Biblio Polis - Vol. 39 (2011) Nr. 2 (Serie nouă)  
ARHIVA  
STUDII ŞI CERCETĂRI / ИССЛЕДОВАНИЯ / STUDIES AND RESEARCH
Iurie COLESNIC
Un primar al culturii, un primar european

„…Carol Schmidt, era şi dânsul o figură marcantă ca primar al Chişinăului, ales şi reales consecutiv pe o perioadă trienală de vreo şase-şapte ori. Ca primar era consilier de drept la
Zemstva judeţeană şi la cea gubernială.

Activitatea lui rodnică s-a imortalizat în analele Chişinăului şi e suficient să adăugăm că oraşul nostru n-a avut niciodată un primar ca neîntrecutul Carol Schmidt.”
(Din amintirile lui Pavel Cuzminschi, revista Viaţa Basarabiei, 1934, nr. 9)

Abstract

Carol-Ferdinand Schmidt (25.06.1846, Balti – 9.04.1928, Chisinau) was the most long-lived mayor of our city, during 25 ages. He transformed a provincial town in a real capital of the province (gubernia). Carol Schmidt, German by origins, became mayor by accident. He was investigator and after the death of his brother-in-law, Clementie Sumanschi, the Municipal Council (Duma) has appointed him a mayor. Being mayor he modernized the town, changing the wood pavement to cobble-stone road, introducing the tramway and the electricity, water-line and sewerage system, the first art exhibitions, installing monuments, building: The Chisinau City Hall, The Museum of Nature, the Bank of Bessarabia, schools etc. He dismissed from office after the pogrom in 1903, declaring that he not want to be a mayor of such wild city. However, the townspeople decided to name the city street where was situated the mayor’s house by his name (actually – street Varlaam).

Keywords: Carol-Ferdinand Schmidt, mayor, lawyer.

Atunci când scriem sau vorbim despre primarii Chişinăului, descoperim că este unul care nu poate fi inclus în nicio categorie obişnuită. Carol Schmidt (25.IV.1846, Bălţi – 9.IV.1928, Chişinău) a fost primar timp de 25 de ani. Prin contribuţia lui s-a schimbat radical aspectul urbei. Primind fotoliul de primar al unui orăşel provincial, cu relaţii economice subdezvoltate, el a reuşit să dea Chişinăului un aspect european. A fost unicul primar care, pe când era încă în viaţă, orăşenii au cerut ca una dintre străzile centrale să-i poarte numele. Dispunem de mai multe documente interesante, care confirmă calităţile excepţionale ale acestui om, şi de o serie de mărturii, în care ni se relatează despre slăbiciunile care se făceau evidente în unele momente de criză. Dar pentru că pe noi ne interesează personalitatea lui în întreaga ei complexitate vom face uz de aceste documente pe măsură ce ele ne ajută să conturăm o efigie clară şi obiectivă a acestei personalităţi.

* * *

Originea lui Carol Schmidt o descoperim în versiunea lui Gheorghe Bezviconi în cartea Boierimea Moldovei dintre Prut şi Nistru (2 volume, Bucureşti, 1940; 1943) şi se prezintă astfel:

„...acte 1841, Germani. Urmaşii lui Alexandru Carol (n. 1886), medic, tatăl lui Carol (1845-1928), jude de instrucţie, primar-reformator al Chişinăului (1877-1903), căsătorit cu Maria I. Cristi”.

Numele la naştere era Carol-Ferdinand Schmidt şi era fiul doctorului chirurg Alexandru, de la Direcţia Medicală a Basarabiei, etnic german, originar din Ţinuturile Baltice. Mama era de origine poloneză.

Alt document important, semnat chiar de Carol Schmidt, este prezentat în volumul lui Nicolae Laşcov Kişinevskaia oblastnaia, vposledstvii gubernskaia, nâne pervaia gimnazia. Istorico-statisticeskii ocerk za 75 letie eio suşcestvovania (12 sentiabria 1833 – 12 sentiabria 1908) (Chişinău, 1908):

„M-am născut în 1846. La gimnaziul pe care aveţi onoarea să-l conduceţi am fost primit în 1857, în clasa a doua, şi am absolvit gimnaziul în 1863, fiind decorat cu medalie de argint. După terminarea cursului de juridică al Universităţii din Odesa, în 1868 mi-a fost confirmat titlul de candidat în ştiinţe juridice. În acelaşi an am fost primit în calitate de candidat în judecătorie, iniţial în Judecătoria regională penală, apoi în Judecătoria judeţeană Chişinău...”

Această perioadă este redată foarte exact în formularul de serviciu al lui Carol Schmidt, întocmit în luna august 1903 şi care se păstrează în Arhiva Naţională a R. Moldova în fondul 78, inv. 1, dos. 271:

„Stat de serviciu

Al Primarului Oraşului Chişinău, Consilierului de Stat Titular

Carol Alexandrovici Schmidt

Alcătuit 11 august 1903

[Consiliul Municipal F 78]

* * *

I. Consilierul Titular de Stat, Carol Alexandrovici Schmidt (57 de ani), primarul oraşului Chişinău, de religie luterană, primeşte întreţinere de 6000 rub. Are ordinul Sf. Stanislav de gradul II, medalia de bronz în memoria Războiului balcanic din anii 1877-1878, semnul crucii roşii instituit prin ordinul Maiestăţii Sale la 13 martie 1879, medalia de bronz în memoria încoronării sfinte a Împăratului Alexandru al III-lea, ordinul Sf. Ana de gradul II, ordinul Sf. Vladimir de gradul IV, medalia de argint în memoria încoronării Împăratului Nicolae al II-lea, medalia de argint în memoria domniei Împăratului Alexandru al III-lea şi medalia de bronz pentru participarea la recensământul populaţiei Rusiei din anul 1897.

II. Provine din nobili cu titlu ereditar.

III. Părinţii au casă de piatră cu un singur etaj în or. Chişinău, primită prin moştenire.

IV. Este posesorul unei livezi din or. Chişinău cu costul de 6000 rub. şi împreună cu copiii – a 1000 desetine de pământ în ocina Căbăieşti, jud. Chişinău.

VII. Absolvind Universitatea Imperială din Odesa, Facultatea juridică, îi este confirmat de Consiliul Universităţii gradul de candidat în ştiinţe juridice la 7 octombrie 1868. // VIII-IX. 1868, 7 octombrie.

La propunerea guvernatorului Basarabiei de la 13 decembrie 1868, cu nr. 8792, este angajat în calitate de candidat pentru funcţia de judecător de instrucţie pe lângă Judecătoria penală regională basarabeană. // VIII-IX. 1868, 13 decembrie.

Prin ordinul Judecătoriei penale regionale basarabene, nr. 201, din 22 ianuarie 1869, e trimis în deplasare în ajutorul executorului temporar al funcţiei de judecător de instrucţie al judeţului Bender, Gachici. // VIII-IX. 1869, 22 ianuarie.

Prin ordinul aceleiaşi judecătorii, nr. 3464, din 7 iulie 1869, este trimis în deplasare în ajutorul judecătorului de instrucţie al judeţului Chişinău, sectorul 1. // VIII-IX. 1869, 7 iulie.

Prin decizia Departamentului de Heraldică al Senatului, de la 10 aprilie 1869, este confirmat în rangul de secretar al colegiului cu categoria de candidat al Universităţii Imperiale din Odesa, desemnat cu majoritatea de voturi în şedinţa de la 13 decembrie 1868. // VIII-IX. 1868, 13 decembrie.

Prin ordinul Judecătoriei penale regionale basarabene, de la 16 octombrie 1869, cu nr. 5073, la propunerea domnului senator Şahmatov de la 4 octombrie cu nr. 432, care revizuieşte prin ordinul Maiestăţii Sale, Judecătoria districtului Odesa, este trimis în deplasare în ajutorul judecătorului de instrucţie al sectorului 3 din judeţul Chişinău. // VIII-IX. 1869, 16 octombrie.

La cerere este numit candidat în funcţia de judecător la Judecătoria districtului Chişinău la 26 decembrie. // VIII-IX. 1869, 26 decembrie.

A fost şeful sectorului 4 de instrucţie din judeţul Chişinău de la 27 decembrie (IX) până la 6 februarie 1870 (VIII-IX). A fost şeful sectorului 2 din judeţul Orhei de la 6 februarie (IX) până la 14 martie (IX). A fost şeful sectorului 1 din judeţul Chişinău de la 31 martie (IX) până la 6 aprilie (IX).

Prin ordinul departamental al Ministerului de Justiţie, nr. 28, din 4 aprilie 1870, e transferat în calitate de candidat în funcţia de judecător pe lângă procurorul Judecătoriei departamentului Chişinău. // VIII-IX. 1870, 4 aprilie.

A fost şeful sectorului 1 din judeţul Orhei de la 6 aprilie (IX) până la 20 aprilie (IX). A fost trimis în deplasare în ajutorul judecătorilor de instrucţie ai sectoarelor 1 şi 3 din judeţul Chişinău, de la 20 aprilie (IX) până la 10 iulie 1870 (VIII-IX). A fost şef al sectorului 1 din judeţul Orhei de la 20 iulie (IX) până la 5 august (IX). A fost trimis în deplasare în ajutorul judecătorilor de instrucţie ai sectoarelor 1 şi 3 din judeţul Chişinău, de la 5 august (IX) până la 5 octombrie 1870 (VIII-IX). A fost şeful sectorului 2 din judeţul Bender de la 5 octombrie (IX) până la 10 martie 1871 (VIII-IX).

Din ordinul departamental al Ministerului Justiţiei, nr. 70, de la 17 noiembrie 1871, este angajat în Departamentul Justiţiei, fiind trimis în deplasare să exercite funcţia de judecător de instrucţie la Judecătoria districtului Chişinău de la 30 octombrie (IX).

Prin decizia Adunării Generale a sectoarelor Judecătoriei e numit în funcţia de judecător în sectorul 1 al Judeţului Chişinău… // VIII-IX. 1871, 2 decembrie.

X. N-a participat la campanii militare.

XI. N-a fost sancţionat, amendat, bănuit de infracţiuni.

XII. A fost în concediu: în 1869, de la 25 mai pe 28 de zile; în 1870, de la 13 până la 17 iulie; în 1872, de la 23 octombrie până la 1 noiembrie; în 1873, de la 1 iunie până la 28 iulie, prezentându-se în termen; concediul a fost prelungit pentru 28 de zile, până la 25 august; în 1874, de la 7 până la 21 noiembrie; în 1875, de la 1 până la 15 ianuarie şi de la 22 mai până la 19 iunie; în 1876, de la 9 până la 23 august, prezentându-se în termen.

XIV. Văduv; fiii: Vladimir, născut la 26 decembrie 1877, Alexandru, născut la 18 noiembrie 1879, şi fiicele: Maria, născută la 13 noiembrie 1880, Tatiana, născută la 29 noiembrie 1881, copiii fiind de religie ortodoxă.

VII. Prin decizia Adunării Generale a secţiilor Judecătoriei, la 21 mai 1872 este trimis în deplasare în sectorul 1 al judeţului Akkerman în legătură cu procesul despre abuzurile membrilor Consiliului Municipal din Akkerman, de la 22 mai (IX) până la 4 iulie 1872 (VIII-IX).

Preluându-şi funcţiile de şef al sectorului 1 de instrucţie din jud. Chişinău, a exercitat prin cumul funcţia de şef a două sectoare din jud. Chişinău, de la 10 iulie (IX) până la 14 august (IX). Prin ordinul Senatului, nr. 4484, din 25 ianuarie 1873, este numit judecător de pace de onoare al Judecătoriei de pace a districtului Chişinău. // VIII-IX. 1873, 25 ianuarie.

Este ales primar al oraşului Chişinău de către Consiliul Municipal din Chişinău, la şedinţa din 20 septembrie 1877. // VIII-IX. 1877, 20 septembrie. Este confirmat în această funcţie de dl ministru al Afacerilor Externe. // VIII-IX. 16 noiembrie.

Prin ordinul Senatului, nr. 1, din 5 ianuarie 1878, este înaintat, pentru stagiu de muncă, în funcţia de consilier titular...

În baza ordinului Maiestăţii Sale, adus la cunoştinţă prin ordinul departamental militar, nr. 107, din anul 1878, de către şeful de comunicaţii militare şi comandant al trupelor din spatele armatei active, i-a fost acordat dreptul de a purta pe piept medalia de bronz în memoria Războiului balcanic din anii 1877-1878. // VIII-IX. 1878, 20 noiembrie.

Prin ordinul Senatului, ce ţine de Departamentul de Heraldică, nr. 57, din 12 aprilie 1879, este înaintat pentru stagiu de muncă în funcţia de asesor colegial cu majoritatea de voturi, începând de la 30 octombrie 1874 (VIII-IX).

De către Direcţia Generală a Societăţii de asistenţă a militarilor răniţi şi bolnavi îi este oferit semnul Crucii Roşii, stabilit prin ordinul Maiestăţii Sale la 13 martie 1879. // VIII-IX. 1879, 21 august.

De către Consiliul Municipal din Chişinău, în şedinţa din 4 februarie 1880, este ales din nou primar al oraşului Chişinău. // VIII-IX. 1880, 4 februarie.

De către dl ministru al Afacerilor Interne este confirmat în această funcţie la 2 aprilie 1880. // VIII-IX. 2 aprilie.

De către Consiliul Municipal din Chişinău, în şedinţa din 10 noiembrie 1880, este ales efor de onoare al Şcolii Parohiale orăşeneşti nr. 4 din Chişinău. // VIII-IX. 1880, 10 noiembrie.

Este confirmat în această funcţie de dl guvernator al Basarabiei la 30 aprilie 1881. // VIII-IX. 1881, 30 aprilie.

Este confirmat în calitate de membru al Comitetului de Evidenţă al Secţiei din Chişinău a Băncii de Stat, de la 26 septembrie 1881, cu nr. 81872. // VIII-IX. 1881, 26 septembrie.

Este ales de Adunarea Zemstvei judeţului Chişinău în funcţia de judecător de pace de onoare al Judecătoriei de pace din districtul Chişinău. // VIII-IX. 29 octombrie.

Este confirmat în această funcţie prin ordinul Senatului, din 21 iunie 1882. // VIII-IX. 1882, 21 iunie.

Din bunăvoinţa Supremă a Maiestăţii Sale Împărătesei, exprimată la 21 aprilie 1882, este numit Membru de Onoare al Eforatului gubernial basarabean al azilurilor pentru copii, începând de la 4 martie 1882 (VIII-IX).

Din mila Maiestăţii Sale e decorat cu ordinul Sf. Stanislav, gr. II. // VIII-IX. 1883, 15 mai.

Prin ordinul Senatului referitor la Departamentul de Heraldică, nr. 3691, din 21 septembrie 1883, este confirmat drept nobil cu titlu ereditar.

De către Consiliul basarabean gubernial al şcolilor, în aprecierea nr. 2740, din 23 noiembrie 1883, sunt exprimate mulţumiri pentru activitate utilă în domeniul instruirii. // VIII-IX. 1884, 31 ianuarie.

De către dl efor al districtului de instruire publică din Odesa, prin ordinul nr. 819, din 31 ianuarie 1884, sunt aduse mulţumiri pentru activitatea utilă în sfera instruirii naţionale. // VIII-IX. 1884, 31 ianuarie.

De către Consiliul Municipal din Chişinău, la şedinţa din 1 martie 1884, este reales primar al oraşului Chişinău. // VIII-IX. 1884, 1 martie.

Este confirmat în această funcţie de dl ministru al Afacerilor Interne. // VIII-IX. 17 aprilie.

În baza poruncii Maiestăţii Sale, din 3 noiembrie 1883, îi este oferită medalia de bronz, cu panglică Alexandrovskaia, stabilită prin ordinul Maiestăţii Sale în memoria încoronării sfinte a Împăratului Alexandru al III-lea, pentru a fi purtată înnodată la butonieră. // VIII-IX. 1884, 22 septembrie.

De către Adunarea Zemstvei judeţului Chişinău, de la 21 octombrie 1884, este ales judecător de pace de onoare al districtului Chişinău pentru trei ani. // VIII-IX. 1884, 21 octombrie.

Este confirmat în această funcţie prin ordinul Senatului nr. 5878, din 10 mai 1885. // VIII-IX. 1885, 10 mai.

De către eforatul secţiei de corijare a arestaţilor din Chişinău, în aprecierea din 6 septembrie 1885 sunt exprimate mulţumiri pentru activitate utilă de aprovizionare cu alimente, în regie proprie, a secţiei de corijare a arestaţilor. // VIII-IX. 6 septembrie.

De către Adunarea Zemstvei judeţului Chişinău, de la 30 octombrie 1887, este ales judecător de pace de onoare pentru următorii trei ani. // VIII-IX. 1887, 30 octombrie.

Este confirmat în această funcţie prin ordinul Senatului, nr. 5846, din 5 mai 1888. // VIII-IX. 1888, 5 mai.

De către Consiliul Municipal din Chişinău, la şedinţa din 11 aprilie 1888, este ales din nou primar al oraşului. // VIII-IX. 11 aprilie.

De către dl ministru al Afacerilor Interne este confirmat în această funcţie. // VIII-IX. 4 mai.

Pentru activitatea utilă a primarului oraşului Chişinău, C.A. Schmidt, în dezvoltarea instruirii în rândurile orăşenilor, de către dl ministru al Instruirii Publice, în baza poruncii Maiestăţii Sale de la 5 decembrie 1881, este permisă instalarea portretelor sale în sălile de recepţie ale şcolilor populare din Chişinău. // VIII-IX. 1888, 16 august.

Prin ordinul Maiestăţii Sale este decorat cu ordinul Sf. Ana, gr. II. // VIII-IX. 12 octombrie.

De către Adunarea Zemstvei din judeţul Chişinău, de la 25 octombrie 1890, este ales judecător de pace de onoare în districtul Chişinău pentru următorii trei ani. // VIII-IX. 1890, 25 octombrie.

În această funcţie este confirmat prin ordinul Senatului, nr. 9246, din 19 iulie 1891. // VIII-IX. 1890, 19 iulie.

Prin ordinul Ministerului de Justiţie, nr. 2, din 2 ianuarie 1892, este promovat în funcţia de consilier de stat titular activ pentru vechime de muncă şi merite în serviciu. // VIII-IX. 1892, 2 ianuarie.

De către Consiliul Municipal din Chişinău, la şedinţa din 1 martie 1893, este ales primar al oraşului. // VIII-IX. 1893, 1 martie.

Este confirmat în această funcţie prin circulara dlui ministru al Afacerilor Interne, nr. 2654, din 24 martie 1893. // VIII-IX. 1893, 24 martie.

De către Adunarea Zemstvei judeţene Chişinău, de la 21 octombrie 1893, este ales judecător de pace de onoare pentru următorii trei ani. // VIII-IX. 1893, 21 octombrie.

În această funcţie este confirmat prin ordinul Senatului, nr. 4229, din 7 aprilie 1894. // VIII-IX. 1894, 7 aprilie.

De către dl efor al Districtului de Instrucţie Odesa, prin propunerea nr. 2048, din 19 februarie 1894, sunt exprimate mulţumiri pentru participare la organizarea sărbătorilor copiilor. // VIII-IX. 1894, 19 februarie.

De către Consiliul Municipal Chişinău este ales, la 4 ianuarie 1895, efor de onoare al Gimnaziului de fete nr. 2 cu o singură clasă. VIII-IX. 1895, 4 ianuarie.

Este confirmat în această funcţie de dl guvernator al Basarabiei, la 5 octombrie 1895, prin ordinul nr. 6982. // VIII-IX. 1895, 5 octombrie.

Prin ordinul Maiestăţii Sale cu referire la Departamentul Civil, nr. 75, din 6 decembrie 1895, este decorat cu ordinul Sf. Vladimir de gradul IV. // VIII-IX. 1895, 6 decembrie.

În urma propunerii dlui efor al Districtului de Instrucţie Odesa, nr. 12962, din 23 decembrie 1895, este confirmat drept membru al Consiliului Eforal al Gimnaziului de fete din Chişinău, fondat de N.G. Dadiani. // VIII-IX. 1895, 23 decembrie.

Prin ordinul Maiestăţii Sale pentru Departamentul Civil, nr. 32, din 14 mai 1896, sunt exprimate alese mulţumiri pentru merite deosebite. // VIII-IX. 1896, 14 mai.

De către Adunarea Zemstvei judeţene Chişinău, de la 12 octombrie 1896, este ales judecător de pace de onoare pentru următorii trei ani. // VIII-IX. 12 octombrie.

În această funcţie este confirmat prin ordinul Senatului, nr. 3581, din 17 martie 1897. // VIII-IX. 1897, 17 martie.

De către Consiliul Municipal din Chişinău la şedinţa din 26 martie 1897 este ales primar al oraşului. // VIII-IX. 1897, 26 martie.

Prin ordinul Maiestăţii Sale pentru Departamentul Civil, nr. 41, din 19 mai 1897, este confirmat în această funcţie. // VIII-IX. 19 mai.

În baza ordinului Maiestăţii Sale de la 30 ianuarie 1897 i-a fost oferită medalia de bronz pentru a fi purtată pe piept, atârnată de o panglică vopsită în culorile de stat, pentru activitatea în cadrul primului recensământ general al populaţiei din anul 1897. // VIII-IX. 1897, 30 ianuarie.

În baza ordinului Maiestăţii Sale, prezentat Senatului la 20 februarie 1896, a primit medalia de argint în memoria domniei adormitului întru Domnul Împăratului Alexandru III. // VIII-IX. 1896, 20 februarie.

La şedinţa Adunării Zemstvei guberniale basarabene, de la 30 ianuarie 1898, a fost ales membru al Consiliului şcolar gubernial. // VIII-IX. 1898, 30 ianuarie.

La Şedinţa comună a consilierilor Zemstvei guberniale basarabene şi a Consiliului Municipal din Chişinău, de la 29 ianuarie 1898, a fost ales efor de onoare al Gimnaziului Real din Chişinău. // VIII-IX. 1898, 29 ianuarie.

A fost confirmat în această funcţie prin ordinul Maiestăţii Sale pentru Departamentul Civil, nr. 29, din 11 aprilie 1898. // VIII-IX. 1898, 11 aprilie.

La Adunarea negustorimii din Chişinău, de la 21 septembrie 1898, a fost ales preşedinte al Consiliului Eforal al Şcolii de Comerţ pentru patru ani, începând de la 21 septembrie 1898. // VIII-IX. 1898, 21 septembrie.

Prin ordinul Maiestăţii Sale pentru Departamentul Civil, nr. 17, din 20 martie 1899, este confirmat în acest post, păstrându-şi funcţiile de primar al oraşului Chişinău, judecător de pace de onoare şi efor de onoare al Gimnaziului Real din Chişinău. // VIII-IX. 1899, 20 martie.

În conformitate cu ordinul Maiestăţii Sale, din 7 noiembrie 1897, îi este oferit dreptul de a purta semnul monogramatic instituit prin ordinul Maiestăţii Sale, la 2 mai 1897, în memoria aniversării de 100 de ani a Departamentului Instituţiilor Împărătesei Maria. // VIII-IX. 1900, 12 august.

De către Adunarea Zemstvei guberniale din Chişinău, din luna septembrie, este ales judecător de pace de onoare pentru următorii trei ani. // VIII-IX. 1900, septembrie.

De către Consiliul Municipal din Chişinău, la şedinţa din 21 iunie 1901, este ales din nou în funcţia de primar al oraşului pentru patru ani, începând cu anul 1901. // VIII-IX. 1901, 21 iunie.

Este confirmat în această funcţie prin ordinul Maiestăţii Sale pentru Departamentul Civil, nr. 67, din 27 august 1901. // VIII-IX. 1901, 27 august.

Confirm: Viceprimarul oraşului /semnătura/

Secretar: /semnătura/”

Era un om cu o stare materială excelentă. Deci, nu banii, nu salariul de la Primărie l-au făcut să accepte această muncă grea în folosul comunităţii şi nici posibilitatea de a acorda favoruri sau, Doamne fereşte, de a lua mită pentru aceste gesturi, l-au făcut ca 25 de ani, un termen egal cu serviciul în armata ţaristă în sec. XVIII-XIX, să stea în slujba obştii. Primarii din acea vreme erau intelectuali veritabili şi ei acţionau din ordinul dictat de conştiinţă. Pentru ei, serviciul cauzei era mai important ca beneficiul material personal. Comunitatea punea preţ pe calităţile profesionale şi omeneşti. Era în joc nu banul, ci onoarea. Cum de noi, în mersul nostru grăbit înainte, am reuşit să pierdem aceste calităţi, este greu de spus, dar şi mai greu va fi probabil să le restabilim. Recuperarea valorilor morale e o operă de lungă durată şi cere mare măiestrie.

Referitor la situaţia familială a lui C. Schmidt informaţia este sumară. La momentul completării dosarului era văduv. Avea patru copii: Vladimir, născut la 26 decembrie 1877; Alexandru, născut la 18 noiembrie 1879, şi două fiice: Maria, născută la 13 noiembrie 1880, şi Tatiana, născută la 29 noiembrie 1881. Copiii lui erau creştini ortodocşi.

Fiind om cult, Carol Schmidt năzuia ca oraşul pe care-l conduce să devină un centru cultural autentic. El, care pavase străzile Chişinăului veşnic pline de noroi, aduse apa în curţile oamenilor, construise sistemul de salubrizare, adusese tramvaiul pe străzile centrale, lumina electrică şi multe alte minuni ale civilizaţiei, punea pe acelaşi cântar al importanţei cultura. Noua clădire a Primăriei, Muzeul de istorie a ţinutului, şcoli şi licee şi încă multe alte iniţiative materializate trădau în el dragostea pentru frumos. Utilul trebuia să meargă mână în mână cu frumosul.

Obârşia şi educaţia lui germană nu-i permiteau să facă gesturi gratuite, promisiuni nefondate şi acţiuni spoite cu superficialitate. Susţinea orice iniţiativă care deschidea o perspectivă culturală pentru urbe. Spre exemplu, odată cu venirea basarabeanului Zubcu, ca învăţător de desen la Liceul regional nr. 1, el susţine intenţia acestuia să deschidă o şcoală de desen. În 1887 şcoala s-a deschis pe lângă liceu ca o mostră a unui optimism ce urma să aibă continuare firească. În 1894, în baza acestei şcoli de desen, Carol Schmidt deschide Şcoala orăşenească de desen, cu întreţinere din bugetul oraşului. Mai târziu, aceasta a fost transformată în Şcoala orăşenească de Arte Plastice, care astăzi este Colegiul de arte plastice „Al. Plămădeală”.

O şcoală bună putea fi formată numai pe baza unor modele artistice autentice. De aceea, în 1891, Carol Schmidt intră într-o relaţie de corespondenţă cu organizatorii expoziţiilor ambulante ale „peredvijnicilor”, o direcţie în vogă în acea epocă în arta plastică din Rusia ţaristă. Ei dictau moda timpului:

„C.A. Schmidt – E.M. Hruslov

4 noiembrie 1891, Chişinău.

Stimate domn Egor Moiseevici!

Un local pentru expoziţie veţi avea fără îndoială, dar nu pot să Vă spun cu siguranţă care. Aş vrea să închiriez localul Clubului Nobilimii, dar sunt mari dificultăţi. În orice caz, veţi avea la dispoziţie sala din Dumă [Primărie], închiriată data trecută, plus încă o cameră.

Expoziţia pictorilor ruşi de la sud e plasată acum în Dumă şi se va mai afla acolo încă zece zile.

Scuzaţi-mă că nu V-am răspuns până acum, dar voiam neapărat să Vă organizez incinta Clubului, deşi timpul încă nu e pierdut şi poate totuşi reuşesc.

Primiţi asigurarea adâncului respect al Dvs. slugi umile,

C. Schmidt.”

La rândul său, E. Hruslov îi scrie colegului Karol Lemoh:

„E.M. Hruslov – K.V. Lemoh

20 noiembrie, anul 1891, [Chişinău]

Adresa: Chişinău, Consiliul Municipal, pentru expoziţia ambulantă de tablouri.

Mult stimate Karol Vikentievici!

Astăzi am sosit aici împreună cu Alexei. Tablourile le-am expediat din Elisavetgrad duminică, pe data de 17. În oficiul depozitului de mărfuri din Elisavetgrad ni s-a spus că lucrările vor sosi la Chişinău în noaptea spre 22 noiembrie. Deoarece vagoanele trebuie luate aproape prin luptă, am transportat tablourile cu două curse, pe data de 16 şi pe 17, dar, ajunşi în Poltava, le-am încărcat în trei vagoane, deoarece în două nu încap – e nevoie de încă 6-7 locuri şi dacă le-aş plasa într-un vagon cu marfă străină, le voi aştepta mult şi bine. Expoziţia pictorilor ruşi de la sud e închisă de la 17 noiembrie şi deja au plecat de aici.

Primarul oraşului, pe care l-am vizitat azi, mi-a spus că afacerile lor stăteau foarte prost. Primarul ne pune la dispoziţie sala închiriată anul trecut în Primărie, plus încă o cameră. De cum vor sosi, tablourile le vom transporta şi le vom aranja. Probabil, pe 24 voi deschide.”

Precizăm că în scrisoare se face referire la edificiul vechii Primării.

Câştigul a fost dublu. Pe de o parte, oraşul Chişinău s-a înscris în circuitul expoziţiilor itinerante şi multă lume care n-avea şanse să ajungă în marile centre pentru a savura arta marilor plasticieni ruşi ai timpului aveau posibilitatea să le admire tablourile venind chiar la Primăria oraşului. Iar persoanele cu câştiguri mari şi gusturi rafinate puteau chiar procura lucrările care erau expuse, deoarece expoziţia era cu vânzare. Cine nu putea cumpăra tablouri, se limita doar la achiziţia unui catalog, care pe timpul acela substituia un album de artă.

Dările de seamă ale acelei expoziţii ambulante ne prezintă o panoramă statistică care ne dă mult de gândit. În amintirile publicate de „moş Păvălache”, care nu era altul decât juristul şi scriitorul Pavel Cuzminschi, găsim câteva crâmpeie ce se cer reproduse. Contemporan cu primarul Carol Schmidt, coleg de breaslă, P. Cuzminschi este în drept să aprecieze meritele şi erorile comise de primarul de Chişinău:

„Şi descrierea noastră sumară s-a sfârşit cu un amănunt semnificativ din punct de vedere naţional. După fotografia păstrată în arhiva mea, se vede că orchestra care a cântat la această expoziţie „rusă” cu expozanţi moldoveni a fost românească, de sub conducerea vestitului lăutar Ionică Barbu. Frumoasele costume naţionale, precum şi benzile tricolore ce le purtau pe piept, erau bucurii în surdină pentru naţionaliştii moldoveni din Basarabia. Aşa încât Chişinăul a avut plăcerea de a gusta o lună întreagă muzica românească: un semn premergător şi o prevestire a Unirii cu Patria-Mamă.”

Pantelimon Sinadino era un oponent al lui Carol Schmidt. Era din altă generaţie, avea altă pregătire şi de aici rezulta viziunea lui diferită asupra viitorului capitalei basarabene. Membru al Dumei de stat, politician din noul val, el întrevedea alte posibilităţi de dezvoltare a oraşului şi alte relaţii cu orăşenii. Este greu de judecat care dintre ei a avut dreptate. Termenele de diriguire a Primăriei au fost mult prea diferite. Un lucru e cert: şi unul, şi altul au fost veritabili partizani ai acestui oraş. Şi unul, şi altul au optat pentru un destin mai bun, pentru o dezvoltare înfloritoare şi au făcut totul ca aceasta să se producă.

În manuscrisul semnat de Pantelimon V. Sinadino şi intitulat Naş Kişinev (1904-1910) autorul îl portretizează astfel pe Carol Schmidt:

„Câteva cuvinte despre Schmidt, care timp de 25 de ani a fost primar al oraşului, practic, apărut, aşa cum vedem noi acum, doar în 1812. C.A. Schmidt a fost ales în funcţia de primar când era tânăr şi avea vreo 30 de ani; până atunci el a fost anchetator la judecătorie. Probabil în acele timpuri el se distingea prin acele calităţi care par a fi preţioase şi importante pentru un activist social; şi mai mult calităţile lui se evidenţiau pe fundalul aproape al tuturor întunecatelor minţi ale oamenilor Chişinăului din acele timpuri. El se distingea prin marea capacitate de a munci şi prin energie, ce era foarte important, dacă ne amintim că Chişinăul în 1877 nu era decât o cloacă murdară.

Cârmuirea oraşului în 1870 era încă tânără, fără practică şi exemple ale anilor trecuţi şi de asta nu era de unde copia, dar trebuia de creat. Linia diplomatică nu-i era străină tânărului primar şi el îndată a priceput miezul de cârmuire: «niciodată nu încerca să-l convingi pe cel ce nu te ascultă», «cedează pentru moment, mai marilor decât tine», «apropie de tine pe cei care nu au avut niciun scop şi nicio dorinţă de-a pătrunde în Dumă». Dacă nu uităm de ce atunci evreii participau la alegerile comune şi o treime din alegători erau ei, iar alte două treimi, în cele din urmă, erau aliaţii aceloraşi evrei, în urma cărei organizări la alegeri va fi înţeles că primarul oraşului Chişinău îşi va găsi sprijin anume în ei, dar şi să fie în relaţii bune cu alegătorii care erau pe placul evreilor. Din acest sau din alt motiv, la tipul ultimilor alegători îi voi numi pe F.I. Krupenski, I.P. Sinadino şi tatăl meu, V.P. Sinadino. Astfel încât C.A. Schmidt întotdeauna era în relaţii bune cu evreii ce-l consolau, e de la sine înţeles că mulţi ani el în mod curajos putea spune: «Oraşul – sunt eu.» Oricare ar fi părerea despre Schmidt, adevărul cere să recunoaştem că, în persoana lui şi pentru timpul lui, Chişinăul era unul din fericitele oraşe din Rusia, care avea un asemenea reprezentant în fruntea Primăriei. Schmidt era un om foarte cinstit, dar un pic naiv în afacerile financiare şi cele băneşti şi, din acest motiv, în preajma lui se aflau întotdeauna oameni ce-şi permiteau şmecherii, dar nu prea mari, astfel încât ele să nu afecteze interesele oraşului.

Un mare neajuns la Schmidt era faptul că el intenţiona să aibă în anturajul său oameni nu prea ştiutori, nu prea importanţi, pentru a-şi crea aici astfel autoritate şi pentru ca toţi să observe că tot ce se face frumos în oraş se face graţie lui, primarului. Îmbunătăţirile capitale au fost începute şi parţial sfârşite în perioada de conducere a lui Schmidt: podurile, care costau foarte mult la început, când a fost dată antrepriza pentru instalarea lor, binecunoscutului Pronin (acesta a dorit să se îmbogăţească cu 120%), după aceasta ele se construiau mai ieftin, într-un mod gospodăresc; apeductul a fost reuşit – construit de către inginerul englez Garrison; au fost începute construcţiile spitalului de boli infecţioase, abatorului, au fost făcute anumite schimbări la pieţe; au început să se dezvolte studiile primare, a fost efectuată o cumpărătură reuşită – 3000 desetine de pământ – şi la fel, cu succes, au fost rezolvate datoriile orăşeneşti.

Desigur, au fost, dar şi până acum rămân multe, multe cerinţe nesatisfăcătoare în viaţa orăşenească; oricum, majoritatea au fost realizate în timpul lui C.A. Schmidt,
dar esenţial este că atunci a fost pusă temelia îmbunătăţirii. Pe lângă toate cele descrise mai sus, în timpul lui C.A. Schmidt, a fost introdusă în Primărie o nouă, mai bună contabilitate şi tot în timpul lui a fost înfiinţat muntele de pietate orăşenesc şi cu succes şi-a dezvăluit operaţiile sale banca, în fruntea căreia se afla regretatul meu tată, V.P. Sinadino.

Aşa a fost C.A. Schmidt în perioada activităţii sale înfloritoare şi puternice. Dar, odată cu începutul activităţii mele sociale, în 1900, în el se simţea deja trecutul, se observa că nu mai au încredere nici în cei ce-l înconjoară şi nici în el însuşi. Acest om nu mai comanda deja; dimpotrivă, s-a îndreptat spre alte preocupări, iar în fruntea noii drujine (echipe) era Leopold Egor Siţinschi, preşedintele comisiei financiare şi conducătorul Dumei în 1900-1904. Jubileul de 25 de ani al lui C.A. Schmidt a fost sărbătorit oficial, el a fost onorat, i se spuneau multe cuvinte şi fraze frumoase, strada Gostinaia, a început a purta numele lui, într-un cuvânt tot şi toţi se străduiau să accentueze stima faţă de dumnealui, dar se observa, că-l onorau nu pe actualul Schmidt, dar pe cel care, în 1877, a intrat într-o funcţie grea şi responsabilă – în fruntea primăriei oraşului. Pe zi ce trecea, autoritatea lui cădea şi în perioada alegerii mele – 17 martie 1903, când am fost ales ca membru al Primăriei oraşului, noi, toţi alegătorii, simţeam undeva, că C.A. Schmidt nu va mai rămânea mult în această postură.”

Pogromul împotriva evreilor din Chişinău, în luna aprilie 1903, a fost ultima picătură care a împlut paharul şi l-a determinat pe Carol Schmidt să demisioneze. El, care făcuse extrem de mult pentru europenizarea oraşului, nu putea concepe că aici unii locuitori pot avea o mentalitate atât de sălbatică. Aşa şi-a motivat şi demisia. Era şi firesc: un om sensibil şi cult ca el era incompatibil cu „sutele negre” care dictau moda politică a zilei. Altă lecţie nu putea fi dată orăşenilor decât demisia...

A devenit primar din întâmplare, era anchetator de instrucţie, însă după ce cumnatul său Clementie Şumanschi a decedat în mod tragic, Duma orăşenească (Consiliul Municipal) l-a desemnat pe el primar şi n-a greşit. Un om care a dat Chişinăului o nouă dimensiune, una neaşteptată, dimensiunea cea mai importantă, dimensiunea culturală. Unica după care se măsoară gradul de civilizaţie a unui popor.

Realizările lui în acest domeniu mai sunt mărturie şi astăzi: Primăria nouă, Banca Basarabiei, Capela din cartierul Râşcani, monumentul lui Puşkin. Auditoriul „Puşkin” (1900), un azil pentru cei fără casă, primele linii de tramvai (1881-1895), pavarea străzilor, apeductul şi sistemul de canalizare.

În sfera învăţământului: Şcoala de Meserii (1881), Cursuri de desen liniar pentru meseriaşi (1894), Şcoala de arte a lui T. Zubcu; construieşte liceele: Real (1886), de fete „Principesa Dadiani” (1900), de comerţ (1898), fiind epitrop la Liceul Real şi la Liceul de Comerţ.

În sfera culturii: Muzeul Basarabiei, Muzeul şcolilor, Societatea muzicală „Armonia”, a fost membru al Consiliului Bibliotecii cu săli de lectură gratuite şi multe altele care au dispărut ori au fost uitate de contemporanii noştri.

Orăşenii au decis ca una din străzile Chişinăului să-i poarte numele chiar în timpul vieţii lui, actuala stradă Mitropolit Varlaam se numea Carol Schmidt. Era chiar strada pe care se afla casa primarului.

Recent, pe casa în care el a locuit (str. Mitropolit Varlaam la intersecţie cu str. Eminescu) Primăria Municipiului Chişinău a instalat o placă comemorativă.

Am căutat mormântul lui Carol Schmidt
la toate cimitirele Chişinăului şi nu l-am găsit. Mi s-a părut ceva nefiresc în această dispariţie, ca mai apoi să găsesc o informaţie în revista Din trecutul nostru din 1937, în care Gheorghe Bezviconi scria cu regret că la un deceniu de la dispariţia acestui ilustru primar al Chişinăului, mormântul lui a rămas neîngrijit şi doar o cruce modestă de lemn străjuieşte la căpătâiul lui. Anii au trecut, crucea a putrezit şi mormântul nu mai poate fi identificat. Cine ştie, poate în felul acesta noi arătăm esenţa naturii noastre, uitând să păstrăm respectul şi amintirea neîntinată pentru primarul care a dăruit Chişinăului 25 de ani din viaţa sa şi aspectul modern al urbei...

Iurie COLESNIC