Biblio Polis - Vol. 42 (2012) Nr. 1 (Serie nouă)  
ARHIVA  
OAMENI ŞI CĂRŢI / ЛЮДИ И КНИГИ / PEOPLE AND BOOKS
Raisa PLĂIEŞU
„Cartea e ceva sfînt, e istorie, e bogăţia unui neam…”

(Interviu cu Valentina Granaci, şefa Centrului tehnic de conservare şi restaurare a documentelor al Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova)

Raisa Plăieşu: Cum s-a făcut că v-aţi înrudit cu cartea pentru toată viaţa?

Valentina Granaci: Lectura a fost pasiunea mea, dorinţa de a cunoaşte tot mai mult. Punctul de plecare a fost biblioteca şcolară, apoi şi cea sătească, fiind mereu câştigătoarea concursului „Cel mai bun cititor al anului”. Bibliotecara din sat întotdeauna m-a ajutat şi m-a înţeles ce cărţi să-mi dea să citesc. Astfel, la vârsta de 10-12 ani, am citit Fraţii Jderi de M. Sadoveanu şi alte cărţi care mă pasionau mult.

Bibliopolis - www.hasdeu.md

M-am născut în satul Bălăneşti, raionul Nisporeni, la baştina scriitorului Grigore Adam. După absolvirea şcolii din sat, am urmat Şcoala Republicană de iluminare culturală „Elena Sârbu” din Soroca, apoi mi-am continuat studiile la Facultatea de Biblioteconomie şi Asistenţă Informaţională a USM, din Chişinău. În timpul studiilor universitare m-am înrudit cu cartea pentru toată viaţa. Şi am înţeles: cartea este pentru mine ceva sfânt, e istorie, o avere, o bogăţie a unui neam, un patrimoniu care trebuie păstrat cu sfinţenie pentru generaţiile viitoare. O contribuţie deosebită la formarea dragostei de carte a fost şi fratele meu, Miron Granaci, învăţându-mă să rotunjesc primele litere în grafia latină, apoi să citesc la vârsta de şase ani.

R.P.: Destinul cărţii apărute în lumină a fost şi este mereu în posesia activităţii şi atenţiei Dumneavoastră de mulţi ani. Cărţile, ca şi oamenii, au nevoie de tratament pe parcursul anilor. Dumneavoastră, care sunteţi „medicul” cărţilor de astăzi, cum şi când aţi început această activitate de restaurare a cărţii?

V.G.: Activez la Biblioteca Naţională din martie 1983, ca bibliotecar superior în Serviciul depozit general. În anii 1988, Biblioteca Naţională avea un program de activitate până la ora 22:00. Aveam o problemă: fiica mea Doina, care avea atunci cinci ani, mai exact, o problemă era grădiniţa fiicei, care se închidea la ora 19:00. De aceea am rugat să lucrez într-un singur schimb. Astfel, conducerea mi-a oferit postul de şef al Oficiului restaurare şi igienă a fondurilor, care era unica unitate liberă. În 1992, conform restructurării BNRM, acest oficiu devine Centrul de patologie şi restaurare, iar în anul 2004 – Centrul tehnic de conservare şi restaurare a documentelor şi este centrul metodic de conservare pentru întregul sistem naţional de biblioteci din republică, fiind totodată un compartiment al Programului Naţional „Memoria Moldovei”. În anul 2000, fiind autoarea Proiectului „Centrul tehnic de conservare şi restaurare a documentelor” am câştigat un grant de la Fundaţia „Soros-Moldova”, şi acesta a fost un pas mare în aprovizionarea cu echipament modern şi materiale.

Cât priveşte învăţarea tehnologiei de restaurare, primele cunoştinţe le-am căpătat de la colega mea, Svetlana Miron, fosta şefă de oficiu. Apoi au urmat stagiile: în 1990 şi 2001, la Moscova; în 2001, la Paris; în 2002, la Bucureşti. Prin experienţa acumulată de ani am instruit şi instruiesc, specializez şi perfecţionez cadre de conservatori-restauratori din Republica Moldova, atât bibliotecari, cât şi colaboratori ai muzeelor, arhivelor, cu eliberarea documentelor de rigoare. Organizez seminare, ateliere, stagii în probleme de conservare şi restaurare, dezinfecţie a documentelor. Acord asistenţă de specialitate în problema de profil a instituţiilor participante la Programul Naţional „Memoria Moldovei” (14 instituţii naţionale din R. Moldova). Am instruit zeci de cadre de restauratori de documente pentru: Muzeul Naţional de Istorie, Muzeul de Arte Plastice, Muzeul Naţional de Etnografie, Biblioteca Ştiinţifică Centrală „A. Lupan” a Academiei de Ştiinţe a Moldovei etc.

R.P.: Restaurarea cărţilor vechi e o problemă grea. Cum decurge acest proces?

V.G.: Restaurarea cărţilor rare este într-adevăr un proces dificil, de aceea decurge încet. Motivele sunt: gradul sporit de aciditate al documentelor, care duce la fărâmiţarea hârtiei. Deci, e necesar de restaurat fiecare pagină. Restauratorii de carte rară trebuie să fie buni profesionişti, altfel riscă să distrugă documentul, nu să-l salveze. În primul rând, cartea rară veche este dezinfectată, curăţită manual, filă cu filă; sunt extrase picăturile de ceară şi de murdărie, ca mai apoi să fie restaurată. Anual se restaurează un număr mic de documente, de aceea e necesar ca documentele respective să fie conservate conform standardelor internaţionale. Cel mai des au fost restaurate liturghii, cărţi de rugăciune, dar şi ediţii periodice: Viaţa Basarabiei (1936-1943); Luminătorul (1910); Şcoala (1921); Buletinul oficial al provinciei Basarabia (1942); Basarabia economică (1938); Arhivele Basarabiei (1929-1938) etc.

R.P.: Deteriorarea cărţilor are loc nu numai din cauza că ele au fost rupte, dar probabil şi din cauza unor „boli” dificile. Ce diagnoze mai frecvente se întâlnesc la cărţi şi care sunt cauzele „îmbolnăvirii”?

V.G.: Cauzele deteriorării cărţilor, documentelor sunt diverse: microclimatul clădirii, poluarea, lumina, atacurile biologice, inundaţiile, furtunile, igiena fondurilor, încăperilor, calamităţile naturale etc. Din proprie experienţă, ştiu că cele mai frecvente sunt inundaţiile care provoacă umiditate şi în consecinţă apare ciuperca (mucegaiul). Ciuperca e dăunătoare nu numai pentru cărţi, dar şi pentru colaboratori, de aceea e necesar de a face un control minuţios al zonei respective. Documentele afectate trebuie separate şi prelucrate (dezinfectate) de către microbiolog, care lucrează cu mănuşi şi mască. Documentele se usucă, apoi se curăţă şi se aşază pe poliţă numai atunci când ciuperca nu este activă. În caz contrar, apare riscul unor infecţii de piele şi ale organelor respiratorii. Numai respectând normele de securitate, folosind echipamentul necesar în timpul lucrului, putem evita îmbolnăvirea colaboratorilor.

R.P.: Ca să fie păstrate mai bine cărţile, ce recomandaţii şi sfaturi le-aţi oferi bibliotecarilor, tuturor celor ce lucrează cu cartea?

V.G.: Pentru a preveni circumstanţele, care provoacă distrugerea fondului, în primul rând e necesară aerisirea permanentă a încăperilor, iar geamurile să fie protejate cu plase; apoi, să se menţină curăţenia încăperilor, a poliţelor. Pentru protejarea fondurilor este necesar să fie menţinută temperatura de 18-20 grade Celsius, umiditatea relativă a aerului de 45-65 %, iluminarea de 75-100 lucşi, să se facă dezinfecţia regulată a depozitelor de carte, a clădirii în întregime, implicând specialişti de la Serviciul de dezinfecţie sanitară.

Ca specialist în domeniul dat aş recomanda tuturor bibliotecarilor din republică să pună accentul pe conservarea preventivă, care face parte din domeniul conservării şi încearcă să intervină înainte de apariţia deteriorărilor. O prioritate în cazul dat ar fi transferul informaţiei pe alte suporturi (digitizare).

R.P.: De curând aţi rotunjit un frumos jubileu... Cum credeţi, la aceşti ani sunteţi împlinită de tot ce aţi făcut pe parcursul anilor în acest domeniu de activitate. Aveţi şi unele proiecte, idei noi?

V.G.: Referitor la jubileu, vreau să zic că, în primul rând, nu-l prea simt, căci mai am multe de făcut. Acum lucrez la o carte, pe care urmează s-o finisez anul acesta, este despre conservarea documentelor. Sper că va fi un ghid metodic pentru toţi specialiştii conservatori-restauratori din republică. Sunt omul căruia îi place era informatizării, prefer tot ce e nou, vreau să cunosc cât mai mult, să utilizez tehnicile şi metodele moderne de lucru.

R.P.: Vă doresc multă sănătate, fericire, voie bună, să realizaţi tot ce vă doriţi şi Cartea mereu să fie alinarea vieţii Dvs., alături de fiica Dorina şi de nepoţelul iubit Alexandru. Dumnezeu să vă ajute în toate!

V.G.: Vă mulţumesc din suflet.

Consemnare:
Raisa PLĂIEŞU