Biblio Polis - Vol. 42 (2012) Nr. 1 (Serie nouă)  
ARHIVA  
OAMENI ŞI CĂRŢI / ЛЮДИ И КНИГИ / PEOPLE AND BOOKS
Tamara GORINCIOI
Istoria ca o formă a justiţiei

Dincolo de un segment din istoria unui flagel odios, declanşat de ex-URSS, cărţile tânărului istoric Ion Xenofontov, publicate la Iaşi, la Editura „Lumen”: Războiul din Afghanistan (1979-1989) în memoria participanţilor din Republica Moldova. Realitate istorică şi imaginar socială (2010, 544 p.) şi Războiul sovieto-afghan (1979-1989). Studiu de istorie verbală. Percepţii. Documente (2011, 549 p.) constituie o adevărată surpriză pentru mediul ştiinţific şi istoric de la noi. Considerat drept savantul anului în 2010, pentru amplul studiu consacrat războiului din Afganistan, lucrările sale, în opinia prof. univ. dr. Doru Radosav, Cluj-Napoca, coordonatorul ştiinţific al tezei de doctorat cu acelaşi subiect, relevă în mod indirect percepţia unei lumi în schimbare, provocate de dispariţia statului sovietic, „salvator şi omnipotent”, ce se suprapune cu evenimentele care marchează căderea comunismului (sfârşitul războiului afghan coincide cu evenimentele din toamna anului 1989 din „lagărul socialist”. Deopotrivă ea semnalizează modul în care lumea islamică intră, odată cu războiul din Afghanistan, în prim-planul jocului politic şi militar mondial. Această carte este un fragment explicativ şi deconstructiv al pericolelor lansate dinspre lumea islamică spre lumea occidentală confruntată azi cu spectrul şi realităţile terorismului în istoria ultimelor decenii (de la războiul din Golf la cel din Irak şi Liban), mai afirmă prefaţatorul. Licenţiat al Facultăţii de Istorie şi Filosofie, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca (2000), Ion Xenofontov activează în calitate de consultant în Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (consilier de stat), iar din 2008 până în prezent este secretar ştiinţific la Instituţia Publică „Enciclopedia Moldovei” şi, prin cumul, cercetător ştiinţific la Academia Militară a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”. Autor a peste 30 de lucrări ştiinţifice de însemnătate naţională şi internaţională, Ion Xenofontov se înscrie în tagma istoricilor care trec evenimentele şi trecutul istoric prin prisma adevărului, a recursului la memorie şi a documentelor de arhivă. În acest an, când pe 15 februarie, se împlinesc 13 ani din ziua retragerii armatei sovietice din Afghanistan şi când Ion Xenofontov ne pune la dispoziţie aceste studii complexe şi unice în spaţiul românesc, l-am rugat să ne mărturisească unele detalii din culisele acestei vaste activităţi de arhivă şi cercetarea ştiinţifică.

Bibliopolis - www.hasdeu.md

– Dle Ion Xenofontov, sunteţi autorul a două volume unicat despre războiul din Afganistan. Intervenţia Uniunii Sovietice în „rebela ţară montană” a avut un impact nefericit şi asupra a mii de tineri recrutaţi în acest război din RSS Moldovenească. Cum
v-a reuşit să efectuaţi o radiografiere a acestui complex segment de timp, să vă axaţi pe un atât de bogat material statistic, documentar, ilustrativ, bibliografic, mărturii ale combatanţilor, fiind, practic, un istoric din noua generaţie?

– Sper să nu cad într-o exprimare banală (deşi, se pare, la momentul actual, aceasta este o virtute în societatea noastră!): totul se obţine prin muncă asiduă! Radiografia „fenomenului afghan” are la bază distincţia teoretică de istorie imediată, iar din punct de vedere metodologic – istorie orală (verbală). E contextul în care trăim, ca martori şi analişti ai „timpului nostru”, chestionând persoane ale acestei perioade, în cazul nostru – martori direcţi şi indirecţi ai războiului sovieto-afghan. În comparaţie cu istoriografia sovietică ce eclipsa diverse aspecte din viaţa omului, discursul occidental, axat pe postmodernism, susţine că „totul este demn de istorie”, ca obiect al interesului şi al investigaţiei istorice. Prin urmare, m-am străduit să studiez cât mai complex subiectul abordat, iar aceasta nu se putea realiza fără o studiere şi aplicare complexă a literaturii de specialitate, a paraliteraturii, surselor documentare, folclorului şi lexiconului militar (afghan); corespondenţei, jurnalelor, notiţelor din armată, memoriilor, interviurilor, discursurilor politice, presei etc.

– Cărţile Dvs. au fost şi continuă să fie apreciate cu cele mai înalte calificări: „un manual sui generis de război şi de supravieţuire, dar şi o expertiză dintre cele mai de luat în seamă, în ceea ce priveşte etica comportamentală şi de comunicare, în contextul confruntării dintre lumea occidentală şi cea islamică”. Câţi ani de studiu v-a luat această vastă muncă de cercetare, cine v-a oferit sprijin şi colaborare în selectarea materialelor de arhivă?

– Investigarea nemijlocită a „fenomenului afghan” constituie expresia unei activităţi de cercetare ştiinţifică efectuată pe parcursul unui deceniu. Rezultatele cercetării sunt rodul studiilor de doctorat, efectuate la Universitatea „Babeş-Bolyai” şi la Institutul de Istorie Orală din Cluj-Napoca, sub îndrumarea domnului prof. univ. dr. Doru Radosav, coordonatorul ştiinţific al tezei mele de doctorat. Distinsul profesor clujean, prin sfaturi înţelepte, mi-a acordat un suport ştiinţific şi moral profund în elaborarea lucrărilor ştiinţifice.

În contextul în care documentele de arhivă sunt foarte sumare, seci, pline de date statistice am considerat ca necesitate stringentă să apelez la „arhivele vii”, adică ale martorilor (actorilor) evenimentelor din Afghanistan. Cartografierea „planetei” memoriei oferă soluţii alternative discursului istoric, documentelor convenţionale în evaluarea evenimentelor istorice.

– Investigaţiile Dvs. evocă o arie tematică extinsă a subiectului, inclusiv o analiză sociopolitică a situaţiei internaţionale a anilor 1970: relaţiile sovieto-afghane (1919-1979), imixtiunea militară-sovietică în Afghanistan (1979), pregătirea combatanţilor din RSSM, mijloacele persuasive în ideologia comunistă din RSS Moldovenească (anii 1980) etc. Mai mult, aţi pătruns şi în psihologia acestui flagel, referindu-vă la tactici şi tehnici de luptă, la adversari – mujaheddini – şi la războiul psihologic, războiul „subteran”, armata afghană aliată, sovietizarea armatei afghane, raporturile ierarhice dintre combatanţi, vicii etc. Ce tactici şi tehnici ale scrisului aţi folosit, de aţi pătruns şi aţi oferit cititorului lucruri absolut necunoscute din culisele acestui război controversat?

– Apelul la istoria orală oferă subiecte decomprimate ale naraţiunii istorice şi remite, deseori, un tip de discurs istoric care este „marginalizat de pudibonderea academică”, se efectuează o deschidere spre celebrarea democratică a lumii sau se elaborează o istorie vie, plină de afecţiuni, o istorie umanizată. Actanţii principali ai procesului istoric au avut posibilitatea să nareze din experienţa lor din Afghanistan sau să facă din istorie o formă a justiţiei. De aici şi „explozia” de subiecte abordate. Mărturiile orale, evident, au fost coroborate şi cu sursele istorice convenţionale.

– Aş zice că şarmul şi suspansul volumelor Dvs. se ţin pe „istoria verbală”. La acest capitol aţi efectuat o muncă enormă, de ziarist şi psiholog. Cum aţi găsit aceşti oameni marcaţi de urgia celor trăite într-un masacru fără seamăn şi cum aţi reuşit să le redeschideţi sufletul cu cele mai triste amintiri ale vieţii?

– Am intervievat peste 120 de participanţi direcţi şi indirecţi ai războiului sovieto-afghan. Iniţial, am fost acceptat cu reticenţă de foştii combatanţi afghani – din zece veterani afghani, nouă refuzau să-mi acorde interviu. Treptat, prin recomandări şi prin sprijinul participantului la războiul din Afghanistan, domnul conf. univ. dr. Vasile Ouatu, managerul-şef al Centrului Republican Experimental, Protezare, Ortopedie şi Reabilitare (aici se tratează vetereanii „afghani”) luam interviuri şi „en gros”. Sau, ca să mă exprim în terminologie ştiinţifică, am apelat la interviuri individuale şi de grup semistructurate. Aceste mărturii volens-nolens m-au marcat şi pe mine. Imaginaţi-vă, cum e să intervievezi o mamă care şi-a pierdut fiul în războiul din Afghanistan, o soră care şi-a pierdut fratele, un fost combatant care şi-a pierdut camaradul ş.a.? Nu ştiu dacă am reuşit să le deschid sufletul în totalitate, nu este atât de simplu, multe subiecte, sunt sigur, nu au fost abordate, expuse. Dacă este să apelăm la tehnologiile clasice ale istoriei orale, ar trebui să revin la subiectele în cauză peste cinci, zece, 25 de ani... Pot apărea multe surprize în reevaluarea fenomenului în cauză.

Foştii combatanţi se mai consideră victime, au găsit iertare pentru cei vinovaţi de sacrificarea a milioane de vieţi omeneşti?! Dacă ţinem cont că în acest război au murit 1,2 milioane de afghani (90 la sută civili), alte cinci-şase milioane au luat calea exilului, iar URSS a pierdut peste 15 mii de militari.

– Foştii combatanţi „afghani” sunt marcaţi de consecinţele traumatice ale flagelului militar, cu o rezonanţă afectivă negativă sub aspect fizic şi psihic. S-a constituit un comportament persistent în memoria foştilor combatanţi – un război după război sau aşa-numitul nou război. Dacă acum 10-15 ani veteranii „afghani” se aflau într-o perioadă critică marcată de o dimensiune psihologică, prin care se evita marcarea publică a evenimentului sociodramatic, actualmente ei se află în perimetrul deschiderii în societate – reevaluarea fenomenului afghan. Este imperativă retractarea unei chestiuni de pacienţă, de a condamna războiul, fără a ofensa personalitatea foştilor combatanţi. Este necesară evocarea unei prezumţii a conspiraţiei comunităţii orientate exclusiv împotriva veteranilor, destituind însă şi inerenţa culpabilităţii, ingratitudinii sau victimizării.

– Se cunosc mai multe statistici despre numărul moldovenilor căzuţi în războiul din Afghanistan. La ce surse aţi recurs Dvs.?

– Orice conflict armat înglobează sacrificii umane, iar cel din Afghanistan n-a constituit o excepţie în acest sens. Cele două monografii editate le-am consacrat celor care nu s-au întors din război. Potrivit datelor oficiale, în anii 1980-1989, din numărul total de 383 de militari moldoveni din cadrul armatei sovietice, 279 de participanţi au sucombat în Afghanistan. Olga Căpăţână, autoarea cărţii În memoria ostaşilor căzuţi în războiul din Afghanistan (1997), în urma unei ample investigaţii de teren în localităţile Moldovei a atestat 297 de morţi. Autoarea ne-a relatat într-un interviu că după editarea lucrării a mai descoperit încă cinci foşti combatanţi, căzuţi în luptele din Afghanistan, neînregistraţi oficial. Potrivit datelor de ultimă oră, furnizate de Uniunea Veteranilor Războiului din Afghanistan din Republica Moldova, numărul total al combatanţilor moldoveni morţi în războiul sovieto-afghan este de 301. În una din lucrările mele am publicat lista celor 301 militari căzuţi în Afghanistan, plus încă trei nume depistate pe parcursul cercetării.

– Cărui contingent de cititori sunt adresate lucrările Dvs.?

– Lucrările sunt adresate specialiştilor din organele de resort, cercetătorilor ştiinţifici şi profesorilor universitari, doctoranzilor, studenţilor şi tuturor celor preocupaţi de problemele recurente ale istoriei contemporane. Nu în ultimul rând, se adresează marilor lideri ai lumii pentru luare-aminte sau, ca să-l citez pe locotenent-colonelul Eugen C. Svetlicinâi, unul dintre martorii intervievaţi, „cu cât mai multe erori comit politicienii, cu atât mai multe ordine sunt pe pieptul ostaşului şi mai multe cruci în cimitire”.

– Ce proiecte de investigaţii ştiinţifice se află pe agenda Dvs. de tânăr istoric şi prodigios cercetător?

– Actualmente, lucrez la elaborarea a două studii enciclopedice referitoare la mănăstirile Japca şi Saharna, materiale ce fac parte componentă din lucrarea Mănăstirile din Republica Moldova din colecţia de carte Enciclopedica. Această lucrare enciclopedică este elaborată sub egida Institutului de Studii Enciclopedice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Pentru conformitate:
Tamara GORINCIOI