul pentru voi, iar celălalt pentru Nina Parfentie, nu pentru a-l prezenta la radio, că acolo sunt persoană interzisă..., ci pentru a-l citi, căci ştiu că voi chiar citiţi...”, sublinia poetul. Pe de altă parte, titlurile volumelor dăruite bibliotecii – Cântecele mântuirii, 2001; Poemele durerii, 2000 (donat în 2001); Blestemele nobleţei, 2002 (donat în mai 2003); Pasărea speranţei, 2007; 101 poeme, 2009 (donat în ianuarie 2011); Ora sărutului, 2010 (donat în ianuarie 2011); Apropierea de ţărm, 2010; şi ultima: Povara Crucii, apărută la Iaşi în 2012 (donat în 24 mai 2012) – vorbesc de la sine despre trăirile poetului, despre zbuciumul, durerea, tristeţea din suflet, pe de o parte, şi, pe de altă parte, despre dragostea, iubirea, speranţa, credinţa, apropierea de divinitate... Şi tot aceste titluri de cărţi intrate în colecţia bibliotecii ne vorbesc despre dorinţa poetului de a împărtăşi bucuria apariţiei acestor volume cu noi, bibliotecarii de la „Alba Iulia”, vecinii dânsului. Şi prin aceste versuri, incluse în volumele sale, poetul a dialogat cu noi, cu cititorul său, căruia i se adresează în autografele lăsate pe carte: „Cititorilor Bibliotecii «Alba Iulia» (pentru cei care sunt la «ora sărutului»)! Vivat, crescat, floreat! Cu drag..., cu tot respectul, autorul, Anatol Ciocanu...”

Volumul Povara Crucii (Iaşi, 2012) a fost cel mai special şi ultimul, spre marele nostru regret, şi cel mai de preţ cadou lăsat de marele nostru prieten, Anatol Ciocanu, Filialei „Alba Iulia” şi cititorilor îndrăgostiţi de poezie. Când ne-a transmis cartea era foarte mândru de aspectul poligrafic al volumului: „Uitaţi-vă, ce cărţi fac ăştia de la Iaşi, cu poză... Ce copertă, ce format!...” M-am bucurat şi eu alături de poet, pentru darul primit şi m-am lăudat imediat domnului Vlad Pohilă: „Uitaţi-vă ce cadou am primit!”

Au rămas neîmplinite întâlnirile din toamna ce vine cu liceenii, şedinţele cenaclului literar abia înfiripat, discuţiile asupra poeziei autentice etc., etc. Regretăm mult această pierdere... Din păcate, nu sunt prea mulţi acei scriitori care, cu drag stau la sfat cu cititorul său, cu bibliotecarul care-i „mărită” creaţia, cu profesorul de limba română..., făcându-i pe aceştia din urmă şi prieteni. Anatol Ciocanu a fost un model pentru colegii săi de condei în acest tumult rătăcitor al timpului. Mulţumim din suflet, Domnule Scriitor, Anatol Ciocanu, pentru prietenia şi ataşamentul pe care ni l-aţi arătat, pentru lecţiile de modestie, de inteligenţă, de frumos şi de spiritualitate de care am avut parte. Dumnezeu să vă odihnească în pace cu drepţii!

Din moment ce nu ne-am mai văzut de acum o lună, considerăm versul de mai jos din ultimul volum, Povara Crucii, drept un cuvânt de adio adresat celor dragi care v-au înconjurat în cazul în care... veţi dori să ne spuneţi: „Rămâneţi cu bine!...”

„Mai rămâi în ceasu-acesta nul,

Ceas golit de orice amintire,

Fără de săgeţi, făr’ de pendul

Dar cu timpul – pentru mântuire!”

Cu adevărat, ceasul care a venit, trist, apăsător şi... ultim, în ziua de 19 iunie, v-a golit de amintiri. O viaţă trăită şi povestită în versuri… Dumnezeu să vă călăuzească pe această cale a mântuirii.

Adio, dragă maestre.

Elena CALDARE,

director, Filiala „Alba Iulia”

5 iulie 2012