Biblio Polis - Vol. 39 (2011) Nr. 2 (Serie nouă)  
ARHIVA  
EVENIMENTE CULTURALE / КУЛЬТУРНЫЕ МЕРОПРИЯТИЯ / EVENTS
Petru PARASCHIVU
Dumitru Matcovschi – portret în timp

A apărut o carte de suflet: Amarele confesiuni ale marelui împătimit de cuvînt Dumitru Matcovschi. Volumul îşi doreşte, prin virtuţile conceperii şi elaborării, să răspundă unui deziderat naţional, ceea ce-l onorează cu prisosinţă pe autor. Realizat la exigenţele superioare ale creaţiei, acesta se individualizează prin valoarea aportului şi meritele autorului, personalitate de prim rang în cultura noastră. Confratele de condei Nicolae Dabija scrie despre venerabilul poet care menţine aici, la noi, în Basarabia, „focul din vatră”: „Dumitru Matcovschi este unul din liderii noştri de renaştere naţională, un drapel de suferinţă şi un simbol: pentru vehemenţa cu care s-a înscris în bătălia pentru limbă, alfabet, Tricolor, Independenţă, bănuim că a fost condamnat de regimul trecut, fiind grav accidentat. Este unul din cei mai îndrăgiţi fii ai neamului, patima şi sufletul lui.” Iar criticul literar de la Huşi (jud. Vaslui) Theodor Codreanu l-a supranumit pe talentatul scriitor, înflăcăratul patriot D. Matcovschi – un „Don Quijote basarabean”, anume pentru bărbăţia, curajul, dîrzenia manifestate în faţa regimurilor de tot soiul ce s-au perindat, pentru iniţiativa de reformare socială a ţării, cuminţenia creştină, cumpătarea, dar şi intransigenţa sa la îndeplinirea datoriei cetăţeneşti.

Poetul, prozatorul, dramaturgul şi publicistul Dumitru Matcovschi s-a născut la 20 octombrie 1939, în comuna Vadul Raşcov, jud. Soroca. În 1961, a absolvit Facultatea de filologie a Universităţii de Stat din Moldova. Lucrează la început în calitate de redactor la ziarul Moldova socialistă, apoi în funcţia de redactor-şef adjunct al săptămînalului Cultura, de unde, în 1970, din motive ideologice, este forţat să plece. În 1988 devine redactor-şef al revistei Nistru, pe care o revigorează şi o redenumeşte Basarabia. Însă, pe 17 mai 1989, în plin avînt al mişcării de eliberare naţională, este accidentat grav de un autobuz, pe strada de lîngă blocul în care locuieşte. Urmează un tratament îndelungat de recuperare fizică şi morală la clinici din Chişinău, Moscova şi Bucureşti (peste 20 de intervenţii chirurgicale!). Cu timpul, revine în viaţa literară şi culturală, continuînd lupta contra ideologiei comuniste ce a împînzit republica.

De-a lungul anilor a editat numeroase culegeri de poezii: Maci în rouă, Casa părintească, Descîntece în alb şi negru (care imediat după apariţie este interzisă de cenzura sovietică), Grîul, Melodica, Armonii, Axa, Patria, poetul şi balada, Tu, dragostea mea, Soarele cel Mare, Floare-Basarabie, Imne şi blesteme, Vad, Capul şi sabia, Crucea, Veşnica teamă, Aici departe etc., proză: Duda, Bătuta, Toamna porumbeilor albi, Focul din vatră, Piesă pentru un teatru provincial, Roman teatral ş.a., piese de teatru: Preşedintele, Pomul vieţii, Tata, Cîntec de leagăn pentru bunici, Abecedarul, Ion Vodă cel Viteaz, Sperietoarea, Bastarzii ş.a.

Îi sîntem recunoscători lui D. Matcovschi că, în calitatea sa de redactor-şef al revistei Nistru, a publicat, în 1988, asumîndu-şi întreaga răspundere, istoricul articol Veşmîntul fiinţei noastre de Valentin Mândâcanu, care a aprins flacăra conştiinţei naţionale a compatrioţilor noştri în lupta pentru alfabetul latin. Apoi, în Basarabia, au văzut lumina tiparului: Biblia (Sfînta Scriptură) (în alfabet latin), poezia Doina de Mihai Eminescu, romanele Spovedania unui învins de Panait Istrati şi În preajma revoluţiei de Constantin Stere. Însuşi D. Matcovschi s-a manifestat ca un publicist redutabil – exemple elocvente, în acest sens, reprezintă articolele Povara istoriei, Antiteze, Ei ne-au făcut ţara de ocară, Lupii în stînă, Elogiu şi blestem, Stîlpnicii, Suverani gheboşi, Nu mai sînt martir, Ambiţii naţionale ş.a. În consens cu publicistica tăioasă, amintim şi poeziile scrise în spirit de revoltă: Îngerii roşii, Impostorii, Pigmeii, Cameleonii, Grele păcate, Neion şi multe altele.

Dumitru Matcovschi este omul total dăruit literaturii, cauzei naţionale, prin abordarea problemelor arzătoare din viaţa satului basarabean. Multe din poeziile sale, fiind puse pe note (de compozitori renumiţi ca Ion Aldea-Teodorovici, Eugen Doga, Mihai Dolgan, Mircea Oţel, Constantin Rusnac, Petre Teodorovici, Anatol Chiriac, Ion Enachi, Daria Radu), au devenit şlagăre. Cele mai frumoase şi mai îndrăgite cîntece de întreaga suflare românească sînt: Basarabia (interpreţi: Lidia Botezatu, Radu Dolgan, Mihai Dolgan), Cu numele tău (Nina Crulicovschi), Revenire (Olga Ciolacu), Lacrimă amară, Înveşniceşte-mă (Gheorghe Ţopa), Sărut, femeie, mîna ta (Ion Aldea-Teodorovici), Inimă de mamă (Sofia Rotaru), Tangoul bunelor speranţe, Două toamne (Ion Suruceanu), Rugă (Mihai Volontir), Va fi ca mîine (Anastasia Lazariuc), Vino, trenule (Petre Teodorovici), Copilărie (Mihai Toderaşcu), Chişinăul meu cel mic (Oxana şi Georgeta Ciorici), Astă vară la Soroca (Angela Ciumac) – şirul parcă nu are sfîrşit. Melodiile difuzate la radio, televiziune, răspîndite pe CD-uri devin, cu trecerea timpului, tot mai frumoase, tot mai plăcute, tot mai îndrăgite de publicul larg.

În semn de recunoştinţă şi apreciere a meritelor, lui D. Matcovschi i s-au conferit: titlul onorific de Scriitor al Poporului (1989), Ordinul Republicii (1995), Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor (2000), titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Chişinău (2010), medaliile „Mihai Eminescu” şi „Pentru distincţie în muncă”. În 1996, a fost ales membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Este laureat al Festivalului Internaţional de poezie „Nichita Stănescu” şi al mai multor publicaţii periodice. Liceul din comuna Vadul Raşcov, de la 1 septembrie 2003, îi poartă cu mîndrie numele.

Prin varii nuanţe ale lirismului, folclorică prin structură şi baladescă prin spirit, creaţia poetică a lui Dumitru Matcovschi se reliefează prin patriotism şi dragostea neţărmuită de ţară. Poetul cîntă trecutul glorios, înaintaşii iluştri (Eminescu, Creangă, Mateevici), casa părintească, plugarii, natura, dragostea oferindu-ne lecţii de demnitate care au un singur scop – să ne facă oameni demni de edificarea unei societăţi pe care o merităm. Ca să-l vadă pe viu şi să-l asculte pe redutabilul poet, prozator, dramaturg şi publicist al contemporaneităţii, pe 14 aprilie 2011, la Sediul Central al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” s-a adunat un public select, motivat fiind de o manifestare de zile mari – lansarea noii apariţii editoriale a maestrului – Amarele confesiuni. Evenimentul cultural s-a derulat în cadrul Cenaclului literar-artistic „Sic Cogito”, condus de criticul literar Vitalie Răileanu, cercetător ştiinţific la Institutul de Filologie al AŞM, care a şi prezentat date biografice din viaţa şi activitatea scriitorului. În deschidere a luat cuvîntul dr. Lidia Kulikovski, director general al BM „B.P. Hasdeu”, care a spus că scopul manifestării este ca să-l cunoaştem mai mult pe Dumitru Matcovschi ca personalitate şi să pătrundem, pe cît ni se va permite, în tainele laboratorului de creaţie al artistului. Antologia Amarele confesiuni, tipărită sub egida Institutului de Filologie al AŞM şi a Editurii „Magna Princeps” din Chişinău, include 157 din cele mai frumoase poezii ale autorului-martir. E o selecţie din întreaga creaţie poetică a lui Dumitru Matcovschi de la 1963 pînă la 2011, dar care nu sînt aranjate în ordine cronologică.

În toţi anii ce s-au perindat după obţinerea Independenţei scriitorul a fost un incomod pentru mai marii zilei, au fost încercări să fie minimalizat, dar opera lui este citită şi preţuită la adevărata ei valoare. Existenţa controversei a fost confirmată în luarea de cuvînt a acad. Teodor Furdui, prim-vicepreşedintele al AŞM: „În comunitatea ştiinţifică Dumitru Matcovschi este un exemplu de slujire poporului său. Aş spune mai mult: este un mucenic al timpurilor noastre, un luptător pentru aspiraţiile de veacuri ale basarabenilor. Îmi aduc aminte că a fost ales ca membru al AŞM prin vot unanim, faptul acesta de acum despre multe vorbeşte. Dumitru Matcovschi este autorul versurilor Imnului Academiei (muzică – Eugen Doga), în care a încăput întreaga expresie a luptei pe care o duce acest popor. Am o stimă deosebită faţă de întreaga familie Matcovschi, care este un model de comportare, de atitudine faţă de toate ce se întîmplă în societate. Poetul vede şi se bucură de succese, dar, totodată, e mîhnit şi îl doare inima de insuccesele atît ale politicienilor, cît şi ale celor ce îi susţin. E omul ce s-a jertfit fără preget întru binele celor obidiţi trecînd prin multe greutăţi. E un adevărat poet al Poporului, poeziile şi cîntecele lui exprimă vrerea acestuia. Cu ocazia lansării Amarelor confesiuni, din partea corpului academic transmit maestrului cele mai calde felicitări.”

D. Matcovschi a devenit un exemplu de statornicie neclintită faţă de valorile naţionale. În alocuţiunea sa criticul şi istoricul literar Mihail Dolgan, membru titular al AŞM, a spus următoarele despre colegul său de la acest for ştiinţific al RM: „Dumitru Matcovschi scrie şi de dragoste, şi de patrie, şi de dor. Nu voi greşi să spun că poetul a scris texte excelente, impecabile din punct de vedere estetic, la foarte multe cîntece (şi muzica a fost scrisă de cei mai înzestraţi compozitori). Pe cînd unii lîncezesc şi tac, Dumitru Matcovschi bate în clopot, pune în discuţie probleme acute, dure, are crezul său de moralitate şi nu poate fi indiferent faţă de ruinarea societăţii, de haosul din jur. Poeziile lui parcă sînt luate de pe inima mea, îi înţeleg îndurerarea şi păsul. Are o vervă eminesciană nemaipomenită. Azi, pe cînd cenzura e mai cenzură decît cîndva, luptă neînduplecat cu escrocii, pungaşii, şarlatanii de cîndva şi de acum, căci în lumea asta în permanenţă se confundă valorile, culorile... Starea de poet luptător îi ia din sănătate cînd vede că satele basarabene devin pustii, depopulate, cînd vede cum se devalorizează cuvintele, distincţiile de stat, cum se vinde totul la stînga şi la dreapta. Se simte şi o saţietate de a lupta – cauza: promisiunile de pînă la alegeri nu se văd realizate. În toate aceste nedreptăţi strigătoare la cer trebuie cineva să dea cu barda... Poetul e mereu în bătaia furtunii... Amarele confesiuni e o carte ce confirmă acest lucru... Dacă ar fi mai mulţi poeţi responsabili, precum e Dumitru Matcovschi, ţara noastră s-ar mişca înainte cu mai mare succes...”

Ioan Mânăscurtă, editorul volumului, a fost elocvent în exprimare: „Dacă am vorbi despre poezia socială şi patriotică de la noi, l-am numi, în primul rînd, pe Dumitru Matcovschi. Este un poet care suportă o mare durere sufletească şi, în acelaşi timp, are demnitate şi verticalitate morală. Meritul editurii noastre e că a pus la dispoziţia iubitorilor de poezie civico-militantă o carte de referinţă a autorului.”

Dintre puţinii scriitori ajunşi la vîrsta senectuţii a venit să se îmbrăţişeze prieteneşte cu vechiul său confrate de condei Vladimir Beşleagă. Iată cît de sincere au fost cuvintele lui: „Dumitru Matcovschi scrie ce poporul gîndeşte şi nu va avea linişte nicicînd pentru că spune adevărul. Dumitru Matcovschi, ca şi Paul Goma, spune lucruri ce nu plac nimănui... De ce se întîmplă aşa? E o întrebare retorică. Acum poporul nostru a căpătat libertate, dar nu se bucură de ea... Îşi trăieşte destinul său... Stalinismul din noi ne trage îndărăt, foarte greu ne desprindem de el... Poetul, prin cărţile sale, va fi ca martor la judecata istoriei (iar cuvîntul martor provine de la martir!). Cunoaştem faptul că poetul a trecut printr-un infern inimaginabil, e un miracol că este în viaţă. Numai un astfel de om are dreptul să spună ce simţim noi, ce ne poate salva în calea noastră spre izbăvirea de greul trecutului.” Drept mulţumire pentru cuvintele frumoase, D. Matcovschi a declamat poezia Zbor frînt, dedicată lui Vl. Beşleagă.

Ineditul creaţiei matcovschiene se vede clar dacă aruncăm în lături orice fel de ambiţii deşarte şi mofturi de scrib. Lidia Grosu de la Catedra de literatură română şi teorie literară a USM cunoaşte adînc procesul literar actual şi a avut tot dreptul să menţioneze: „E o constatare tristă că poezia în ultimii ani nu se citeşte. Dumitru Matcovschi este un poet cu o sensibilitate de invidiat. Anume astfel de oameni menţin echilibrul în societate. Destinul creatorului este să cînte dorul. Ipostazele acestuia, metaforele sugestive, contemplarea divinului devin o permanenţă a scrisului, o năzuinţă a poetului vizavi de evenimentele istorice ce se derulează.” Iar profesorul universitar de la aceeaşi instituţie de învăţămînt superior Gheorghe Dodiţă, recent devenit octogenar, a specificat că „asistăm la un eveniment remarcabil al culturii noastre”. Dumitru Matcovschi este însăşi conştiinţa noastră naţională. Dorim să avem mai multe cărţi de acest fel, care atrag cititorii prin bogăţia de expresii şi idei. Aici mai menţionăm şi faptul că tot mai des creaţia literară a lui D. Matcovschi devine obiect de cercetare în tezele de an şi de diplomă ale studenţilor.

Poetul Teo Chiriac, adresîndu-se generaţiei tinere, a reiterat că civilizaţia, în care trăim, mai mult distruge, pe cînd cultura – construieşte. „Ştie toată lumea că Dumitru Matcovschi întruchipează omul care construieşte. Poetul este un model pentru mine şi pentru toată lumea. Avem nevoie de persoane cu aptitudini deosebite precum le au Dumitru Matcovschi, Vladimir Beşleagă şi alţii asemenea. Studiaţi bine, citiţi mult şi creaţi, dacă puteţi, depăşiţi dascălii voştri”, a îmbiat T. Chiriac, exprimîndu-şi dorinţa ca poetul (materia de edificare a căruia este sufletul, inima şi dorul) să reziste asprimilor vieţii încă mult timp.

Despre cum au apărut Amarele confesiuni, despre starea literaturii noastre în etapa actuală a vorbit maestrul Dumitru Matcovschi. Multe probleme sînt în grija dumnealui, multe dureri s-au adunat: „Ce este poezia? Nu ştiu dacă există vreo formulă exactă a acesteia, eu scriu despre ce văd în jur... Nu recunosc niciun fel de -isme (există poeţi ce scriu bine şi / sau ce scriu rău)... Mi se frînge inima de durere că astăzi aproape nimeni n-are nevoie de poezie... De fapt, chiar şi din Uniunea Scriitorilor a fost alungată poezia... Doar poetul încearcă să aline suferinţele îndureraţilor... În schimb, ceilalţi scuipă în datini şi tradiţii (în Postul Mare chiar şi preoţii mănîncă salam)... Monumentele sînt pîngărite... Partidele s-au compromis... S-a dat slobozenie minorităţilor sexuale... Nimeni nu regretă cedările, concesiile în folosul străinilor... Pretinse personalităţi literare îşi redactează biografii post-factum... Lumea e numai nervi, căci totul este la cheremul ticăloşilor... Rezerve am şi faţă de criticii literari – la noi nu există critică literară, ea nu-şi îndeplineşte funcţiile de bază... Plagierile au devenit la modă... Cîntecele mele sînt ale altora: Sărut, femeie, mîna ta – se scrie că e a lui Gr. Vieru, Bădiţă Petre – că e cîntec popular... La TV nimic nu s-a schimbat... «Omul negru» îşi face mendrele... Există cenzură aprigă, dar încerc să rezist... Îmi convine numele de Don Quijote, care este cel mai definit, cel mai fără de politică... La masa de scris mă simt bine, parcă mai puternic, dar nu am unde publica... Doar adevărul, etica, poziţia scriitorului contează... Trebuie să ajungem, pînă la urmă, la o normalitate – m-am săturat de lustruire, sfaturi, căci toate trec prin inimă...”

Recitarea poeziei Impostorii în interpretarea actorului Sandu Aristin Cupcea a fost nici că se poate mai potrivită... Vocea-i de o intensitate gravă a cules aplauze binemeritate. În cadrul cenaclului a evoluat şi formaţia „Catharsis” (membri: Ion Raţă şi Mihai Budurin – ambii voce şi chitară), care chiar de la începutul carierei muzicale a colaborat intens cu maestrul Dumitru Matcovschi. Au entuziasmat publicul melodiile Mama, Bucuraţi-vă, prieteni!, Zi de azi şi zi de mîine ş.a.

Poetul are principii, convingeri, de aceea glasul lui răsună ca un clopot de la un hotar pînă la alt hotar. După cum menţionează acad. Eugen Simion, „Dumitru Matcovschi este un poet autentic şi, prin demnitatea şi suferinţa lui, un simbol al Basarabiei”. Iar dr. Theodor Codreanu în prefaţa volumului antologic ţine să completeze: „Întreaga operă a lui Dumitru Matcovschi e străbătută ca un fior de cuvîntul Basarabia, minunata şi batjocorita lui Dulcinee pe care o iubeşte iubind deopotrivă mama, femeia, glia, limba română, omenia, viaţa, doina, aurul solar din strugurii de pe coline, pe Eminescu, pe Alexe Mateevici, pe Bacovia şi pe Ion Vatamanu... Pentru Basarabia lui, poetul găseşte şi un diminutiv simbolic: mărgioară. Dar ce arome cu sensuri filosofice se ascund în poetica marginii! Fiindcă se poate vorbi astăzi de aşa ceva. Şi nu în spirit anacronic tradiţionalist, ci chiar din perspectivă... postmodernistă, pe care postmoderniştii noştri de pe Bîc şi de pe Dîmboviţa o ignoră... Poetul poate trece de la imn la blestem, de la mîngîiere la diatribă de suflu eminescian... Dumitru Matcovschi este un maestru în mînuirea anaforei, a interogaţiei şi a invocaţiei retorice... Poate cele mai pure poeme matcovschiene vin din izvorul nesecat al dragostei de viaţă... Pe aceeaşi axă existenţială se află poeziile de dragoste şi pentru copii... Desigur, bucuria de viaţă este creştină, asociată de poet cu un insistent simbolism religios. Ea se postează la antipodul dezbinării din suflet şi din lume... În literatura română din Basarabia de azi numai Grigore Vieru a zăbovit mai expresiv şi mai îndurerat pe tema dezbinării cainice decît Dumitru Matcovschi.”

Dumitru Matcovschi este o personalitate remarcabilă a literaturii şi culturii noastre, care vindecă spiritul conştiinţei noastre şi se bucură de o dragoste şi preţuire constante din partea societăţii. Întreaga lui operă literară şi publicistică redă starea naţiunii, lungul proces de aspiraţie spre libertate şi bunăstare. Poetul e un adevărat bărbat al Neamului, care ne oferă o lecţie de demnitate şi de morală creştină. Elogierea plaiului natal prin metafore încărcate de semnificaţii profunde, descrierea dramatismului reverberant al situaţiilor sociale nestandarde, intrate uneori în periculoase derive, conturează imaginea scriitorului ce e departe de orgoliul gloriei, dedicat deplin cauzei supreme: reintegrarea culturii basarabene în contextul general românesc. Dar, pînă îşi va vedea visul împlinit, poetul pune accente polemice, luptă pentru limbă (cea mai de valoare comoară a unui popor), pentru „Basarabia-floare”, bătută nemilos de vîntoaiele istoriei, şi se roagă zi şi noapte Domnului să dispară cît mai grabnic regretul din versurile preotului-poet Alexei Mateevici (atît de venerat de protagonistul nostru!): „Eu cu ierbile poienii / N-am nimic de împărţit, / Jale mi-i că moldovenii / Încă nu s-au înfrăţit.” Poetul mai are multe dorinţe neîmplinite... Citiţi Amarele confesiuni şi aflaţi-le!

Petru PARASCHIVU