Biblio Polis - Vol. 42 (2012) Nr. 1 (Serie nouă)  
ARHIVA  
MANIFESTĂRI CULTURALE / КУЛЬТУРНЫЕ МЕРОПРИЯТИЯ / EVENTS
Ludmila BULAT
„Nu-mi pare rău că sunt ţăran”

La începutul anului 2011, Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova a lansat un proiect: s-a întocmit o listă din 14 autori, ale căror lucrări au fost propuse pentru a fi editate din contul bugetului de stat. Ministerul Culturii al RM a aprobat proiectul şi acesta a fost tradus în viaţă. Astfel, la Editura „Lumina” în 2011 au văzut lumina tiparului cărţile: Frate drag de Pavel Darie, Furtuna din piept de Boris Schiţco, Bezna albă de Victor Dumbrăveanu, Dintre câte sunt sub soare de Vitalie Filip, Lumea după Hamlet de Valentina Tăzlăuanu, Adevăr comun de Ion Vieru etc. Cărţile au apărut într-un tiraj a câte 1000 de exemplare ce au fost repartizate în bibliotecile din R. Moldova. Dacă ţinem cont de faptul că Vitalie Filip şi-a scos o carte la vârsta de 82 de ani, Pavel Darie – la 80 de ani, iar pentru regretatul Victor Dumbrăveanu a fost ultima carte pe care a ţinut-o în mână, proiectul cu atât mai mult este binevenit.

Bibliopolis - www.hasdeu.md

Una din cărţile apărute în cadrul proiectului nominalizat este şi Amurguri cu privighetori de Alexandru Negriş. Într-o zi de sfârşit de brumar, când soarele abia de ne mai mângâia cu razele-i palide, la Biblioteca Publică „Târgovişte”, filială a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, a avut loc o şezătoare dedicată acestei cărţi. Au fost prezenţi prieteni ai cărţii: Vlad Zbârciog, Ştefan Sofronovici, Andrei Viziru, Boris Schiţco, Larisa Ungureanu, Valerian Ciobanu, Dora şi Ion Proca, Iulian Caranfil, redactorul cărţii Lidia Serghienco-Ciobanu ş.a. La şezătoare, într-o atmosferă caldă, dezinvoltă, moderată de directoarea Ludmila Plopa şi medicul-scriitor Ion Cuzuioc, s-a vorbit despre personalitatea lui Alexandru Negriş, despre opera dumisale. La cei 73 de ani ai săi scriitorul Alexandru Negriş are un destin dramatic: se confruntă cu grave probleme de sănătate, i-a fost amputat un picior, nu a fost prezent la eveniment, priveşte la lume din geamul apartamentului. Prietenul Boris Schiţco a fost omul de legătură, mesagerul dintre editură şi scriitor. Mai mulţi dintre cei prezenţi şi-au adus aminte de vremurile de odinioară când Casa Presei era o oază de cultură, jurnaliştii ieşeau pe coridoare pentru a se relaxa la o ţigară, la o cafea, se încingeau discuţii, se discutau ultimele noutăţi etc. Al. Negriş trudea la cotidianul Moldova socialistă; în cadrul acelui colectiv a crescut o pleiadă de jurnalişti: Tudor Ţopa, Victor Ladaniuc, Vasile Trofăilă, Ion Stici, Liviu Belâi şi mulţi alţii. Al. Negriş era un om cumpătat, bun la suflet, era de părerea că trebuie susţinuţi autorii care colaborează la ziar, cu cât colaborează mai mulţi autori, cu atât materialele sunt mai diverse. Pe atunci Moldova socialistă ajungea în fiecare casă de la ţară, pe lângă materialele oficiale oamenii citeau şi o povestire, şi o schiţă umoristică...

Susţinerea apariţiei cărţii Amurguri cu privighetori este un gest de omenie din partea Uniunii Scriitorilor, este prima carte cu grafie latină a acestui scriitor. Al. Negriş (n. 1938) este copilul războiului, al foametei, al sărăciei din anii postbelici şi poezia sa caracterizează acea perioadă. Din primul compartiment al cărţii Căruntă vreme constatăm că războiul şi-a lăsat amprenta: poetului i-a rămas în memorie bunelul întors de la război cu un picior de lemn, un lan de răsărită ars de gloanţele mitralierelor, pâinea războiului: „Mamele noastre pătimind semănau, secerau. / În câmpie flămânde, obosite, zdrelite de bulgări / Ele cu pâinea despre pâine vorbeau” (Pâinea războiului). Poeziile lui Al. Negriş răsar din dragostea de sat, de spicul de grâu, de izvoare, fântâni, din gustul pâinii coapte de mama. „Îţi mulţumesc, pământule, de-un măr, / Îţi mulţumesc de-un bob de grâu, / Îţi mulţumesc de-un strop de apă, / Flămând, pământule, flămând / Şi însetat nicicând să fiu” (Pământ străbun). Bucuria ţăranului este atunci când plouă frumos, cuminte şi poetul trăieşte împreună cu el această bucurie: „Ploaia-n ţărnă se adună – / Spicul râde pân’ la lună. / Bate ploaia-n spic arare – / Holda râde pân’ la soare. / Joacă ploaia pe pământ – / Omu-i ram încins de cânt. / Pe sub ploaie când păşim – / Printre aur rătăcim. / Ploaie, oameni, holdă, soare – / Numărăm mărgăritare” (Ploaie). Poetul poartă în suflet casa părintească de unde a pornit în lume, acolo e începutul şi acolo e sfârşitul: „Floare bostănie, floare-nrourată, / Mă aşteaptă mama, poamele la poartă. / Mă aşteaptă-un greier ţârâind pe şes, / Cumpăna fântânii, iezi ce-n cale-mi ies. / Mă aşteaptă crângul unde am iubit, / Sub un cer cu stele, foarte-ndrăgostit. / Floare-ngălbenită, floare neuitată, / Nu mai sunt, văd bine, cel de altă dată. / Ani şi ani de-atuncea, floare bostănie, / Scuturaţi sunt mulţii ca o păpădie. / Pentru totdeauna mă întorc acasă / Sub lumina toamnei palidă şi arsă. / Casă părintească, unde-mi ţin simbrie / Naşterea şi-apusul ca-ntr-o cununie” (Acasă).

Bibliopolis - www.hasdeu.md

Dar Al. Negriş are şi poezii dedicate lui Eminescu, Mateevici, Gr. Vieru, P. Zadnipru, Barbu Lăutaru, Paganini etc.

Cel de-al doilea compartiment al volumului Iubesc nespus peste ţărână... cuprinde un ciclu de rondeluri. Să luăm, spre exemplu, Rondelul văduvelor de război: „Vai, ce-ngrozitor vă doare / Timpul cela blestemat. / Aţi rămas femeii în floare / La arat şi semănat. / Voi în luptă fiecare / Aţi trimis câte-un bărbat / Şi că nu s-a-ntors, vă doare / Timpul cela blestemat. / Vatra voastră alinare / Şi-a găsit, s-a vindecat, / Ci în drum şi azi v-apare / Umbra celui neuitat. / Vai, ce straşnic vă mai doare.” Sau Rondelul opincilor: „V-am apucat fiind copil / Drept moştenire din bunici / Sub tactul unui vechi cadril, / Moldoveneştilor opinci. / Pe drumuri am păşit abil, / Strivind sub tălpi cu voi urzici, / V-am apucat fiind copil / Drept moştenire din bunici. / Cu zborul nou de rândunici / Sortit mi-i să nu fiu umil. / ...V-am lepădat uscate, mici, / Uitând de voi şi de cadril, / Moldoveneştilor opinci.”

În anii ’60 ai sec. XX tinerii plecau, erau momiţi la valorificarea pământurilor de ţelină din Kazahstan, şi Al. Negriş a scris Rondelul drumurilor kazahstane, Rondelul pâinii de stepă etc. Această specie a poeziei lirice cu formă fixă – rondelul – este practicată de mai puţini poeţi: Galina Furdui, Steliana Grama ş.a. Unele rondeluri ale lui Al. Negriş – Rondelul crizantemelor, Rondelul viorii, Rondelul inimii –, dacă ar fi puse pe note, ar ieşi nişte romanţe de toată frumuseţea. „Nu-mi pare rău că sunt ţăran”, mărturiseşte poetul într-un rondel.

Cartea are o copertă luminoasă, executată în viziunea pictorului Vitalie Pogolşa.

Despre toate acestea s-a vorbit la şezătoarea dedicată cărţii lui Al. Negriş Amurguri cu privighetori de la Biblioteca „Târgovişte”. Dar cel mai concludent a vorbit poezia. Alexandru Negriş le-a mărturisit prietenilor că prin editarea acestei cărţi i s-a prelungit viaţa.

Ludmila BULAT,

publicistă