Biblio Polis - Vol. 44 (2012) Nr. 3 (Serie nouă)  
ARHIVA  
ANIVERSĂRI / ГОДОВЩИНЫ / ANNIVERSARY
Lidia KULIKOVSKI
Biblioteca „Onisifor Ghibu” – o bibliotecă a speranţei naţionale
Bibliopolis - www.hasdeu.md

Are scriitorul Iulian Filip o carte cu un titlu neobişnuit – Cartea cea mai a mea. Trecând în revistă cele ce s-au petrecut de la deschiderea, în ianuarie 1992, până în prezent, la aniversarea a douăzecea, la Biblioteca „Onisifor Ghibu”, pot afirma că e Cea mai a mea filială. Spun aceasta pentru că la constituirea, la asigurarea bunei funcţionări a acestei filiale s-a pus mai mult decât prevedeau protocoalele de colaborare: s-a pus suflet, inimă, capacităţi profesionale şi personale, atât de către noi, cei de la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” Chişinău, cât şi de cei de la Biblioteca Metropolitană Bucureşti.

După 20 de ani, Cronos, de mână cu uitarea (prof. Ion Stoica), a mai şters unele momente, fapte şi evenimente. Multe personalităţi leagă deschiderea acestei instituţii de Octavian Ghibu, alţii dau alte versiuni, însă… ideea primei biblioteci de carte românească a venit de la Bucureşti în 1990. A adus-o Gheorghe Buluţă, atunci director al Bibliotecii Municipale „Mihail Sadoveanu”, venit la Chişinău în delegaţia Primăriei municipiului Bucureşti.

Florin Rotaru, pe atunci specialist la Inspectoratul pentru cultură al municipiului Bucureşti, l-a inclus pe directorul Bibliotecii Municipale „Mihail Sadoveanu” în delegaţia primarului de Bucureşti. Dânşii au fost cu ideea. Cine dintre ei doi a lansat-o, nu ne-am întrebat niciodată. Ambii, de la posturile pe care le ocupau, au contribuit cu tot ce le stătea la dispoziţie, plus dorinţa de a realiza ceva de substanţă, peren, pentru basarabeni. Despre acest proiect Octavian Ghibu, fiul marelui ardelean Onisifor Ghibu, a aflat întâmplător. Iată cum îşi aminteşte Octavian Ghibu, care în iulie 1990 venise la Chişinău la nişte manifestări, acest moment: „...în acelaşi timp cu noi, se afla la Chişinău şi o delegaţie a Primăriei municipiului Bucureşti. Imediat ce am intrat în sala de recepţie, unde era deja multă lume, a venit la mine dl Gheorghe Buluţă, directorul Bibliotecii Mihail Sadoveanu din Bucureşti, pe care îl cunoşteam demult, ca să mă salute şi să-mi spună: «Dle Ghibu, vreau să vă fac o surpriză. Să ştiţi că, astăzi, am semnat un protocol cu Primăria Chişinăului, în baza căruia noi ne-am angajat să aducem, la Chişinău, o bibliotecă de carte românească, căreia i-am şi dat numele de Onisifor Ghibu.»” Protocolul a fost semnat de primarul Chişinăului, Nicolae Costin, şi primarul Bucureştilor, Ştefan Ciorel (proaspăt numit în funcţie), şi contrasemnat de noi, directorii ambelor biblioteci municipale, „B.P. Hasdeu” şi „Mihail Sadoveanu”, respectiv Gheorghe Buluţă şi Lidia Kulikovski. Bineînţeles, că Octavian Ghibu s-a bucurat, într-adevăr era o surpriză. La acea recepţie de care vorbea Octavian Ghibu a avut ocazia să vorbească cu Mircea Druc, prim-ministrul Republicii Moldova, căruia i-a spus de această intenţie a bucureştenilor: „Ştiţi, chiar acuma am aflat un lucru, care m-a impresionat. S-a semnat acum, dimineaţă, un protocol cu Primăria pentru aducerea unei biblioteci româneşti la Chişinău, căreia i s-a dat numele de Onisifor Ghibu.” Prim-ministrul a răspuns: „Asta este o ştire foarte bună. Bravo. Foarte bine au făcut. Este pe merit” (Octavian Ghibu. Gânduri despre Basarabia, p. 23).

Octavian Ghibu a ţinut să facă o remarcă (tot acolo, p. 24): „Marchez acest lucru, aici, pentru că a fost o chestiune legată sufleteşte de sentimentele mele filiale şi pentru că mi s-a părut că poate este bine să se ştie, de către urmaşi, despre modul cum a fost constituită acea bibliotecă, în ce moment, şi care a fost părerea prim-ministrului despre această acţiune.”

Doi oameni ai cărţii au stat la temelia ideii de bibliotecă la Chişinău – dr. Florin Rotaru şi dr. Gheorghe Buluţă, şi numele de Onisifor Ghibu tot a fost propunerea lor. Octavian Ghibu a susţinut Biblioteca până la ultima suflare a lui. În puţinii ani pe care l-am cunoscut, am învăţat foarte multe de la Octavian Ghibu: istorie, management, comportament aristocratic, diplomaţie, maniere, istorie şi limba română. Octavian Ghibu a fost unul dintre ctitorii, alături de Florin Rotaru şi Gheorghe Buluţă, în sensul adevărat al acestui cuvânt. Fondatori au fost primăriile Chişinău şi Bucureşti, dar intenţionat am dat numele ctitorilor adevăraţi care au contat, de la începuturi şi – unii – până în prezent...

Ctitorii ştiau din exemplul lui Onisifor Ghibu că „a construi şi a organiza biblioteci însemna a chezăşui continuitatea, a îndepărta spaima de uitare şi de pierdere a zestrei de gând şi de experienţă umană”.

O bibliotecă de-o seamă cu ţara, cu independenţa şi democraţia Republicii Moldova. La fel cum au decurs aceşti ani în ţară, aşa au fost şi aceşti 20 de ani de existenţă a Bibliotecii „Onisifor Ghibu”. Deschisă de ziua marelui Eminescu, la fel cum îl persecutau şi-l încolţeau pe cel numit – de mai întâi poetul, apoi filosoful şi apoi directorul Bibliotecii Naţionale A. Rău – „Cumpăna Fiinţei Româneşti” (O. Ghibu), tot aşa a fost biblioteca ameninţată cu închiderea, cu strămutarea în repetate rânduri de către agrarienii comunişti, cărora li se părea ceva obraznic ca o bibliotecă publică să se afle într-un local oficial, construit doar pentru ei. Mulţi dintre cititorii fideli ai Bibliotecii şi personalităţile chişinăuiene ţin minte tentativele. Mulţi dintre ei s-au implicat în salvarea Bibliotecii şi faptul că astăzi, la aniversare, se mai află în localul iniţial e şi meritul lor. Oamenii au susţinut Biblioteca „Onisifor Ghibu”, venită la Chişinău într-un timp în care noi eram flămânzi de libertate, de istorie, de rădăcini.

Biblioteca a fost apărată pentru că era sinonimă cu ţara, cu independenţa, cu unirea. A fost pe parcursul acestor ani o oază de românism, un for cultural pentru că era mereu plină cu oameni dornici de cultura, literatura, istoria, arta, folclorul românesc.

În scurta ei istorie, Biblioteca „Onisifor Ghibu” a trecut aceşti ani într-o zbuciumată, dar şi împlinită existenţă în consens cu aspiraţiile naţionale ale chişinăuienilor. Biblioteca a fost deschisă când decidenţii noştri ezitau să spună răspicat adevărul, ezitau să acţioneze, ezitau să ia poziţie, se temeau să spună ce gândeau de fapt. Rămânea Biblioteca care era aproape de ce-şi doreau basarabenii. Biblioteca le oferea tot pentru a-şi cunoaşte ţara, neamul, istoria – resurse, suport, încredere, curaj. Cel mai important lucru care s-a întâmplat a fost faptul că Biblioteca s-a transformat, de la sine, cu ajutorul oamenilor, cititorilor într-o platformă de expunere. Nu exista, în Chişinău, alt loc unde se puteau spune lucruri care dor, lucruri de care ne era dor, lucruri care nu puteau fi spuse în altă parte.

Ideea lor a fost una cu noroc pentru noi, basarabenii. Pentru că Biblioteca a supravieţuit în timpuri politice contradictorii, pentru că a activat la cote maxime pe timpul agrarienilor, care au pecetluit limba noastră cea română ca „moldovenească”; şi pe timpul democraţilor, care nu au putut ţine puterea pentru că gâlcevile politice i-au copleşit (am făcut zeci de demersuri – îi consideram de „ai noştri”, dar nimeni nu s-a implicat în problemele Bibliotecii „Onisifor Ghibu”); a funcţionat la nivel de excelenţă şi pe vremea comuniştilor – ca antidot la politica lor antiromânească, şi acum, pe vremea Alianţei, continuă să aducă cultură, să implice în cultură mii de chişinăuieni, să educe în termenii istoriei adevărate, să se reinventeze, revitalizeze pentru acelaşi scop măreţ de a informa, a culturaliza, a socializa, de a fi partenerul chişinăuianului în calea lui spre cunoaştere, de a rămâne în continuare instituţia culturală de excepţie a Chişinăului, filiala de frunte, inovativă, a reţelei Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” şi Biblioteca ce reprezintă cu destoinicie instituţia cofondatoare – Biblioteca Metropolitană din Bucureşti. Acad. Mihai Cimpoi, în prefaţa la volumul Răscrucea întâmplărilor predestinate de Aurelian Dănilă şi Iulian Filip, scria: „...într-o cultură în care sunt oameni ne-la-locul-lor... se poate lucra, se poate ajunge la dorite împliniri şi se poate visa.” Norocul nostru a fost Iulian Filip, „chematul” şi „risipitorul întru cultură”, care ne-a încurajat să lucrăm, să visăm că o bibliotecă de carte românească, într-o Basarabie care nu-şi cunoştea încă drumul, poate să funcţioneze.

Octavian Ghibu, într-un interviu acordat reporterului Nina Josu, în Literatura şi arta, referitor la perspectiva reactivizării Astrei basarabene spunea: „Una dintre problemele esenţiale este ... problema oamenilor.” Oamenii care lucrau la Biblioteca „Onisifor Ghibu” erau evaluaţi de domnul Octavian Ghibu. Îmi atrăgea totdeauna atenţia asupra unui sau altui angajat, vis-à-vis de comportamentul, prestaţia sau vestimentaţia lor. El zicea că dacă vrei să funcţioneze instituţia, trebuie să ştii cum să alegi oamenii. Vroia ca Biblioteca „Onisifor Ghibu” să fie biblioteca visurilor tatălui său, a visurilor lui, iar aceasta însemna calitate totală.

Mulţi bibliotecari s-au perindat, în aceşti ani, la Biblioteca „Onisifor Ghibu”. Primul director a fost Romela Osoianu, după ea a fost interimar, un timp, Saida Oanţa. Elena Vulpe, care a schimbat-o pe S. Oanţa, a fost omul potrivit, la locul potrivit. Ca director al acestei emergente instituţii de cultură s-a identificat cu Biblioteca pe care o conducea şi a ridicat-o în fruntea Sistemului Naţional de Biblioteci, ca prestaţie profesională, ca diversitate a serviciilor, ca abordare inovativă a practicii biblioteconomice, ca stindard al românismului. Pasiunea cu care conducea această Bibliotecă a ajuns de legendă, poate fi lecţie pentru mulţi bibliotecari şi va rămâne în istoria Bibliotecii Municipale ca exemplu de devotament, de profesionalism, de inovare, de dragoste de carte şi bibliotecă.

Pe tot parcursu-i, scurt, în viziune Cronos, dar plin de semnificaţii, am avut susţinerea permanentă a Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, a directorilor Gheorghe Buluţă şi Florin Rotaru, a regretatului Octavian Ghibu, mentorul şi prietenul nostru, a Fundaţei „Onisifor şi Octavian Ghibu”. Multe au fost activităţile care au rămas în memoria chişinăuienilor. Multe au fost personalităţile care au trecut prin Bibliotecă, care s-au produs la Biblioteca „Onisifor Ghibu”, care au fost cunoscuţi de chişinăuieni prin Biblioteca „Onisifor Ghibu”. Un bilanţ de realizări, succese s-ar cădea la o aniversare, dar le găsim în volumul omagial.

A fost nevoie de Biblioteca „Onisifor Ghibu”? Cu siguranţă, da… A fost nevoie de o instituţie infodocumentară care să furnizeze informaţii şi cunoştinţe în limba română, a fost nevoie de o pavăză culturală românească în acel timp al schimbării alfabetului, al recunoaşterii limbii române. Şi-a îndeplinit cu dăruire funcţia primordială de a culturaliza or, „…cultura generală a unei persoane, a unei instituţii, a unui stat reprezintă modelul de comportament suprem al acestora bazat pe educaţie şi cunoştinţe” (dr. Aurelian Dănilă).

Biblioteca „Onisifor Ghibu” a fost necesară ca spirit, ca ideal, ca exemplu de luptă pentru limbă, istorie, ţară. Biblioteca „Onisifor Ghibu”, prin activităţile organizate, prin iniţiativele lansate, prin serviciile prestate, demonstrează că „suntem o cultură luptătoare” (Nicolae Iorga).

Dr. Lidia KULIKOVSKI,

director general, BM „B.P. Hasdeu”