Biblio Polis - Vol. 42 (2012) Nr. 1 (Serie nouă)  
ARHIVA  
IMPRESII DE LECTURĂ / O ПРОЧИТАННОМ / IMPRESSIONS
Cristian ZIDARU
Luminile şi umbrele Basarabiei

Palmaresul editorial al inimosului patriot Constantin Bobeică de curînd a fost completat cu o carte de atitudini (un concept în continuă dezvoltare) ce conturează aduceri-aminte de peste decenii: Lumini şi umbre (Miscelaneu) (editor: Raisa Sochircă, redactor: Vlad Pohilă, coperta: Vladimir Siniţki, fotografii de Vasile Şoimaru; Chişinău, Ed. „Prometeu”, 2011)*.[1] Volumul este o înşiruire de povestiri cu o vădită componentă biografică. Aici apare chipul înjumătăţit, între lumini şi umbre, al Basarabiei noastre ce stă dîrză în bătaia vînturilor neprielnice de acum cîteva veacuri bune. Autorul, la prima impresie destul de calm şi stăpînit, istoriseşte neliniştile sale însumate an de an în memoria sa trează de veşnic luptătorul pentru cauza dreaptă a Neamului. Se simte foarte bine neputinţa de a nu reacţiona la cele ce se întîmplă în jur, în scumpa lui Codreancă şi întreaga Basarabie, a căror imagine este racordată la tensiunile interioare ale sufletului său. Istorisirile par a fi extrase din adîncurile întunericului şi supuse unei iluminări prin prisma conştiinţei „de academician rustic”, după cum este numit de prietenii lui apropiaţi. Cu tentă moralizatoare şi educativă, ele reprezintă o stare de spirit clocotitor, atitudini interogative, ale căror răspunsuri le intuieşte însuşi cititorul.

Constantin Bobeică îşi deapănă amintirile din îndepărtata lui copilărie, precum şi din vremuri nu de mult trecute (unele generînd evoluţie, altele involuţie). Dumnealui are grijă să nu uităm istoria parcursă de poporul nostru, să nu uităm tradiţiile, obiceiurile strămoşeşti, căci... Din păcate, acestea se uită... Se uită chiar şi ceea ce s-a întîmplat, ce s-a înfăptuit acum 10-20 de ani. Deci, să nu fim datornici în faţa istoriei!

Lectura prezentului volum este puternic emoţională, toate capitolele ilustrează verticalitatea unui om care a trecut prin multe chinuri (şi fizice, şi sufleteşti), dar a rămas ferm şi neclintit pe poziţiile civice cultivate în copilărie şi adolescenţă prin intermediul familiei, şcolii şi societăţii.
Şi-a lăsat „amprentele” pe întreaga lui viaţă şi „academia” teribilă a Siberiei... Atmosfera generală este determinată de profunzimea sufletească a celui care povesteşte, care poartă la cei 87 de ani ai săi germenii forţei creative. Intenţia dezinvoltă din titlul volumului se regăseşte în cuvinte şi expresii contemplative risipite pe fiecare pagină de la o scoarţă la alta.

„Construcţia” volumului din şase capitole este durabilă, cu trăiri intense, temperamentale. În primul capitol, intitulat Ofrandă pentru muza Clio, autorul îşi concentrează atenţia asupra unor momente atît din istoria universală, cît şi din cea a românilor, ambele dominate de amărăciunea răsturnărilor bruşte de situaţie. Avem prilejul să urmărim duelul multisecular dintre Europa şi Rusia, să răsfoim Cartea Memoriei Neamului, să aflăm despre traiul ţăranului basarabean de după „eliberare”, care în scurt timp s-a convins că „noua putere [sovietică] n-are saţ”, că este, de fapt, „Flămînzilă din poveste”; despre „haiduci cu legende şi fără” etc.

Cele mai trainice şi mai viabile valori culturale ale poporului nostru s-au păstrat pe parcursul veacurilor la ţară. Capitolul II al cărţii – Icoane estompate ale satului de odinioară – ne plasează în Cobîlca – sat vechi de răzeşi şi de mazili – din anii de pînă la război şi imediat următori. În sat se torcea (astăzi nu mai găsim la oameni stative, vîrtelniţe, urzitoare etc.), materia primă era cînepa, care se transforma în şiac, pînză, ştergare, păretare, ţoale, covoare şi multe alte lucruri trebuincioase în gospodărie. Aflăm despre codul moral al sătenilor, a cărui temelie era pusă în familie. Acesta era bazat pe exemplul părinţilor, al fraţilor, surorilor mai mari... Procesul educaţiei continua la şcoală, unde pe atunci „lecţia era lecţie”. Satul întreg veghea ca toţii membrii lui să-şi ştie locul şi datoria. Avem ce lua din relaţiile domnişoare-cavaleri. Obiceiul bătrînilor, după o mică petrecere sau la ieşirea din biserică, era să rostească: „Mă rog de mă iartă!” În vremea sovietică aşa ceva s-a cam uitat. Ce făceau, cum dregeau, dar în perioada interbelică oamenii nu se ocupau cu furtişagul, iar încălcările săvîrşite erau descoperite şi sancţionate. Ce avem însă azi?

Sătenii din interbelic erau însetaţi de frumuseţe: ea răzbătea în înfloriturile porţilor, streşinilor, în ornamentul covoarelor, al broderiilor, în cîntecele, recitările, piesele de teatru de la diverse serbări, în colinde, conăcării etc. Cobîlca avea şi un moş Moiţă, care cu vioara lui aduna tineretul la serate... În toamna anului 1944 flăcăii, bărbaţii au fost mînaţi pe front. Femeile cu copii şi bătrînii au rămas la vatră să ţină piept „postăucilor”. Tot aici aflăm şi despre „Şcoala de dansuri” din Cobîlca, despre clopotele mănăstirii Tabăra, carele cu două proţapuri ş.a.

În capitolul III – Învolburări – cititorul va descoperi titlurile unor naraţiuni foarte atrăgătoare prin însăşi denumirea lor: Spencer – cîini – oameni, Unii – cu ciocanul, alţii – cu condeiul, Unde ni-s preoţii cărţii? Mai presus de toate – civismul, Suprema lege – domnia fă-ră-de-le-gii?, Învingerea imposibilului etc. Autorul vorbeşte în cunoştinţă de cauză despre „uitarea de sine” – de la cea a lui Ştefan cel Mare şi Sfînt, domnul nostru viteaz, Mihai Viteazul, întregitorul Neamului românesc, Tudor Vladimirescu, conducătorul pandurilor, pînă la cea a gospodinelor şi gospodarilor din zilele de azi care lucrează cu jertfire de sine pămîntul lăsat lor din moşi-strămoşi; despre demnitate – adică despre verticalitatea şi vrednicia omului – de la Socrate (filozoful grec), Lavoisier (marele chimist francez), Ney (mareşalul francez) pînă la Filimon Bodiu, luptător temerar împotriva puterii sovietice; despre modestia marelui patriot şi om politic francez Charles de Gaulle, a mareşalului Jean de Lattre de Tassigny (cel care a semnat în numele Franţei Actul de capitulare a Germaniei naziste); despre faptul că presei trebuie să-i revină rolul de agoră, de forum; despre tupeul unor politicieni nesimţiţi de a se dezice de limba română, de istoria şi identitatea naţională, în fine, de Neam; despre oamenii simpli care, nedeosebind binele de rău, aleg (în ziua votării), din păcate, răul şi despre un şir de cazuri strigătoare la cer surprinse la guvernarea nechibzuită a „democraţilor” actuali (de fapt: de mimare a guvernării). De aici şi concluziile răspicate ale unui om trecut prin ciur şi dîrmon: „Dreptatea, adevărul în imperiul sovietic, ca şi în Rusia ţaristă, erau urmărite, sancţionate drept crime de stat, antisociale, ba chiar antiumane” sau: „Neîmpăcat cu teroarea minciunii, falsului, neputîndu-le suporta organic, neconcepînd dominaţia lor, am continuat a umbla cu capul spart, plin de cucuie, în lupta inegală cu morile de vînt ale unei societăţi clădite pe temelia putredă a minciunii, carierismului, terorii”, sau: „O întreagă serie de instituţii – de stat? de drept? – ca nişte inexpugnabile Bastilii stau la straja intereselor vînzătorilor de neam, monopoliştilor ce ne-au acaparat patrimoniul naţional, ba chiar şi multe-multe suflete” şi încă atîtea altele în cheie de aforisme ori maxime.

Alte probleme care îi frămîntă inima şi sufletul codreanului nostru, fostului profesor, dar şi lemnar la Armizonul din regiunea Tiumen (Siberia): normele biblice de răsplătire a binelui şi răului; implicarea mai energică a cetăţenilor în viaţa socială, naţională; corupţia organelor de drept, care îşi mai păstrează intacte vechile structuri; dosarele privind revolta tinerilor, din 7 aprilie 2009; sursele finanţării administraţiei locale; ogoarele, viile, livezile părăginite (pe de altă parte – importul legumelor, fructelor, vinurilor de peste mări şi ţări); recompensele pentru cei supuşi represiunilor (victimele sîngerosului regim); frauda cu bonurile patrimoniale; politica de mankurtizare, de spălare a creierilor; chiar şi expresia de rămas bun a basarabenilor: „Ei, hai!”

C. Bobeică este un cititor pasionat de pe cînd era elev al Liceului „B.P. Hasdeu” – fapt confirmat de dumnealui cu diferite ocazii. Nu e nimic surprinzător că în prezentul volum îşi împărtăşeşte viziunea cum percepe lucrurile cu toţi cei ce îl respectă şi îi urmează îndemnurile. Capitolul IV Recenzii, efigii se deschide cu o analiză a volumului Căderea comuniştilor de publicistul, dr. în economie Vasile Şoimaru. C. Bobeică ne spune că autorul acestei cărţi (despre cei opt ani de sumbră dominaţie comunistă) recurge la argumentul cifrelor, al statisticii; are o „viziune clară, logică şi legică”; faptele sînt expuse nepărtinitor; regimul dictatorial în Basarabia a căzut, dar nu a ajuns încă „acest nou-vechi comunism” la locul predestinat – „groapa de gunoi a istoriei”.

Urmează o recenzie la placheta de versuri Departe-aproape de Simion Plămădeală, septuagenar, basarabean care trăieşte departe de patrie (50 de ani în Kazahstan, iar de un an şi ceva – la baştina soţiei, în Belarus), dar este aproape cu sufletul de ea. Are o bibliotecă personală de circa 3000 de cărţi în limba maternă şi la loc de cinste în casa dumnealui e limba româna. Tematica versurilor e general-umană: mama, prietenia, baştina, Neamul. Scrie versuri calde închinate scriitorilor: Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Leonida Lari, Liviu Damian, Petru Dudnic şi altor înaintaşi ai poporului din care îşi trage rădăcinile.

„Mulţi, rodnici, fericiţi ani!” – sînt cuvintele de felicitare adresate cu ocazia jubileului lui Ioan Caliniuc, unul dintre cei care i-au sponsorizat „academicianului de la Codreanca” ultimele patru cărţi, i-au întins o mînă de ajutor ca acesta să-şi vadă visul realizat. Cu dragoste, cu pietate C. Bobeică şi-a amintit de Agapie Ojog, fostul profesor şi director de şcoli, om frumos la suflet, cel care îl invitase să lucreze ca şef de studii, acum cîteva decenii, la şcoala din Ţibirica; de Alexei Cocieru, profesor de matematici, „om de omenie prin naştere, educaţie, chemare”, cu care a fost coleg de catedră la şcoala medie din Cobîlca; de Glebus Sainciuc, Doctor Honoris Causa al AŞM, care are un ascuţit spirit de observaţie, este un „argint-viu, perpetuum-mobile cu creionul şi planşeta nelipsite”, autor de măşti, ce redau întocmai specificul psihologic şi emoţional al personajului (în cazul dat,
i-a apărut o dorinţă: ca celebrele măşti să fie jucate pe scena Teatrului Naţional din Chişinău, bineînţeles, cu condiţia ca ele să fie achiziţionate de acesta). Cu o deosebită căldură C. Bobeică vorbeşte şi despre „omul-liant” dr. Lidia Kulikovski, care – prin rolul de călăuzitor, povăţuitor – promovează veritabile valori de cultură, spiritualitate şi concentrează toate eforturile creatoare din jurul său: „Aidoma dirijorului unei orchestre simfonice, Dumneaei nu se mărgineşte a dirija, a îndruma activitatea Reţelei municipale de biblioteci «B.P. Hasdeu», ci se include activ, dirijoral, în toate manifestările editoriale (lansări, prezentări, recenzări de noi cărţi), conferinţe ştiinţifice şi practice, forumuri, conferinţe ale cititorilor, fără a neglija, desigur, munca asiduă de cercetare în domeniul specialităţii de bază şi cea de conferenţiar universitar, îndrumător al tinerei generaţii.”

În capitolul V Cugetări, dedicaţii, versuri, miniaturi, ne-a atras atenţia meditaţia: „Priveşte-te mai des în oglinda sufletului. Mai rar, în cea de pe perete” şi epitaful (în care se strecoară o undă uşor nostalgică): „În lupta vieţii nici învins, / Dar nici deplin învingător, / Tot focul inimii nestins / L-am îndrumat spre viitor.” Avînd o putere de sugestionare, cu subtile accente şăgalnice, în funcţie de situaţie, surprind prin stilul său şi miniaturile: Plînsul, Veveriţele, Tainele sanctificării ş.a. La Addenda (capitolul VI) cititorul va savura cursivitatea demersului descriptiv în O amintire cu Dimitrie Iov, Untileştii la Cobîlca, Rîşniţele foametei, Ograda casei părinteşti ş.a.

Avînd un caracter de miscelaneu, volumul Lumini şi umbre cuprinde doar naraţiuni în tangenţă cu viaţa lui Constantin Bobeică. Parcurgerea filă cu filă a culegerii de scrieri literar-publicistice învederează, în primul rînd, persoana şi perioadele de activitate ale protagonistul nostru. Solicitarea cunoştinţelor incomensurabile ale autorului este vădită. Experienţa crudă prin care a trecut – doare. Bucăţile literare care-l vizează exclusiv pe C. Bobeică sînt excelente, ele dau impresia unei călătorii în timp, lectura lor prilejuieşte rodnice reflecţii. Nu în zadar, la Salonul Internaţional de Carte din Chişinău (ediţia a XX-a, din 2011), volumul Lumini şi umbre a luat Premiul pentru eseu. E o recunoaştere binemeritată a creaţiei unui condeier veritabil. Vin cu îndemnul către cititorii revistei noastre, către ceilalţi cititori ai BM „B.P. Hasdeu” să caute în librării şi biblioteci aceste perle publicistice ale dlui prof. C. Bobeică ce radiază lumină sub formă de iubire, speranţă şi credinţă.

Cristian ZIDARU

Bibliopolis - www.hasdeu.md

[1]* Bobeică, Constantin. Lumini şi umbre. Miscelaneu. Ch.: Prometeu, 2011. 232 p.