Biblio Polis - Vol. 43 (2012) Nr. 2 (Serie nouă)  
ARHIVA  
ALEGERE / ВЫБОР / PREFERENCE
Iulian FILIP
Scump, cu adevărat, a fost şi este numai copilul

( despre o istorie a literaturii pentru copii şi adolescenţi)

O carte de consistenţa unei rodii, fruct ticsit cu seminţe explozive, provocatoare, ambalate în gust de fruct, dar deschizătoare de porţi mirabile, pe care numai seminţele sănătoase le conţin. Captivantă aidoma unui jurnal de călătorie această O istorie a literaturii pentru copii şi adolescenţi de Iuliu Raţiu. O carte densă de nume de scriitori, personaje, denumiri de cărţi, de ţări, de evenimente, de istorii, de întâmplări, de citate, de gândurile altora, de texte. O carte structurată arhitectonic foarte atractiv, încurajând cititorul foarte diferit să treacă treptele afirmării acestei literaturi specifice, dar şi facilitând înţelegerea lumii copilului şi, mai ales, a adolescentului, ca să realizăm funcţia şi importanţa unei literaturi de o seamă cu aceste lumi neaşezate, nedevenite încă.

Bibliopolis - www.hasdeu.md

De câteva luni am mai mult timp pentru lectură. Am revenit la posibilitatea de a nu ieşi câteva zile din casă, să mă culc mai târziu, lăsându-mă pradă unei ori altei cărţi.

Am încheiat anul 2006 cu o carte deosebită, care a apărut la Editura „Prut Internaţional” exact când trebuie – O istorie a literaturii pentru copii şi adolescenţi. Autorul e fondator şi redactor-şef al câtorva reviste pentru copii, autor a peste 30 de cărţi – romane, culegeri de povestiri, piese de teatru, versuri, eseuri. „La sfârşitul, totuşi, fără... sfârşit al acestei ISTORII, care nu este numai aşa cum a fost, ci şi aşa cum a fost percepută de mine (ajutat şi de gândurile altora), – un document revelator: I.B. Singer, laureatul Premiului Nobel pentru literatură pe anul 1978, aflat la Stockholm pentru a-şi primi însemnele distincţiei, a spus: „Există 500 de motive pentru care am început să scriu pentru copii, dar, ca să economisesc timpul, voi înşira doar zece din ele. Nr. 1. Copiii citesc mai cu seamă cărţi, nu reviste. Nr. 2. Ei nu dau doi bani pe critică. Nr. 3. Copiii nu citesc pentru a-şi găsi identitatea. Nr. 4. Ei nu citesc pentru a se elibera de complexe. Nr. 5. Ei nu fac caz de psihologie. Nr. 6. Ei detestă sociologia. Nr. 7. Ei nu încearcă să înţeleagă pe Kafka sau Finnegans Wake. Nr. 8. Ei cred încă în bine, în familie, în zâne şi vrăjitoare, în logică, în claritate, în punctuaţie şi alte asemenea vechituri. Nr. 9. Lor le plac povestirile interesante, nu comentariile, îndreptarele şi notele de subsol. Nr. 10. Când o carte este plicticoasă, ei cască fără să se jeneze.”

Traduceam, după ce am revenit din Suedia, o cărticică a Academiei Suedeze a literaturii pentru copii – De ce ne trebuiesc cărţile pentru copii: 17 motive care le justifică existenţa. Să citez doar ultimul motiv: „Cărţile pentru copii îmbogăţesc patrimoniul cultural al ţării şi contribuie la dezvoltarea economiei ţării. Ele creează mai multe locuri de muncă: pentru autori, pictori, traducători, editori, graficieni, designeri, tipografi, critici, vânzători, bibliotecari... Cărţile pentru copii sunt un important articol de export, care aduce bani şi creează imaginea pozitivă a ţării în străinătate.”

Pe fundalul dinamic al perindării de epoci, nume de împăraţi şi de scriitori, de personaje şi de citate-citate-citate, autorul prinde răscrucile potrivite pentru a ataca lipsa de raţiune, ambalată în demagogii economice, într-un domeniu de maximă importanţă: „Ai carte, ai parte!”, spune o veche zicală românească. Dar cartea pentru copii este azi prea costisitoare, iar partea şi-o... împarte editorul cu tipograful şi Statul care a scumpit, în neştire, preţul hârtiei, al cernelii, impozitul etc. Deşi, scump, cu adevărat, a fost şi este numai copilul. Dar ce folos! Chiar şi în aceşti ani de început ai mileniului al treilea nu-i uşor să citeşti o carte pentru copii. Aceşti copii violentaţi de părinţi, de cărţi, precum şi de unele dintre filmele de la TV... Unde e antidotul? Şcoala e laşă, familia dă din colţ în colţ, teatrele sunt la capătul resurselor... Educaţia morală încă nu a izbutit de dărâmat tabuurile şi de pus belciuge în nas, pe care specialiştii le numesc... cercei. Şi astfel, copiii sunt speriaţi şi bravează prin teribilism, argou, cinism. Totuşi, ei rămân copii şi, desigur, ar trebui în această haotică derută să intervină cartea, filmul şi, de la „catedra” scenei, TEATRUL. Mai ales cel destinat anume copiilor.” Ziceam de importanţa domeniului, pentru care lipsa raţiunii de stat se răzbună catastrofal, fiindcă – zice autorul că se afirmă în toate tratatele de psihologie – „copilăria... este perioada dezvoltării fizice şi psihice a omului.” Dacă nu se întâmplă aceste înţelegeri şi, în consecinţă, investiţii suficiente în câte trebuiesc creşterii copilului teafăr, nu mai dregi treaba la facultate, la minister, în parlament.

Iuliu Raţiu e supărat rău şi în partea criticii literare pentru situarea literaturii pentru copii la periferie. Neînţelegerile din chiar luntrea scriitoricească dau apă la moara statală să macine în continuare neînţelegeri în partea segmentului prioritar social, unde se întâmplă – cu ori fără Stat – devenirea omului. E bine ca această devenire să nu fie prea dramatică, în pofidă ori chiar eroică... Să ne oprim la două alte citate ale lui Iuliu Raţiu, extrase din afirmaţiile a doi critici literari din altă categorie. „Literatura pentru copii e, oricum am lua-o, o probă de foc pentru toţi scriitorii lumii”. E o aserţiune a criticului Constantin Cubleşan în postfaţa volumului Literatura pentru copii din colecţia de antologii Literatura din Basarabia în secolul XX, proiect realizat în 2004 la editurile „Ştiinţa” şi „ARC”. Iar referitor la scriitorii basarabeni pentru copii îl citează pe Mihai Cimpoi, care afirmă că „literatura pentru copii este blazonul de nobleţe al culturii române din Basarabia. Este punctul ei de forţă, este, poate, domeniul cel mai bogat în valori estetice. Scriitorii basarabeni au dat, indiscutabil, literaturii române şi universale pagini revelatoare despre copilărie”. Ilustraţie a acestui blazon e trimiterea de către autor la „un bilanţ bibliografic realizat în anul 2004, de metodişti şi redactori ai Bibliotecii Naţionale pentru Copii «Ion Creangă» din Chişinău, intitulat Scriitorii Moldovei în lectura copiilor şi adolescenţilor (aflat la a doua ediţie, revăzută şi completată), care cuprinde peste 100 de nume de autori, fiecare dintre aceştia beneficiind de unele date biografice, de o bibliografie completă, de extrase din cele mai autorizate păreri critice, precum şi de o listă detaliată cu monografiile şi studiile de cărţi, recenziile din ziare şi reviste – «un vis împlinit», cum numeşte cineva, pe bună dreptate, această întreprindere literară şi culturală unică, exemplu demn de urmat şi de meditaţie pentru cei care minimalizează sau desconsideră valoarea, unii chiar şi existenţa acestei literaturi.” În Micul dicţionar bibliografic de literatură română contemporană pentru copii şi adolescenţi anexat Istoriei... circa 50 de scriitori basarabeni sunt prezentaţi între ceilalţi scriitori români cu prinosul lor bibliografic...

Ce reprezintă această Istorie...? Autorul formulează, chiar în deschiderea cărţii, altfel întrebarea. Şi răspunde exhaustiv: „Oare este nevoie de o asemenea ISTORIE? Da: acum, mai mult ca oricând! De aceea, deşi nu am pretenţia să fiu nici istoric literar şi nici critic de profesie, m-am încumetat să alcătuiesc această... «istorie crestomatică», – succintă culegere de texte alese şi comentate, din şi mai ales despre literatura pentru copii şi adolescenţi, folosite cu prilejul cursului pe care l-am ţinut la Universitatea Pro-Humanitas din Bucureşti, şi care dorim să se constituie ca un necesar şi util instrument de lucru pentru învăţători, profesori, bibliotecari, dar şi pentru părinţii ce vor să participe, în cunoştinţă de cauză, la efortul constant şi obligatoriu pe care trebuie să-l facă, pentru a putea îndruma, cu competenţă, lectura celor mai tineri cititori. Originală doar prin intenţie şi efort (recunoaştem fără falsă modestie), lucrarea de faţă, singura, din nefericire, abordând o asemenea vastă tematică, atât la noi în ţară, dar, s-ar părea, şi în lume, reprezintă o scurtă «sinteză analitică» a unora dintre cele mai interesante şi esenţiale momente, consemnate (mai cu seamă întâmplător), în istorii literare, enciclopedii, dicţionare, cursuri universitare etc., care au încercat să prezinte, cât de cât, fenomenul amplu, complex şi uluitor al unei literaturi ce, sub... modesta rochie-simbol a Cenuşăresei, ascunde o adevărată comoară de înţelepciune, atât de necesară şi utilă educării, dar şi înnobilării sufletelor copiilor şi ale adolescenţilor de pretutindeni şi din toate timpurile.”

La foarte delicata parte ce le revine părinţilor, care vor să participe, în cunoştinţă de cauză, la efortul constant şi obligatoriu..., e mereu de amintit şi Statului-părinte că are aceeaşi obligaţie să acţioneze în cunoştinţă de cauză pe acest segment, unde, mă rog, miturile, basmele, Homer, Andersen, Creangă, Twain, Stivenson, Defoe, Gr. Vieru, S. Vangheli cu opera lor nu au vacanţă nici recreaţie, dar raţiunea de stat e cea care întârzie să-şi pună umărul exact la locul Statului sub crucea noastră comună. Vorbesc de omenire şi de viitor, care pe acest segment copilăresc pornesc etern să devină – de altă, înaltă calitate e de dorit.

De la lumea basmelor, atât de diferita lume basmică, unde Iuliu Raţiu şi-l ia călăuză vrednică pe Lazăr Şăineanu, cel mai de seamă discipol al lui B.P. Hasdeu (aprecierea lui Ovidiu Bârlea), accentuând diversitatea tipologică a poveştilor, până la Micul dicţionar bibliografic de la sfârşitul Istoriei..., cititorul trece prin timpii care „sunt legaţi, în primul rând, de inocenţa, mereu speculata inocenţă a copilului etern, iar în al doilea rând, de inocenţa mereu necesară în actul de creaţie”. Ajutat de trei distinşi nevăzători – Homer, miopul Mircea Eliade şi marele bibliotecar orb Jorge Luis Borges –, autorul istoriei repune mereu cartea la locul cărţii, „cartea fiind dascălul care nu doarme niciodată când îl întrebăm” (şoapta lui Erasmus), trecând printre celebrii autori şi cărţile lor lucrătoare în timp (era un timp al bibliotecii din Alexandria şi e alt timp al Bibliotecii „Ion Creangă”) şi în spaţiu. Timpul pictogramelor (prima jumătate a mileniului IV, înainte de Hristos), timpul scrierilor cuneiforme dăltuite în piatră, timpul marelui Hammurabi (1792-1730 î. Hr.), care „adunase şi poeme mitologice, printre care şi Enuma elish – mitul creaţiei, care aminteşte de Cartea facerii din Biblie”, dar avea, fără îndoială, şi epopeea despre frumosul şi viteazul Ghilgames, timpul papurei cu memorie, papirusul egiptean, între care cel destinat Iliadei lui Homer şi istoricului grec Tucidide avea 100 metri lungime, timpul apariţiei hârtiei în China e un timp curgător, pe care Iuliu Raţiu ni-l umple cu aventura afirmării cărţii pentru copii, implicând şi spaţiile mai favorabile, neamurile şi ţările cu contribuţie notorie la edificarea fenomenului literatură pentru copii şi adolescenţi: miturile Eladei şi ale Romei, cavalerii Mesei Rotunde, Divina Comedie, contribuţia franceză (Charles Perrault, Jules Verne, Alexandre Dumas, Victor Hugo, Jules Renard, Antoine de Saint-Exupéry), engleză (Daniel Defoe, Jonathan Swift, Walter Scott, Charles Dickens, Robert Luis Stevenson, Oscar Wilde, Joseph Rudyard Kipling, Herbert George Wells, Lewis Carroll), americană (James Fenimore Cooper, Harriet Beecher-Stowe, Mark Twain, Herman Melville, Jack London), germană (Fraţii Grimm, Wilhelm Hauff, Karl May)...

Am zis de consistenţa provocatoare a acestei cărţi, unde alături de Selma Lagerlof, autoarea suedeză a Minunatei călătorii a lui Nils Holgersson prin Suedia se cerea remarcată şi Astrid Lindgren, autoarea Pippitei Ciorapilungi... La Stockholm s-a edificat un complex miraculos pentru copii Unibachen. Autorii concepţiei acestui spaţiu, au cerut permisiunea scriitoarei suedeze ca Unibachenul să se constituie pe baza operei lui Astrid Lindgren. Autoarea a acceptat, dar cu o condiţie: în concepţia acestui complex să fie implicaţi, să se vadă şi contribuţia celorlalţi scriitori pentru copii din Suedia. Am avut fericirea să fiu în acest spaţiu, patronat de spiritul liber al celebrei Pippi Cioraplungi. Acolo m-am întărit în convingerea conceptuală a Ogrăzii Creangă din concepţia Satului TREI IEZI. (Ghinionişti cei trei iezi ai lui Creangă, puşi la lucru de Vangheli, apoi şi de Filip, care constată trei treimi implicate în ducerea la capăt a basmului – trei iezi, trei scriitori, trei preşedinţi, la care am apelat să ducem la bună realizare o năzuinţă de poveste...). Walt Disney a realizat în viziunea sa un parc pentru copii. Nu ştiu ce raţiuni avea celebrul Salvador Dali, dar descopăr în Istoria... lui Iuliu Raţiu un amănunt pe care nu-l cunoşteam: „Acum câţiva ani (fapt aproape necunoscut), Salvador Dali şi-a exprimat intenţia de a crea în România, pentru copii, o sculptură cibernetică, lungă, nici mai mult, nici mai puţin, decât de... 36 kilometri. Potrivit corespondentului Agenţiei United Press International, care a asistat la conferinţă, Dali a afirmat că sculptura sa monumentală, pe care vrea
s-o expună în România, va avea forma unui cal. Citez: „Lucrez la un cal de 36 kilometri... şi voi fi ajutat la realizarea sculpturii de o echipă de specialişti în cibernetică...” Lui Dali, în ultimii ani, pretenţiile i-au crescut şi voia să se joace, cu copiii României,
de-a... Dali! Motiv stimulator şi pentru scriitorii de literatură pentru copii, să se joace şi ei frumos cu vorbele! Nu însă cu sufletele şi cu destinele gingaşilor cititori.

...Recitesc de câteva ori ceea ce am scris: nu e mai mult decât mărturisirea unei bucurii în faţa unei cărţi bune, pe care vă recomand să o puneţi la lucru. Aş vrea să revin la paginile cu Biblioteca din Alexandria unde, după Alexandru cel Mare, întemeietorul, se perindă mai mulţi regi şi împăraţi cu atitudini foarte diferite faţă de biblioteci. Şi la paginile cu fostul sclav al lui Pitagoras, Zamolxe, mai am de lucru...

Copii pe ruinurile Curţii Domneşti

Mişună, ca printre litere de manuscrise

vechi,

întrebări năstruşnice cu ochi şi urechi,

copii gălăgioşi, de viaţă plină plini,

iscoditori de ce e pe ruini?

E-un cer profund, rotit spre infinit

din clipa lor de ou plesnit, uimit

a viaţă. A cunoaştere de toate,

neştiutori de nu se poate.

Iulian Filip