Biblio Polis - Vol. 43 (2012) Nr. 2 (Serie nouă)  
ARHIVA  
RECENZII ŞI CONSEMNĂRI / РЕЦЕНЗИИ И ЗАМЕТКИ / REVIEWS AND NOTES
Cristian ZIDARU
Universul unei comune din judeţul Iaşi

În ultimul timp, atît la noi, în Basarabia, cît şi în România au apărut un şir de monografii ale localităţilor. Prin natura lor, ele au o valoare considerabilă pentru ştiinţa şi cultura românească, însă deosebit de valoroase sînt acestea pentru localnici, pentru cei vizaţi la modul direct în atare studii. Numai cunoscînd asemenea „biografii” / „CV-uri” ale aşezărilor omeneşti împrăştiate pe întregul meleag dăruit nouă de Bunul Dumnezeu ne putem cunoaşte cu adevărat istoria ce îşi ia începutul din străfundul veacurilor. De aceea, cînd descopăr o lucrare din acest domeniu, mă cufund imediat în lectură ca să aflu informaţiile ce mă interesează. Vreau să mă destăinuiesc că orice scriere de felul acesta (fie a unei localităţi, organizaţii sau instituţii, fie a unei personalităţi) mă atrage mai mult prin caracterul ei sincer de prezentare decît „operele” de beletristică postmoderniste şi post-postmoderniste. Astfel s-a întîmplat şi cu Monografia comunei Miroslăveşti: despre oameni şi locuri*,[1] elaborată de Ioan Pârlea (coordonator), Gheorghe Pârlea, Gelu Hogaş, Ioan Leleu, Alexandrina Leleu şi Viorica Apostol, pe care am lecturat-o dintr-o răsuflare. Volumul a fost scos la lumină de Editura „Emia” din Deva, în 2009. În realitate, e a doua ediţie, revăzută şi adăugită, apariţie ce se datorează şi fraţilor ec. Vasile Toma şi ing. Mihai Toma, fii ai satului Miroslăveşti, care, prin sponsorizarea obţinută de la trustul la care lucrează, au făcut posibilă retipărirea lucrării în format nou.

Bibliopolis - www.hasdeu.md

Conform datelor statistice, de partea stîngă a Prutului sînt 1679 de localităţi (65 municipii şi oraşe, 1614 comune şi sate), iar de partea dreaptă – 16 610 de localităţi (265 municipii şi oraşe, 16 345 comune şi sate). Comuna Miroslăveşti (oficial: Mirosloveşti) – din judeţul Iaşi – este una dintre acestea. Ea este situată în sud-estul podişului Fălticeni, pe stînga rîului Moldova, şi este alcătuită din patru sate: Miroslăveşti (anul primei atestări documentare – 1429), Verşeni (1453), Miteşti (1483), Soci (1772). Pînă pe 1 ianuarie 2005, în componenţa ei era inclus şi satul Ciohorăni (1599), care însă s-a desprins, devenind comună aparte. Poziţia geografică a comunei Miroslăveşti a reprezentat dintotdeauna un loc propice pentru convieţuirea oamenilor. Universul locurilor natale – de pe Valea Moldovei – este un model de referinţă pentru o întreagă pleiadă de fii ai satului, care au o grijă deosebită – după cum vom vedea mai jos – pentru locurile de unde au plecat.

Dacă primele monografii ale localităţilor erau alcătuite fără o structură anumită, apoi în sec. XX se elaborează în acest scop criterii metodice bine întocmite. Renumitul sociolog Dimitrie Gusti spunea că studiile consacrate satelor trebuie să aibă un domeniu social bine determinat, care să permită ca prin metoda observaţiei directe să clarifice necunoscutele lui. Iar Traian Herseni, personalitate marcantă a sociologiei, antropologiei şi etnologiei româneşti, membru al şcolii lui D. Gusti, defineşte metoda monografică drept studiu pe teren, multilateral şi intensiv, al unei unităţi sociale sau al unui fenomen social – avînd, ca trăsătură principală, un caracter interdisciplinar şi multimetodologic. Astfel, monografia trebuie să cuprindă cercetarea tuturor cadrelor: cadrul cosmologic (aspecte geografice); cadrul istoric (trecutul satului); cadrul biologic (componenţa populaţiei, alimentaţia, igiena etc.); cadrul psihic (conformismul, conflictele etc.). Aceste cadre şi manifestări se studiază urmărind: unităţile sociale (familia, neamul, şezătoarea, cîrciuma etc.); relaţiile sociale (relaţii între vecini, între sexe etc.); procesele sociale (de modernizare sau de orăşenizare); tendinţele de evoluţie (socială, culturală etc.); manifestările economice (producţie, cîştiguri, comerţ etc.); manifestările spirituale (religioase, artistice, morale, ideologice); manifestările juridice (obiceiuri juridice locale, forme de reglementare a conflictelor); manifestările politice (forme de organizare şi administrare) ş.a.

Autorii Monografiei comunei Miroslăveşti, fără doar şi poate, au ţinut seama de recomandările de mai sus şi au alcătuit – cu o admirabilă tenacitate – un studiu pe potriva exigenţelor contemporane. Volumul însumează opt capitole urmate de un Glosar şi rezumatele în limbile română, franceză şi engleză. La sfîrşit sînt anexate planşele color, ilustrând secvenţe din viaţa cotidiană a sătenilor, peisaje pitoreşti din partea locului etc. Fiecare capitol are cîteva subcapitole. Textele autorilor sînt legate în deplină coerenţă şi dau satisfacţie tuturor celor cointeresaţi de istoria Neamului nostru, adică nu dezamăgesc pe nimeni.

În comuna Miroslăveşti locuiesc circa 7000 de oameni. Monografia constituie un reportaj amplu despre locul şi viaţa acestora pe parcurs de aproape 580 de ani. În capitolul I al lucrării, intitulat Aspecte geografice, aflăm date despre geologia, structura reliefului, clima, hidrografia, solurile, flora şi fauna ţinutului. Urmează informaţii despre evoluţia demografică a satelor comunei şi structura ei etnică. Cîte un subcapitol este dedicat economiei din perioada anilor 1945-2008 şi problemelor ecologice – poluarea şi protecţia mediului. Din capitolele II şi III (Mărturii istorice şi Din memoria colectivă a istoriei recente) aflăm că săpăturile arheologice dovedesc prezenţa pe aceste locuri a aşezărilor umane încă din epoca pietrei, că aici au „descălecat” Dragoş şi Bogdan, tot pe aici a trecut Ştefan cel Mare cînd pleca să se înfrunte cu turcii la Războieni, precum şi alte date istorice de interes deosebit. Numele satului provine, se pare, de la un boier – Miroslav, pomenit în „uricurile” din 1429, 1497 şi 1598. Autorii au inclus şi un şir de documente găsite în arhive privitoare la satele componente ale comunei (unele în traducere din slavonă, anexîndu-se fotocopia originalului). Cu lux de amănunte este reflectată evoluţia comunei Miroslăveşti. Se amintesc şi satele dispărute: unele din ele au fost înglobate în cele existente de azi, altele au fost desfiinţate în tumultul anilor, e vorba de Năvrăpeşti (sat în care românul basarabean dr. în economie Vasile Şoimaru şi-a găsit rădăcinile familiei sale!), Dobruleşti, Tălpălăieşti, Mihăieşti, Tomeşti ş.a. Un subcapitol special este dedicat reformelor agrare din sec. XIX – începutul sec. XX, adică trecerii de la obştile săteşti la satele de azi. În timpul celor două conflagraţii mondiale din secolul trecut comuna Miroslăveşti a fost scenă a teatrului de război. În 1994, peste 500 de ostaşi ai Armatei Române – căzuţi în împrejurime în luptele ultimului război – au fost înhumaţi în cimitirul satului Soci, oficiindu-se ceremonia religioasă de preotul Nicolae Sfrijan. Memoria vitejilor neînfricaţi ai locului a fost înveşnicită prin faptul că prezenta lucrare inserează atît lista eroilor căzuţi în Războiul pentru Independenţă din anii 1877-1878, cît şi cea a eroilor căzuţi pentru Patrie în Primul Război Mondial (1916-1918) şi în cel de-al Doilea Război Mondial (1940-1944). Între 1945 şi 1989 s-a instaurat sistemul de guvernare comunist de felul lui totalitar-dictatorial, cu o economie centralizată de stat, în care drepturile şi libertăţile oamenilor erau limitate. În comună a fost realizată colectivizarea forţată, formîndu-se o cooperativă agricolă de producţie (CAP). Unii săteni s-au opus ideologiei de partid, fiind persecutaţi, condamnaţi la ani grei de închisoare sau erau chiar lichidaţi de către regim. Dintre aceştia îi vom numi pe: Ion Pantelimon, Cleopatra Pantelimon, Gavril Gheorghe, Constantin Mahu ş.a. În decembrie 1989, ecoul revoltei anticomuniste a ajuns şi pe Valea Moldovei, entuziasmul i-a făcut pe mulţi membri comunali să se implice direct sau indirect în iureşul evenimentelor ce se dezlănţuiau.

Cultura, tradiţiile şi sportul este titlul capitolului IV. În Miroslăveşti se află o biserică din lemn cu hramul Sfînta Parascheva (1535) şu una sfinţită în 1921 (în formă de cruce cu două abside semidodecagonale în exterior şi circulare în interior) cu hramul Sfînta Treime, în Verşeni există o biserică din lemn (1784) cu hramul Sfinţii Voievozi şi una nouă, sfinţită în 2003, cu hramul Sfinţii Mihail şi Gavriil, în Soci biserica construită în 1892 cu hramul Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil s-a dărîmat şi pe temelia veche s-a ridicat capela cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, iar în Ciohorăni există o biserică din zid cu hramul Sfînul Ierarh Nicolae (1864). Şcoala din Miroslăveşti începe să funcţioneze în 1865 într-o cameră cu lut pe jos, închiriată de la un locuitor, în care au fost puse mese fixate pe pari bătuţi în pămînt şi bănci improvizate. Deşi condiţiile materiale nu erau corespunzătoare, totuşi rezultatele elevilor erau bune, şcoala de aici considerîndu-se drept „model”, fapt pentru care, în 1872, i s-a atribuit gradul I. Frecventarea era obligatorie, conform legislaţiei şcolare, învăţătorii erau obligaţi să întocmească (pentru a fi înaintate primăriei) avize de amendare pentru elevii care absentau. Pînă în 1963 şcoala era de şapte ani, iar ulterior – de opt ani. Ciohorenii au şcoală din 1870, tot din aceeaşi perioadă e şi şcoala din Soci, iar cea din Verşeni datează din 1893. La pregătirea pentru viaţă a tinerilor, de-a lungul celor aproape 140 de ani, au contribuit mai mulţi dascăli – educatoare, învăţători, profesori, directori de şcoală, inclusiv unii autori ai prezentei monografii.

Pentru toţi locuitorii comunei Miroslăveşti folclorul a constituit dominanta vieţii lor spirituale, stabilindu-se puncte de contact în această direcţie cu ţinuturile învecinate ale Sucevei şi Neamţului. Construcţia caselor, de obicei, era însoţită de un ceremonial, locul de construcţie se alegea cu multă atenţie şi se sfinţea, cînd se ajungea să se pună acoperişul, se legau flori de busuioc şi prosoape. Pardoseala era din pămînt uscat lipit cu lut, pereţii – văruiţi în alb. Meşterii erau în mare parte locali. Ocupaţia de bază a locuitorilor a fost dintotdeauna agricultura, adică cultivarea plantelor şi creşterea animalelor în gospodărie. Gospodarii mai înstăriţi aveau cîte o pereche-două de boi, folosiţi la diverse lucrări de transportare. Studiul ne mai prezintă date despre alimentaţia locuitorilor, practica medicinei populare, arta cusutului şi ţesutului, portul costumului tradiţional (de femei şi de bărbaţi), creaţiile artistice populare, folclorul obiceiurilor familiale (nunta, înmormîntarea), obiceiurile calendaristice, jocurile cu măşti, teatrul popular, credinţele şi superstiţiile transmise din vechime ş.a. Perioada postbelică a fost remarcată prin apariţia căminelor culturale şi a bibliotecilor. În sate se organizau hore, la care cîntau fanfare formate din instrumentişti locali. În 1950 la Miroslăveşri ia fiinţă corul din cadre didactice şi tinerii din sat (în 1967 a ocupat locul I pe raionul Paşcani, iar în 1969 – locul IV pe judeţul Iaşi). La Verşeni, în 1968, formaţia de trişcari a ocupat locul I la un festival organizat la Bicaz. La Soci şi Ciohorăni era popular fluierul. Au existat şi alte formaţii artistice: de dansuri populare, de teatru etc. Biblioteca, înfiinţată încă în anul 1934, a fost la început o lădiţă de cărţi a lui Gheorghe Ursachi din Verşeni, vărul lui Mihail Sadoveanu şi fiul unchiului preferat al prozatorului, „moş Vasile”. În prezent biblioteca are aproximativ 12 mii de volume, inclusiv o colecţie „basarabeană”, completată periodic de acelaşi mărinimos român Vasile Şoimaru, cînd are ocazia de a-şi vizita locurile străbunilor săi. În 1955 la Miroslăveşti a fost înfiinţată Asociaţia sportivă „Avîntul”. Felurile de sport practicate în secţiile ei sînt: atletismul, trînta (luptele greco-romane), schiul, ciclismul, tenisul de masă, şahul, boxul, voleiul şi, desigur, fotbalul (în multe rînduri, echipa preferată a microbiştilor a fost gratificată).

Primăria, poliţia, dispensarele uman şi veterinar sînt obiectul de cercetare al capitolului următor (V) – Din activitatea altor instituţii comunale. Primăria comunei a fost înfiinţată în 1864, atunci cînd domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat Legea comunală. A fost un singur an de întrerupere – 1929 – deoarece satele au fost repartizate în comunele Stolniceni-Prăjescu şi Muncelul de Sus. După decembrie 1989 primarii se aleg pe cale democratică. Actualul primar în funcţie este Ionuţ Gospodaru (dintr-un neam care a dat comunei patru primari!).

Capitolul VI Fiii satului este dedicat descendenţilor din aceste locuri care printr-o corectă educaţie şi studii au reuşit să se afirme la nivel naţional sau chiar internaţional. Dintre aceştia îi menţionăm doar pe: Cleopatra Andrieş (1939) – doctor în ştiinţe medicale, a înfiinţat primul cabinet de psihiatrie din cadrul Policlinicii Municipale Roman; Costel Avram (1969) – deputat în Parlamentul României; Petre Bogdan (1871-1944) – primul universitar, implicit, primul doctor în ştiinţe, specialitatea chimia şi chimia fizică, rector al Universităţii din Iaşi; Traian M. Dascălu (1950) – militar, funcţii de conducere în Statul-Major General; Petre Gâştescu (1931) – doctor docent, cercetător la Institutul de Geografie din cadrul Academiei Române; Vasile Gh. Iancu (1941) – ziarist şi scriitor; Constantin Luca (1946) – licenţiat în chimie, decan şi profesor la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iaşi; Ionel Lupu (1934) – doctor în geobotanică, autorul a zeci de proiecte de spaţii verzi; Rodica Mureşan (1951) – inginer la „Textila” din Buzău, conferenţiar universitar doctor la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iaşi; Constantin Niţă (1955) – doctor în economie, deputat în Parlamentul României şi secretar al Camerei Deputaţilor; Ilie Gh. Niţă (1933) – doctor în economie, profesor la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iaşi; Constantin Plai (1949) – absolvent al Academiei Militare, colonel în funcţia de şef de Stat-Major; Gheorghe Plai (1955) – comisar-şef, şeful Inspectoratului de Poliţie Iaşi, Şeful IP Botoşani, şeful IGP Bucureşti; Mihail Sadoveanu (1880-1961) – scriitor clasic român, fiul avocatului Alexandru Sadoveanu şi al Profirei Ursachi, care era fiica lui Gheorghe şi a Anghelinei Ursachi din Verşeni; Tiberiu Simion (1955) – general de brigadă, comandant al unor unităţi aparţinînd SRI din judeţele Iaşi, Timiş, Bacău; Toma Gh. Vasile (1951) – economist, director comercial la SC „Hidroconstrucţia” SA din Bucureşti; ş.a. Urmează o listă de „fruntaşi locali”, care din careva motive nu au fost apreciaţi cum se cuvine de contemporani, dar totuşi şi ei au un merit anumit la dezvoltarea în continuare a comunei.

Un fiu de seamă al respectivului loc se socoteşte a fi Mihail Sadoveanu (1880-1961), autorul romanelor Neamul Şoimăreştilor, Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă, Baltagul, Nunta domniţei Ruxandra, Creanga de aur, Fraţii Jderi, precum şi al povestirilor Domnul Trandafir, Hanu Ancuţei ş.a. Capitolul VII este consacrat integral „Ceahlăului literaturii româneşti”. Verşenii, baştina mamei lui, au avut o influenţă covîrşitoare asupra scrierii operei sale inconfundabile. Vorbind despre peisajul verşenean, ieşit de sub pana scriitorului, G. Călinescu îl califică pe autor ca pe „unul dintre cei mai grandioşi contemplatori ai frumuseţilor universului din literatura de pretutindeni”. Legăturile puternice ale prozatorului cu spaţiul şi spiritualitatea acestui microunivers rural au făcut ca localnicii să-l considere drept un fiu de excepţie al Verşenilor. Se ştie că Mihail – copilul – a purtat numele mamei, implicit al bunicilor – Ursachi –, pînă la vîrsta de 12 ani. Prima călătorie la Verşeni o făcuse pentru a primi Sfînta Taină a Botezului în bisericuţa din Miteşti. Peste un timp „a sondat pentru prima oară realităţile” de prin împrejurime la petrecerile de iarnă cu „plugarii şi semănătorii simbolici şi cu animale fantastice”, s-a bucurat de revelaţia sărbătorilor de Paşti, iar vara a băut cidrul preparat din fructele unui pom rotat din mijlocul ogrăzii bunicilor. Astfel, scriitorul zicea că se simţea „într-o domnie” a sa şi că moştenea „toate drepturile acelor pămînteni de la apa Moldovei”. Primele expediţii de vînătoare şi de pescuit au fost tot la Verşeni. După moartea mamei, bunicii îi devin nepotului „mai scumpi ca orice”. Revista noastră a inserat pe paginile sale un amplu studiu de înv. Gheorghe Pârlea, intitulat Mihail Sadoveanu – „fiul ţărăncii” din Verşenii Morosloveştilor, în care veţi găsi multe amănunte despre peregrinările clasicului nostru în Valea Moldovei (a se vedea BiblioPolis, nr. 3 şi 4 din 2010).

Capitolul de încheiere (VIII) ne vorbeşte despre aflarea miroslăveştenilor pe meridianele globului, despre raportul lor cu lumea de peste hotarele ţării. Revolta anticomunistă din decembrie 1989 a dat la o parte „cortina de fier” şi ei au pornit – conform unor motivaţii obiective, dar şi subiective – să colinde pe mapamond ducînd faima locurilor natale la sute şi mii de kilometri depărtare. Unii se întorc la baştină, dar alţii întemeiază acolo, în străinătate, familii şi trimit rudelor prin poşta electronică doar imagini ale lor şi ale odraslelor sale...

Monografia comunei Miroslăveşti constituie un omagiu adus generaţiilor care
şi-au trăit viaţa pe frumoasa Vale a Moldovei. E o lucrare amplă şi complexă prin structura sa, care poate fi considerată una dintre cele mai reuşite în domeniu. Sperăm că această lucrare să satisfacă orice persoană ce se interesează de acest subiect, deoarece este rezultatul unor cercetări ştiinţifice îndelungate şi anevoioase. Baza documentară a lucrării este una impresionantă: arhive, memorii, lucrări şi studii consacrate istoriei naţionale, reviste, ziare din diverse domenii, precum şi informaţii orale foarte preţioase. Pentru contribuţia deosebită la promovarea şi conservarea valorilor rurale autorii sus-menţionaţi merită tot respectul consătenilor şi nu numai. Fiecare etapă istorică a conferit localităţii o faţetă nouă. Astăzi orice miroslăveştean este mîndru să trăieşte într-un spaţiu binecuvîntat de Mîntuitorul nostru. Fotografiile şi imagini inserate vorbesc de la sine despre oamenii locului care au fost martorii oculari la toate evenimentele zbuciumate ale ţinutului lor natal. Pentru a scoate în evidenţă încă o dată importanţa şi valoarea acestei monografii, recomand să fie găsită şi lecturată de toţi cei în care bate o inimă de român. Pentru a ne aduce aminte de unde am plecat avem nevoie anume de aşa lucrări, în care materialele sînt aranjate logic, iar descrierea este făcută cu exactitate. Volumul – cu aspectele istoric, demografic, etnografic, economic, spiritual – Monografia comunei Miroslăveşti marchează identitatea acestor locuri. Ea dovedeşte pentru urmaşi că străbunii lor şi-au iubit meleagul natal, că au avut grijă să păstreze şi să îmbogăţească limba maternă, că au menţinut şi ne-au transmis intacte creaţiile populare, fapt pentru care merită o închinăciune pînă la pămînt. Versurile lui Lucian Blaga din poezia Sufletul satului „Eu cred că veşnicia s-a născut la sat, / aici orice gînd e mai încet / şi inima-ţi zvîcneşte mai rar, / ca şi cum nu ţi-ar mai bate în piept, / ci adînc în pămînt undeva” sînt scrise parcă anume în acest scop: de a vizita aceste sclipiri de mărgăritare din spaţiul carpato-danubian-nistrean, de a le admira şi a le ţine în suflet pentru toată viaţa.

Cristian ZIDARU

Ediţiile întîi şi a doua ale monografiei