Biblio Polis - Vol. 33 (2010) Nr. 1 (Serie nouă)  
ARHIVA  
RECENZII ŞI CONSEMNĂRI / РЕЦЕНЗИИ И ЗАМЕТКИ / REVIEWS AND NOTES
Claudia PARTOLE
Un Sadoveanu al timpurilor noastre

Nu cred că a pătruns careva dintre cronicarii contemporani atât de adânc în istoria Neamului! Fie din criză de timp, fie din cauza veacului alertat care nu ne permite decât să vedem şi să pipăim cu ochii închişi adevărurile risipite peste tot în lume. Nimeni dintre români
n-o face azi mai temerar şi cu mai mult har decât scriitorul ieşean Ion Muscalu. Este impresionant şi prin vrednicie, dar şi prin verva scrierilor sale! Îl urmăresc cu o curiozitate de învăţăcel, care ar vrea să afle taina pătrunderii în memoria Timpului. Mister care nu-i este dat oricui. De aceea cred şi sunt convinsă că lui Ion Muscalu i-a fost hărăzit să atingă şi să deschidă nişte uşi ferecate dincolo de care pot penetra doar aleşii. I-am citit mai multe romane istorice, dar are multe şi toate deosebite: Piatra Şoimului (1991), Răpirea de la mănăstirea Căpriana (1998)), Primarul din Poarta Ţărnii (2001), Lupu alb (2002) şi altele, toate apărute la editura care-i aparţine – Danaster. De fiecare dată m-a fascinat felul dumnealui de a expune evenimentele, de a le transmite cu o veridicitate de observator, de martor leal aflat în faţa celui mai feroce judecător. Ion Muscalu te poartă prin labirintul trecutului, ca o călăuză care a fost de nenumărate ori pe acele locuri; ca un detectiv fervent care îşi cunoaşte personajele urmărite până în cele mai intime detalii...

Romanele lui Ion Muscalu se citesc fără a depune efort, graţie mesajului bine structurat şi transmis firesc ca o mărturie vie, dar şi datorită limbii frumoase şi adecvate momentului şi personajului conturat. Toate cărţile acestui autor, fără excepţie, te deplasează în spaţiul descris (cu lux de amănunte) şi te plasează faţă în faţă cu personaje istorice din cele mai dragi, dar şi mai controversate. Ion Muscalu, asemeni unui profet care dezvăluie taine, explică, limpezeşte anumite situaţii incerte, rămase în umbră sau uitate, dar, mai ales, şterge praful uitării de pe chipul şi faptele multor înaintaşi. Sunt romane pentru toţi – şi pentru acei care se consideră atotcunoscători, elevaţi, şi pentru pur şi simplu împătimiţii de istorie şi lectură. Am probat valoarea cărţilor lui Ion Muscalu oferindu-le şi altor consumatori de carte bună. Astfel, am inspirat o clasă întreagă de elevi de la Liceul român-englez „Mircea Eliade” (discipolii doamnei Veronica Postolachi), provocându-i la o discuţie sinceră şi dezinvoltă în cadrul unui medalion literar cu participarea autorului. Elevii au făcut o adevărată disecare literară a romanului Osândă şi izbândă[1]* (apărut, de asemenea, la Editura Danaster, în 2007), care dezvăluie evenimentele ce s-au succedat în epoca de frământare medievală a domnitorului Miron Barnovschi. Un personaj mai puţin vehiculat prin cronici şi datorită scurtei sale domnii, dar şi a figurii (fiinţei!) sale dedublate: vedea în juru-i vânzători, hiene şi închinători de ţară străinilor, dar care avea un suflet mucenicesc... Este romanul care îl face pe cititor să retrăiască momente cruciale din istoria care, vorba pr. Calistrat Chifan de la Mănăstirea Bârnova din postfaţa romanului, „trebuie întâi trăită, apoi scrisă”. Un moment de-a dreptul memorabil al acelei întâlniri de suflet – a liceenilor cu neostoitul romancier Ion Muscalu – a fost când autorul a dezvăluit travaliul său în scrierea, dar şi în cercetarea arhivelor (etapă dificilă în care poate interveni doar Providenţa!), un fel de depistare a firului Ariadnei. Nu mai puţin a impresionat şi monologul-recital al autorului. De altfel, Ion Muscalu este un neîntrecut povestitor, poate reproduce pagini întregi din opera lui Sadoveanu. Şi, apropo de acest talent al dumnealui, mi-am amintit de o întâmplare de neuitat, când eram împreună în judeţul Vaslui, pare-se, în satul Ştefan cel Mare. Văd aievea totul! Ploua, turna cu găleata. Noi, un grup de scriitori, le vorbeam copiilor mari şi mici despre tainele scrisului şi despre cât de importantă este Istoria şi Limba pentru un Neam întru a nu rătăci. La momentul când Ion Muscalu recita din Sadoveanu şi, când ajunse să pomenească de glasul istoriei, răsunară clopotele ca un ecou venit din adâncuri (erau clopotele bisericii din localitate), iar ploaia încetini şi foarte curând cerul fu săgetat de un curcubeu prevestitor. Toţi am rămas vrăjiţi...

Ziceam, şi cu alte ocazii, că testez cărţile şi prin părerile mamei mele, care este o îndrăgostită de cartea istorică. De obicei, las cartea nou-adusă în casă, aparent la întâmplare, şi dacă dispare pentru câteva zile şi sunt nevoită s-o întreb de n-a luat-o, înseamnă că i-a plăcut şi o tot citeşte şi reciteşte. Asta mi s-a întâmplat să descopăr şi în cazul cărţilor lui Ion Muscalu: Taina stejarului (2006), romanul în două volume Sub sabia cu straja-n cruce (2008) şi Dafina Doamna (2009). A trebuit să aştept ca mama mea să ia parte la bătălia de la Valea Albă, să ascundă împreună cu grijuliul călugăr icoana miraculoasă în inima stejarului, să se pătrundă de misterul vieţii Doamnei lui Dabija-Vodă... Abia după ce le termină dânsa de citit, am avut şi eu acces la lecturarea romanelor. Iar vorbele născătoarei mele, după ce termină ultimul roman, nu le pot uita până acum. Zise mama: „Parcă aş fi aşteptat să ajung să citesc aceste pagini de istorie pe care le-aş fi savurat demult, în adolescenţă! Acum nu-mi doresc, înainte de a pleca, decât să văd aruncate la gunoi secera şi ciocanul. Iată atunci mă voi putea duce împăcată!” Mărturisirea i-a fost inspirată de Ion Muscalu!

Aş putea vorbi şi scrie mult şi cu drag despre lucrările acestui scriitor. Sunt ca nişte nestemate lăsate nouă drept moştenire de la străbuni. Scrise şi descrise de Ion Muscalu cu sufletul, dar şi cu mintea, de aici fiindu-le sortită, cred, inestimabila valoare istorică şi documentară. Inspiratul cronicar Ion Muscalu („unicul muscal drag, pe care îl aştept şi nu mi-e teamă!” – vorba regretatului poet Grigore Vieru), care cu pana-i scriitoricească nu lasă Istoria pradă uitării, merită toată recunoştinţa acelora care nu au nici timp, nici har, dar vor să afle ce-a fost şi dincotro vin...

Claudia PARTOLE