Biblio Polis - Vol. 32 (2009) Nr. 4 (Serie nouă)  
ARHIVA  
MALURI DE PRUT / ПРУТ, ОБЪЕДИНЯЮЩАЯ РЕКА / PROUTE, THE UNION RIVER
Constantin RUSANOVSCHI
Am fost şi noi la Cania...

Pe 24 octombrie 2009, o delegaţie a Asociaţiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina din România a participat la evenimentele comemorative organizate în R. Moldova, în memoria jertfei ostaşilor români căzuţi în zona localităţii Cania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Cu această ocazie au avut loc ceremoniile de inaugurare a Parcelei de Onoare Româneşti din comuna Cania şi a Troiţei Eroilor Români din Dealul Epureni. Cele două obiective au fost finanţate de Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor din România şi Parohia Ortodoxă ,,Toţi Sfinţii Români” din Cania, crucea constituind donaţia unui fost deţinut politic, care acum locuieşte la Piatra-Neamţ.

La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi oficiali ai României şi R. Moldova, printre care generalul locotenent Ion Oprişor – din partea Administraţiei Prezidenţiale, Cristian Scarlat, directorul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, Radu Cosma, director la Ministerul Afacerilor Externe, Veaceslav Ioniţă, din partea Parlamentului R. Moldova, Vitalie Marinuţă, Ministrul Apărării, reprezentanţi ai administraţiei publice din raionul Cantemir şi, nu în ultimul rând, ai Mitropoliei Basarabiei, în frunte cu IPS Petru Păduraru, care au oficiat slujbele de sfinţire a celor două aşezăminte.

Ca martor oficial, am putut să constat că, alăturat ceremonialului specific de depunere a unor coroane de flori (inclusiv din partea Asociaţiei noastre), intonării imnurilor de stat al României şi al R. Moldova şi onorului acordat de către garda de onoare (a Armatei Naţionale a R. Moldova), alocuţiunile susţinute au făcut, cred, prea puţin referire la obiectivul principal al ofensivei militare române din vara anului 1941 – eliberarea Basarabiei de sub ocupaţia sovietică, mesajele rostite rezumându-se aproape integral la elogierea eroilor (cu titlu generic) căzuţi în luptele de la Cania.

Reţinerea oficialilor în a reliefa deschis istoricul cu privire la scopul jertfei celor aproape o mie de ostaşi români (cauzată poate şi de protocolul impus ori de o anumită diplomaţie neînţeleasă de mine acum, la înlăturarea unui regim agresiv la orice pro-românism afişat) a fost salvată de către reprezentanţii Mitropoliei Basarabiei care, la praznicul organizat ulterior în oraşul Cantemir, nu s-au sfiit să spună lucrurilor pe nume.

Soborul de preoţi, în frunte cu IPS
Petru, au susţinut la masa organizată
într-un restaurant public alocuţiuni care poate trebuiau spuse şi la momentul festiv de către oficiali: ostaşii români şi-au dat viaţa nu pentru ambiţiile naziştilor, ci pentru eliberarea Basarabiei de sub tirania bolşevică, urmare a Pactului nelegitim Molotov-Ribbentrop, ocupând teritorii istorice, ce aparţineau de drept României.

Nu pot uita momentul artistic susţinut de către un părinte-paroh din judeţul Vaslui, ale cărui cântece patriotice şi poezii ne-au adus cu gândul că eram totuşi pe un teritoriu unde românismul poate fi exprimat fără frică. Faptul că reprezentanţii Mitropoliei Basarabiei sunt cu siguranţă mult mai căliţi, în lupta de a păstra spiritul românesc viu pe aceste meleaguri, mi-a fost demonstrat şi de personalitatea preotului Vasile Burduja, parohul bisericii din satul Cania, care se chinuie de ani de zile să finalizeze construirea catedralei din localitate, lăcaş sfânt ce poartă un nume sugestiv, menţionat şi la începutul articolului – Toţi Sfinţii Români.

Am plecat din Basarabia cu gândul că trebuie continuate eforturile României pentru cinstirea jertfei înaintaşilor noştri, căzuţi în luptele pentru eliberarea teritoriilor româneşti, mai ales că la est de Prut există români precum părintele Vasile Burduja, care perseverează în demersurile lor (în condiţiile întâmpinării unei atitudini ostile din partea fostelor autorităţi) de a marca locurile unde sunt îngropate osemintele ostaşilor români. Şi eforturile nu au decât rostul ca urmaşii eroilor români, şi nu numai, să ştie că pământul de sub colhozurile bolşevice, construite mai târziu, este stropit cu sânge vărsat de părinţii şi bunicii noştri pentru o cauză sfântă.

Văzând la întoarcere tancul sovietic îndreptat cu ţeava către Prut, spre actuala graniţă cu România, amplasat în vârful unui deal pe marginea şoselei Chişinău-Leuşeni, mi-am dat seama că alţii au ştiut, prin instalarea unor astfel de simboluri, nu numai cum să-şi cinstească eroii, ci şi să-şi justifice, astfel, agresiunile lor teritoriale...

Constantin RUSANOVSCHI,

preşedinte, AC „Pro Basarabia şi Bucovina”– Filiala Oneşti