Biblio Polis - Vol. 44 (2012) Nr. 3 (Serie nouă)  
ARHIVA  
BIBLIOTECA MUNICIPALĂ ÎN VIAŢA MEA / МУНИЦИПАЛЬНАЯ БИБЛИОТЕКА В МОЕЙ ЖИЗНИ / THE MUNICIPAL LIBRARY IN MY LIFE
Ludmila GAJOS
La BM m-au învăţat să fac şi să accept schimbări radicale
Bibliopolis - www.hasdeu.md

În preajma aniversării a 135-a a BM „B.P. Hasdeu” am meditat asupra expresiei scriitorului Mark Twain cum că cele mai importante două zile din viaţa noastră sunt cea în care ne-am născut şi cea în care am aflat de ce ne-am născut. Cred că anume aceste gânduri m-au făcut să conştientizez şi să realizez că eu am apărut pe lume pentru a descoperi BM, pentru a mă angaja în această instituţie frumoasă, a mă forma profesional până la gradul superior nu fără ajutorul unor specialişti minunaţi care activează aici.

Mi-am format chiar un nou stil de gândire, din toate punctele de vedere, activând în calitate de director la Filiala „Târgovişte”.

Peste un an rotunjesc cifra de 10 ani de activitate la BM, o mică aniversare a mea personală în contextul aniversării a 135-a a BM. Dar anume această perioadă a vieţii mele a fost ca o revoluţie, am realizat că activând aici îmi modernizez permanent stilul de gândire şi de activitate împreună cu echipa filialei. Echipa a devenit mai competentă, mai profesionistă prin diferite forme de instruire, cu ajutorul şi sfaturile înţelepte ale doamnelor Lidia Kulikovski, Larisa Căşlaru, Ludmila Pânzaru, Tatiana Coşeriu, Tatiana Fiodoruc, Taisia Foiu şi toţi ceilalţi specialişti calificaţi de la departamentele BM „B.P. Hasdeu”; oameni deschişi la suflet, întotdeauna pregătiţi să-ţi dea o consultaţie în plan profesional, dar şi personal. Luând în consideraţie că nucleul echipei BM îl constituie femeile, vreau prin intermediul acestei rubrici să afirm încă o dată cu tărie că într-adevăr aici lucrează doamne profesioniste, drăguţe şi inteligente, specialiste, cu ajutorul cărora mi-am format o viziune nouă, o atitudine mai specială, mai convingătoare pentru activitatea şi destinul meu bibliotecar. M-au învăţat să fac şi să accept schimbări radicale, să lupt pentru existenţa profesiei noastre, pentru existenţa bibliotecii în era internetului. Atmosfera de modernizare a instituţiei m-a convins că BM în viaţa mea este cel mai important lucru şi că, în ultimă instanţă, m-am născut pentru a-mi forma destinul anume aici.

Felicitări, BM! La mulţi ani!

Ludmila GAJOS,

director, Filiala „Târgovişte”