Biblio Polis - Vol. 32 (2009) Nr. 4 (Serie nouă)  
ARHIVA  
ANIVERSĂRI / ГОДОВЩИНЫ / ANNIVERSARY
Vlad POHILĂ
A rîde şi a plînge evreieşte

Deşi s-a născut la începutul anului 1859 (18 februarie, stil vechi sau 3 martie, stil nou), în lumea literară, în cercurile intelectuale din Europa, din America de Nord şi din Israel – nu obligatoriu sau nu exclusiv evreieşti –, întreg anul 2009 a trecut sub semnul omagierii lui Şalom Alehem (1859-1916), unul dintre marii clasici ai literaturii poporului evreu, un nume de referinţă al literaturii universale de la răspîntia secolelor XIX-XX.

Originar din tîrgul Pereiaslav, gubernia Poltava (Ucraina de azi, pe atunci parte a Imperiului Rus), Şolem Rabinovici – acesta fiind numele adevărat al viitorului scriitor – absolveşte o şcoală evreiască, apoi una rusească, după care lucrează cîţiva ani învăţător, iar mai tîrziu rabin de stare civilă. Debutează în presă cu articole, scrise atît în idiş – limba majorităţii evreilor din Rusia, din Europa de Vest şi din America –, cît şi în ebraică, pe atunci, limba serviciului divin, a scrierilor teologice şi filozofice, arareori fiind utilizată şi în publicistică sau în literatura artistică. Precizăm, în context, că ebraica antică, „talmudică” avea să fie renăscută la începutul sec. XX, în Palestina, din 1948 ebraica modernă devenind limba oficială a Statului Israel, cunoscută şi sub denumirea de ivrit.

Începînd cu anul 1883, editează Dus idişe Folkblat („Gazeta populară evreiască”), unde publică şi prima sa povestire, intitulată Ţvei Şteiner („Două pietre”). Cum nu e greu să ne dăm seama, şi ziarul, şi scrierea amintite erau în idiş – limbă evoluată dintr-un dialect german. În această gazetă inserează mai multe schiţe şi foiletoane, semnate Şalom Alehem, pseudonim care, din ebraică, s-ar traduce ca „Pace vouă”. Îşi alesese acest nume literar pentru că sensul lui răspundea stării de spirit a autorului, dar şi pentru a nu se face prea cunoscut în public – un semn sigur al modestiei sau al lipsei vanităţilor. Contrar oricăror aşteptări însă, publicistica lui Şalom Alehem se bucura de mult succes printre cititori, unul dintre aceştia era şi tatăl său. Cînd află cine se ascunde după un pseudonim atît de curios, îi scria fiului: „Toată lumea îţi citeşte foiletoanele [...] şi se tăvăleşte de rîs. Păcat numai că scrii astea [...] în limba bucătăreselor şi a servitoarelor. [...] Şi eu, care [...] visam că din tine o să iasă un al doilea Mapu [...]”, Abraham Mapu (1808-1867) fiind primul romancier modern în ebraică. Prin contrast, Şalom Alehem nota, în acelaşi timp: „Iată o limbă pe înţelesul tuturor... [evreilor – n.n., Vl. P.]. Şi apoi, chiar dacă scrii în ebraică, tot în idiş gîndeşti! Atunci de ce nu aş scrie de-a dreptul în idiş?” (Citatele, dar şi unele amănunte biografice, au drept sursă studiile lui V. Moglescu Prefaţă; Tabel cronologic, cu care se deschide volumul: Şalom Alehem. Romanul unui om de afaceri; Halal de mine, sînt orfan! : romane; trad. de I. Ludo. – Bucureşti : Ed. Minerva, 1970, 368 p.; colecţia „Biblioteca pentru toţi”; nr. 581).

La doi ani după debut, în 1885, tipăreşte şi primul său roman, Sender Blanc, acesta consacrîndu-l, într-un fel, ca scriitor de limbă idiş, în condiţiile în care evreimea păstra o atitudine constant pioasă faţă de ebraică, iar numeroase cercuri intelectuale şi naţionaliste evreieşti făceau eforturi tot mai mari pentru revigorarea limbii lor sacre, care era, totuşi, una moartă, nefuncţională. De aici încolo începe legămîntul lui Şalom Alehem cu limba idiş căreia, graţie talentului său literar, i-a putut conferi o anumită strălucire şi o apreciabilă autoritate, astfel, cu certitudine, prelungind veacul acestui idiom, de la începutul sec. XX considerat chiar şi de mulţi evrei ca „neprestigios” (în raport cu ebraica – ivrit-ul, desigur).

Şalom Alehem s-a impus în literatură ca publicist, prozator şi autor dramatic. A scris cîteva romane, unele compuse din povestiri sau nuvele: Sender Blanc (1885), Stempeniu (1888), Iosălă Solovei („Iosălă „Privighetoare”), Menachem Mendel (1892; titlul consacrat în traducere română fiind „Romanul unui om de afaceri”), Tevie lăptarul (1894), Moşkele hoţul (1903), Motl Peise dem Chasns (1907-1908; traducerea în română: „Orfanul Motl” sau „Motl Peise al cantorului”, dar s-a impus cu titlul „Halal de mine, sînt orfan!”). Două din prozele sus-amintite, Stempeniu şi Iosălă Solovei, formează cu Stele rătăcitoare o trilogie romanescă consacrată lumii artelor sau fascinaţiei artelor – o linie de subiect importantă pentru creaţia lui Şalom Alehem, alta fiind invocarea copilăriei. În genere, scrierile sale sînt mult apreciate pentru tablourile vii şi chipurile lucrate cu multă fineţe psihologică, inspirate din traiul ghetourilor şi tîrguşoarelor evreieşti din Ucraina. Mai amintim povestirile Croitorul fermecat, Primul meu roman, Scrieri de dragoste, piesele Iahnvuz (numită într-o
nouă variantă Şmil Pasternak), În cele patru vînturi, Stempeniu (o dramatizare a romanului omonim), Comoara ş.a. De-a lungul mai multor ani a scris şi o Autobiografie (1908, 1913-1915), note de călătorie, eseuri.

Şalom Alehem este considerat un umorist de mare talent, fiind comparat uneori cu Mark Twain, alteori – cu Nikolai Gogol sau cu Anton Cehov. Numai că umorul lui Şalom Alehem este unul tipic evreiesc, personajele lui, conform aprecierii unui critic literar, cu un ochi rîd, iar cu altul plîng. A excelat în arta monologului interior (Stele rătăcitoare), ca şi în genul epistolar (Romanul unui om de afaceri este construit din corespondenţa dintre un soţ şi soţia sa). Impresionează, în scrierile lui Şalom Alehem, o metodă pe care am numi-o convenţional „recursul la anumite autorităţi”. În literatura evreiască de pînă la el, tradiţional, se recurgea frecvent la autoritatea vechilor înţelepţi ai poporului evreu, precum şi la prestigiul rabinului din localitatea sau din anturajul descris, imaginat de autor. Acestea sînt prezente şi la Şalom Alehem, făcînd loc însă recursului şi la alte autorităţi. Este memorabilă invocarea înţelepciunii, respectiv, a prestigiului moral al mamei, după cum ne putem da seama din cîteva exemple, culese aleatoriu, din Romanul unui om de afaceri:

• „Şi cine-i ţicnitul cela de la Odesa, care visează numai împuşcături – împuşca-l-ar Cel-de-Sus! De război îi arde lui? Vorba mamei: «Sîngele altuia e bragă la el?»”

• „Închipuirea, zice mama, e mai rea decît boala.”

• „Ce-mi trebuie mie prezenturile pe care le vezi tu în fereastră? Vorba mamei: «Plăcinta în vis, nu e plăcintă, e vis.»”

• „Ai văzut în viaţa ta măcar o singură dată cum creşte un copac? [...] Vorba mamei: «Unde s-a mai văzut rabin să facă negoţ cu porci?»”

• „Tu cumpără mai bine astăzi. Rupe nişte gologani, ia de unde poţi... Mama, să trăiască, nu degeaba-mi spune: «Ce-ţi trebuie ţie, fata mea, prezenturi, feţe de masă, prosoape! Bani să-ţi trimită, asta-ţi trebuie! Moartea nu întreabă dacă mortul are cu ce să se învelească.»”

• „Vorba mamei: «Nu iubesc ce-i frumos, ci-i frumos ce iubesc.»”

• „Da’ ce să mai vorbesc, dacă am de-a face cu un nerod – vorba mamei, să trăiască: «Mai degrabă ai să vezi pe un beţiv treaz, decît pe un prost să se facă deştept!»”

• „Bine zice mama săraca, să-mi trăiască şi să fie sănătoasă: «Un nebun spage geamurile altuia, nu ale lui...»”

• „Vorba mamei: «Mai bine o palmă de la un prieten, decît o sărutare de la un duşman»” etc., etc.

Mai rar, dar semnificativ, personajele lui Şalom Alehem fac recurs la prestigiul cărţii, la înţelepciunea din vechile scripturi sau din literatura epocii în care trăiesc:

• „Acum să lăsăm – cum zici dumneata în cărţile dumitale – deci, să lăsăm pe prinţ şi să ne apucăm de prinţesă” („Tevie lăptarul”).

• „Mă mir de tine, Mendel, căci tu ştii destul de bine ce scrie la carte: «Cu sila trăieşte omul, cu sila moare» („Romanul unui om de afaceri”).

Viaţa şi opera acestui scriitor evreu, care „a pendulat” între Rusia şi America, via Elveţia – oricît de greu credibil ar părea – are anumite conexiuni şi cu realitatea românească. Astfel, în 1906, în drum spre New York, Şalom Alehem face un fel de turneu prin mai multe ţări din Europa. Cînd ajunge la Iaşi, i se organizează o seară festivă, la care citeşte în faţa publicului adunat fragmente din prozele sale. Romanul Stele rătăcitoare are la bază o serie de întîmplări reale, preluate din biografia actorului Segalescu, unul dintre fondatorii teatrului evreiesc în România, şi care este numit în această scriere Rafaelesco. Făcînd un salt imaginar în timp, vom aminti că acum un deceniu, celebra artistă de teatru şi cinema Maia Morgenstern, actriţă la Teatrul evreiesc din Bucureşti, a prezentat la Chişinău un monospectacol Stele rătăcitoare, alternînd fragmentele în română cu pasaje în idiş, spre marea satisfacţie a celor cîteva zeci de spectatori care mai ştiau această limbă.

Şalom Alehem şi-a compus următorul epitaf, pentru a-i fi gravat pe mormîntul de la cimitirul din Brooklyn, New York: „Viaţa o lua în zeflemea / Făcînd pe seama ei amare glume, / Dar lumea toată o înveselea / El, bietul, o ducea ca vai de lume.” Or, cel care „o ducea ca vai de lume”, un talent literar viguros şi un înţelept de seamă al evreimii contemporane, obişnuia să-şi îndemne cititorii să nu se lase pradă necazurilor, supărărilor sau deznădejdii: „Rîdeţi, scria Şalom Alehem, doctorii spun că rîsul este sănătos!”

***

Întîmplător sau nu, dar tot în 2009, aşadar, în „Anul Şalom Alehem”, la Chişinău, a văzut lumina tiparului un volum de proză evreiască în traducere română: Ihil Şraibman. Şapte ani şi şapte luni : roman; Miniaturi (Editura „Cartea Moldovei”, 284 p.).

Ihil Şraibman (1913-2005) este un reprezentant de vază al literaturii evreieşti din Basarabia şi, se pare, unul dintre „ultimii mohicani” ai scrisului în idiomul idiş. Născut în comuna Vadul Raşcov, judeţul Soroca, absolveşte heder-ul, apoi Şcoala Normală din Cernăuţi. Lucrează mai mulţi ani la Bucureşti, ca vînzător de ziare şi sufleor la un teatru evreiesc.

Primele proze scurte le publică în 1936, într-o revistă literară de limbă idiş din SUA. După al Doilea Război Mondial, se stabileşte la Chişinău, unde duce o viaţă lungă şi rodnică, din punct de vedere literar şi cultural. Tipăreşte mai multe volume de povestiri, miniaturi, romane – atît la Chişinău, cît şi la Moscova, apoi şi în Franţa, SUA, Polonia, Israel. Cum am menţionat deja, aidoma lui Şalom Alehem, Ihil Şraibman a scris exclusiv în idiş. Ca şi marele său înaintaş, a zugrăvit scene din viaţa tîrguşoarelor evreieşti – din Basarabia, desigur – în unele scrieri acţiunea, respectiv personajele, fiind „teleportate” în oraşele tinereţii sale, adică la Cernăuţi şi, mai ales, la Bucureşti.

A fost întemeietorul Centrului cultural Yiddish, şi preşedinte al acestuia, pînă la sfîrşitul vieţii (1992-2005). Prin această instituţie, găzduită de Biblioteca „Iţic Mangher”, Ihil Şraibman a încercat să ţină aprinsă făclia limbii materne, ameninţată de uitare şi chiar de dispariţie, dar şi interesul pentru literatura creată în acest idiom. Vom reţine pentru cititorii noştri o confesiune a scriitorului, o mărturie ce demonstrează nu numai fidelitate, dar şi o mare afecţiune faţă de limba idiş: „Sînt prezent în literatura evreiască de 70 de ani. Idişul mi-a prelungit viaţa. Am deja 92 de ani. În idiş eu nu scriu; eu sărut idişul.”

Cele mai reuşite scrieri ale lui Ihil Şraibman au fost traduse în rusă, în engleză, în unele limbi ale popoarelor încorporate URSS-ului. Desigur, au fost tălmăcite şi în română: cartea de povestiri Merele paradisului (1965), romanele autobiografice Adolescenţii (1977), Continuare (1981), Zile de ani lungi (1983). Versiunile în română, tipărite la Chişinău, au fost realizate de maestrul Alexandru Cosmescu (1922-1989). E de menţionat că şi Ihil Şraibman a tradus în idiş, din literatura noastră: povestiri de Ion Druţă, Vera Malev, Ion C. Ciobanu ş.a., acestea fiind publicate în revista literară Sovietiş Haimland, care apărea la Moscova, dar se difuza în cercurile intelectuale sau pur şi simplu cititoare de limbă idiş din lumea întreagă.

Cartea la care ne referim aici, conţinînd romanul Şapte ani şi şapte luni, precum şi circa o sută de Miniaturi scrise după 90 de ani, a fost tradusă de către dna Eugenia David. Dumneaei este şi autoarea unei excelente postfeţe – O viaţă lungă dăruită scrisului, mai îngrijind o selecţie de Repere critice şi iconografia volumului. În postfaţă, traducătoarea ne mărturiseşte: „Destinul a făcut să-l cunosc pe admirabilul scriitor şi om Ihil Şraibman mai îndeaproape în anii ’80 ai secolului trecut, cînd mi-a încredinţat traducerea romanului său autobiografic Şapte ani şi şapte luni, prima parte a căruia a apărut în revista literară Nistru, la care colaboram. A fost o conlucrare fructuoasă şi o apropiere sufletească atît de mare, încît mi-am luat îndrăzneala şi i-am propus maestrului să ne ţinem de fraţi, dînsul acceptînd cu bucurie”. Dar nu numai această relaţie, „amicală pînă la înrudire” a determinat-o să traducă din proza scriitorului evreu de la Chişinău. Eugenia David a avut întotdeauna o largă deschidere spre cultura altor popoare, spre valorile autentice, indiferent de apartenenţa lor etnică. Scrierile lui Ihil Şraibman s-au regăsit între aceste valori, după cum menţionează şi traducătoarea în postfaţa cărţii Şapte ani şi şapte luni: „În proza lui [...] ficţiunea se îmbină perfect cu realul, eroii sînt vii, autentici; situaţiile sînt veridice, fireşti. Autorul înclină spre expunerea orală, populară, plină de miez, presărată cu expresii neaoşe, spre o naraţiune la prima vedere simplă, dar încărcată de tîlc [...].”

Mulţi dintre cititorii noştri, poate în special prietenii Filialei „Ovidius”, cunosc activitatea dnei Eugenia David. Oricum, amintim că Domnia Sa are o bogată şi frumoasă experienţă de lucrător editorial – redactor de carte şi traducător: „a pus la punct”, sub aspect stilistic, zeci de romane şi sute de proze scurte de autori de la Chişinău, realizînd o mulţime de versiuni în română ale unor scrieri de valoare din literatura universală, preponderent din creaţia unor prozatori de real talent ai popoarelor din ex-URSS: ruşi, ucraineni, bieloruşi, estoni, letoni, georgieni etc. Aceste tălmăciri, apreciate şi în timpul primei lor apariţii, dar şi mai tîrziu, pot fi adunate în circa 30 de volume!

Vă recomandăm să citiţi cartea, recent apărută, cu proză de Ihil Şraibman. Printre altele, veţi găsi în ea şi cîteva miniaturi consacrate lui Şalom Alehem. Citindu-le, îl vom cunoaşte mai bine pe clasicul literaturii evreieşti, omagiat în lumea largă în acest an. Concomitent, ne vom familiariza şi cu o latură definitorie a lui Ihil Şraibman, considerat un maestru al miniaturii literare. În fine, vom putea aprecia măiestria cu care a transpus în română scrierile evreieşti dna Eugenia David – „să ne trăiască şi să ne bucure cu noi cărţi!” – ca să-l parafrazăm pe unul dintre personajele lui Şalom
Alehem.

Vlad POHILĂ