Biblio Polis - Vol. 44 (2012) Nr. 3 (Serie nouă)  
ARHIVA  
FILE DE ISTORIE / СТРАНИЦЫ ИСТОРИИ / HISTORY FILES
Constantin BOBEICĂ
Neglijat, ignorat ani la rîndul Testamentul lui Ştefan cel Mare şi Sfînt
Bibliopolis - www.hasdeu.md

Nu descopăr vreo Americă, afirmând că amintirile primei copilării sunt cele mai trainice, statornice.

S-a întâmplat că şcoala primară am făcut-o în clasele Şcolii Mari, cum numeau sătenii noul edificiu, ridicat între 1911-1914 prin stăruinţa săte­nilor şi a directorului de atunci, Timofei Ştefaniuc.

În sala noastră de clasă pe lângă icoană, portretul lui Carol al II-lea, harta României Mari, atârna şi un tablou: Ştefan cel Mare pe patul de moarte. Înconjurat de boieri, blagoslovindu-l la domnie pe Bogdan (al III-lea), dându-i, cu limbă de moarte, ultimele sfaturi, porunci.

Scria pe acel tablou: „De nu va putea să apere Moldova, aşa cum o făcuse El, să nu o închine la ruşi, că nu-s de nădejde, de încredere, mai bine să mear­gă la turci, care, aşa păgâni cum sunt, îs mai de cuvânt, mai statornici.” Despre care testament şi poruncă consemna şi Gr. Ureche în Letopiseţul său.

* * *

Într-adevăr, ştim ce fiasco diplomatic a suferit Eroul în nespusele sale eforturi de a uni într-o Ligă Răsăriteană ţările vecine şi creştine – Ungaria, Polonia, Lituania, Rusia. În loc de ajutor, unire, „creştinii”, rând pe rând, râvnind la cucerirea Moldovei, au atacat-o: ungurii – la 1467 (la Baia), polonii (aliaţi cu lituanii) - la 1497, nemaivorbind de repetatele războaie cu muntenii, la care ne vom opri mai jos.

Iarăşi: în loc de un sprijin eficient în eroica, inegala luptă cu peri­colul otoman Eroul se pomeni deposedat de către Matei Corvin de cei 100 000 de galbeni, pe care Papa (Sixt al IV-lea) i-i destinase ca ajutor bănesc. Mai mult: în decembrie 1467 năvăleşte în Molova, dar la Baia, zdrobit şi rănit, abia scăpă cu viaţă. Ştefan nu lăsă nepedepsită nelegiuirea ungurilor şi, ca represalii, pustieşte în vara anului următor Ţara Secuiască.

Bibliopolis - www.hasdeu.md

La fel procedează şi cu Albert, craiul Poloniei. După dezastrul polonez din Codrii Cosminului (1497), el nu lăsă nesancţionată agresiunea şi, în iu­nie 1498, la rândul său, invadează Polonia, ajungând până dincolo de Lemberg (Lwow), luând drept pradă 100 000 de polonezi, despre care acelaşi Gr. Ureche notează: „...mulţi de aceia au aşezatu Ştefan Vodă în ţara sa, de şi până astă­zi trăieşte limba rusească în Moldova.” (Desigur, cronicarul avea în vede­re polona, de sorginte slavă, nu rusa, propriu-zisă.)

„Educaţia” Eroului prinse bine râvnitorilor de Moldova, căci în trata­tul încheiat la 1501 domnitorul nu mai e nominalizat ca vasal, ci: „Se încheie o pace desăvârşită între maiestatea noastră şi magnificul Ştefan Voievodul, din mila lui Dumnezeu domnul Ţării Moldovei, prietenul nostru cel sincer iubit... (amicus nobis sincere dilectus...).”

O metodă sigură de a te face iubit, apreciat de duşmanul de ieri. Amintim aici şi de războaiele cu Muntenia, pe tronul căreia îşi dorea un aliat sigur în lupta cu expansiunea otomană. Doar la 1484, după nenumărate tentative de a-şi atinge scopul, renunţă, în sfârşit, la planul strategic iniţial.

* * *

Relaţiile cu Rusia lui Ioan al III-lea, stat în furtunoasă expansiune la epocă, fură adumbrite de nefericita însoţire a primei fiice a domnitorului, Elena (supranumită de moscoviţi – Voloşanca), cu feciorul lui Ioan al III-lea, Ivan cel Tânăr, moştenitorul tronului. Karamzin descrie în Istoria sa cu lux de amănunte evenimentul. Înnemuirea fusese mijlo­cită de mama ţarului, căsătoria celebrându-se la 12 ianuarie 1483. În 1484 se născu Dimitrie. La 1490, după trecerea din viaţă a lui Ivan cel Tânăr, nepotul lui Ştefan cel Mare deveni moştenitor de jure al tronului Rusiei, fiind încoronat, ca viitor ţar la 1493.

Între timp Ioan al III-lea, văduv, se recăsători cu o tânără greacă, Sofia, din Paleologi, din care însoţire rezultă un fiu, Vasile. Era de presupus că ambiţioasa greacă va lupta să-i înlăture pe Elena şi Dimitrie de la favorurile ţarului, luptând ca tronul să-i revină fiului Vasile.

Ceea ce reuşi prin intrigi. Elena şi Dimitrie fură îndepărtaţi de le curte, închişi, izolaţi. Elena moare la 1505, iar Dimitrie este, probabil, ucis de partizanii lui Vasile.

Un serios temei pentru Ştefan cel Mare, părinte şi bunic, să nu-i iubească pe ruşi, asasinii morali şi fizici ai fiicei şi nepotului.

* * *

Ştim, din stipulaţiile hatişerifului încheiat între Ştefan cel Mare şi Selim I, sultanul turc, că suzeranul nu avea niciun amestec în treburile interne ale Moldovei. Chiar domnitorul era ales de boieri, Poarta doar confirmându-l. Spre deosebire de Alexandru I, care după 1812 „dărui” generalilor, înalţilor cinovnici 300 000 de desetine de terenuri agricole, transformând ţăranii liberi până atunci în şerbi, turcii nu aveau dreptul de a poseda bunuri imobiliare, nici a se aşeza în Moldova, îngăduindu-li-se doar vremelnica aflare pe teritoriul ei ca neguţători. Dovada cea mai concludentă a neamestecului turcesc în ocârmuirea protectoratului rămâne aceea că, în aproape patru secole nu ne-am turcit: nici ca limbă, nici prin credinţă, port, legi, obiceiuri. Iar cei 4000 de galbeni erau socotiţi nu ca bir, ci ca peşcheş, adică dar pentru mai marii turci...

Mult, mult mai vizionar Marele Ştefan, decât urmaşul său, doctissimul Dimitrie Cantemir, care-şi încredinţă soarta – a lui şi a Moldovei – în mâinile „creştinei” Ruşii.

Exemplu, urmat, vai! şi de atâţi „politicieni”’ în zilele noastre, în­cărcate de incertitudini, lipsite de o perspectivă, orizont clar, lumină...

Nu întâmplător, de câte ori trec pe lângă monumentul Celui mai Mare Român, îl revăd tot mai mohorât, mai încruntat, parcă. Îmi revin în memorie versurile Celui de-al Doilea Mare Român, Mihai Eminescu, din nemuritoarea-i Doină: „Ştefane, Măria Ta, / Tu la Putna nu mai sta...” Or fi descifrând şi voit-nevăzătorii mesajul Voievodului-Proroc?

25 Florar (Mai) 2012

Constantin BOBEICĂ