Biblio Polis - Vol. 43 (2012) Nr. 2 (Serie nouă)  
ARHIVA  
IN MEMORIAM
S-a stins din viaţă Primadona Operei Naţionale

A trecut în lumea celor drepţi Maria Bieşu – Primadona Operei Naţionale din Republica Moldova, Artistă a Poporului, laureată a Premiilor de Stat, profesor universitar, academician, Doctor Honoris Causa al cîtorva universităţi, Cavaler al Ordinului Republicii şi deţinătoarea Ordinului Naţional „Steaua României”.

Bibliopolis - www.hasdeu.md

Născută la 3 august 1935, în s. Volintiri, judeţul Cetatea Albă (azi r-nul Ştefan-Vodă), distinsa interpretă şi-a dedicat întreagă activitate scenei şi muzicii universale. Personalitate de o vastă erudiţie şi cultură în domeniul artei lirice a înregistrat performanţe artistice la nivel naţional şi internaţional, fiind recunoscută de exegeţii în materie ca una dintre cele mai mari cîntăreţe de operă a culturii universale. Pe parcursul activităţii sale, a cîntat aproape în totalitate ariile principale din spectacolele înscrise în repertoriul Teatrului Naţional de Operă şi Balet.

A debutat ca solistă în cadrul formaţiei de muzică populară „Fluieraş” alături de celebrii Tamara Ciobanu şi Serghei Lunchevici.

Maria Bieşu avea convingerea fermă că locul ei este pe scena Operei, astfel a trecut de la muzica folclorică la operă, angajîndu-se în 1962 în urma unui concurs la Opera din Chişinău.  Succesul ei a fost recunoscut imediat atît de specialişti, spectatori, cît şi de teatrul care a început să proiecteze un repertoriu special pentru ea.

În 1965, tînăra solistă, împreună cu un grup de solişti de operă, a făcut un stagiu la Teatrul „La Scala” din Milano, Italia. Aici, sub îndrumarea maestrului Enrico Piazza, pregăteşte rolurile principale de soprană în limba italiană din operele Tosca, Madame Butterfly, Aida şi Trubadurul. Însuşi Antonio Guiringuelli, directorul general al Teatrului „La Scala”, a declarat că această tînără n-are nevoie de niciun fel de lecţii – ea are un dar înnăscut.

Recunoştinţa internaţională a obţinut-o în cadrul celor mai prestigioase concursuri internaţionale, fiind laureată şi deţinătoare a Premiului III la Concursul Internaţional „P.I. Ceaikovski” din Moscova (1966), a Premiului I şi Cupei de Aur pentru cea mai bună interpretare a rolului Madama Butterfly din opera Madama Butterfly, la Concursul Internaţional de canto „Miura Tamaki”, Tokio, 1967.

Deşi a avut multiple invitaţii de colaborare în străinătate, Marea cîntăreaţă a ales să rămînă în ţară, ridicînd prestigiul Teatrului de Operă şi Balet şi promovînd imaginea ţării în străinătate.

Din 1987, Maria Bieşu a fost preşedintele Uniunii Muzicienilor din Moldova şi vicepreşedinte al Uniunii Mondiale a Muzicienilor din Moscova (1992), iar din anul 1990 este preşedintele Festivalului Internaţional de Operă şi Balet „Invită Maria Bieşu”, care în acest an va împlini 20 de ani.

Maria Bieşu a fost preşedintele de onoare al Asociaţiei Femeilor din Republica Moldova, reprezentînd cu demnitate femeile Moldovei în toate colţurile lumii.

Oamenii de cultură sînt profund îndureraţi de această pierdere enormă pentru cultura naţională.

Distinsa Primadonă s-a bucurat de dragostea şi simpatia a sute de mii de oameni. Îi vom păstra vie memoria şi vom valorifica aportul adus la promovarea şi dezvoltarea artei scenei lirice din Republica Moldova.

Fie-i ţărîna uşoară şi Dumnezeu să o odihnească în pace.

Maria Bieşu
(3.VIII.1935 – 16.V.2012)