Biblio Polis - Vol. 43 (2012) Nr. 2 (Serie nouă)  
ARHIVA  
REMEMBER
Nicolae BĂLŢESCU
La moartea Leonidei

Opreşte-te o clipă, Ţară, născută în spaţiul imens

Şi glorios cândva al Daciei străbune! Ţi-ai luat alt

Nume „România”, dulce-amară, durută, suferindă,

Rătăcită, dar nici până astăzi încă pe sine regăsită

Gintă! De demnitate, unitate pustiită, văduvită de

Iubire, prea plină de trădări, nesocotinţă, neiubire

Pentru semeni, manie de îmbogăţiri rapide, deseori

Într-o stupidă logoree, cu o sete înnebunită de averi

Şi glorie deşartă, arogantă cu fală ţăcănită, de ţarină

Străveche neînţeleasă, uşor delăsătoare de lacrima

Perenă, vitregită Basarabie...

Opreşte-te, Ţară, din ramolite alergări spre Nicăieri!

Cerul astăzi plânge! O Lumină sclipitoare ce a ars

Năprasnic, Făclie în văpăi pentru un Neam, s-a stins

Teluric de atâtea amărăciune şi îndurerare! O voce,

Un tribun, ce a lansat un Crez al Naţiunii, a tăcut...

Primind botezul sfânt în Veşnicie! O stea a răsărit,

Strălucitoare şi s-a aprins pe firmamentul sideral

Al lui Zamolxe...

Un geniu eminent al Lirei, mesager al deşteptării

Naţiunii, bard al Slovei, Omul frumos, din tine

A purtat în suferinţe şi dureri, accentuat povara

Vitregirii, nedreptăţii, acestui neam de veacuri

Oropsit. Ai luptat pentru o Vatră Strămoşească,

Unitate, Limbă, Unire, Demnitate, ai visat

Tulburător, năvalnic, în supliciu Ţara Reîntregită!

Pentru un Ideal ai ars, te-ai topit ca o lumânare,

Împătimită! Or, cârmacii, toţi cu spline negre,

Mult prea vorbitori erau şi au rămas împovăraţi

Cu alte griji, pe ei îi doare, i-a durut în cot

De poezii, cultură, de Limbă, Neam, de Ţară,

De Basarabia, ţarină-durere urgisită...

Cortegiul cel de pe urmă e însoţit de cei fideli,

Perseverenţi şi temerari, cu care împreună ai trecut

Luptând, cu capul sus, prin grele confruntări, năpaste,

Foc şi sabie. Te conduc cu dor răscolitor, îndurerat,

Terestru pe ultima Cărare, Drum lumesc, căci tu eşti

Unul dintre acei puţini adevăraţi Bărbaţi, urmaşi

Ai Neamului Geto-dac etern, adorată Lari Leonida,

Venerată, stoică, splendidă, neînfricată, Ioana d’Arc

A Basarabiei!

Dangăte în clopotniţe au amuţit nostalgic. Răpuşi

Încă atunci, pe Val de măreţie, cei însetaţi de slavă,

S-au văzut peste noapte cârmaci şi batjocorind un imn,

Au ticluit argumentat din patru stâne ce mai rămase,

Republică agrară, iar bravii comunişti de Cotroceni

S-au resemnat şi ei într-o prostie! Oare? Astfel şi cei

De aici şi cei de peste Prut, toţi de cineva conduşi,

Într-o neîntreruptă, urâtă slăbiciune a statorniciei

Şi tăriei, iarăşi diplomat, ne-au închinat grămadă,

Cu biserică cu tot, la ruşi! De aceea clopote, stingher

Înstrăinate, înduşmănite, nu mai bat...

Ale Leonidei, multe întrebări au rămas fără

Răspuns, dar au deosebită importanţă: cum

Să n-ai o Ţarină? Cum e să n-o iubeşti,

S-o vinzi? Dirijaţi de comunarzi, de berii,

Cum au transformat o dulce Basarabie

În Siberii? Cred, că sunt urmaşii lor, ce astăzi

Au ajuns la cârmă! În clipe de grea cumpănă,

Ascunşi prin beciuri şi tufari, dacă mă înşel

Să spună cineva, mulţi din ei şi-au manifestat

Talentul şi curajul neostenit pe baricade?

De douăzeci de ani se perindă aceleaşi mutre,

Călăuze nechemate se bălăcesc în mediul

Politic împuţit! Sceptrul ce nu le aparţine

Îl ţin cu mâini murdare strâns! Au intrat

În horă, în cerc demonic, însetate de putere,

Scenic insolent şi fariseic faceţi schimb numai

De locuri: Preşedinţie, Parlament, Guvern!

Avan săraci spiritual, cu deprinderi grosolane,

Apucături tirane, lipsiţi de cugetări sublime,

Senine despre Dumnezeu, Neam, Unitate,

Ţară Întregită, aţi furat ca-n codru, în mod

Impertinent şi democrat, au sărăcit o Holdă,

Au pustiit un stat, au gonit fără scrupule

În pribegie milioane!

Bântuiţi de gânduri pământeşti meschine,

Vicleni şi mediocri în esenţă, ei prin crezul

Lor, minciuna, pregăteau valenţă întunecată

Pentru algoritme, scheme şi formule. Pregetau!

Învăluiţi în mantii luciferice, aşteptau în vizuini

Să bată ceasu-n negru fraudulos, uzurpator.

Cu spiritul pe un termen lung încarcerat,

Sunt fii înverşunaţi, convinşi ai raţiunii!

În crezământ prădalnici, cu exces de zel,

Neîndoelnic acţiuni, activităţi au îndreptat,

Îndreaptă numai spre ce-i lumesc. Sunt

În Olimp, în apogeul lor! Fără iubire,

Materialismul, implant satanic al ispitei,

Acceptat încă în Zidire, crescu în matricea

Umană, oribilă osândă, neputinţă de a înţelege

Cine sunt? de unde vin? care e menirea

Plăsmuită Sfânt de Dumnezeu? – a devenit

Impediment, neîndurător ascensiunii

Mai sus de spaţiu şi de timp!

Coborâtă-receptivă, văzătoare din Netimp,

Nu puteai percepe minciuna, nedreptatea,

Neiubirea şi ipocrizia! Leală, plină de nobleţe –

Substanţă dinăuntru, perlă ce a sclipit

Mereu totuşi ai rămas străină, neînţeleasă,

Duşmănită pe crestele de valuri, în imensa

Mare a nimicniciei! Erai atât de iubitoare

De Lumină, vulnerabilă, cu trăiri candide,

Impetuoase şi fireşti din alte Galaxii, încât

Impertinenţa, nepăsarea, ostilitatea acelor

Brevilini cumplit ţi-au provocat deschis

În suflet, o rană sângerândă...

Adio, Leonida, avântă-te, pe raze călăuze

Sfinte în Sus, din acest apocaliptic univers.

Din cenuşă, precum Pasărea sclipitoare,

Cu iubirea ta, vei renaşte în Iubirea Lui,

Vei reveni într-o Lume Nouă, în Răsăritul

Nou de Soare, zâmbitoare, într-un alai,

De Liră şi de Muze...

Decembrie 2011

Nicolae BĂLŢESCU