Biblio Polis - Vol. 42 (2012) Nr. 1 (Serie nouă)  
ARHIVA  
MANIFESTĂRI CULTURALE / КУЛЬТУРНЫЕ МЕРОПРИЯТИЯ / EVENTS
Raia ROGAC
Netrecătoarele splendori ale limbii române

Sub acest frumos generic, la Biblioteca „Liviu Rebreanu” din cartierul Poşta Veche al sect. Râşcani, mun. Chişinău, a avut loc o întâlnire a scriitorului Vlad Pohilă şi a actriţei Ninela Caranfil, devenită între timp Artistă a Poporului, prilej în plus pentru a-i adresa sincere felicitări, cu un mare grup de profesori de limba şi literatura română din diverse localităţi ale R. Moldova, aflaţi un cadrul unui ciclu de instruire continuă la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei din capitală.

Amfitrioana Elena Cibotaru a făcut mai întâi o succintă prezentare a activităţilor de creaţie ale protagoniştilor, inclusiv a subsemnatei, însoţită şi de o prezentare a cărţilor de autor, aflate în fondurile instituţiei.

Bibliopolis - www.hasdeu.md

Aşadar, Vlad Pohilă în formula scurt pe doi: scriitor, publicist, traducător, redactor de carte, redactor-şef al revistei BiblioPolis, prieten fidel al Bibliotecii. A debutat cu studiul Nume proprii din alte limbi în context moldovenesc (1988), după care au urmat alte lucrări, subiectele cărora abordează probleme de corectitudine a limbii române, cum ar fi: Să citim, să scriem cu litere latine (1989), Grafia latină pentru toţi (1990) şi aici deschid o paranteză pentru a aminti că aceste cărţulii au avut o perioadă de glorie în timpul renaşterii naţionale, jucând rolul de ABC pentru miile de participanţi la mitingurile întru susţinerea dreptului statal al limbii noastre şi revenirea la grafia latină. Urmează Mic dicţionar de nume proprii străine (1998), este coautor la Dicţionarul de greşeli (1998), editează Şi totuşi, limba română (2008) – un splendid şi cuprinzător volum, care include articole, eseuri, prefeţe, recenzii.

Colaborează la diferite ziare şi reviste de limba română din Chişinău, Bucureşti, Iaşi, Cernăuţi, ale diasporei româneşti din Germania, Franţa, Canada, SUA, Australia, inclusiv la cele electronice. S-a impus cu editoriale şi interviuri de rezonanţă în ziarele Glasul, Mesagerul, Literatura şi arta, Timpul, la BiblioPolis etc.

A tradus din mai multe limbi peste 20 de cărţi de artă, proză scurtă, poezii şi câteva romane: Torentul negru de L. Buczkowski (1986, din polonă), Domnul Ţine-mi Umbrela de I. Milev (1987, din bulgară), Viaţa lui Omar Khayyam de fraţii K. şi Ş. Sultanov (1989, din rusă), Cine răspândeşte anecdote de Lilli Promet (2008, din estonă).

A redactat sute de manuscrise, în special literatură artistică, fiind lector şi coautor la Dicţionar enciclopedic moldovenesc (1989), Dicţionar universal al limbii române de L. Şăineanu (1998), Dicţionar rus-român (2000), Dicţionar ilustrat al limbii române – DEXI (2007), redactor şi coautor la Calendar Naţional, redactor la revista de istorie Tyragetia.

Este din start redactorul-şef al revistei de cultură BiblioPolis, care-şi sărbătoreşte un deceniu de activitate, revistă editată sub auspiciile Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”.

Calitatea de bibliofil înveterat îl plasează în topul celor mai buni cititori. Este o prezenţă permanentă în programele culturale ale bibliotecilor din sistemul municipal pe post de referent la conferinţe, moderator la lansări de carte, conducător de cenaclu.

Această mică incursiune în breviarul lui Vlad Pohilă nu elucidează în totalitate activitatea lui polivalentă. Cred că cel mai frumos, mai amplu, mai poetic şi sincer portret de fiu al Cetăţii i l-a conturat distinsul nostru poet Grigore Vieru în cele 15 motivaţii, care răspund la De ce mi-e drag Vlad Pohilă, titlul unei impresionante tablete. Mă voi referi doar la 3, 4, 7 şi 15: „Pentru că, fiindu-i drag până la lacrimi Eminescu şi apărându-l de programul demolator al ponegritorilor înăimiţi sau rătăciţi, îi este drag neamul care a dat naştere «poetului nepereche» şi publicistului naţional; Pentru că este înzestrat tocmai cu trei haruri: lingvistic, ziaristic şi eseistic – calităţi guvernate la rândul lor de alte trei înzestrări native: sinceritate, moralitate şi curaj. Iar deasupra tuturor acestor calităţi se ridică licoarea unui perfect simţ naţional în mijlocul unei jungle de suliţe antiromâneşti; Pentru că aparţine cu toată fiinţa vieţii naţionale, iar propria lui viaţă a devenit parte a luptei pentru renaşterea noastră spirituală. În fine, mi-e drag şi pentru faptul că, fiind o valoare intelectuală, este totuşi discret în viaţa de toate zilele.” O altă personalitate – nume de referinţă în biblioteconomia naţională – dr. Lidia Kulikovski, remarcă: „Vlad Pohilă poartă o povară ceva mai mare decât el – grija limbii române.”

Despre această grijă, dar în mod special despre splendorile limbii române, s-a mărturisit protagonistul pe parcursul întâlnirii, la care vom reveni.

La început însă Vlad Pohilă şi-a prezentat partenera în postură de artistă talentată, artistă militantă, artistă scriitoare (încă fără carnet de membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, dar cu certitudine că îl merită şi i se va oferi) şi vecină de bloc. Cariera artistică a Ninelei Caranfil se apropie de patru decenii. Este o stea de primă mărime la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, unde a interpretat 35 de roluri, personajele fiind de o gamă foarte diversificată: comice, lirice şi cu predilecţie dramatice şi tragice. Să amintim doar de o parte din ele – Ziţa din spectacolul O noapte furtunoasă de Ion Luca Caragiale; Efimia, Nătăliţa şi Elena din spectacolul Pomul vieţii; Eleonora şi Olia din spectacolul Tata; Vera din spectacolul Abecedarul. Aceste trei spectacole sunt din dramaturgia lui Dumitru Matcovschi, care îi este un bun şi sfătos prieten. Un rol cu totul remarcabil a făcut actriţa în piesa Casa mare de Ion Druţă, interpretând-o pe vecina binevoitoare. Împreună cu altă actriţă, la fel de talentată – Dina Cocea, interpretează un rol cu semnificaţia aparte pentru neamul nostru – Oltea, mama lui Ştefan cel Mare şi Sfânt în spectacolul Io, Ştefan Voievod de Anatol Gondiu; mai face personajele Poşliopkina din Revizorul lui N. Gogol; Angustias din piesa Casa Bernardei Alba de Federico Garcia Lorca; Hanuma din piesa cu acelaşi nume de georgianul G. Ţigareli; Olinda din spectacolul Lumea este aşa cum este de Alberto Moravia; Ursula din dramatizarea Un veac de singurătate de Gabriel Garcia Marquez. Ne oprim aici ca să mai amintim că Ninela Caranfil s-a produs şi în 10 filme ale Studioului Moldova-film, între care: Calul, puşca şi nevasta în regia lui Vlad Ioviţă, Totul putea fi altfel în regia lui Valeriu Jereghi, Lebedele pe lac în regia lui Vasile Pascaru, Un mic serviciu şi Cine va reuşi la ultimul vagon în regia lui Boris Conunov ş.a. A colaborat cu regizori de primă mărime ca Valeriu Cupcea, Veniamin Apostol, Victor Ciutac, Andrei Băleanu, Sandri Ion Şcurea, Andrei Vartic ş.a. din Chişinău; Nicoleta Toia, Cătălina Buzoianu ş.a. din Bucureşti; Peter Bocor din Canada etc. Face parte din generaţia de aur a teatrului naţional şi i-a avut de parteneri pe multe celebrităţi, cum sunt Constantin Constantinov, Dumitru Caraciobanu, Nicolae Darie, Ecaterina Malcoci, Paulina Zavtoni, Iurie Negoiţă, Valentina Izbeşciuc, Arcadie Plăcintă ş.a. Ninela Caranfil face, de asemenea, multe roluri în spectacole radiofonice, am putea spune chiar că este una din cele mai îndrăgite actriţe de regizorii de la Radio şi Televiziune. Pe lângă această vastă activitate, în care vibrează talentul şi măiestria, actriţa îşi mai construieşte propriile recitaluri lirice. Cu priză mare la public a fost Rămâi, iubirea mea, rămâi, pe versuri de Nichita Stănescu, Ion Vatamanu, Nicolae Dabija (fost coleg de şcoală), Grigore Vieru, Mihai Eminescu ş.a. Neuitate pentru cei care le-au văzut au rămas recitalurile Rugăciune, Întru tine, Doamne, ne rugăm ş.a. A editat şi a lansat două CD-uri Dorul infinitului din noi şi Rugă, în care se cuprind Psalmii lui David.

Despre caracterul militant al protagonistei nu trebuie să căutăm argumente decât în memoria proprie, precum şi în numeroasele ecouri din presa vremii, căci a fost mereu prezentă şi implicată în toate evenimentele de renaştere naţională, şi-a manifestat în mod curajos atitudinea civică activă faţă de cele mai „explozive” momente, care au ţinut primele pagini ale ziarelor – greva jurnaliştilor de la Radio şi Televiziune, de la Antena C, protestul tinerilor din aprilie 2009 ş.a. Chiar şi la această întâlnire a venit cu un articol usturător la adresa guvernanţilor: Cum nu vă este ruşine, publicat în Timpul. A susţinut şi susţine recitaluri, inclusiv de poezie patriotică, dar şi mesaje tulburătoare, nu numai de pe scena Teatrului, cu prilejul multor evenimente importante din istoria şi cultura neamului, dar şi pe Aleea Clasicilor, la Uniunea Scriitorilor şi în diverse localităţi din R. Moldova şi România în componenţa unor delegaţii şi festivaluri reprezentative. În calitate de viceministru al Culturii a optat pentru actualizarea şi promovarea autenticelor valori ale culturii naţionale.

Purtând o veneraţie totală faţă de cuvântul rostit şi scris (a predat în mai multe rânduri cursuri de măiestrie interpretativă şi de arta recitării la academiile de Arte şi de Poliţie, la liceele Prometeu, Mihail Berezovschi, Mihai Viteazul din Chişinău ş.a.), s-a încumetat şi a reuşit să scrie două cărţi minunate, destul de voluminoase, în care, pe lângă reflecţiile personale despre cele trei iubiri netrecătoare – Teatru, Credinţa în Dumnezeu şi Limba Română – găsim o descriere veridică a atmosferei anilor şi perioadelor tulburătoare pe care le-a trăit, alături de semenii săi, colegii, prietenii. Prima carte, atotcuprinzătoare, se intitulează Tăcerea de până la cuvânt, a doua – Nebănuita forţă a scenei, care s-au bucurat de lansări cu public numeros şi select.

În ultima postură – de vecină de bloc, cred că Vlad Pohilă, pe lângă sentimentul de mândrie exprimat, a vrut să se înţeleagă şi firea modestă, incoruptibilă a actriţei, care locuieşte într-un modest apartament dintr-o clădire cenuşie de pe strada Igor Vieru colţ cu bd. Mircea cel Bătrân, în imediata apropiere cu cel în care vieţuieşte în condiţii la fel de modeste scriitorul Petru Cărare, unde vara e prea cald, iar iarna e prea frig.

Dintre cărţile mele au fost prezentate Convorbiri de suflet, Neamul Colibaba. Dialoguri de familie; Cu dragoste, fidelitate şi dăruire (dedicată profesorilor) şi monografia Pelinia – nume de legendă, ultima fiind lansată şi la Biblioteca „Liviu Rebreanu”.

Despre sine Vlad Pohilă a spus că se simte bine în scriitura pe care o face, cunoaşte vreo şapte limbi, care îl ajută să se familiarizeze cu noutăţile din lumea literară în original, să traducă şi să comunice cu personalităţi dragi din mai multe ţări. Şi-a amintit de bunii săi profesori de limba română de la ţară, din cadrul studiilor universitare, dar şi de viaţă, ultima carte fiind cu dedicaţie pentru unii din ei – Sava Iancovici-Gârleanu, Mioara Avram şi Raoul Şorban. Cunoscând bine problemele limbii române din interior, aş vrea totuşi să vă vorbesc despre netrecătoarele splendori ale acesteia, şi-a început discursul Vlad Pohila, care ulterior s-a transformat într-un eficient dialog cu sala. Pe glob există vreo cinci-şase mii de limbi, din ele 50-60 dispar anual din cauza că se călătoresc în lumea cealaltă purtătorii lor, dar şi pentru că sunt asimilate. Uneori se încearcă crearea unor noi limbi. În calitate de profesori de limbă cunoaşteţi experimentul diabolic cu „limba moldovenească”, care mai continuă şi astăzi să fie „mărul discordiei” în rândul concetăţenilor, încercându-se a se înstrăina o bună parte de purtători ai limbii de rădăcini, a menţionat vorbitorul. Îmi este plăcut şi locul unde se desfăşoară această întâlnire, este biblioteca care poartă numele marelui romancier – Liviu Rebreanu, dar aş vrea să amintesc că şi el a avut de suferit, fiind de mic constrâns să înveţe în limbile maghiară şi germană, care i-au folosit ulterior, dar l-au şi marcat. Aici ni se aseamănă nouă şi alt scriitor transilvănean, George Coşbuc, care a trecut printr-o experienţă similară. Limba în esenţa ei nu poartă nicio vină, pentru că orice limbă este frumoasă, este de-asupra la toate, este sufletul unei naţiuni, aşa a simţit Nichita Stănescu, când a afirmat: Patria mea este limba română. Dumneavoastră sunteţi făclierii limbii române la ţară şi meritaţi tot respectul, a subliniat Vlad Pohilă. Fac aici din nou o paranteză pentru că mi-am amintit că Adrian Păunescu într-un ultim interviu îmi spusese despre o inscripţie din casa părintească: „Învăţătorul este o lumânare care se consumă luminând pe alţii.”

Bibliopolis - www.hasdeu.md

Am fost în Croaţia şi am văzut cum moare în delir o limbă, mai exact, dialectul istriot al limbii române, a continuat vorbitorul. Pentru noi influenţa limbii ruse este nefastă. În ultimul timp şi engleza o ia în sus, căci se resimte şi influenţa acesteia, mai ales în vorbirea orală, dar şi în cadrul emisiunilor interactive de la Radio şi Televiziune, cu părere de rău, acest viciu este şi mai accentuat în Ţara-mamă România. Limba română actualmente este vorbită de circa 30 de milioane, la noi de circa trei milioane. De vreo zece ani limba română se bucură de un statut deosebit în spaţiul european. Ruşii nu vor obţine asemenea statut, deşi fac mari eforturi. Limba română face parte din categoria limbilor romanice. Se poate de verificat acest lucru prin rugăciunea Tatăl nostru, balada Mioriţa, poemul Luceafărul, unde 70 de procente din cuvinte o constituie cele de origine latină. Un alt specific al limbii române este articolul hotărât de la sfârşit, care o deosebeşte de alte limbi romanice. Limba noastră vine dintr-un izvor de folclor nemaipomenit – o altă splendoare. Ea este „limba vechilor Cazanii”. În limba română sunt traduse toate textele sacre, începând cu vreo 500 de ani în urmă. Au fost traduse Vechiul şi Noul Testament, Biblia de la Bucureşti cu 5000 de cuvinte, editată cu 330 de ani în urmă. În concluzie: nu trebuie să admitem decât că există o singură limbă pentru noi – limba română. O altă splendoare este accentul liber, apoi, ortografia, de asemenea este un miracol. Avem o literatură foarte bogată, nu toate limbile se bucură cu asemenea capodopere. Aflându-ne în Casa lui Liviu Rebreanu – Casa Cărţii, suntem îndreptăţiţi să spunem cu mândrie că avem o limbă bogată şi frumoasă. Drept exemplu ne serveşte creaţia lui Eminescu. Limba româna s-a sincronizat cu renaşterea limbilor europene. Să abordăm şi unele aspecte care ne determină să iubim necondiţionat limba română. Sunteţi profesori, aşadar sunteţi dintre cei care au menirea de a promova limba română şi dragostea faţă de lectură. Se spune pe drept cuvânt că cel mai bun prieten este cartea, dar şi dragostea faţă de limba română e aducătoare de mari satisfacţii. Trezindu-le tinerilor discipoli aceste sentimente, mai târziu veţi avea totala lor recunoştinţă. În încheiere, Vlad Pohilă a oferit exemplare ale revistei BiblioPolis celor prezenţi la întâlnire.

Înainte de prezentarea recitalului, care s-a vrut a fi o dovadă în plus a celor susţinute de primul vorbitor, Ninela Caranfil a menţionat: „Îmi exprim bucuria de a mă afla în acest cadru de profesori de la sate, care duc o mare povară, şi a-mi mărturisi toată dragostea faţă de dumneavoastră şi de limba noastră. Din cei 40 de ani de activitate scenică, cred că vreo 30 am mers în turnee pe la sate. Sincer vă spun că îmi este tare dor de întâlnirile cu oamenii de la ţară, care ne aduc pe masă pâinea noastră cea de toate zilele. Vă rog să menţineţi aprinsă flacăra românismului acolo la sate, unde este cel mai greu. Femeile, în bună parte, au plecat la munci umilitoare peste hotare, pentru a-şi câştiga existenţa. Aceste plecări au devenit o adevărată tragedie naţională. Câtă mahnă şi tristeţe am văzut în ochii femeilor plecate în Italia! Sper să depăşim cât mai curând aceste greutăţi şi îmi exprim speranţa că va fi şi bine în Ţara noastră. Pentru a vă despovăra de grijile cotidiene şi a vă descreţi frunţile, vă propun să ne plimbăm împreună sufletul pe calea poeziei româneşti, pornind chiar de pe piscul ei – marele Eminescu, vom trece şi pe la Nichita Stănescu, Grigore Vieru, Leonida Lari, care ne-a părăsit nu demult, Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija.
Mi-am improvizat acest recital din poezia de dragoste faţă de limba română şi cea patriotică. Avem nevoie de această picătură chinezească în fiecare zi – «suntem români şi punctum». Vă conjur: transmiteţi tinerilor ştafeta cauzei naţionale şi a splendorilor limbii române pentru a dăinui ca Neam.”

În încheiere au urmat o serie de întrebări şi răspunsuri, după care gazdele, în rând cu o parte din profesori, au mulţumit invitaţilor Vlad Pohilă şi Ninela Caranfil, actriţa bucurându-se chiar şi de o dedicaţie în versuri de la Anastasia Munteanu, profesoară de limbă şi literatură română din satul Popeştii de Jos, raionul Drochia:

„Atât de dulce şi suavă

În ochi albaştri am citit,

A limbii noastre mare slavă –

Cuvântul magic potrivit.

Atâta curgere divină

Aduce slova Dumneavoastră,

E-un paradis, e o grădină,

E floarea magică din glastră.

Tu, firavă splendoare măiestrită,

Născută din câmpie, din frumos,

Îmi plec azi fruntea-mbătrânită

La versu-ţi sfânt şi voluptos.”

În replică, Ninela Caranfil a invitat cadrele didactice la spectacolele Pomul vieţii de Dumitru Matcovschi, Zăpezile de altă dată de D. Solomon şi Actriţele de Josef Maria Benet y Jornet, spectacole din stagiunea curentă a Naţionalului „Mihai Eminescu”, unde Artista Poporului joacă roluri excepţionale.

Raia ROGAC