Biblio Polis - Vol. 44 (2012) Nr. 3 (Serie nouă)  
ARHIVA  
OAMENI ŞI CĂRŢI / ЛЮДИ И КНИГИ / PEOPLE AND BOOKS
Rodica AVASILOAIE
Prof. univ. dr. Ion Stoica: „Bibliologia e un teritoriu în care se întâlnesc toate valenţele culturale”

(Interviu cu prof. univ. dr. Ion Stoica, profesor consultant
la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti;
conducător ştiinţific la Şcoala Doctorală de la Facultatea
de Litere a Universităţii, Bucureşti)

Rodica Avasiloaie: Sunt onorată de faptul că aţi acceptat acest interviu. Vă mulţumesc. Domnule profesor, felicitări pentru lansarea la Chişinău a romanului Facultatea de fluturi. De asemenea, primiţi aprecierile noastre pentru susţinerea conferinţei Biblioteca şi lectura din cadrul Colocviilor de vară, organizate de Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”. Aţi vorbit despre aceste valori seculare cu multă profunzime şi erudiţie, fapt confirmat şi în multiplele Dvs. publicaţii.

Ion Stoica: La rândul meu, vă mulţumesc pentru oferta de a iniţia acest interviu. Lărgim astfel sfera de comunicare şi dăm „Colocviilor de vară”, organizate de Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, o dimensiune încă mai profitabilă. În spaţiul culturii române şi, de altfel, pe plan universal, comunicarea între oamenii care reprezintă bibliotecile este o forţă cu un potenţial imens. Bibliotecile sunt structuri unice ale societăţii. Ele pot produce mai multă valoare adăugată decât se crede îndeobşte şi pot contribui în mod fundamental, deşi fără prea multă vizibilitate, la instalarea dezvoltării durabile a societăţii. Iar pentru mine, spaţiul biblioteconomic şi, în general, spaţiul infodocumentar basarabean este un model de receptivitate şi de dinamism. Ar fi păcat ca unitatea de limbă şi de tradiţie culturală să nu fie cât mai larg şi mai intens valorificate.

R.A.: Profesor universitar, bibliolog, cercetător, poet, prozator... Dle Ion Stoica, unde vă regăsiţi cel mai bine?

I.S.: Încerc să ofer cât mai mult şi să leg cât mai bine câmpurile care îmi dau satisfacţie. Sunt momente şi împrejurări de viaţă în care universul cultural e atât de plin de chemări pentru fiecare dintre noi, încât ar fi păcat să nu cauţi răspunsurile cele mai potrivite. Bibliologia e un teritoriu în care se întâlnesc toate valenţele culturale, cercetarea este singura modalitate care dă cunoaşterii, dint-un domeniu sau altul, profunzime şi confirmări, iar sfera didactică universitară pune în relaţii generative cele mai fertile competenţe şi responsabilităţi. Dacă ai şansa de a te bucura de lumina fiecăruia dintre cele trei câmpuri ar fi păcat să nu te manifeşti atâta cât îţi stă în putinţă. Cât despre poezie şi despre creaţia literară, în general, ele sunt sfere mirifice în care te întâlneşti cu tine şi cu lumea, într-un fel pe care nu ştii niciodată să-l exprimi întregitor. Oricât de departe rămâne cerul stelei celei mai luminoase, fie doar şi un mănunchi de raze te încălzeşte şi te încurajează.

R.A.: Dle profesor, aţi avut o carieră de excepţie la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din Bucureşti. Cum să pregătim prezentul bibliotecilor universitare ca să devină, la rândul său, cândva, un trecut elogiabil, dar şi un prezent cu răspunsuri relevante pentru utilizatori?

I.S.: Aşa cum spuneam, bibliotecile sunt structuri unice ale societăţii. Ele vin din timp şi vor traversa timpul, indiferent de formele în care va fi turnată memoria omenirii şi indiferent de modul în care se va obţine valoarea adăugată în spaţiile intermedierii cunoaşterii. Bibliotecile sunt legate fundamental de principiul universal al informaţiei şi al cogniţiei. Legătura lor cu învăţământul este indispensabilă. Ele sunt, cum spunea Ranganathan, organisme în dezvoltare. Pentru mine, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din Bucureşti a fost leagăn şi lume, locul care a dat sens maturităţii mele intelectuale. Împrejurările care au făcut ca legătura mea cu BCU Bucureşti să devină creatoare şi împlinitoare au fost prilejuite, în mod paradoxal, de tragedia incendierii acestui aşezământ în timpul Revoluţiei din 1989. Distrugerea, aproape integrală, a bibliotecii m-a făcut să trăiesc dramatic obligaţia de a păstra caracteristicile unei instituţii de faimă a culturii române şi, în acelaşi timp, imperativul de a face din noua bibliotecă un lăcaş modern, o placă turnantă pe traseele informaţiei universitare, un centru de afirmare a valorilor mondiale ale cunoaşterii şi o şcoală vie pentru cei chemaţi să vehiculeze informaţia de pe poziţii analitice şi critice. A fost mai mult decât greu. Acum BCU Bucureşti este din nou o instituţie de faimă a culturii române.

O bibliotecă universitară contemporană nu are valoare decât în măsura în care devine parte activă, poate cea mai activă, în efortul fără sfârşit de a spori calitatea formării universitare. Managementul unui astfel de obiectiv include cele mai înalte competenţe de organizare, de informatizare, de relaţionare, de raţionalizare şi de umanizare a întregului. Fiecare dintre aceste cerinţe trebuie să-i facă pe cei care apelează la serviciile unei biblioteci din acest perimetru să afirme cu convingere, aşa cum afirma Emil Cioran, amintindu-şi de tinereţea lui studioasă: „Sunt creatura Fundaţiei «Carol I».”

R.A.: Să continuăm gândul Dumneavoastră despre management şi să abordăm, în mod comprehensiv, idei legate de planificarea strategică a bibliotecilor. Filtrând prin gândirea academică, dar şi prin practica activă pentru a direcţiona VIITORUL bibliotecilor universitare, ce obiective prioritare aţi stabili pentru următorii, să zicem, patru ani?

I.S.: Gândirea strategică a venit mai târziu spre perimetrul infodocumentar. Şi încă nu s-a instalat ca model de acţiune. Strategiile nu sunt decât proiecţii artificiale dacă nu sunt bazate pe sistemism. La nivelul managementului societăţii, sistemismul trebuie să transfere în strategii definirea clară a obiectivelor, cunoaşterea profundă a tuturor componentelor şi a rolului lor specific, distribuţia raţională şi consecventă a resurselor. Deocamdată, la acest nivel, societatea este deficitară, are alte priorităţi, acceptă dezordinea şi risipa, cultivă mediocritatea. Iar la nivelul componentei infodocumentare, sistemismul trebuie să se bazeze pe un profesionalism superior, pe capacităţi dinamice de cooperare şi pe inteligenţă creatoare. Până acum, în fiecare dintre aceste trei zone fundamentale, evoluţiile sunt lente şi inconsecvente. O planificare strategică reală înseamnă mult mai mult decât s-a realizat până acum, presupune o voinţă integratoare care să treacă de stadiul declarativ. Bibliotecile universitare traversează această epocă zbuciumată a începutului de mileniu marcate atât de consecinţele pozitive ale participării lor, obligatorii, la procesele educaţionale şi de cercetare, cât şi de urmările debusolante ale mişcării contemporane a informaţiei. Prima determinare le impune implicare directă, ritm şi ţinută ştiinţifică. Managementul universitar va fi, mai mult decât până acum, constrâns de raţiunea superioară a pregătirii temeinice şi competiţionale a noilor generaţii să pună un accent din ce în ce mai apăsat pe locul informaţiei în toate compartimentele formative şi, în consecinţă, să acorde importanţa necesară acestor structuri, cu deosebire prin creşterea resurselor alocate şi prin ridicarea nivelului de exigenţă faţă de gradul şi stilul lor de participare. A doua determinare ţine de factori mai complicaţi. Bibliotecile universitare, nu ştiu şi nu pot, deocamdată, să se extragă de sub presiunea elementelor cantitative care împovărează procesarea informaţiei, nu beneficiază de repere critice de autoritate care să faciliteze selecţia informaţiei şi nu dispun de resursele financiare necesare pentru a procura informaţia cea mai valoroasă şi tehnologiile cele mai performante. Numai un management inspirat, competenţe profesionale remarcabile şi reglementări care să faciliteze conexiunea generalizată şi unitatea de acţiune ar putea deschide porţile către răspunsurile aşteptate. Nu cred că aceste mari obiective pot fi atinse în patru ani, dar cred că ele pot fi considerate ca esenţiale pentru a caracteriza trăsăturile viitorului.

R.A.: În baza analizei SWOT (puncte tari, puncte slabe, oportunităţi şi ameninţări), numiţi, Vă rog, câteva din punctele tari şi slabe ale bibliotecilor din România.

I.S.: Analiza SWOT e mereu necesară, e un instrument managerial indispensabil. La nivel de sistem, bunele şi relele sunt cele la care m-am referit mai sus. Ele sunt diferite de la ţară la ţară şi de la unitate la unitate. Ar trebui ca secţiunile universitare ale asociaţiilor profesionale să-şi propună şi să realizeze seturi prioritare de analize şi de proiecte, depărtându-se de lista totală de insatisfacţii cu care operează de totdeauna, risipindu-şi forţele.

R.A.: Cum apreciaţi parteneriatul dintre bibliotecile din România şi Republica Moldova? Care ar fi paşii pragmatici spre realizarea unor noi proiecte comune?

I.S.: S-au făcut paşi mulţi pentru mai buna cunoaştere reciprocă, dar există un fond comun uriaş de aspiraţii şi de posibilităţi pe care putem să le fructificăm mai bine. Am putea lansa o listă de teme de cercetare, fundamentale şi aplicative, care să mobilizeze potenţialul ştiinţific din amândouă perimetrele; am putea elabora împreună instrumente de informare care să circule şi de o parte şi de alta a Prutului; am putea organiza unele forme comune de perfecţionare a specialiştilor din biblioteci; am putea întâlni sistematic nucleele de conducere ale asociaţiilor profesionale. Cel mai important lucru în viitorul foarte apropiat ar putea fi colaborarea pentru încheierea procesului de informatizare, inclusiv a resurselor documentare din trecut, din toate bibliotecile, în vederea interconexiunii generalizate a acestora. Dar câte alte proiecte nu ar putea fi luate în considerare?

R.A.: Domnule profesor, aţi avut un rol foarte important în reînfiinţarea învăţământului biblioteconomic românesc. La capitolul perfecţionarea curriculumului, ce idei noi ne sugeraţi?

I.S.: Formarea specialiştilor pentru structurile infodocumentare este o sarcină fundamentală. Improvizaţia a avut prea multe consecinţe negative. Şi la fel de negativă a fost tolerarea mediocrităţii. Trecutul de excepţie al bibliotecilor, atâta cât a fost, este legat de multe nume de excepţie. Astăzi, profesionalismul infodocumentar nu mai poate fi realizat doar prin atingerea unor trepte înalte de cultură generală. Niciun domeniu nu progresează fără o formaţie dedicată, fără cunoaşterea profundă a câmpului specific. În ţările cu mari performanţe în dezvoltarea structurilor infodocumentare s-au înfiinţat, mai ales după ultimul mare război, şcoli superioare comparabile, prin suportul teoretic şi prin mijloacele de funcţionare, cu cele mai bune forme de pregătire din alte domenii. În România, după Revoluţia din 1989, învăţământul infodocumentar s-a reconstruit pe baze moderne, preluându-se elemente valabile din tradiţia naţională antebelică precum şi din experienţa contemporană a formelor existente în unele ţări occidentale şi în Statele Unite ale Americii. Cred că acum, după peste douăzeci de ani de experienţă, se pot opera, progresiv, intervenţii de aprofundare, de regrupare, de reponderare, de evaluare mai severă, mai diversificată, mai sistematică. Cred că zona care necesită cea mai susţinută exigenţă este legată de training, ca program, durată şi forme de evaluare. De asemenea, importantă mi se pare acum organizarea unei relaţii active cu absolvenţii, în primii cinci ani după terminarea studiilor, pentru a prelua şi a traduce în curriculum elementele rezultate din confruntarea cu realitatea profesională şi cu nevoile mediului infodocumentar. Oricum, rafinarea continuă a învăţământului infodocumentar universitar rămâne o temă de reflecţie permanentă, pentru a păstra echilibrul necesar între continuitate şi schimbare.

R.A.: Dle Ion Stoica, aţi scris că bibliotecile sunt structuri tehnologice. Sub presiunea tehnologiilor informaţionale, nu credeţi că avem o indolenţă în domeniu?

I.S.: Şi cartea – documentul, în general –, şi bibliotecile sunt realităţi tehnologice. Gradul lor de tehnologizare este diferit de la o epocă la alta, de la un tip la altul, de la o structură la alta. Important este că aceste categorii de artefacte şi de structuri sunt legate de cele mai înalte descoperiri şi implicări tehnologice. Natura lor nu respinge abordarea tehnologică ci, dimpotrivă, este favorizată de gradul de adecvare şi de calitatea superioară a tehnologiilor. „Indolenţa în domeniu”, cum spuneţi, poate fi consecinţa înţelegerii nepotrivite a locului informaţiei în societate şi / sau a lipsei de mijloace.

R.A.: Bibliotecile sunt viaţa timpului nostru. Ele supravieţuiesc doar în cazul când se conformează schimbărilor şi nivelului pe care îl impune UTILIZATORUL. Sunteţi de acord cu această afirmaţie?

I.S.: Afirmaţia este prea tranşantă. Putem spune însă cu îndreptăţire că ele fac parte din complexul major de determinări care condiţionează nivelul de dezvoltare a societăţii. Nu întâmplător, relaţia dintre calitatea sistemului de biblioteci şi standardul general al unei ţări este direct proporţională.

R.A.: Dle profesor, vă mulţumesc pentru acest interviu. Sunteţi aşteptat la Chişinău.

I.S.: Eu vă mulţumesc pentru întrebări şi mulţumesc tuturor celor care m-au făcut să trăiesc împlinitor momentele vizitei mele la Chişinău.

Interviu realizat de Rodica AVASILOAIE,

directorul Bibliotecii Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice