Biblio Polis - Vol. 25 (2008) Nr. 1 (Serie nouă)  
ARHIVA  
ANUL LECTURII / ГОД ЧТЕНИЯ / YEAR OF LECTURE
Olga ALEXEEV, studentă, an. II, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale comunicării, USM
Datorită unei proze deprimante, am putut depăşi o stare de depresie...

Nu totdeauna o lectură pozitivă e capabilă să producă schimbări pozitive în viaţa cititorilor. Uneori, şi tipul de lectură expresionist, sumbru şi negativist, cred eu, poate produce minuni. Atunci când te afli într-o stare de grea depresie, când ţi se pare că prea puţine au rost în viaţă, o asemenea lectură e un minunat remediu, un leac salvator. Îmi voi împărtăşi din experienţa mea de lectură şi efectul ei, produs recent asupra atitudinii mele de viaţă.

Am avut, nu de mult, anumite motive să cad într-o adâncă depresie, încât aveam impresia că nimeni nu mă va putea readuce la viaţa normală. Credeam că, efectiv, nu mai am motive să fac ceva, şi la ce bun să o continui aşa, când în viaţa aceasta atâtea lucruri sunt imprevizibile, când de la oricine te poţi aştepta la tot felul de vicleşuguri, alte „surprize” aducătoare de necazuri, indispoziţie, zbucium şi chin sufletesc? Da, mi s-a întâmplat ceva ce nu puteam nicicum prevedea: m-a trădat o colegă, pe care o consideram prietenă foarte bună, apropiată. La început, şocată, nu am ştiut cum să reacţionez, şi cum sunt de felul meu cam timidă, am început să plâng... – altceva, în acea situaţie, nu mă ducea capul să fac.

Am abandonat orice gen de activitate, consideram că nu mai are nici un sens să mă ocup de ceva serios şi astfel mi s-a creat foarte mult timp liber.

Şi iată că într-o zi, o întâmplare a schimbat brusc lucrurile: fiind absolut liberă, am hotărât să citesc un roman - Ciuma, de Albert Camus (1913-1960). Nu, nu din cauza că trebuia să-l citesc conform programei de studii, pur şi simplu, cum am spus, aveam mult timp liber şi trebuia să-l umplu cu ceva, iar despre scrierile lui Camus auzisem numai impresii bune. Am mers la mica bibliotecă din blocul de studii nr. 1, merg acolo destul de des şi pentru că cititorii sunt serviţi de o bibliotecară foarte amabilă, care ne recomandă lecturi captivante, iar când îi soliciţi ceva concret – întotdeauna îţi va găsi din fonduri ceea ce doreşti. Nu ştiu de ce tocmai atunci am decis să-l citesc pe Albert Camus, să descopăr tainele scrisului lui, ale gândirilor, ale filozofiei sale.

Am primit imediat cartea comandată. Citeam uşor, cu pasiune romanul, era într-atât de captivant că nu mă puteam rupe de la paginile lui. Întreaga naraţiune este dominată de o atmosferă sumbră, depresantă, deprimantă, nici o situaţie comică sau mai relaxantă, doar stres, oameni neajutoraţi, angoasă, moarte, tuse, sânge, insuficienţă de oxigen, chinuri, despărţire, noroi şi frig... Astea relatează autorul acolo, iar în ochii mei, acest peisaj al morţii necruţătoare şi mizerabile apărea şi mai sumbru, din cauza situaţiei neprevăzute, dramatice, prin care trecusem personal. În romanul lui Camus marea nenorocire a fost adusă de nişte rozătoare, de nişte şobolani. Tragedia a cuprins orăşelul francez pe neaşteptate. Era un orăşel ordinar, unde oamenii duceau cel mai obişnuit mod de viaţă. Iată însă că brusc, nenorocirea - o tragedie greu de imaginat şi greu de descris, s-a strecurat şi a atacat oraşul, paralizându-l prin această invazie a micilor, dar nenumăratelor şi agresivelor rozătoare.

Aveam în faţă un adevărat haos, învălmăşeala şi neputinţa unor oameni aflaţi în mrejele acestei monstruoase tragedii - ciuma. Mi s-a făcut milă, când am văzut că străduinţele medicului se năruiau, când am văzut că raza de lumină a speranţei de salvare se stinge, iar epidemia se extinde mereu.

Am fost cuprinsă de un adânc sentiment de compasiune, amestecat cu durere, dar, totodată, m-am gândit atunci că în lumea aceasta se întâmplă tragedii incomparabil mai mari decât stresul prin care trecusem eu. Şi am mai înţeles că soarta ne poate implanta pumnalul tragediei atunci când ne aşteptăm cel mai puţin, fără să ne întrebe dacă suntem pregătiţi sau nu de a primi lovitura, de a o înfrunta.

Da, am citit pe nerăsuflate, preţ de patru ore paginile romanului, înfiorându-mă şi îngrozindu-mă de cele descrise de autor, căci toate evenimentele, trăirile, nenorocirile personajelor din Ciuma lui Albert Camus treceau prin inima mea. Ceea ce citeam şi ce simţeam în timpul lecturii mi se reflecta pe faţă. Căci, una din cititoarele bibliotecii în care mă aflam, s-a apropiat şi mi-a zis : „Cer scuze... Însă, cartea pe care o citiţi, se vede, este foarte interesantă, nu-i aşa?...”

Am privit-o şi momentan nu am ştiut ce să-i spun: romanul, pur şi simplu mă frapase, dar mă şi zăpăcise totodată... Apropiindu-mă de sfârşitul romanului, credeam că totuşi voi ajunge la un happy-end, că doctorul, până la urmă, va găsi leacul salvator. Murea întreaga populaţie a orăşelului, ciuma bântuia mai mult de jumătate de an, începuse de cu primăvara şi iată că, în textul naraţiunii, iarna bătea deja la geam, iar oamenii continuau să moară... S-a terminat cu aceea că ciuma a plecat ca de la sine, s-a ascuns ca o laşă, lăsând numai moarte şi durere în urma sa, a dispărut aşa, ca suflată de vântul pustiului, părăsind locurile şi victimele, dar nu se ştie pe cât timp.

Datorită acestui roman am mai înţeles că există lucruri pe care nu suntem în stare să le schimbăm, oricât de mare ar fi dorinţa noastră.

După ciumă, lucrurile reveneau cu greu la normal, dar deja nu mai căpătau poziţia de status quo. Asemeni şi în situaţia mea, după trădarea din partea unei persoane în care aveam maximă încredere, durerea sufletului meu se vindecă greu, încrederea se restabileşte anevoios şi nu va mai fi ca înainte. Dar, oricum, îmi dau seama că sunt pe lume adevărate tragedii - de mari proporţii şi foarte adânci – infinit mai dureroase decât cele ce se petrec în interiorul nostru. Iată ce-mi sugerase cartea lui Albert Camus, pentru care marelui scriitor francez i s-a acordat cel mai prestigios premiu din lume – Premiul Nobel. Adevărata tragedie e atunci când se abat nenorocirile şi nu ştii la ce să te aştepţi, nu ştii cum să acţionezi. E ceea ce aduce durere şi moarte aproapelui tău, iar apoi nenorocirea se retrage tiptil.

Cartea menţionată mi-a schimbat radical mondoviziunea, în bine, desigur. Am început să recepţionez toate momentele vieţii prin alt unghi de vedere. Îi sunt foarte recunoscătoare lui Albert Camus, harului său de scriitor, care m-a făcut să-mi opresc atenţia, să mă aplec asupra acestei cărţi excepţionale! Nu există simple întâmplări, totul îşi are rostul său. Schimbarea în viaţa fiecărui cititor, avizat sau neavizat, o poate produce nu neapărat lectura pozitivă, înălţătoare, ci şi asemenea lecturi presante produc uneori minuni. Cum ne putem da seama, până la urmă, orice carte îşi are cititorul său pe care îl regăseşte neapărat!

Nu, în nici un caz nu sunt încântată de cele descrise în romanul Ciuma - cu dramatism, pe alocuri - în spiritul unor creaţii de groază; sunt fericită că totul a fost doar fantezia autorului şi nu în realitate. De aceea, sunt bucuroasă că acum, ieşind pe stradă, întâlnesc în cale mai mulţi oameni veseli, binevoitori care, ajungând acasă, probabil că în cele mai dese cazuri sunt sănătoşi, vor să ducă o viaţă mai demnă, iar unii, înzestraţi cu vivacitate, cu optimism, propagă asemenea stări şi printre alţii, printre cei cu probleme, necazuri sau mai marcaţi de pesimism.

În concluzie, vreau să subliniez acest adevăr – că lectura are proprietăţi revitalizatoare, e o hrană necesară sufletului, dar în numeroase cazuri e şi un leac de mare preţ, pe care trebuie să-l căutăm şi să-l administrăm cât mai des.