Biblio Polis - Vol. 41 (2011) Nr. 4 (Serie nouă)  
ARHIVA  
EVENIMENTE CULTURALE / КУЛЬТУРНЫЕ МЕРОПРИЯТИЯ / EVENTS
Raia ROGAC
Aurelian Silvestru împărtăşind Fărîme de suflet

Din întâmplare sau printr-un gest de fidelitate pentru biblioteca ce a inaugurat seria de lansări de carte din cadrul campaniei Chişinăul citeşte o carte cu primul său roman, Cel rătăcit (poate vor veni şi altele, mai ales că aceasta o doresc în mare parte cititorii), scriitorul Aurelian Silvestru şi-a lansat volumul Fărâme de suflet, proaspăt apărut la Editura „Tocono”, tot la Biblioteca „Ovidius” din cartierul Telecentru al Capitalei, lansare completată şi de prezentarea cărţii pentru copii A doua şansă sau Făuritorii de şcoli, şi ea văzând lumina tiparului recent, adică în anul de faţă, la Editura „Prut Internaţional”.

missing image file

Manifestarea a avut loc în cadrul cenaclului literar Ovidius, condus şi moderat fără întrerupere, de 17 ani, de când funcţionează biblioteca, de către scriitorul Ianoş Ţurcanu.

La această sărbătoare, căci orice lansare de carte pentru autor e mai mult decât un simplu eveniment – e o oglindă retrovizoare, în care din diferite unghiuri, se vede întreg succesul sau insuccesul unei munci intelectuale de ani de zile, a venit un public numeros, format de elevi şi profesori de la Liceul de creativitate şi inventică „Prometeu”, Colegiul Tehnologic, Liceul „Vasile Vasilache” şi alte instituţii; studenţi, ziarişti şi, fără doar şi poate, scriitori, în parte foşti colegi de facultate şi apropiaţi sufletului celui care cu generozitate împarte din el Fărâme... şi nu numai lor, dar tuturor împătimiţilor de frumos şi sublim. După cuvântul inaugural al directoarei bibliotecii-gazdă Elena Butucel, moderatorul a făcut o scurtă prezentare a biografiei protagonistului, expunându-şi opinia şi despre cele două cărţi aflate în atenţie generală.

Aşadar, prof. doctor în psihologie, scriitorul, directorul-fondator al Liceului „Prometeu” din Chişinău, cavalerul Ordinului Republicii, s-a născut la 1 octombrie 1949, în satul Cuşelăuca, judeţul Soroca. În perioada anilor 1975-1978 a făcut studii la Academia de Pedagogie din Moscova, în calitate de doctorand în psihologie, mai întâi însă a studiat la Institutul Pedagogic „Alecu Russo” din Bălţi, Facultatea de psihologie (1969-1973); Universitatea de Stat din Chişinău, Facultatea de Filologie, secţia ziaristică (1966-1968), iar mai târziu la Academia de Relaţii Internaţionale din Cairo, la cursuri de manager (1999).

Principalele activităţi profesionale sunt: director-fondator al Liceului de creativitate şi inventică „Prometeu” din Chişinău, din 1991 până în prezent; preşedinte-fondator al Asociaţiei de Creaţie „Tocono” („Totul copiilor noştri”), din 1990 până în prezent; colaborator ştiinţific (şef al laboratorului de psihologie) la Institutul de cercetări ştiinţifice în domeniul pedagogiei, Chişinău (1975-1990); asistent la Catedra de psihologie a Institutului Pedagogic din Bălţi (1973-1975).

În paralel, şi în special după 1990, publică numeroase eseuri şi articole, editează trei monografii, două manuale şcolare, face diverse traduceri, compune cântece pentru copii (text şi muzică). Cele mai reprezentative titluri de cărţi de beletristică şi publicistică sunt: Vârsta barierelor, Cunoaşte-te pe tine însuţi, Daciada, Ispita nemuririi, Noi şi biografia omenirii, Dincolo de imposibil, Victoria speranţei, Cel rătăcit (roman), Fărâme de suflet, A doua şansă ş.a.

La compartimentul „Premii şi distincţii”, acestea se rezumă în următoarele: premii ale Uniunii Scriitorilor din Moldova; Premiul „Cartea anului” (2004), Premiul „Simpatia copiilor”, alte premii ale saloanelor internaţionale de carte pentru copii; insigna „Eminent al învăţământului” (1987); medalia de aur „Proinvest” la Salonul Internaţional de inventică din România (2009); Cavaler al Ordinului Republicii (2009).

Până a se referi la cărţile discutate, Ianoş Ţurcanu şi-a amintit cât de atent şi minuţios a muncit autorul la prima sa carte Daciada, care i-a fost de bun augur. Fărâmele de suflet silvestriene le-a definit ca pe nişte nuvele interesante, astfel visul lui Aurelian Silvestru împlinindu-se la cuprinderea lor într-o carte. Şi, ca un rezumat atotcuprinzător, a mai adăugat: „Îmi place felul de a fi şi a trăi al lui Aurelian Silvestru, este scriitorul care încă mai scrie cu peniţa, asigurându-şi legătura directă cu dumnezeirea. Tot ce face e sub semnul talentului şi al calităţii.”

Iulian Filip a remarcat că autorul nu se repetă în niciuna din cărţile sale. Fărâme... le consideră ca pe nişte psalmi. Şi-a amintit cu multă melancolie de anii când erau studenţi la Institutul Pedagogic din Bălţi, de visurile comune, de participarea la concursul televizat TVC (Tinereţe – vis cutezător). Pe scurt, Aurelian Silvestru este o figură emblematică şi luminoasă, este foarte comod să vorbeşti despre cărţile lui pentru că toate sunt minunate.

Şefa Catedrei de limba şi literatura română de la Liceul „Prometeu”, Angela Lungu, a mărturisit despre o calitate mai puţin cunoscută a directorului Aurelian Silvestru şi anume cea de arhitect al Bisericii şi al Casei Profesorilor, în context mai general a subliniat că protagonistul are curajul unui om de a se deschide, de a nu-şi tăinui sufletul, în ciuda faptului că majoritatea, şi mai ales în zilele noastre, aleg politica struţului. De Fărâme de suflet mă leagă o amintire literară, a continuat vorbitoarea. Consider că scrierile lui Mircea Eliade ar fi făcut înconjurul lumii, dacă ar fi fost traduse în principalele limbi de circulaţie mondială. Comparativ are acelaşi impact: ura, iubirea, credinţa etc. Ne recunoaştem în fiecare din aceşti psalmi, cum le-a spus Iulian Filip. Autorul topeşte meditaţia trecută prin simţire deosebită, este o curgere frumoasă a gândurilor. Dincolo de scriitor, pictor, arhitect, vă îndemn să recunoaştem şi filozoful, care pune întrebări, dar şi răspunde, să cunoaştem omul care sfinţeşte noţiunea de a fi Om.

În completarea acestui îndemn, moderatorul a spus că Aurelian Silvestru construieşte o mănăstire în raionul Călăraşi.

Scriitorul academician Nicolae Dabija: „Este una din cele mai frumoase cărţi din istoria contemporană a literaturii. Fiecare din aceste Fărâme de suflet se constituie ca un veritabil model de eseu. Veţi afla foarte multe lucruri interesante despre dragoste, neam, rădăcini..., dar şi despre invidie, răutate şi altele din acestea desprinse din Cutia Pandorei. Eu am găsit un titlu care să le unească, pentru că multe din aceste tablete au fost publicate în Literatura şi arta, le-am zis „lecţii de demnitate”. Vom trăi bine atunci când vom vorbi bine în limba noastră cea română. Este o carte care trebuie să se afle în fiecare familie, în fiecare bibliotecă. Aurelian Silvestru este omul care a făcut cel mai bun liceu în Republica Moldova, este şi cel mai bun compozitor şi autor de texte, înţelegând profund că „e trist să ai o Ţară dezbinată”, melodie care a devenit imnul Forului Democrat al Românilor din R. Moldova. Iată că aici, la Biblioteca „Ovidius”, îl descoperim pe Aurelian Silvestru şi în postură de plastician cu aceste frumoase tablouri, care împodobesc sala. Eu păstrez însă unul mai deosebit, de la vârsta de 17 ani. De pe atunci avea foarte multe idei în artă şi literatură, pentru unele a suferit, dar a venit timpul şi cele mai multe s-au materializat. În acelaşi context de cordială destăinuire, şi-a amintit de călătoriile pe bicicletă în zona Orheiului, care aveau să dea naştere mai târziu volumului Pe urmele lui Orfeu; despre iniţierea cenaclului literar de pe Nistru, de la Şerpeni, despre cererea de a fi dat afară din Universitate şi exmatricularea pe motive naţionaliste, deopotrivă cu alţi trei colegi – Nicolae Dabija, Ion Vicol şi Vasile Romanciuc. Luând ca exemplu fraza lui Mihail Sadoveanu „De pe uşile acestei şcoli vor ieşi tot atâţia poeţi câţi au intrat”, vorbitorul a arătat că într-adevăr destinul le-a hărăzit celor patru să se afirme în literatură ca remarcabili scriitori şi a concluzionat: Aurelian Silvestru este un învingător, romanul Cel rătăcit este una din cele mai europene cărţi, iar la Fărâme de suflet eu le-aş zice Fărâme din Dumnezeu. Ultima este o carte de învăţătură care antrenează demnitatea din noi.

În continuare, pentru a demonstra că Fărâmele de suflet i-a uns la inimă, un grup de elevi de la Liceul de creativitate şi inventică „Prometeu”, sub îndrumarea profesoarei Daniela Ştirbeţ, au înscenat un adevărat spectacol, declamând fragmente din cele mai îndrăgite tablete din carte, care au fost primite cu aplauze de cei prezenţi, iar pe acad. Mihai Cimpoi l-a făcut să declare: „Aceste tablete, în viziunea mea, ar fi nişte parabole, dar dacă liceenii le recită atât de frumos ca pe nişte poeme, în consecinţă le putem spune şi poeme.” Un alt gând al Domniei Sale a fost referitor la sincronizările oamenilor de cultură de pe un mal şi altul al Prutului, apreciind meritul lui Aurelian Silvestru că a extins aceste poduri de simţire românească şi în domeniul educaţiei prin schimburile reciproce, despre elevii de la „Prometeu” spunând că aceştia vorbesc mai bine ca la Bucureşti. A mai adăugat şi despre complementaritatea pe care o soluţionează A. Silvestru: scriitor – profesor, scriitor – educator, dând ca exemplu pe germani, care, în rând cu scriitorul, apreciază foarte mult şi pedagogul, responsabil de creşterea noilor generaţii.

Soţia, dna Larisa Silvestru, fiind rugată să divulge „secrete din atelierul de creaţie al scriitorului”, a ocolit delicat subiectul, dar s-a referit la câteva esenţe general-umane, care, în fapt, a destăinuit şi atmosfera de familie a unui cuplu de o rară şi divină înţelegere reciprocă: „Dumnezeu a creat omul după chipul şi asemănarea Sa, deci ne-a făcut pe toţi creativi şi depinde de fiecare cum reuşeşte să se afirme. Principalul e să ai voinţă. În viaţă cel mai important lucru este să fim oameni buni şi creştini pe măsură. Aceste lucruri înţelepte le cultivăm elevilor noştri şi le-am auzit şi eu, şi soţul meu, de la bunei, părinţi, din şcoală, de la serviciul divin.”

În final protagonistul Aurelian Silvestru a mulţumit tuturor pentru prezenţă şi elogii, din modestie considerându-le poate şi exagerate, la care a urmat replica academicianului Mihai Cimpoi: „Exagerate, dar adevărate”, urmând apoi firul unei mici spovedanii, amintindu-şi de anii copilăriei petrecuţi la mănăstire, care l-au determinat să descopere ulterior lucrurile esenţiale în viaţă şi anume că iubirea şi credinţa sunt pilonii de bază, că unicul loc de unde lipseşte Dumnezeu este iadul, că atât raiul cât şi iadul există în fiecare din noi, că rugăciunile pe care le spunem sunt pentru alţii, dar nu pentru sine şi alte fraze aforistice, exprimate cu sinceritate şi cordialitate. Adresându-se publicului, i-a îndemnat pe tineri să preţuiască tot ce-i frumos în jur şi să conştientizeze faptul că omul este definit prin înălţare şi coborâre şi de fiecare depinde ce cale îşi alege, apreciind în context misiunea scriitorului de ajutor persoanei să se regăsească şi să se afirme. Toate realizările vin în paralel cu învăţătura, a mai spus Aurelian Silvestru, prezentând exemplul marelui pictor Francisco Goya, care la vârsta de 80 de ani îşi nota în jurnalul său că încă mai învaţă.

Sala a fost împodobită de o expoziţie de picturi de A. Silvestru şi completată de o expoziţie de carte de autor cu genericul Talentul nu are zile de odihnă.

Raia ROGAC