Biblio Polis - Vol. 43 (2012) Nr. 2 (Serie nouă)  
ARHIVA  
MANIFESTĂRI CULTURALE / КУЛЬТУРНЫЕ МЕРОПРИЯТИЯ / EVENTS
Nina SLUTU-SOROCEANU
Colaborare româno-română: „Punţi de suflet” – punţi de spiritualitate

În una din zilele de început al lunii Florar, La Sediul Central al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” a avut loc lansarea unui nou volum de publicistică literară, semnat de Raia Rogac, om al Cărţii, om al Bibliotecii, la care au participat scriitori, ziarişti, bibliotecari, oaspeţi din România şi Canada, din satul de baştină Pelinia al autoarei. Mulţi din ei şi-au împărtăşit opiniile despre carte şi protagonistă.

În continuare vă propunem o selecţie din luările de cuvânt, subliniind următoarele: pe doamna Iulia Scutaru-Cristea nu am cunoscut-o, dar am citit de două ori interviul acordat de dumneaei şi care a fost inclus în volumul Punţi de suflet, şi, în genere, am citit de două ori noua carte a Raiei Rogac. M-a impresionat, îi cunosc personal aproape pe toţi protagoniştii, dar pentru doamna Iulia pot reproduce citate întregi, despre refugiere, despre Albota din Cahul, multe-multe. Ceea ce a consemnat Raia Rogac transmite această căldură sufletească, această vibraţie, această înfrăţire şi este important că Punţile… ne înfrăţesc, ne însuroresc, ne fac să ne vedem cum suntem. Să zică oricine ar zice că scriitorii din Basarabia sunt a cincea roată la căruţă, nu mă interesează, este important că se munceşte mult, perseverent, şi se fac aceste Punţi…, care – sunt sigură – vor fi durabile.

Bibliopolis - www.hasdeu.md

Vlad Pohilă, moderator: „Nu voi încerca să enumăr nici jumătate din cei implicaţi în aceste dialoguri. Raia Rogac este o meşteriţă în a face interviuri – specie gazetărească nu chiar uşoară. Ea ştie, cum se spune în Basarabia, a ischiti, a trage de limbă, a provoca interlocutorul şi a-l ghida pe nişte căi nebănuite pentru a face interviuri de lectură fascinantă. Am fost cu totul devastat de câteva dialoguri şi nu pot să nu spun despre aceşti protagonişti. Ioan Alexandru, care i-a acordat un interviu memorabil şi chiar o invidiez pe Raia Rogac pentru că a avut ocazia să discute cu acest om de excepţie. Un alt om extraordinar – protagonist, este în această sală, doamna Iulia Scutaru-Cristea, apoi Ion Ungureanu, Mihai Cimpoi, Lidia Kulikovski – iată doar câţiva dintre intervievaţi. Vreau să mai spun că Raia Rogac îi scoate pe unii din anonimat, de exemplu, pe pictorul Mihai Ţăruş, pentru care autoarea a găsit o formulă originală de a-l pune în evidenţă; o scoate din anonimat şi pe Marica Bălan, o actriţă şi cântăreaţă, care o reproduce în stil basarabean pe Maria Tănase. Merită foarte mult ca să fie citită această carte, cred că pentru fiecare prezintă interes. Este o carte de cultură, este o carte de informare, este o carte, care vrea să ne facă mai frumoşi, mai puternici, mai siguri în drumul spre unitate. Are drept motto, fără să figureze în carte, un gând al lui Gh. Bariţiu; spunea acest mare ardelean şi acest mare cărturar european, că limba şi naţionalitatea sunt mai scumpe chiar decât libertatea, pentru că libertatea pierdută o poţi recupera, pe când naţionalitatea şi limba nu le mai poţi recupera. Acest adevăr cu atât mai valabil este pentru noi, românii din Basarabia. Menţionez încă o calitate a acestei cărţi, respectiv a autoarei: ea promovează un românism discret şi aceasta îmi place în mod deosebit. Nici nu bănuiam că românismul ca opţiune, ca stare, poate să fie atât de mult diversificat la noi: un românism ţipat, altul afişat, al treilea – comercial ş.a.m.d. Felicitări autoarei că promovează acest românism discret, precum am spus; îi urăm sănătate şi forţe de muncă să scrie pe aceeaşi linie a românismului discret, nu de altă factură.”

Lidia Kulikovski: „Avem în faţă o carte – Punţi de suflet. Probabil că atunci când i-a venit ideea să incorporeze aceste 30 de interviuri într-un volum, Raia Rogac mai puţin se gândea la cei 200 de ani de înstrăinare a Basarabiei, de care a amintit Vlad Pohilă şi care iată că această carte poate fi înscrisă şi la acest mare eveniment comemorativ. Cartea este o reuşită editorială, în afară de efortul autoarei, vreau să menţionez că este o reuşită editorială a Bibliotecii Metropolitane «Mihail Sadoveanu» din Bucureşti, pentru că este editată de această instituţie în colecţia numită convenţional Cărţi despre Basarabia şi ale basarabenilor. Cartea este foarte frumoasă. Eu am citit-o, nu doar am văzut-o. Tipografic este executată excelent, mulţumită nu numai Bibliotecii Metropolitane din Bucureşti, dar şi designerului Anca Ivan, redactorului Iulia Scutaru-Cristea, lectorului Vlad Pohilă, dar mai ales că această copertă este o lucrare a unui intervievat – Teodor Buzu, pictorul care a făcut lucrarea Aspiraţie către sublim, ceea ce înseamnă aspiraţie spre unire, căci probabil la aceasta s-a gândit Raia Rogac, când a unit prin interviuri 30 de personalităţi de pe ambele maluri ale Prutului, dar şi basarabeni, trecuţi de graniţele României. Ce îi uneşte, din punctul meu de vedere, în primul rând? 17 din ei au într-o oarecare măsură, mai mare sau mai mică, legătură cu Biblioteca Municipală «B.P. Hasdeu». Chiar şi Ioan Alexandru… L-a intervievat Raia Rogac atunci când a ţinut o conferinţă la Biblioteca «Onisifor Ghibu». Cu Mitzura Arghezi interviul a fost luat atunci când Bibliotecii de Arte i s-a conferit numele lui Tudor Arghezi. Nicolae Băciuţ a fost responsabil de foarte multe activităţi culturale consacrate lui Grigore Vieru, dar şi Bibliotecii «Târgu-Mureş» din Chişinău. Mihai Cimpoi, chiar din titlu, declara: «Tot ce am bun datorez Bibliotecii», apoi vorbeşte atât de Biblioteca Naţională, unde s-a format când era student, cât şi despre filialele bibliotecii noastre, despre Filiala «Liviu Rebreanu» – al nouălea briliant în salba sistemului nostru de biblioteci de carte românească în parteneriat cu instituţii din România. Constanţa Ghibu se referă direct la Biblioteca «Onisifor Ghibu», nemaivorbind de Lidia Kulikovski, care este direct din Bibliotecă. Şi Gheorghe Marin, este cititorul şi scriitorul nostru preferat, aici, la Sediul Central, şi-a zămislit unele cărţi şi tot aici le-a lansat pe toate; apoi Ion Mărgineanu, cel «vinovat» de fondarea Bibliotecii «Alba Iulia»... Despre Claudia Partole nu mai vorbesc – este prezentă în toate bibliotecile publice; Veronica Postolachi, colaborează cu Biblioteca «Onisifor Ghibu», iar lucrările elevilor ei sunt permanent prezente în paginile revistei BiblioPolis; Florin Rotaru – un alt director, cel al Bibliotecii Metropolitane din Bucureşti, în interviul său prezintă foarte multe amănunte referitor la aniversarea Bibliotecii «Onisifor Ghibu”, care în acest an împlineşte 20 de ani, eveniment ce se va produce, cred eu, în toamnă la Chişinău, la care vă invităm de pe acum. Fiind întrebat de aniversarea Bibliotecii «Onisifor Ghibu”, F. Rotaru a spus că la 20 de ani de existenţă a Bibliotecii «Onisifor Ghibu” suntem obligaţi moral şi profesional să scriem o monografie a Filialei «Onisifor Ghibu”, iar în acest scop se vor asigura toate fondurile financiare necesare unei asemenea lucrări. Ce elogii aduce Bibliotecii noastre! Dar unele detalii care s-au încurcat timp de 20 de ani referitor la prima şi a doua bibliotecă românească din spaţiul chişinăuian, iată că Florin Rotaru le precizează în interviul dat, corectează într-un fel istoria. Margareta Sârbu, s-a produs de atâtea ori în incinta Filialei «Onisifor Ghibu»; Ion Ungureanu, pe atunci ministru al Culturii şi Cultelor, a dispus acordarea unui spaţiu central Bibliotecii «Onisifor Ghibu»; Dan Zamfirescu, în interviul lui mărturiseşte că a venit a doua oară pentru Hasdeu, apreciind activitatea noastră de cercetare în domeniul hasdeulogiei. Putem spune că aceste personalităţi Raia Rogac le-a găsit prin biblioteci, pentru că oamenii de cultură, oamenii de valoare, se adună în jurul valorilor, aşa cum scrie în Prefaţă acad. Mihai Cimpoi. În dialogurile sale Raia Rogac este preocupată de destinul valorilor într-o lume atât de nesigură. Nicolae Băciuţ consideră această carte un demers recuperator, noi o considerăm ca o filă cu contribuţii deosebite la istoria Bibliotecii noastre şi a acelor personalităţi (scriitori, artişti plastici, directori de biblioteci, profesori, preoţi etc.) care s-au perindat prin Bibliotecă.

Iulia Scutaru-Cristea: „Vreau să aduc mulţumiri publice prietenei mele Raia Rogac pentru răbdarea, perseverenţa, pentru tenacitatea pe care a avut-o, ca să putem realiza acest interviu. Interviul mi l-a cerut acum vreo doi ani şi întrebările mi le-a dat anul trecut. Asta nu înseamnă că Raia Rogac are ceva comun din acel tip uman despre care unii curioşi vorbesc, despre acel tip uman socotit atotbiruitor şi despre care se spune cu umor românesc, că-l dai afara pe uşă şi el intră pe fereastră. Raia nu numai că nu intră pe fereastră, dar şi pe uşă intră numai după ce a bătut politicos în scândură, şi apoi dacă a apucat a intra în casă, încetul cu încetul, cu bonomia ei, ajunge la cheie şi odată ajunsă la cheie chiar deschide sufletul. Şi aşa se întâmplă şi până la urmă îi eşti recunoscător pentru ocazia de a spune despre ce ai mai dureros, dar şi despre ce ai mai bun. Cartea se deschide în ordine alfabetică, cu litera A şi întâmplarea fericită este ca acesta să fie Ioan Alexandru, care a fost un Cap: cap de carte, cap de serie, cap de generaţie. A fost un om extraordinar şi vreau să spun că am discutat cu el în 1988, la parastasul lui Eminescu, la Putna, şi a ţinut o predică, i-au dat voie de la Patriarhie. Vă daţi seama de înălţimea lui spirituală: fără să aibă studii teologice, i s-a dat voie de la Patriarhie să predice. Aceeaşi predică despre care se vorbeşte în carte. Pentru cine n-a citit volumul, pot să spun că tot în 1988, noi, basarabenii refugiaţi, eram foarte solidari în Bucureşti şi facem tot posibilul, cum am spus şi altă dată, să nu lăsăm Basarabia să se rupă de noi, cu orice prilej o ţinem strâns de noi. Odată, la comemorarea lui A. Mateevici, noi o făceam în fiecare an,
l-am invitat pe Ioan Alexandru. Biserica era plină. A vorbit atât de frumos, atât de impresionant, atât de emoţionant despre poetul de 29 de ani, care a făcut atâtea lucruri bune. A fost un îndrumător, un învăţător al Neamului, a fost scriitor, a fost preot, a fost o performanţă rară în literatura românească Spuneam că Ion Alexandru a cucerit inimile tuturor, astfel că l-am aplaudat, chiar dacă acest lucru nu se face în biserică. Cartea Punţi de suflet se deschide cu interviul lui Ioan Alexandru. În vremurile acestea haotice pe care le trăim, când secularizarea, globalizarea, când îndârjirea continuă – a creştinismului în special –, se manifestă cu atâta vigoare, Ioan Alexandru pune din capul locului un fel de deviză, ideea este asta: să nu uităm nici pentru o clipă că suntem creaţia unei făpturi supreme, că omul nu se poate mântui decât admiţând condiţia lui de creaţie a lui Dumnezeu. Această idee ca un abur, ca un duh, se transmite din pagină în pagină. A intuit Raia ce importanţă are clipa aceasta când trebuie să ne apărăm credinţa, ce importanţă are prezenţa unui om ca Ioan Alexandru şi a avut norocul să-i i-a interviu? Şi ca să fac o marcă a cărţii – Raia repune interviul în drept. Ce înseamnă interviul azi? Înseamnă mai ales talk-show televizat, unde vin inşi de torent, plini de ei, egolatri, care cred că le ştiu pe toate şi care nu se acomodează câtuşi de puţin la mecanica strictă a măsurii, a duratei şi a echilibrului dintre cel care întreabă şi cel care răspunde. Ei pun întrebarea, de cele mai multe ori, ei şi răspund. Ca ziaristă, mi-a fost foarte drag şi apropiat genul interviului. După cum spuneam, ei pun întrebarea şi nu-i dau nici măcar un sfert din ce vrea să răspundă omului, imediat este întrerupt, imediat i se arată că intervievatorul este mai deştept, mai cunoscător şi, în cele din urmă, practic se lustruieşte pe sine. Raia stabileşte interviul, se aşază în faţa intervievatului, îi pune întrebările sau i le dă din timp, ceea ce este şi mai bine, pentru că poţi să te gândeşti la ceea ce a-i de spus, şi îl lasă pe om să spună, dacă vrea să afle ceva, îl lasă să spună, îl urmăreşte cu delicateţe, niciodată nu pare enervată sau dezamăgită de ceea ce i se spune. Interviul are o desfăşurare domoală şi asta mă duce cu gândul la un model de interviu, care-i de-asupra tuturor, un model de vreo câţiva ani, un interviu luat de un cineast rus Aleksandr Sokurov lui Aleksandr Soljeniţin. Este o operă de artă ce se întâmplă în filmul respectiv, în primul rând pentru că Sokurov este o voce audiogenică, foarte plăcută, care nu-l urmăreşte, dar îl urmează pe Soljeniţin în mersul lui domol într-o casă mare, cu camerele aproape goale, pentru că n-au nevoie de pat, n-au nevoie de masă, n-au nevoie de scaune, cadrele sunt pline de copleşitoarea personalitate, iar el, la rândul lui, vorbeşte, vorbeşte de parcă în clipa aceea ar pune la punct un sistem filozofic. Răspunde uşor, răspunde încet, răspunde rar, se mai uită la mestecenii de la fereastră. Soljeniţin are degete deformate, de gulag, de muncă, de boală, de vârstă, Dumnezeu să-l odinească. Dar atât de mult spun degetele acelea greoaie, cu noduri! Acest interviu al lui Sokurov cu Soljeniţin este ceea ce apreciez eu cel mai mult, genul complexiv, care îl ajută pe om să se dezvăluie aşa cum este, pentru că avem tot felul de interviuri – economice, comerciale etc., dar genul acesta este interviul omului. Apropo de om, în grila Raiei, ceea ce caută ea în primul rând este valoarea umană, indiferent de profesie, valoarea predomină. Sigur că ne aduce în faţă oameni care excelează în profesia lor, am auzit aici pe doi dintre ei, îi vom auzi şi pe alţii, dar neapărat omul să fie cum spunea Carol I: «Nu mă interesează atât talentul, mă interesează caracterul.» O interesează caracterul, omenia, valoarea adevărată, ceea ce cu atât îi mai important cu cât acum valoarea este anihilată şi îi ia locul fel de fel de tabloizi. Totodată, reabilitând genul, Raia ne pune să ne gândim la condiţia intelectualului. Intelectualul nu este neapărat, şi nu numai, acela care are un maldăr de diplome, de titluri… Tot respectul meu, toată admiraţia pentru oamenii care-şi merită maldărul de diplome şi titluri, dar pot fi intelectuali în adevăratul sens al cuvântului şi cei care gândesc, care-şi pun întrebări despre ei, despre cei din jur, despre viaţă, despre ce se întâmplă cu lumea; lumea este bulversată; acum este o răsturnare de valori de neînchipuit, acum când este domnia banului, adevăraţii intelectuali şi omul simplu, care se scoală dimineaţa şi spune: azi e soare, azi pot să mă duc la lucru, mulţumesc lui Dumnezeu că sunt sănătos, că pot munci. Condiţia umană o interesează la toate nivelurile. Şi ar mai fi ceva de spus: în toate aceste interviuri nimeni nu priveşte înapoi cu mânie, ca să folosesc un termen de film, în felul acesta avem în faţă o carte bună, bună nu în sensul cum este realizată, bună, care constituie sentimentul de bunătate, o carte curajoasă, pentru că nu astupă gura nimănui atunci când se spun lucruri mai riscante. Eu una n-am ezitat să le spun, m-a lăsat să le spun aşa cum am vrut. Este o carte optimistă, care ne sugerează că totuşi încă nu-i totul pierdut. Faptul că avem această carte aici, că suntem împreună, că au cântat aceste fetiţe de la Liceul «Prometeu» atât de frumos, melodii atât de frumoase, atât de dragi inimilor noastre, faptul că ne interesăm ce se mai întâmplă. Eu, plecată de aici, stabilită la Bucureşti, vă sunt profund recunoscătoare că aţi rezistat, că aţi salvat limba. Şi am fost personal furioasă pe Nicolae Manolescu când a spus despre scriitorii basarabeni că sunt defazaţi. Este o neruşinare să spui despre cineva că-i defazat, dar mai ales pentru cei, care până una alta, ţi-au salvat limba, şi au salvat-o într-o parte importantă de Ţară. Au făcut-o scriitorii şi intelectualii toţi, oamenii de carte, de toate felurile, au făcut-o cu riscuri, cu pericol. Cinste lor! Hristos a înviat!”

Ion Constantin: „Am avut posibilitatea să prezint această carte la Târgul de carte «Gaudeamus» din Bucureşti. La Sediul Central al Bibliotecii Municipale a fost lansată mai deunăzi cartea despre I. Pelivan, ediţia a doua completată şi editată la Chişinău, prima a fost editată de Editura «Biblioteca Bucureştilor» în cadrul colaborării româno-române a Bibliotecii Metropolitane din Bucureşti cu Biblioteca Municipală «B.P. Hasdeu» din Chişinău. Sigur că am interferat cu activitatea autoarei. La prezentarea acestei cărţi la «Gaudeamus» am avut plăcerea să spun doar câteva cuvinte. Este o lucrare de excepţie, care radiografiază o serie majoră de personalităţi de dincolo şi dincoace de Prut. Eu aş menţiona din cele treizeci de interviuri câteva, la care încă nu s-au făcut referiri pentru a completa tabloul cât mai bine, de exemplu, scriitorul Dinu Săraru, părintele Sergiu Roşca, basarabean de origine, Tudor Gheorghe, cunoscutul actor şi interpret, oltean, un om de cultură de excepţie şi un mare prieten al Basarabiei. Este vorba de prezenţa unor personalităţi care au avut un rol extrem de important în apropierea româno-română, în apropierea spirituală de pe cele două maluri ale Prutului. Eu aş vrea să mă refer nu doar la această lucrare, care este de o factură extraordinară, noi am fost încântaţi să publicăm o asemenea lucrare la Editura «Biblioteca Bucureştilor». Aş vrea să vorbesc mai degrabă despre ceea ce avem de făcut acum şi în viitor. Întâmplător sau nu, cu doamna Raia Rogac, elaborăm o monografie consacrată Bibliotecii «Onisifor Ghibu» de la Chişinău, care se ştie foarte bine că este rodul unei colaborări dintre Bucureşti şi Chişinău, în perioada imediat următoare după 1991. Avem plăcerea să prezentăm cu această ocazie cel mai important ciclu de cultură românească, în opinia mea, din Basarabia – Biblioteca «Onisifor Ghibu» – cei 20 de ani de existenţă extrem de valoroasă, pe care o vom prezenta cu minuţie. Eu personal împărtăşesc emoţia şi încrederea că vom face lucruri bune în continuare. E un îndemn pe care-l adresez dumneavoastră şi doamnei Raia Rogac şi mă bucur foarte mult că este prezentă şi doamna Lidia Kulikovski, care întotdeauna a ţinut legături strânse cu noi şi a făcut acele demersuri încurajatoare pentru perspectiva colaborării dintre Biblioteca Metropolitană şi Biblioteca Municipală «B.P. Hasdeu». Cum am mai spus: «Nu vă lăsaţi, căci nici noi n-o să vă lăsăm!»”

Victor Prohin: „A realiza un interviu de multe ori e ca şi când ai săpa o fântână, trebuie să sapi adânc şi să găseşti acea vână de apă, care să dea naştere fântânii. Pentru această ultimă calitate trebuie să ai răbdare şi hărnicie. Raia Rogac e o foarte bună colegă de publicistică, i-am urmărit cu mult interes convorbirile realizate cu personalităţi cunoscute sau mai puţin cunoscute, publicate atât în presa din Republica Moldova, cât şi din România. Eu aş zice că sunt trei tipuri de interviuri. Primul tip este cel al anilor ’70 şi ni l-a prezentat Serafim Saka. Acest tip de interviu eu l-aş compara cu o competiţie, în care ambii se străduiesc să fie egali. Mai este interviul când interlocutorului aproape că nu i se oferă posibilitatea să vorbească. Şi ultimul tip de interviu, când intervievatorul îl lasă pe interlocutor să spună ce are de spus, el plasându-se pe planul doi. În felul acesta se apropie de interlocutor şi Raia Rogac, dar spre deosebire de majoritatea autorilor de interviuri din Republica Moldova şi din România, dumneaei introduce un element nou, în capul interviului introducând un CV, din care se profilează mai bine portretul celor cu care discută. În paginile acestei cărţi sunt oameni cunoscuţi publicului. Interviul cu Mihai Cimpoi l-am citit mai înainte şi am aflat multe lucruri noi, despre care n-am ştiut, bunăoară, pasiunea pentru studiul Rebreanu. Îl cunosc de mai mulţi ani pe colonelul Andrei Covrig, am fost coleg de redacţie cu Claudia Partole, am citit nenumărate interviuri cu Ion Ungureanu, dar de fiecare dată Raia Rogac aduce informaţie nouă şi anumite gânduri, pe care mai înainte nu le-am sesizat. Aş zice că dânsa vorbeşte despre acest segment de timp, din această fărâmă a globului pământesc prin gurile convorbitorilor săi. De fapt, Raia Rogac, prin aceste personaje, ne spune gândurile, opiniile sale. Mi-a plăcut mult încă un moment din această carte. Zilele acestea am citit şi o carte de maxime engleze, reţinându-mi atenţia următoarea: devenim înţelepţi nu prin răscolirea trecutului comun, dar prin provocările viitorului nostru comun. Şi aş zice că Raia în aceste cărţi implică atât înţelepciunea proverbului latin, cât şi gândirea deşteaptă a lui Bernard Shaw. Această carte este o carte de zile mari şi la noi, în Republica Moldova, ar merita să fie editată cu un tiraj de cel puţin 5000 de exemplare, câte două-trei exemplare în fiecare bibliotecă, s-o poată cumpăra şi acei care ar vrea s-o vadă în biblioteca personală. Valoarea ei va creşte cu anii, deoarece oamenii se duc, nu sunt veşnici, dar aceste gânduri pe care le-au spus, aceste puncte de vedere, pe care le-au exprimat, vor rămâne. Deci, Raia, te felicit din toată inima, ai scris o carte de zile mari.”

Ion Hadârcă: „Recunosc că n-am citit întreaga carte, am răsfoit mai multe interviuri, aproape de personalităţile care mi-a fost dat să le cunosc şi am avut poate fericirea să le cunosc. Pentru mine această carte are valoare sentimentală de apropiere şi de cunoaştere a unor faţete de confesiuni. Punţi de suflet sunt nişte succesoare ale «Podurilor de Flori», pentru că şi de acolo şi prin aceste poduri de flori am avut norocul să cunosc foarte multe personalităţi, cu care am iniţiat multe proiecte, unele din ele s-au realizat, altele încă urmează. Din acest punct de vedere pentru mine personal este o achiziţie foarte preţioasă, care are un loc de cinste în biblioteca mea şi ecou pe o durată de timp destul de îndelungată. Sunt într-o stare dezamăgită, după o polemică în Parlament, tocmai legată de problemele trecutului, apropiată de consemnarea a 200 de ani de la ocuparea Basarabiei. Nu suntem demni de a crea un viitor, dacă nu vom avea trecut. Parcă a fost o încercare de a se trece cu un burete peste acest trecut, peste memorie, peste toate aceste personalităţi, peste Hasdeu, peste Stere, care a suferit atât de mult, peste întreaga generaţie a Unirii, peste cei care au pregătit-o şi au urmat-o, care au suferit, care au fost duşi prin gulaguri. Simt autismul acesta pe care-l aud, şi-l aud tot mai înfricoşător, tot mai ameninţător pentru valorile pe care le-a promovat de atâta vreme şi care sunt consemnate şi în această carte. Eu cred că deja este un semn de maladie socială, cred că prin această tăcere, prin această laşitate să nu deranjăm cumva pe cineva, ca nu cumva să se întâmple ceva… De parcă încercarea de a proclama ziua de 16 mai zi de doliu, ar fi o declaraţie de război pentru noi! S-ar fi putut trece foarte liniştit şi foarte calm, consemnând în tăcere ca să fie aşa o zi de resemnare, de abstinenţă, fără strigăte, fără ţipete, fără isterii. Din păcate, nici acest lucru nu am putut să-l obţinem de la colegii noştri, ceea ce mă întristează foarte mult. Să-mi iertaţi modestia, nu pretind a fi un Meşter Manole, dar împreună şi cu doamna Raia Rogac, şi cu toţi acei care sunt aici care se interesează de valori, chiar parcă am fi în ipostaza acelor meşteri mari care zidesc-zidesc şi încearcă să zidească şi se vede bine o altă forţă malefică cu uitare, cu nedorinţă de a pune preţ pe aceste valori, de a şti cine suntem, de a şti ce a fost înaintea noastră. Noi, de fapt, suntem rezultatul, doar consecinţa a ceea ce au reuşit să apere, să promoveze înaintaşii noştri. Cred că acesta este mesajul cel mai consistent şi dominant al acestei cărţi, al acestor interviuri, care seamănă cu nişte citiri ale sufletului în palmă şi nu avem decât recunoştinţă pentru cea care a adunat între aceste coperte «Punţi de suflet», convorbirile cu personalităţi nestemate, un respect deosebit şi o dorinţă, să se continue, să încercăm să perseverăm totuşi în acest efort, în efortul de a spune adevărul, de a ne cunoaşte trecutul, de a ne cunoaşte valorile, personalităţile, pentru că numai în felul acesta noi putem să rezistăm, dacă nu vom continua ideea aceasta, eu nu ştiu dacă mai are rost existenţa noastră.”

Bibliopolis - www.hasdeu.md

Claudia Partole: „Multe interviuri din această carte le-am lecturat în presa noastră, în revistele din Ţară, şi mi s-a creat impresia că autoarea de mult a făcut Unirea prin această carte. Venind aici, mă gândeam la altceva, am auzit că există un monument al unui urât, foarte puţini rezistă să stea în faţă acestui monument, pentru că îşi văd chipul adevărat din interior. Volumul Punţi de suflet este cartea omului frumos. Fiecare interviu este o oglindă a unui suflet frumos, care este sufletul Neamului nostru. Eu mă bucur pentru Raia, pentru această realizare.”

Vlad Pohilă: „De 23 de ani BM ţine o linie, nu s-a făcut vreo concesie nici în anii de revenire a comuniştilor – am rămas cu limba română, am rămas cu românismul la o stare normală şi să dea Domnul să rămânem tot aşa, graţie dumneavoastră. Poate că unii bucureşteni ne găsesc deplasaţi... Nu ne supără, nu aş dori, dar ar putea să se inverseze lucrurile. Pentru noi Bucureştii a fost mai mult decât micul Paris, a fost un mare Paris, când ni se inocula că doar de la Răsărit vine lucoare, noi vedeam în Bucureşti un liman al culturii româneşti, dar, cu regret, acuma Bucureştii se transformă într-un Fanar, în care tot soiul de Manoleşti şi Patapievici evaporează ideea că a fi român este penibil; a fi ungur este bine, evreu la fel, au o pasiune faţă de ruşi, exacerbată şi nemotivată. Noi suntem motivaţi în ataşamentul faţă de ruşi, sunt unii care abia îi delimitează pe Puşkin de Putin, pe Dostoievski de Dzerjinski, însă ne dau nouă lecţii cum să-i iubim pe ruşi. Multe ar fi de spus la acest compartiment şi contextul, din păcate, predispune. Eu vreau să repet crezul meu: cei 22 de ani de aflare a Basarabiei în componenţa României Mari, nu spun altfel, plus cu cei trei ani, când Antonescu le ordonase ostaşilor să treacă Prutul, total 25 de ani, au fost pentru noi absolut sărbători. Dacă nu erau acei 25 de ani, nu mai vorbeam cum vorbim astăzi, nu mai gândeam cum gândim astăzi, nu mai aveam starea pe care o avem astăzi, iată ce înseamnă 25 de ani să fii cu ai tăi, faţă de 175 de ani cu străinii...”

Maria Grumeza: „Sunt pentru prima dată la o sărbătoare aşa de frumoasă, la o lansare de carte. Am venit cu mare dragoste, cu mare respect faţă de tot ce este frumos şi curat. Aş spune că lansarea aceasta este un botez, o sărbătoare şi pentru autoare, care a depus o muncă asiduă în realizarea ei. Este un succes pentru protagonistă şi o bucurie pentru cititori. Satul nostru Pelinia se mândreşte cu aşa oameni deosebiţi ca Ion Vieru, Ianoş Ţurcanu, Raia Rogac, care este o doamnă cu literă mare. Este o colaborare între sat şi toţi acei care au avut aripi de zbor şi au venit în Chişinău şi ne duc faima atât în întreaga Moldovă, cât şi peste hotarele ei. Le suntem recunoscători acestor oameni ai scrisului, care depun efort întru crearea unor lucrări valoroase, care să rămână tinerei generaţii. Vin din partea tuturor consătenilor şi a domnului primar, îi aducem mulţumiri pentru ceea ce a făcut pentru sat, inclusiv pentru monografia Pelinia – nume de legendă, îi dorim inspiraţie şi succes, fie ca Domnul să vă aibă în pază permanent, să ne faceţi zile frumoase, aşa cum este lansarea aceasta, să ştiţi că toţi sătenii sunt alături de dumneavoastră. Vreau să zic cu glas mândru că vă apreciem şi vă iubim foarte-foarte mult. Fie ca pomul vieţii dumneavoastră în continuare să fie luminat de sfântul soare şi păzit de bunul Dumnezeu.”

Lidia Grosu: „Mă bucur să particip la această lansare de carte, carte pe care o ţin în mână şi consider că este o comoară. Indiferent de ceea ce a spus N. Manolescu, Ion Rotaru despre scriitorii basarabeni, noi ne bucurăm de frumosul, pe care-l trăim şi din acest frumos face parte şi Raia Rogac. O văd permanent la manifestările culturale, este pe verticală. Cartea vorbeşte despre acest lucru. Cine totuşi este dumneaei? Este un om care tinde mereu spre perfecţiune şi am pus-o într-o formulă, citindu-i cartea: demnitate naţională, credinţă, iubire de Dumnezeu, de creştinism şi interviurile ei pot avea o clasificare: iubirea de cele şapte arte şi, mai ales, de arta cuvântului, grija de purificarea noastră spirituală cu aceste personalităţi luminoase. Vreau să vă doresc multă-multă sănătate, să vă menţineţi în această albie a frumosului, să ne bucuraţi şi în continuare cu cuvântul sublimat, cu eleganţa lui, cu artistismul lui, pentru că interviurile, de fapt, nu sunt sufletismul celor intervievaţi, dar sufletul dumneavoastră prin prisma totului unitar.”

Colonel Andrei Covrig: „Pentru mine este o onoare să fac parte din protagoniştii cărţii, alături de personalităţi din stânga şi dreapta Prutului. Vreau să vă mărturisesc că acest interviu mi-a oferit posibilitatea de a vorbi şi despre acei care, cu regret, nu mai sunt cu noi, din neamul nostru Covrig, despre părinţii mei, Dumnezeu să-i ierte, au fost nişte oameni deosebiţi, însă în mod special am vorbit despre o persoană care, într-un anumit fel, m-a format ca personalitate, care trebuia să se rupă de la acea mentalitate sovietică, imperială, deoarece am făcut serviciul militar şi în armata sovietică, am fost în Afganistan. Din 1992 sunt venit în Moldova, am făcut serviciul militar în Armata Naţională. A fost grea această rupere de la mentalitatea imperială. În acest context, am avut posibilitatea, ca prin acest interviu, să povestesc despre apropiaţii mei. Nana mea şi unchiul meu în 1944 s-au refugiat în România, au pribegit foarte mult, ca şi mulţi din cei care în 1944 s-au retras în dreapta Prutului.
Mulţi basarabeni erau urmăriţi de serviciile speciale româneşti împreună cu NKVD-ul rusesc. Unchiul meu a scăpat, căci a lucrat în calitate de ziarist la Radio şi TVR. Fiind departe, la Bucureşti, era aproape de noi prin emisiunile sale, noi ascultam, cei aflaţi de-a lungul Prutului, emisiunile din România. Cartea merită atenţie sporită şi un tiraj mare. Eu personal am luat trei cărţi, un exemplar îl voi duce la biblioteca din sat. Mărturisesc că sunt nespus de bucuros că am încăput în paginile acestei cărţi în rând cu multe personalităţi despre care lumea trebuie să ştie din prima sursă. Doamna Raia Rogac a reuşit să deschidă sufletul celor intervievaţi şi acesta este un merit absolut al autoarei.”

Raia Rogac: „Mulţumesc mult pentru aprecieri, cuvinte frumoase. Lansarea unei cărţi pentru autor e ca şi un examen, la final îşi poate da seama dacă a făcut sau nu ceva bun. Cu sinceritate vreau să spun că m-au încurajat recenziile care s-au făcut, mai am interviuri, pentru care mă gândesc la o carte nouă...”

(Foto: Vasile ŞOIMARU)

Nina SLUTU-SOROCEANU