Biblio Polis - Vol. 25 (2008) Nr. 1 (Serie nouă)  
ARHIVA  
A PROPOS
Silvia GROSSU, doctor în istorie, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale comunicării, USM
O revistă a luminării noastre spirituale şi naţionale
100 de ani de la lansarea publicaţiei „Luminătorul”

Prima publicaţie bisericească în limba română din Basarabia – Luminătorul, apare din luna ianuarie a anului 1908, cînd Eparhia Chişinăului obţine dreptul de a edita lunar o publicaţie bisericească în limba maternă. „Siezdul (congresul – n.n.) preoţesc care a avut loc zilele acestea în Chişinău, după docladul (raportul, discursul – n.n.) Ieromonahului Gurie Grosu, misionerul Eparhiei de jos, a hotărît ca clerul să scoată un jurnal (o revistă – n.n.) bisericesc în limba moldovenească. … Întîmpinăm cu o nespusă bucurie această hotărîre a siezdului…”[1] – astfel consemnează evenimentul unica publicaţie periodică de limbă română de atunci – gazeta Moldovanul. De altfel, Luminătorul este prima revistă în limba română din Basarabia sub ocupaţie ţaristă, ulterior dovedindu-se un reper sigur în procesul de constituire a presei naţionale, deoarece doar această publicaţie basarabeană a apărut în mod constant pe parcursul a circa patruzeci de ani, în fiecare lună, în volum de 64-80 de pagini. De regulă, redusă la cîteva pagini, partea oficială a revistei era destinată circulaţiei informaţiilor de uz intern pentru clerul din Eparhia Chişinăului. De menţionat că biserica din Basarabia îşi avea încă din anul 1867 organul oficial de presă – Chişineovschie eparhialnîie vedomosti (Buletinul (Monitorul) Eparhiei Chişinău), care se achita perfect de misiunea reflectării în paginile sale a tuturor ordonanţelor, circularelor şi a altor acte oficiale, necesare clerului din eparhie. (E necesar să amintim că acest buletin a avut din 1867 pînă în 1871 şi variantă în limba română).

Partea neoficială a Luminătorului, destinată atît preoţilor, cît şi enoriaşilor, insera materiale cu caracter popularizator şi culturalizator. Numeroase articole cu privire la organizarea bisericească, predici, vieţi ale sfinţilor, pilde moral-religioase, povestiri, articole cu caracter apologetic şi dogmatic – toate, în cele mai multe cazuri, traduse din ruseşte - formează partea principală a fiecărui număr. Revista devine izvorul de inspiraţie al preoţilor, suport sigur pentru „o vie a lor comunicare cu poporanii”.

Efortul constant al celor mai îndrăzneţi clerici intelectuali din Basarabia a asigurat apariţia îndelungată, neîntreruptă a publicaţiei. Colaboratorii revistei au conştientizat din start importanţa publicaţiei în limba română nu doar pentru slujitorii Bisericii, ci pentru toţi credincioşii basarabeni. „Se simte o legătură vie a clerului de la sate cu revista. Nu numai fruntaşii clerului colaborează la această revistă în rînd cu arh. Gurie, preoţii Constantin Popovici, Mitrofan Ignatiev, Alexei Mateevici, Alexandru Baltaga, Grigorie Constantinescu, Iustin Ignatovici, egumenul Dionisie, cîntăreţul Ioan Ravca şi încă atîtea zeci de nume de smeriţi preoţi, diaconi şi cîntăreţi de la sate. La revistă au scris şi ţăranii, şi învăţătorii, şi slujbaşii” [2].

Aşadar, apariţia Luminătorului ca revistă lunară, cu difuzarea în întreaga provincie basarabeană, chiar şi peste Nistru, a fost un fapt cultural de mare însemnătate. Evenimentul a fost pregătit de acelaşi grup de conducători bisericeşti, care întemeiaseră în anul 1906 Tipografia Eparhială Moldovenească, menită să editeze cărţi bisericeşti şi laice pentru popor. În anul 1933, la consemnarea unui sfert de veac de la apariţia Luminătorului, Pan Halippa scria în numărul jubiliar: „Mai ales aş ţine să scot în evidenţă însemnătatea „Luminătorului” pentru trezirea conştiinţei naţionale la moldovenii noştri din Basarabia. Acum 25 de ani, după dispariţia subită a primelor ziare în limba română: „Basarabia”, „Viaţa Basarabiei” şi „Moldovanul”, cetitorul moldovan din Basarabia nu era servit decît de cîteva publicaţii sporadice, ca „Pilde şi Poveţe”, Calendarele lui Constantin Popescu, cîteva broşurele şi o carte de citire şi mici foiţe pe care le scotea Frăţia în numele lui Hristos” [3].

Celebrul nostru intelectual şi fruntaş al mişcării naţionale evaluează şi importanţa revistei pentru consolidarea spiritului ortodoxiei şi a unităţii de neam a românilor din Basarabia: „Luminătorul” a adus un real folos culturii naţionale şi Bisericii Ortodoxe, ducând o propagandă susţinută cu puterile de care a dispus neamul nostru oropsit, asupra acelor adevăruri veşnice care alcătuiesc religia creştină, asupra acelor probleme, care interesează aşezământul bisericesc şi întregul mers al vieţii spirituale a moldovenimii noastre basarabene” [4].

Luminătorul devine o publicaţie foarte clar situată în peisajul cultural-spiritual al Basarabiei din primele decenii ale sec. XX. Deşi, iniţial, în 1908, revista este acceptată de către instanţele superioare ca instrument docil de propagare a religiei şi de educare a enoriaşilor basarabeni în stilul publicaţiilor bisericeşti ruseşti, cu timpul, graţie eforturilor conjugate ale celor mai cărturari reprezentanţi ai cultului, precum: arhimandritul Gurie, preoţii Constantin Popovici, Mihail Ciachir, preotul şi profesorul Grigore Constantinescu, conţinutul ei este modificat, devenind către anii 1916-1917 o publicaţie clericală militantă, cu un pronunţat caracter iluminist-culturalizator, care abordează şi probleme majore legate de evenimentele Primului Război Mondial, de fraternizarea ostaşilor basarabeni cu cei regăţeni şi transilvăneni pe frontul comun al Armatei Ruse şi Armatei Române. Încadrarea plenară a publicaţiei în reflectarea evenimentelor anului 1917 a determinat orientarea nu doar a revistei, dar şi a clerului basarabean, spre orizonturile vieţii naţionale. Luminătorul „…îmbrăţişează de la o vreme încoace toate chestiunile naţionale. Îţi saltă inima să vezi cum această foaie, care nu scria decît despre trebi religioase, dă pagini din istoria neamului, trezind în preoţi un suflu nou şi dorul de muncă pentru luminarea satelor prin cultura românească” [5].

Luminătorul este cea de-a doua publicaţie religioasă din Basarabia după Monitorul Eparhiei Chişinău, care a scos la iveală documente vechi de istorie şi arheologie şi acte care se refereau la evoluţia bisericească a Moldovei de ambele părţi ale Prutului. Contribuţia esenţială în acest sens revine Societăţii bisericeşti de istorie şi arheologie, de sub preşedinţia ieromonahului Gurie, organizaţie ghidată de marea tentaţie a restabilirii şi tezaurizării valorilor creştine. „Cu altă ocazie am avut putinţa să constat că revista „Luminătorul” a contribuit prin scrierile ei, în special prin unele articole, care priveau istoria bisericească a românilor, la trezirea conştiinţei naţionale, cu toate că în manifestările ei naţionale ea a fost foarte prudentă”, menţiona Ştefan Ciobanu [6]. Drept confirmare a opiniei enunţate de Ştefan Ciobanu servesc materialele publicate în revistă pe parcursul a cîteva decenii, mai ales cele aliniate obiectivului prioritar enunţat în platforma revistei la 1908: „Răspîndirea în norodul moldovenesc a documentelor, hrisoavelor, atingătoare de istoria vieţii obşteşti din eparhia Chişinăului”. Acest obiectiv a fost unul dintre cele mai importante pentru revistă şi după 1918, mai exact, pentru întreaga perioadă de apariţie – 1908-1944.

Publicaţia a fost cea care a oferit pe parcursul anilor posibilitatea exerciţiului publicistic în limba maternă pentru talentele locale. Clerici cărturari, dar care aveau studii doar în şcolile ruseşti, încercau să ofere cititorilor basarabeni mostre de limbă română literară. Luminătorul a constituit o adevărată şcoală şi pentru preotul poet Alexe Mateevici. Începînd cu anul 1910, Alexe Mateevici devine un colaborator constant al revistei pînă în anul 1917, anul trecerii sale subite din viaţă. În afară de traduceri din proza rusă, de nuvele, învăţături, scrieri morale, în care se condamnau neajunsurile şi viciile vieţii cotidiene, A. Mateevici, pe atunci student al Academiei Duhovniceşti din Kiev, a publicat şi un şir de articole cu caracter ştiinţific. În anii 1911-1913, Mateevici este de o creativitate uimitoare – sînt numere de revistă, unde mai bine de jumătate din spaţiul părţii neoficiale este acoperit de el. Astfel, în primul număr din anul 1911, Alexe Mateevici publică trei articole: Anul Nou, Spre ceruri, Pietrele. Cel mai semnificativ a fost articolul Cînd şi cum s-au încreştinat moldovenii, tipărit în 1912 şi în care autorul analizează mai multe ipoteze cu privire la încreştinarea românilor. După o incursiune în istoria credinţei vechilor daci, autorul ajunge la concluzia că religia creştină s-a răspîndit la noi în veacul al II-lea prin colonişti aduşi din diferite părţi ale Imperiului Roman [7]. Tot în anul 1912, în afară de valorosul articol menţionat mai sus, Mateevici publică alte două articole cu caracter ştiinţific: Tipăriturile noastre bisericeşti şi Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni [8]. Scriitorul este prezent în paginile revistei şi cu un număr impunător de poezii traduse din scriitori ruşi (A. Puşkin, M. Lermontov, K. Batiuşkov, A. Kolţov, V. Briusov, F. Tiutcev), dar şi originale – toate, bineînţeles, pătrunse de spiritul moral-creştin şi general uman.

În chestiunea naţională, pînă la anul 1917, după cum s-a remarcat şi mai sus, revista a fost foarte prudentă. Totuşi, se strecoară cîte o notă aluzivă, care indică asupra opţiunii pentru introducerea limbii române în şcoală şi biserică. Astfel, în numărul 3 din 1908 este scris: „Noi am găsit de cuviinţă ca şi în Basarabia, între moldoveni, şcolile începătoare să fie puse astfel ca să se înceapă învăţătura buchiilor şi a cetirii în moldoveneşte, trecînd după aceea la învăţătura în ruseşte” [9].

Revista Luminătorul, prin însăşi lansarea şi menţinerea sa vreme îndelungată, a îndeplinit o misiune însemnată de consolidare confesională şi cultural-naţională. „Apariţia revistei bisericeşti „Luminătorul” în timpurile stăpânirii ruseşti asupra Basarabiei prezintă unul din cele mai importante fenomene în viaţa poporului românesc din Basarabia. Este de admirat exactitatea cu care apare această revistă, persistenţa cu care înfruntă vremurile şi împrejurările” [10]. Relativa destindere a regimului de supraveghere şi cenzură ţaristă la 1916, odată cu intrarea României în război de partea Antantei, a permis şi modificarea viziunii revistei asupra evenimentelor. Problemele de importanţă vitală pentru basarabeni – participarea la război, situaţia pe front, aprovizionarea armatei, exportul de cereale etc. sînt abordate cu mai multă îndrăzneală.

În anul 1917 Luminătorul îşi modifică esenţial platforma printr-o reorientare radicală a mesajului, devenind tribuna revoluţionară a clerului basarabean. Revendicarea drepturilor naţionale constituie laitmotivul publicaţiei. Apelul Către cliroşenii Basarabiei, publicat în luna mai, atenţionează slujitorii Bisericii asupra schimbărilor mult aşteptate de popor: „…noi toţi trebuie să primim (sic) parte la zidirea vieţii bisericeşti din nou” [11]. Întrucît pătura preoţimii era dublu legată de „mulţime” – în primul rînd, în virtutea misiunii şi harului duhovnicesc, în al doilea rînd, prin rădăcinile genealogice (preoţii, mai toţi, proveneau din ţărani sau din păturile mijlocii), implicarea plenară în tumultul evenimentelor era iminentă. Această implicare era înţeleasă de revistă ca o acţiune de însumare şi fortificare a întregului potenţial creator al slujitorilor Bisericii Ortodoxe, ca o amplă lărgire de orizont în promovarea obiectivelor naţionale. „Noi toţi trebuie să ne lămurim şi să ne punem la cale în ce fel să ne alcătuim din nou lucrurile bisericeşti potrivit cu interesurile moldoveneşti (s. n.), ca să ajungă şi biserica noastră şi deşteptarea moldovenilor la o stare frumoasă şi înfloritoare...” [12]. Unitatea de interese ale diferitelor categorii sociale o conferea la acel moment speranţa repunerii în drepturi a limbii materne, problema-cheie a tuturor demersurilor anterioare ale publicaţiilor naţionale. Aşadar, „…trebuie să ţinem minte că de acum interesele duhovniceşti ale moldovenilor pot să fie îndestulate numai pe limba moldovenească (s. n.) şi pe această limbă trebuie să fie lăsată lor acea hrană duhovnicească de care au ei nevoie. Aşijderea pe limba moldovenească, limba curată de ţară, trebuie să fie dezvălite cererile şi dorinţele creştinilor moldoveni” [13]. Pentru reprezentanţii clerului un alt obiectiv comun era autonomia Bisericii basarabene, pentru care au optat chiar la primele întruniri din anul 1917.

În aşa mod clerul devine una „dintre cele cinci forţe motrice ale mişcării de emancipare naţională” [14], iar publicaţia de căpetenie a preoţimii basarabene – Luminătorul, aproape în fiecare număr proiectează în prim-plan multiple aspecte ale acestei perioade „fierbinţi” din viaţa Basarabiei. „Revista „Luminătorul” insera ştiri esenţiale despre mişcarea naţională şi organizarea activităţii politice în Basarabia şi Transnistria” [15]. Au fost publicate rezoluţiile congreselor ostaşilor, învăţătorilor, bineînţeles, oferindu-se spaţiu vast congresului clericilor, care şi-a ţinut şedinţele în Sala Eparhială între 19-24 aprilie 1917. Printre primele, publicaţia clerului basarabean pledează pentru autonomie, anunţă cititorii despre înfiinţarea Partidului Naţional Moldovenesc, susţine ideea creării „Sfatului Ţării”, publică viguroasa chemare a arhimandritului Gurie către preoţime şi către locuitorii Basarabiei [16].

În concluzie, amintim că în faza iniţială Luminătorul era o revistă de popularizare a învăţăturilor creştine cu un pronunţat caracter culturalizator, menţinut pînă în iunie 1918, luna cînd şi-a întrerupt apariţia. După o pauză de aproximativ jumătate de an, la 15 ianuarie 1919, revista reapare cu acelaşi nume, în aceeaşi formulă grafică, dar cu esenţiale modificări de conţinut şi structură.

Mai menţionăm, în final, că după aproape o jumătate de secol de ateism agresiv, promovat de ocupanţii sovietici, Luminătorul a fost revigorat în 1990 prin silinţa protoiereului dr. Petru Buburuz, continuînd să fie editată şi în prezent.


Note

    1. O veste bună pentru moldoveni // Moldovanul. – 1908. – Nr. 39.

    2. Tudor Gheorghe, Tudor Nadejda, Dănilă Sava ş.a. Date preluate din articolul lui Ştefan Ciobanu „Cum se oglindeşte viaţa Românilor basarabeni în revista „Luminătorul”// Viaţa Basarabiei. – 1933. – Nr. 73.

    3. Halippa Pantelimon. Cu prilejul jubileului de 25 de ani al „Luminătorului”// Viaţa Basarabiei. – 1933. – Nr. 68.

    4. Ibidem.

    5. Ardealul. – 1918. – 4 ianuarie.

    6. Ciobanu Ştefan. Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă. –Chişinău, 1923. - p. 302.

    7. Mateevici Alexe. Cum s-au încreştinat moldovenii // Luminătorul. – 1912. – Nr. 5-8.

    8. Luminătorul. – 1912. – Nr. 6-9.

    9. Luminătorul. – 1912. – Nr. 8-11.

    10. Luminătorul. – 1908. – Nr. 3. – P. 78.

    11. Ciobanu Ştefan. Cum se oglindeşte viaţa Românilor basarabeni în revista „Luminătorul” //Viaţa Basarabiei. – 1933. – Nr. 73.

    12. Luminătorul. – 1917. – Nr. 5. – P. 6-7.

    13. Ibidem.

    14. Moraru Anton. Istoria Românilor. Basarabia şi Transnistria. 1812-1993. – Chişinău,1995. – P. 145.

    15. Ibidem.

    16. Luminătorul. – 1917. – Nr.11. – P. 61-63.