Biblio Polis - Vol. 33 (2010) Nr. 1 (Serie nouă)  
ARHIVA  
RECENZII ŞI CONSEMNĂRI / РЕЦЕНЗИИ И ЗАМЕТКИ / REVIEWS AND NOTES
Mara VLĂDICEANU
Steliana Grama: Curcubeul viselor îşi revarsă povestea...

„Ce dulce-ai fost,

Copilărie...”

Steliana Grama

Cu acest gând „mă strecor într-o poveste să-mi număr anii fragezi”, împreună cu Steliana Grama, să-mi fac „din curcubeu un scrânciob”, ca „să zbor cu el până la soare”, iar acest lucru mă învaţă să-l fac „mii de păsări, mii de fluturi / mii de flori şi de culori / roua ce în zori o scuturi...”. Din toate aceste comori ale pământului se şi constituie copilăria, acea „ţară de poveste”, care în viziunea Stelianei Grama poartă numele Sec-Sor-Sun, loc unde, cum spune ea, „reuşesc doar într-o oră / să cresc mare”. De aici şi concluzia că „de la trei ani încoace îi matură”, dar, mai ales, anume „de la trei ani încoace are un Rai”, lume în care „ar fi de-ajuns să fie copil”, ca să-i simţi farmecul şi frumuseţea irepetabilă.[1]

Dar ce înseamnă să fii copil în viziunea autoarei? Înseamnă să urmăreşti „naşterea ploii”, să stai de vorbă cu „bădiţa Ion Creangă”, să înţelegi zbuciumul pescăruşilor deasupra mării, a cărei taină „din adâncu-i albăstriu” încearcă s-o dezvăluie copilul-poet. Ori se vede „cosmonaut pe Sagitta”, să zboare „prin cosmos, spre lună”, că de acolo, de sus, se vede mai bine „Terra străbună”. Mai are o adresă: „menageria Raiului”, unde „sunt de toate, pentru toţi”, şi aici fantezia Stelianei nu are margini: „oglinzi pentru maimuţe”, „avioane pentru cucoşi”, „computere pentru pisici”, dar şi jocuri pentru cei mai mici”, ca să ne convingem încă o dată de sufletul ei bun şi mare. Drept dovadă este faptul că ea este preocupată de un „mic cerşetor”, de „motănaşul din oraş”, de un căţeluş, de o buburuză... Şi cine dacă nu rândunelele pot „să aducă din zări albastre aripi visurilor” ei, „copilul de azi şi de mâine”, care „visează fărâma de pâine / cu numele Adevăr”, copilul care vrea „să zboare oricând / spre soare şi stele – / şi nu doar în gând”.

Poeta Steliana Grama a fost copil într-o
perioadă deosebită, tumultuoasă şi haotică, când apunea un timp cu valorile sale şi venea altul cu valori noi, specifice, care năşteau alte viziuni şi concepţii, de unde şi constituirea unei conştiinţe naţionale bine conturate şi a unui spaţiu favorabil manifestării lor depline. Deci, într-un fel, nici nu e de mirare că Steliana Grama putea deveni „de la trei ani matură” şi avea toate condiţiile să devină şi, mai ales, să înţeleagă că cei de o vârstă cu ea „nu sunt o generaţie de îngeri”. Ca rezultat, s-a aruncat şi ea, în valul manifestărilor naţionale, să-şi exprime apoi gândurile şi ideile de adevărat patriot în poezii foarte inspirate, demne de a fi incluse în antologii şi chiar în manualele şcolare. Drept motto al ciclului respectiv ar putea fi versurile: „Ca Graiul meu – dulce comoară – / Nu pot avea nimic mai sfânt. / Şi numai dragostea de ţară / Mândră mă poartă pe pământ”. Iar marea dragoste de ţară este foarte profundă şi nemărginită: „Ca aerul drag îmi eşti, meleag iubit!” Şi asta vine din ferma convingere că „O Putnă trăieşte în inimi, / O Putnă şi-un Ştefan cel Mare”, fiind sigură că poporul nostru are „un viitor plin de glorie”, iar Ştefan cel Mare şi Sfânt va fi mereu „cuget, vrere, ideal”, care ne va îndemna spre culmile desăvârşirii.

Graiul, în viziunea tinerei poete, este „al tuturor zeilor crai”, căruia îi dedică poemul Povestea zeilor, operă scrisă la vârsta de paisprezece ani, dar demnă de a fi inclusă în programul şcolar, fiind scrisă într-un stil adecvat şi concepută ca o baladă. Astfel, eroul principal – Grai – este un personaj însufleţit şi la fel de frumos ca ciobănaşul din Mioriţa:

„Avea Grai vreo optsprezece ani,

semăna mult cu vitejii şoimani;

doi diamanţi albaştri – stele îndepărtate –

pe faţa lui radiau bunătate,

iar părul negru, ca pana corbului,

înrăma faţa – floarea-soarelui.”

La vârsta respectivă, personajul e şi firesc să-şi caute pereche: „Şi o iubea Grai pe Zeia Libertăţii”, care „avea vreo şaisprezece ani”, „ochii – două nestemate albastre, / gura asemenea unei roşii astre / şi a unei dulci căpşuni”, „faţa – ca laptele de albă, / sub părul auriu – o roşie salbă / meşterită din pietre rare”, iar locul, unde se întâmplă evenimentele, se cheamă Ţara Visului, nume pentru care merită lupta şi dăruirea de sine, ca să te bucuri de victorie, deoarece toate vin dintr-o dragoste mare: „Numai lacrimi de fecioară, / făcut-au zeii să nu moară”. În final, apare şi al treilea personaj, ca un apogeu al împlinirii: „L-au adus pe Fericire – / Copilul ei, copilul lui”, „pui de zeu cu ochi albaştri”, „cu păr negru, albă faţă, / cu sete mare de viaţă / şi cu inimă de leu!”

Astfel, zeii trăiesc printre noi, prin noi şi în noi... Ei ne sunt „împărăţia fără moarte”, unde găsim visul şi împlinirea, dorul şi bucuria, prin care existăm şi ne înălţăm spre cele mai frumoase culmi ale vieţii şi simţirii.

Merită toată atenţia şi un alt poem – Povestea garderobului, obiect nu atât de obişnuit, cum pare în ochii noştri. El este înzestrat cu sensibilitate şi indulgenţă, deoarece „se îndrăgosti pe dată / de o Molie şireată”, capabil totuşi „să-şi ascundă / sentimentele profunde”. Şi obiectele vestimentare, de asemenea, sunt însufleţite: bluza „vălură ca o meduză”, fusta „chicoteşte ca o mangustă”, iar paltonul este „plin de nervi şi de bonton”. Acţiunea descrisă se desfăşoară vertiginos, ca într-o poveste cu iluzii şi deziluzii; la început „atâtea mii de soaţe / vor în noapte să-l răsfaţe”, dar în curând „fug de frica / florilor de levănţică” şi atunci bietul garderob „cum să-şi mai suporte drama singurătăţii” pentru că el, oricât de sensibil ar părea, totuşi „nu are nici stomac”, „nici vene cu sânge” şi nici „măcar inimă nu are”, fiind doar „hainelor şi nouă rob” şi orice i s-ar întâmpla, va veni un Meşter-Faur şi „l-ar face cum a fost – / prost şi-n Dragoste tot prost”, pentru că e bun şi credul. Şi numai un poet adevărat „îl aude prin nopţi cum geme, / cum oftează, cum suspină...”. Să fie, oare, impresia unui copil? Şi nici pentru copii nu cred că este această poveste, scrisă într-o tonalitate comică, jucăuşă, dar într-un stil dramatic, propriu unei vârste mai mari şi unei realităţi mai profunde.

Steliana Grama a trecut prin această lume într-un leagăn făcut din Curcubeul viselor, de aceea a şi reuşit să prindă „peştişorul de aur” al împlinirii, să se bucure de toate comorile acestui pământ. Autoarea susţine cu fermitate că oricărei teme abordate „culoare îi găsi şi gândul” şi totuşi „cu şevaletul prin natură / mai cată încă nu ştiu ce”, probabil acea „pulbere de aur şi lumină”, cu care îşi scrie numele de „stea inexplicabil de albastră”.

Mara VLĂDICEANU,

s. Oneşti, r-nul Edineţ