Biblio Polis - Vol. 39 (2011) Nr. 2 (Serie nouă)  
ARHIVA  
ISTORIA NOASTRĂ ADEVĂRATĂ / НАША ПРАВДИВАЯ ИСТОРИЯ / OUR REAL HISTORY
Andrei BUTUCENEANU
Un martor temerar la fărădelegile comuniste

Actualmente, Damian Hîncu (născut în satul Berezlogi, Orhei) este student la facultăţile de drept şi de limbi romanice ale Universităţii Aix-Marseille din Franţa. Tînărul este cunoscut la noi mai ales ca participant energic, dar şi ca victimă la evenimentele derulate pe 7 şi 8 aprilie 2009 în centrul Chişinăului. Este laureat al mai multor concursuri naţionale şi internaţionale în istorie, ştiinţe politice şi matematică. Pentru merite deosebite în domeniul activismului civic, propagarea idealurilor democratice, pentru comportament cetăţenesc destoinic, în 2010, a devenit laureat al Premiului pentru Tineret din RM (împreună cu sora sa Maria Hîncu şi alţi patru tineri din republică). În anul curent, la Editura „Prut Internaţional”, îi apare cartea Moldova mă doare, care a fost lansată la Chişinău, în premieră, pe 7 aprilie 2011, lîngă monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfînt.

Amintim că la protestele din 7 aprilie 2009 au participat în jur de 30 mii de tineri, care şi-au manifestat dezacordul cu falsificarea alegerilor, ceea ce însemna şi... neacceptare a victoriei comuniştilor. Manifestările paşnice în după-amiază au luat o turnură violentă. În acea zi de confruntări patru tineri au murit în condiţii suspecte: Valeriu Boboc (23 ani; Bubuieci, Chişinău), Ion Ţîbuleac (22 ani; Bolohani, Orhei), Eugen Ţapu (26 ani; Soroca), Maxim Canişcev (20 ani; Chişinău). Sute de cetăţeni (inclusiv poliţişti) s-au ales cu răni de diferită gravitate. Totodată, în zilele ce au urmat au fost înregistrate şi sute de cazuri de comportament inuman, tortură, violuri şi batjocură. Mulţi dintre cei reţinuţi de poliţie au rămas traumatizaţi pe viaţă. Guvernarea comunistă de atunci a lansat o serie de atacuri propagandistice la adresa României, considerînd-o implicată în dezordinea şi perturbările care au avut loc, expulzînd Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar (gest iresponsabil, condamnat de UE!) şi introducînd un regim de vize pentru cetăţenii români care voiau să viziteze Republica Moldova. Ulterior, Partidul Comuniştilor nu a izbutit să obţină majoritatea necesară în parlament pentru alegerea şefului statului (i-a lipsit un singur vot!), fapt ce a condus la alegeri anticipate, în urma cărora forţele liberal-democratice au preluat puterea administrativă.

La împlinirea a doi ani de la evenimentele menţionate mai sus, pe 21 aprilie 2011, în Joia Mare, la Sediul Central al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” a avut loc încă o lansare a cărţii Moldova mă doare de Damian Hîncu în faţa unor oameni politici, ambasadori, scriitori, jurnalişti, oameni de cultură şi simpli cetăţeni. E cartea-mărturie a unei victime a regimului totalitar şi, în acelaşi rînd, a unui martor, care nu trebuie să fie neglijat. D. Hîncu, alături de alţi tineri maltrataţi, cere pedepsirea celor vinovaţi de suferinţele lor. În persoana lui D. Hîncu avem un reprezentant care simte gustul libertăţii şi vrea ca aceasta să se extindă asupra tuturor conaţionalilor săi din Basarabia.

Moderatoarea evenimentului cultural, scriitoarea şi jurnalista Luminiţa Dumbrăveanu (prezentatoarea emisiunii radiofonice „Focul din vatră”, cu un rating de ascultare nemaipomenit de mare, dar suprimată, în 2001, de zbirii neocomunişti), chiar din capul locului, a menţionat că ne aflăm într-o situaţie penibilă, supărătoare: după scurgerea a doi ani, noi încă nu ştim ce s-a întîmplat cu adevărat pe 7-8 aprilie 2009. Au fost vandalizate sediul Preşedinţiei şi cel al Parlamentului, a fost torturat în comisariatele poliţieneşti tineretul studios, fapt ce este tăinuit cu înverşunare. Damian Hîncu este părtaş şi victimă a evenimentelor. Cartea Moldova mă doare (ce include şi traducerile în engleză şi franceză, efectuate de însuşi Damian Hîncu) descrie anume ceea ce s-a întîmplat în acele zile neordinare de pînă la alegeri şi după ele în capitala republicii – Chişinău, precum şi în alte localităţi periferice. Istoria noastră de după dobîndirea Independenţei se împarte în două perioade: cea de pînă la 7 aprilie 2009 şi cea de după această dată. Mottoul din Nicolae Iorga („Cine uită nu merită”) se pare foarte potrivit pentru o asemenea lucrare. Damian Hîncu (tînăr şi atît de înţelep!) este un iscusit mînuitor de condei, apariţia acestei cărţi este un fel de datorie faţă de cei ce şi-au pus în pericol viaţa cu scopul nobil de a face dreptate în ţară, de a doborî dictatura comunistă, în genere, de a reda poporului demnitatea cuvenită. Cartea ne mobilizează să facem dreptate tinerilor. Anume datorită Franţei, dragostei lui D. Hîncu pentru poporul francez şi ceea ce a creat acestea de-a lungul secolelor l-a făcut să contribuie, prin dezvăluirea adevărului ascuns, la schimbarea mersului istoriei în altă direcţie. D. Hîncu face parte din generaţia nouă de tineri care vor să trăiască într-o ţară liberă şi prosperă. Cartea din primele clipe ale apariţiei sale la lumină a căpătat o rezonanţă internaţională. L. Dumbrăveanu a adus la cunoştinţa publicului, setos de mesaje noi, conţinutul telegramei de salut, adresată tînărului Damian Hîncu şi participanţilor la lansarea cărţii Moldova mă doare, expediată de la Moscova de către compatriotul nostru, compozitorul Eugen Doga, pe care o redăm în întregime şi noi în cele ce urmează:

„Dragi prieteni,

La 7 aprilie 2009 eram departe de casă, dar urmăream cu sufletul la gură toate imaginile transmise de la Chişinău. Simţeam o extraordinară admiraţie şi mîndrie pentru tinerii noştri frumoşi, care protestau paşnic în Piaţa Marii Adunări Naţionale contra minciunii, cerîndu-şi dreptul legitim la Viitor în ţara lor. Anume acestor bravi fii ai neamului intraţi în Legendă am consacrat Suita nr. 6 pentru orchestră de cameră, pe care am prezentat-o în premieră la 7 aprilie 2011, avînd tot sprijinul tînărului Primar General al mun. Chişinău Dorin Chirtoacă. În Sala cu Orgă au fost prezenţi şi participanţii la acele evenimente şi asta mi-a încălzit sufletul.

Am dorit să spun tinerilor – prin muzica mea – că, dacă unii politicieni i-au dat uitării, i-au dezamăgit, iar Adevărul umblă tot cu capul spart, eu nu i-am uitat, eu continui să-i admir şi să-i susţin, considerîndu-i adevăraţi eroi.

La 6 aprilie 2011, seara, am citit cartea lui Damian Hîncu Moldova mă doare şi am retrăit acea parte neagră şi tragică a evenimentelor, care au urmat după Revoluţia Lumînărilor de la Chişinău... Mă închin în faţa acestui tînăr curajos, Damian, care a avut curajul să lupte pentru Libertate, să-şi ceară drepturile, care a rezistat bărbăteşte în faţa poliţiştilor sălbăticiţi. Mă închin în faţa lui şi pentru că a scos în lumea întreagă Adevărul despre crimele săvîrşite faţă de protestatarii paşnici în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi pe «coridoarele morţii», determinînd astfel Uniunea Europeană să condamne regimul poliţienesc de la Chişinău şi să oprească teroarea. Ochii vineţi, spinarea însîngerată a lui Damian şi tot trupul cu urme de bătăi sălbatice îmi stau în priviri ca un document de acuzare a călăilor, ca un recviem, ca o rugăciune...

Felicitările mele, dragă Damian, pentru apariţia acestei cărţi-document, dar şi pentru faptul că ai pus la dispoziţia Lumii francofone şi anglofone acest unic dosar, care se numeşte Moldova mă doare, scris cu sînge pe paginile memoriei noastre. Şi pe mine Moldova mă doare..., dar ştiu că drumul ales de generaţia ta, la 7 aprilie 2009, ne va duce spre Lumină.

Succes la studiile universitare din Franţa şi sper, dle jurist Damian Hîncu, să te întorci acasă pentru a face Dreptate poporului nostru!

Cu respect şi admiraţie,

Eugen DOGA

Moscova, 21 aprilie 2011”

Ponegrirea şi discreditarea au fost armele dintotdeauna ale PCRM în opera lor de umilire şi de desfiinţare a personalităţii. Dr. Lidia Kulikovski, director general al BM „B.P. Hasdeu”, a ţinut să relateze fără echivoc că se vehiculează minciuna, în societate persistă teama de urmărire, dar, datorită unor neînfricaţi ca Damian Hîncu, adevărul iese la suprafaţă. Cartea Moldova mă doare trebuie să constituie un argument forte pentru judecata care se va face nepărtinitor. Lumea e politizată, discută în contradictoriu, dar adevărul despre 7 aprilie – trebuie spus pînă la capăt. Olga Stanciu, directorul executiv al Editurii „Prut Internaţional”, a vorbit despre cartea unui tînăr care a pătimit mult (şi este destul de semnificativ faptul că se lansează cu prezenţa autorului în Săptămîna Patimilor!). Imaginile păstrate în memorie prezintă un avertisment să nu se uite că au suferit copii şi vîrstnici – datorită lor noi avem o perspectivă cu deschidere spre Europa civilizată. Pe mulţi Moldova ne doare, de aceea adevărul despre zilele groaznice ale regimului comunist trebuie spuse cu sînge rece pentru a-i judeca pe infractori după merit.

Întreaga societate se întreabă de ce s-a întîplat tragedia din centrul capitalei? Nu există un răspuns univoc. Cercetările şi dezvăluirile continuă... Poetul, prozatorul şi publicistul Nicolae Dabija, redactor-şef al săptămînalului Literatura şi arta, a venit în faţa ascultătorilor cu amintiri din anul 1989, concretizînd că tinerii au avut şi au nevoie de revoluţii. În anul de graţie 1989, au fost oprite cu cîntece patriotice tancurile cu stele roşii, a fost atacată cu pietre clădirea Ministerului Afacerilor Interne a RSSM. „Observ o continuitate a luptei de eliberare naţională şi mă regăsesc excelent printre actualii tineri. Voronin credea că va domni încă mult şi bine, dar voi, tinerii, aţi schimbat cursul istoriei, a spus cu mîndrie în suflet poetul tribun al Basarabiei. Damian Hîncu – neînfricatul tînăr de 23 de ani – se afla atunci, pe 7 aprilie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi era pe post de traducător pentru străini. A venit, după ce a scăpat din «coridoarele morţii», la redacţia ziarului nostru şi a fost fotografiat. Imaginile de tortură îngrozitoare au făcut înconjurul lumii. Sîntem convinşi că şi ceilalţi colegi şi tovarăşi de idei ai lui au pătimit la fel – martiri ca el mai sînt încă mulţi... Imediat au fost redactate şi expediate scrisori, cu descrierea amănunţită a fărădelegilor săvîrşite de comunişti, la OSCE şi alte organisme internaţionale. Abia după intervenţiile acestora din străinătate a fost oprit dezmăţul. În curînd au venit cu controale deputaţi din statele Uniunii Europene, dar n-au găsit nimic suspect. Călăii, cei cu secera şi ciocanul pe stindardul lor, au şters toate urmele doveditoare de tratare inumană a reţinuţilor pentru anchetare. Dar cel mai trist pare a fi că guvernarea actuală nu arată niciun fel de interes cînd e vorba de a face ordine în justiţie. Din umbră se dau dispoziţii şi dosarele făptaşilor rămîn să zacă fără atenţie în sertarele judiciarilor corupţi. Unii dintre foştii guvernanţi astăzi se supără, sînt indignaţi că trebuie să se prezinte la proces, dar D. Hîncu vine tocmai din Franţa să scoată la suprafaţă dreptatea! Prin cartea sa acest urmaş al bravilor daci a devenit un simbol al Basarabiei răzvrătite. Deci, revoluţia mai continuă, tinerii, precum neînfricatul Damian Hîncu, iau atitudine...”

Dezvăluirile martorului ocular au o incontestabilă valoare documentară. Cele spuse mai sus sînt confirmate şi în prefaţa volumului, semnată de asemenea de editorialistul hebdomadarului Literatura şi arta:

„La 7 aprilie 2009, tineretul din Chişinău a urcat pe baricade.

Zeci de mii de protestatari s-au întrunit în zilele de 6, 7 şi 8 aprilie 2009 ca să-şi apere dreptul la viitor.

Într-o ţară calificată drept ultima dictatură din Europa, tinerii au considerat că viitorul le este ameninţat. Pentru tînăra generaţie, comunismul instaurat de V. Voronin devenise un alt sinonim al sărăciei, al minciunii şi al fărădelegii. Unica vină a tinerilor era că ei nu gîndeau ca preşedintele de atunci al ţării.

Acesta a categorisit imediat acţiunile drept «tentativă de lovitură de stat». Căutînd motivaţii în plus pentru instaurarea unei dictaturi de fier, tot el a pus la cale – există probe în acest sens – devastarea sediului Preşedinţiei şi a celui al Parlamentului, făcîndu-se tot mai multe paralele cu incendierea Reichstagului din Germania nazistă de către un alt dictator, cu ambiţii la fel de exagerate.”

Primarul general al municipiului Chişinău Dorin Chirtoacă, prezent la întrunire, a remarcat demnitatea şi curajul tineretului în ziua de 7 aprilie 2009. Atunci Damian Hîncu era calificat drept infractor („plătit de Opoziţie, să facă o lovitură de stat”), era constrîns să semneze falsuri evidente. „Pînă în prezent sistemul vechi de guvernare nu a cedat încă poziţiile, păpuşarii sînt aceiaşi – reprezentanţii «imperiului răului». Am avut o şansă de a schimba la faţă Basarabia, însă mi-e greu să spun astăzi dacă a fost făcută schimbarea. Cu părere de rău, la diferite nivele ale conducerii nu se vrea să se afle adevărul – de exemplu, la interne mai sînt păstraţi în funcţie cei cu apucături despotice, cei care au dat curs liber dezmăţului, ba chiar sînt promovaţi la posturi mai înalte. Va fi o răbufnire, dacă nu se va face ordine în ţară. Noi trebuie să prevenim o astfel de derulare a lucrurilor. Ce am încercat să înfăptuim în 2009 trebuie să ducem la bun sfîrşit. Cu tinerii care nu s-au lăsat învinşi noi vom cîştiga – se simte susţinerea lor energică. Lupta nu se încheie aici”, a repetat primarul general, ceea ce, de fapt, a mai spus şi anterior nu o dată reprezentanţilor mass-media din republică. D. Hîncu nu a cedat chiar şi în acele zile grele de suferinţă fizică şi morală. El este primul care a vorbit în faţa camerelor de luat vederi şi a început procesul invers.

Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei Gheorghe Duca a susţinut părerea primarului general de Chişinău spunînd că „dacă în Săptămîna Patimilor, la Biblioteca Municipală, care mi-a devenit destul de dragă, se discută astfel de chestiuni, atunci într-adevăr există o problemă. Intuim că cineva vrea să spună adevărul, iar altcineva începe să-l critice. Avem nevoie de o justiţie imparţială. Tineretul trăieşte cu ziua de mîine, dacă nu se vor corija lucrurile, vor apărea noi nemulţumiri.” În continuare savantul a specificat: „Îmi pare bine că Damian Hîncu a scris această carte de mărturisire a celor văzute şi trăite de el însuşi. Statele occidentale au început să ne vadă de acum altfel, fiindcă îşi dau seama mai uşor ce s-a întîmplat de la un martor care s-a aflat în epicentrul evenimentelor din aprilie 2009. Cartea se citeşte uşor, dar retrăirile din suflet sînt grele – e o înşiruire a suferinţelor personale şi a camarazilor săi. Dar tinerii de azi nu trebuie să rămînă doar cu aducerile aminte, ci să citească cît mai mult, să studieze disciplinele îndrăgite şi să participe activ la realizarea schimbării societăţii noastre. Este foarte important să se includă fiecare în parte la restructurare, iar guvernul să nu încurce nimănui să se manifeste plenar. Fiecare cetăţean trebuie să se simtă cît mai liber în ţara sa, să-şi arate toate capacităţile.”

Cuvîntul „tortură” provoacă aversiune instinctivă. Poetul şi deputatul Ion Hadârcă a avut emoţii la tribună din mai multe considerente. Mărturisirile zguduitoare ale unui tînăr fragil, care s-a aflat în toiul evenimente ce au zguduit puternic întreaga societate, sînt sinonime martirologiei. Damian Hîncu ne-a adus la această lansare cu capul plecat. Ne cutremurăm de adevărul descris. Autorul a depăşit indecizia, a avut tărie de caracter, temeritate, bărbăţie. Şi, ce e principal, a avut calităţi de observator. În multe locuri vorbeşte sentenţios, ca un înţelept, despre libertate, despre drepturile omului etc. Nu sînt fraze pur publicistice, ci sînt de luat învăţătură. „Pe 14 aprilie 2011, în Parlament, am distribuit cartea lui Damian Hîncu la deputaţi. Acţiunea a avut un impact pozitiv. E păcat să reacţionezi la o aşa descriere altfel. Dar trebuie să recunosc că au fost şi unii care s-au făcut că plouă, că nu s-a întîmplat atunci nimic deosebit, ca şi cum nu au fost crime”, a mărturisit cu sinceritate deputatul şi a făcut apel către ceilalţi tineri, care au nimerit în situaţii similare, să vorbească, să demaşte fără cruţare nelegiuirile săvîrşite. În prezent trebuie să-şi spună cuvîntul mult aşteptat procurorii, judecătorii, specialiştii în criminalistică, care nu se ştie din ce motive tac şi formează deziluzii. Cîtă vreme nu vom rosti adevărul, vom avea în faţă cea mai mare laşitate. „Iartă-ne, Damian, că nu am putut să vă apărăm în acea zi de trăiri intense, că nu am putut să preîntîmpinăm gravitatea celor întîmplate. Dumnezeu să te păzească de primejdii în continuare”, a încheiat pe o notă profund creştinească I. Hadârcă. Editorul şi deputatul Oleg Bodrug, care a participat recent la lansarea volumului Moldova mă doare departe de patrie – în Grecia („pentru cei din diasporă legătura de suflet cu consîngenii e foarte importantă”) – este convins că tinerii, prin acţiunile lor paşnice, au doborît comunismul în Basarabia, au oprit tirania dictatorului şi au făcut anume aceea ce aştepta societatea. „Am abordat de nenumărate ori problemele tinerilor în Parlament. Ţinem la evidenţă cum se desfăşoară anchetele tinerilor decedaţi, precum şi cele ale persoanelor torturate în comisariatele de poliţie”, a spus O. Bodrug, lansînd un apel către tinerii care cunosc fapte săvîrşite mişeleşte în acele zile: să aibă curajul de a le face publice, să aibă încredere în ţară, în liderii ei, în prieteni.

Pe aceeaşi lungime de undă cu vorbitorii precedenţi a fost şi medicul-psiholog, lectorul universitar Ludmila Popovici, directoarea Centrului de reabilitare a victimelor torturii „Memoria” din Chişinău (înfiinţat în 1999), la care pacienţii iată de acum un deceniu primesc consultaţii medicale, suport moral şi psihologic. Amintirile deseori o duc pe vorbitoare la anul 2009, cînd îşi încuia fiul în casă ca acesta să nu fie prins (furat!) de cei care „umblau cu arcanul” ca să-l forţeze, sub ameninţări, să semneze supoziţii false. Teroarea, tortura abominabilă au devenit instrumente politice. Se întîmpla în acele zile ceva îngrozitor. Nu exista posibilitate de documentare. Mamele plîngeau, taţii stăteau în disperare. Nu în zadar comisariatele de poliţie erau asociate cu „casele morţii”. S-a recurs la bătăi într-un mod sălbatic şi la un tratament degradant pentru a speria lumea revoltată, ca aceasta să renunţe în viitor la a mai protesta. Prima carte-document despre teribilele evenimente din 2009 a fost lansată anul trecut de Rodion Burcă, student la Facultatea de istorie şi filozofie a Universităţii de Stat din Moldova. Cea a lui Damian Hîncu este a doua şi constituie un nou pas spre vindecare, tămăduire sufletească. În curînd aceste mărturii vor fi expuse în varii instituţii din Europa, cu scopul de a face cunoscută cît mai multă lume cu cronica protestelor şi a ciocnirilor dintre manifestanţi şi poliţişti.

Excelenţa Sa Pierre Andrieu, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Franţei la Chişinău, a vorbit despre rolul jucat de patria lui Victor Hugo, Honoré de Balzac, Charles Baudelaire etc. în destinul lui Damian Hîncu. A fost transmis omagiul Franţei pentru toţi tinerii care au avut parte de un comportament abuziv, neprofesional, antiuman al autorităţilor, iar protagonistul a fost felicitat cu acest succes editorial şi încurajat să meargă în continuare pe drumul spre libertate, ajutat de prietenii francezi. Pentru Ambasadorul României în Republica Moldova Marius Lazurcă a fost un privilegiu fericit de a fi prezent la lansarea cărţii lui Damian Hîncu Moldova mă doare. Dumnealui a relatat că în carte este redat veridic mesajul acţiunilor de transformare radicală a orînduirii vechi. Efortul tinerilor nu a fost zadarnic – se întrezăresc perspectivele integrării în UE, ceea ce au vrut să capete participanţii la manifestări se va realiza negreşit. Societatea trebuie să facă totul ca să nu fie înşelate aşteptările lor.

Avem origini comune europene, avem interese comune. Aceasta s-a observat în luarea de cuvînt a surorii lui Damian – Maria Hîncu, doctor în litere, Universitatea Provence, Marseille, Franţa, masterand în Studii Europene, Franţa, membru al Uniunii Scriitorilor din Franţa, autoare a patru volume de versuri, a unui volum de versuri şi proză şi a unui scenariu de film. A fost premiată pentru realizări în domeniul literaturii şi artei şi e cîştigătoarea premiului pentru scenariul filmului Străin acasă. O apasă amintiri dureroase în legătură cu ororile din anul 2009. Şocul a fost diferit, unii chiar au jubilat. De aceea, mesajul principal al cărţii este: să se ştie că tinerii nu au luptat în zadar, ei sînt cei ce vor schimba Moldova de mîine. Eroismul lor e scris de acum în istorie. Mai rămîne să se facă schimbarea de mentalitate a populaţiei şi ne vom regăsi cu siguranţă în componenţa Uniunii Europene. Sperăm că volumul Moldova mă doare va fi de bun augur şi va inspira şi pe alţii să vină cu dovezi concludente, căci mai sînt încă paşi mulţi de realizat. Trebuie să fim mai solidari şi să rezistăm presiunilor de tot felul din partea celor ce vor contrariul. M. Hîncu crede că fiecare din noi poate să facă ceva pentru schimbarea în bine a ţării dacă va fi lăsat să se manifeste în voie.

Şi mama lui Damian – Parascovia Hîncu, profesoară de română şi bibliotecară în satul Berezlogi, Orhei, a îndemnat alţi tineri să continue dezvăluirile fărădelegilor comuniste. Avem o nouă pagină a lui 7 aprilie, dar trebuie să se scrie şi celelalte, care vor completa dimensiunea evenimentului. „Mă mîndresc cu Damian că a spus lucrurilor pe nume, se confesa cu calm mama. El este eroul zilei de azi, dar trebuie – în comun cu adepţii săi – să ducă lupta pînă la capăt, pînă vom scăpa definitiv de comunişti. Să nu dea Domnul să mai trăim clipele grele din 2009, intimidări, groază ca în romanele scriitoarei germane Anna Seghers. Sper într-un viitor mai bun. Chiar dacă pînă acum nu s-a aflat purul adevăr despre evenimentele anului 2009, acesta va ieşi pînă la urmă la iveală şi noi vom răsufla uşuraţi.”

Cu o voce calmă, convingătoare, Damian Hîncu a spus că drumul spre cartea lui a fost lung, dar cu paşi încrezuţi. Îi vine greu să vorbească la persoana întîi. A fost, mai degrabă, meritul tinerilor, care au luptat împotriva dictaturii pentru viitorul nostru european. „Alături de mine a decedat Valeriu Boboc, puteam să fiu eu în locul lui, mărturisea autorul cărţii cuprins de emoţii. M-am gîndit adeseori la tinerii din alte ţări (Franţa, Polonia) care au luptat pentru un ideal... Balticii, ca şi noi, au fost pe baricade, prin 1989-1991, dar ei sînt de acum în Europa, iar noi trăim cu speranţa... Am participat la o întîlnire cu scriitorii francezi participanţi la cel de-al Doilea Război Mondial, m-am simţit printre ei purtat de sentimentul durerii din 7 aprilie 2009. Am rămas profund mişcat de entuziasmul lor, veteranii de război mi-au dat încredere în puterile proprii de a-mi vedea visul realizat. Pot să spun că Rezistenţa franceză contra naziştilor m-a îmbărbătat să scriu această carte. În istorie nimic nu se întîmplă fără consecinţe. Fiecare mişcare ne marchează pe viaţă. Durerea pentru cei pierduţi e imensă, dar trebuie să avem curaj şi să rezistăm (doar avem exemplul altor popoare care au avut de suferit ca şi noi!). Repere în viaţă mi-au devenit Albert Camus, Nicolae Iorga şi alţi oameni cu biografii celebre. 7 aprilie mai sîngerează, îmi aduce aminte de loviturile cu bastoane, cu bocancii... Nu pot uita lacrimile mamelor, dar nici strigătele: «Libertate! Libertate!...» Mă bucur că în sală asistă mulţi oaspeţi de la ambasadele statelor străine şi ţin pe această cale să le mulţumesc pentru susţinere şi consolare.” În continuare D. Hîncu, care se regăseşte în fiecare frază a cărţii sale cînd o deschide, a citit cîteva fragmente din ea, lăsînd publicul cutremurat de cele întîmplate. Pentru a cunoaşte din prima sursă atmosfera acelor momente de grea cumpănă, cităm:

• „Totuşi, aş fi preferat să nu mai vorbesc niciodată de 7 aprilie 2009, nici acum la judecată, nici altundeva. Umbra acestei zile face parte din mine. Nu mai ştiu unde sfîrşesc eu şi unde începe ea. Din acea zi, pînă astăzi, trăiesc neîncetat cu umbra neagră peste suflet.”

• „Atmosfera este încordată. Se trage intenţionat din timp. Mă strădui să rămîn calm. Să nu izbucnesc spunîndu-le că încă îmi sună în urechi ţipetele sfîşietoare ale fetelor violate în comisariatele de poliţie, în prezenţa celor reţinuţi, că încă mai aud strigătele băieţilor mutilaţi de poliţia comunistă. De paisprezece luni şi zece zile, cînd vorbesc calm, sunetele lor revin tot mai viu în memoria mea. Iar după aceste ţipete, nu mai pot privi lumea ca înainte. Am fost luat de pe stradă noaptea de indivizi mascaţi în uniforme negre, care îmi aminteau de uniformele naziştilor SS. Am fost urcat într-un microbuz, aruncat în Piaţa Marii Adunări Naţionale, cu faţa la pămînt, şi bătut, alături de alţi tineri. Încă mă doare corpul în urma loviturilor aplicate cu picioarele de fostul comisar de poliţie al capitalei şi de alţi torţionari comunişti. La cîţiva paşi de mine a murit un tînăr bătut de ei. Tînărul de la pămînt era Valeriu Boboc, după cum a fost identificat de apropiaţii săi, dar şi de către expertiza internaţională. L-am văzut viu, iar după cîteva clipe era mort. El nu se mai mişca, dar călăii continuau să lovească, pînă au raportat rece: «Unu-i gata!… Ăsta-i gata!»”

• „M-au împins spre celulă. Nu puteam merge. Mă priveau rîzînd, curioşi să vadă cum o să pot înainta încovoiat şi fără puteri. Am făcut cîţiva paşi. Nu ştiam că mă aşteaptă altă încercare. În drum spre celulă, erau înşirate două coloane de torţionari mascaţi, de partea stîngă şi de cea dreaptă a coridorului. Cei din stînga mă aruncau în mîinile mascaţilor din coloana dreaptă, care, la rîndul lor, după ce îmi aplicau lovituri cu bastoanele de cauciuc, mă împingeau în mîinile celor din coloana stîngă, aceştia primindu-mă tot cu lovituri. Plin de sînge, am fost aruncat într-o celulă. Aici erau deja cîţiva tineri. Stăteam toţi ghemuiţi, speriaţi. Căutam fiecare în ochii celuilalt solidaritate şi rezistenţă.”

Reacţia politicienilor la cărţi de felul precum este Moldova mă doare de Damian Hîncu trebuie să fie promptă. Dorinţa de a ne vedea în Europa e mare, dar pentru aceasta se mai cere încă multă perseverenţă pentru a stîrpi „slinul”, care se numeşte comunism, de pe corpul Basarabiei. Acesta reprezintă frînă tuturor iniţiativelor nobile, pe care tinerii pe 7 aprilie 2009 au vrut s-o lichideze. Au reuşit parţial, deoarece „ciuma roşie”, implantată cu mult zel pe pămîntul Basarabiei, şi astăzi continuă să-şi facă mendrele, pentru că unii dintre concetăţenii noştri nu conştientizează ce pericol pentru progresul social constituie aceasta.

Andrei BUTUCENEANU