Biblio Polis - Vol. 25 (2008) Nr. 1 (Serie nouă)  
ARHIVA  
TEORIE ŞI PRACTICĂ / ТЕОРИЯ И ПРАКТИКА / THEORY AND PRACTICE
Mariana HARJEVSCHI, Catedra Biblioteconomie şi Asistenţă Informaţională
Evaluarea complexităţilor cadrului de reglementare de bibliotecă

Introducere

Biblioteconomia Republicii Moldova integrează un cadru de reglementări juridice temeinice după anii 1990, oferind un spectru amplu de acte legislative specifice şi tangeţiale de bibliotecă. Afirmaţia prof. dr. I. Stoica [1] potrivit căreia „aceasta face dovada maturităţii, a forţei sale de afirmare şi de dezvoltare a domeniului” certifică cu adevărat un nivel de dezvoltare a activităţii biblioteconomice din ţară. Bibliotecile au funcţionat şi anterior, desigur, dar în baza unor acte legislative ideologizate, ce reglementau incomplet activitatea lor. Astfel la începutul anilor ’90 ai sec. XX s-a reiterat imperios, atât la nivel internaţional, cât şi naţional, necesitatea elaborării Legii cu privire la biblioteci, producând şi alte acte normative reglementatoare.

Crizele sau incertitudinile din domeniul biblioteconomic sunt cauzate deseori de lipsa unui cadru normativ juridic, postulat susţinut şi de forumurile internaţionale de specialitate. Menţionăm seminarul „Reforma legislaţiei bibliotecare în Europa centrală” (Strasbourg, 1994) [2], organizat de Consiliul de cooperare culturală al Consiliului Europei, apoi seminarul „Reforma legislaţiei bibliotecare” (Budapesta, 1995) [3] etc. O reuniune internaţională asupra legislaţiei bibliotecare a avut loc la 19-20 noiembrie 1999 la Praga sub egida UNESCO.

Astfel încât elaborarea Legii bibliotecilor a reprezentat o etapă importantă în afirmarea unei noi perspective biblioteconomice în Republica Moldova, inclusiv a noilor principii privind organizarea sistemului naţional biblioteconomic. Cadrul juridic elaborat începând cu 1994 fixează principii de bază ale raportului statului şi subiecţilor asigurând dezvoltare a acestui institut.

Prin intermediul studiului derulat în perioada august-septembrie 2006 „Impactul cadrului de reglementare de bibliotecă asupra activităţii bibliotecilor” s-a încercat să se analizeze şi sintetizeze complexităţile sistemului de acte normative de bibliotecă.

Metodologia studiului

Chestionarul s-a axat pe două dimensiuni: evaluarea situaţiei culturii legislative în domeniul biblioteconomic a bibliotecarilor şi analiza efectelor cadrului naţional biblioteconomic de reglementare asupra activităţii instituţiilor bibliotecare.

La baza cercetării au stat următoarele ipoteze: cadrul legal naţional/internaţional în domeniu nu este cunoscut de comunitatea bibliotecară; autorităţile de resort nu fac public şi integral cadrul de reglementare de bibliotecă la nivel naţional; structurile profesionale (Consiliul Biblioteconomic Naţional, Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova etc.) nu promovează cadrul legal biblioteconomic naţional/internaţional, integral, doar haotic şi cu întârzieri; comunitatea bibliotecară nu face lobby cadrului legal de bibliotecă în structurile ierarhic superioare; cadrul legal nu este respectat de autorităţile locale, iar efectele cadrului legal asupra dezvoltării bibliotecilor sunt minime.

În mod special, acest studiu a încercat să depisteze circumstanţele şi motivele care îi determină pe bibliotecari să apeleze la cadrul juridic biblioteconomic şi care sunt punctele forte şi slabe ale Legii cu privire la biblioteci, inclusiv care sunt domeniile ce trebuie îmbunătăţite etc.

Perioada de chestionare a cuprins lunile august-septembrie 2006, perioadă în care am considerat că bibliotecarii sunt mai degajaţi şi pot acorda o atenţie mai sporită comunicării, fiind mai deschişi pentru a-şi exprima sugestiile, părerile, obiecţiile referitoare la întrebările studiului. Aria geografică nu a fost o prerogativă a cercetării, deşi 18% din cei chestionaţi au fost din bibliotecile din teritoriu şi 82% din raza municipiului Chişinău. Grupul ţintă l-au constituit directorii, managerii şi şefii de servicii de biblioteci de diferite tipuri: naţionale, publice, universitare, de colegiu şi şcolare, persoanele care pot fi considerate „primi actori” ai promovării, ai utilizării în activitatea cotidiană a actelor legislative de bibliotecă. Chestionarul a fost difuzat următoarelor categorii de biblioteci, recuperarea acestora fiind 102, din cele 227: universitare – 42,2%, publice (mun. Chişinău şi raionale) – 29,4%, naţionale – 27,5%.

Evaluarea a permis obţinerea unor rezultate care, considerăm, vor permite modificarea şi armonizarea cadrului de reglementare la cerinţele UE, de altfel solicitate prin Hotărârea cu privire la Programul legislativ pentru anii 2005-2009, nr. 300-XVI din 24.11.2005 (Monitorul Oficial al R. Moldova, nr.5-8/52 din 13.01.2006). Această cerinţă are drept temei Programul de activitate al Guvernului pe anii 2005-2009 „Modernizarea ţării - bunăstarea poporului”, Strategia de creştere economică şi reducere a sărăciei (2004-2006), Planul de acţiuni „Republica Moldova - Uniunea Europeană”, Programul Naţional „Satul moldovenesc” (2005-2015), Planul Naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului pentru anii 2004-2008. Pentru unele aspecte ale cadrului de reglementare s-a urmărit în acelaşi timp şi înlăturarea elementelor negative şi depistarea unor soluţii alternative pentru ajustarea la cerinţele activităţii de bibliotecă şi necesităţile bibliotecarilor.

Rezultatele studiului

Respondenţii s-au exprimat asupra experienţei proprii referitoare la utilizarea Legii cu privire la biblioteci. Este cert că principiile care pot fi numite drept majore şi inovatoare reflectate în Legea cu privire la biblioteci, aprobată în 1994, sunt multiple. Legea a reprezentat primul pas în democratizarea institutului de bibliotecă. Utilitatea legii e susţinută de stabilirea unui cadru legal cuprinzător de funcţionare a bibliotecilor, legiferând existenţa unei structuri organizaţionale, precum şi norme precise impuse de experienţa biblioteconomică a Republicii Moldova din ultimele decenii. Circumstanţele ce îi determină în mod special pe bibliotecari să apeleze la acest act normativ sunt reflectate în Tab. 1.

Circumstanţe

Situaţie

soluţionarea unui aspect de bibliotecă

65,7%

elaborarea unui act intern de bibliotecă

56,9%

elaborarea bugetului

18,6%

Tabelul 1. Motivul de lecturare a cadrului legislativ de bibliotecă

Argumentele ce fundamentează aceste afirmaţii sunt considerarea remediilor privind obţinerea statutului de instituţie cu personalitate juridică vs continuarea fiinţării ca instituţie subordonată unor instituţii ierarhic superioare vs desfiinţarea/comasarea bibliotecilor, completarea colecţiilor de bibliotecă în baza mijloacelor financiare alocate de la bugetul de stat vs finanţarea din surse adiţionale, centralizarea vs descentralizarea responsabilităţilor autorităţilor publice şi a fondatorilor privind asigurarea bazei economice a bibliotecilor, prestarea serviciilor cu plată în cadrul bibliotecilor vs oferirea acestora gratuit. La fel, bibliotecarii au menţionat procesul de atestare, derulat în perioada aprilie-mai 2006, drept un stimulent pentru a-şi actualiza cunoştinţele în domeniul cadrului de reglementare la nivel naţional.

Bibliotecarii, respondenţi ai studiului, apelează la Legea cu privire la biblioteci în relaţiile cu factorii de decizie. Circa 73,5% din cei chestionaţi recurg la normele legii, comparativ cu 32,4% care au indicat contrariul. Motivele pentru care apelează la Legea cu privire la biblioteci în aceste situaţii sunt următoarele: interesul profesional (7,8%) fiind în egală măsură cu introducerea serviciilor cu plată (7,8%), elaborarea (2,9%) inclusiv actualizarea (2,9%) actelor interne, completarea colecţiilor (3,9%), finanţarea bibliotecilor (3,9%), introducerea serviciilor cu plată (7,8%), plata pentru condiţii nocive (2%) şi salarizare (2%). Studiul a semnalat că unii bibliotecari aplică şi fac referinţe la Legea bibliotecilor pentru a suplini bugetul în vederea implementării tehnologiilor informaţionale, pentru promovarea imaginii bibliotecii, finanţarea adecvată a instituţiilor bibliotecare şi apărarea statutului instituţiei.

Din cele menţionate putem concluziona că un act normativ nu trebuie să fie regresiv, ci să asigure şi să menţină principiile bibliotecare, să soluţioneze problemele de ordin administrativ, social şi economic, ceea ce, de altfel, au şi demonstrat bibliotecarii chestionaţi. Un indice al utilităţii şi temeiniciei legii ca suport pentru biblioteci în relaţie cu administraţia centrală şi locală este considerată autonomia administrativă. Acest principiu este vădit revendicat de bibliotecari. Deşi această normă este stipulată în Regulamentul-cadru cu privire la bibliotecile publice (2003) se cere neapărat de a fi inclusă şi în Legea cu privire la biblioteci, ceea ce va elimina diverse dificultăţi în raport cu autorităţile tutelare.

Este cert că deşi Legea cu privire la biblioteci (1994) a apărut târziu în arealul european (Islanda – Legea cu privire la bibliotecile publice (1955) [4]; Norvegia – Legea cu privire la biblioteci (1935) [5], ea totuşi a marcat un moment important în reglementarea juridică a instituţiei bibliotecare în Republica Moldova. Confruntarea cu practica de zi cu zi din biblioteci, modificările de legislaţie din alte domenii au solicitat desigur unele îmbunătăţiri. Următoarele aspecte pozitive ale legii cu privire la biblioteci au fost deduse de bibliotecarii chestionaţi: includerea structurii patrimoniului cultural (6,9%), stabilirea principiului dezvoltării colecţiilor (5,9%), prevederea colaborării internaţionale (4,9%), stabilirea modalităţilor de administrare a bibliotecilor (3,9%), stipularea principiilor generale care indică dezvoltarea şi funcţionarea bibliotecilor (2,9%) etc. Unii respondenţi au caracterizat legea drept una care urmează principiile internaţionale, sprijinită de alte legi suplimentare şi reglementări legislative înrudite valabile la nivel naţional, ceea ce conferă un statut prestigios domeniului. Comunitatea bibliotecară consideră că modificările aduse Legii, în mod special cele referitoare la prestarea serviciilor cu plată, asigurarea bazei economice, elaborarea politicii editoriale permit o finanţare adecvată şi furnizarea de servicii eficiente şi calitative către utilizatori.

Un punct forte reprezintă însuşi cadrul de reglementare de bibliotecă (legi, hotărâri, alte acte normative). Nemijlocit la punctele forte propriu-zise ale legii respondenţii au argumentat că aceasta este compactă având un stil metodologic şi instructiv, deşi totuşi redactarea, revizuirea următoarelor aspecte sunt iminente: învechită – 6,9%, incompletă – 4,9%, necesită modificări – 3,9%. Bibliotecarii au remarcat că articolele referitoare la Depozitul Legal, drepturile şi obligaţiile beneficiarilor, finanţare, împrumutul interbibliotecar şi sponsorizare trebuie actualizate. La fel, respondenţii au remarcat că este necesară includerea unor noi prevederi, precum instruirea continuă a bibliotecarilor, legiferarea securităţii colecţiilor etc. Criticile asupra legii s-au referit şi la următoarele aspecte – necorespunderea schimbărilor provocate de societate, neincluderea serviciilor moderne de bibliotecă, nereflectarea subiectelor de tehnologii informaţionale etc. Dilema legii constă în neoglindirea statutului bibliotecii din învăţământul privat şi accentuarea prea insistentă asupra bibliotecilor publice, la fel şi faptul că reprezintă o lege pentru prezent şi care în decurs de câţiva ani nu va fi actuală. Comentariile adiţionale referitoare la Legea cu privire la biblioteci au fost diverse (detalii vezi în Tab. 2).

Exemple

Legislaţia cu privire la biblioteci este orientată spre biblioteci, şi nu spre utilizatori;

Terminologia utilizată este învechită (cititori = utilizatori etc.);

Actele existente nu includ serviciile electronice de bibliotecă, ci doar pe cele tradiţionale, ceea ce denotă un sedentarism al domeniului;

Lipsa mecanismului de sancţionare a personalului sau a altor factori de decizie ce încalcă legea;

Accesul public la internet este tratat ambiguu în nomenclatorul de servicii gratuite şi cu plată;

Mecanismul de achiziţii de carte nu este reflectat pe deplin, ceea ce conduce la haos în sfera de achiziţii;

Sistemul de finanţare a bibliotecilor nu este corect stipulat în legislaţie, în mod special arii de finanţare pentru fiecare autoritate în parte;

Normativele din domeniu trebuie incluse într-o lege, aceasta ar oferi factorilor de decizie responsabilitate şi obligativitate;

Exportul şi importul publicaţiilor, în mod special aspectul facilităţilor pentru devamare, nu este prevăzut în detalii în legislaţia specială.

Tabelul 2. Comentarii adiţionale referitoare la punctele vulnerabile ale Legii cu privire
la biblioteci

Cadrul de reglementare. Analize şi sinteze

O imagine mai amplă despre întreg sistemul de reglementare ne-au oferit răspunsurile la întrebarea Cum apreciază unele aspecte ale cadrului de reglementare de bibliotecă? Aceasta a scos în relief care sunt opiniile bibliotecarilor referitoare la componentele Legii cu privire la biblioteci, ale Legii privind accesul la informaţie, ale Legii cu privire la dreptul de autor şi la drepturile conexe etc.

Răspunsurile au evidenţiat următoarele: foarte bine – drepturile şi obligaţiile utilizatorilor – 39,2%; atestarea cadrelor bibliotecare – 49,0%; principiul accesibilităţii – 46,1%; calitatea serviciilor – 44,1%. Desigur, aceasta ne demonstrează că bibliotecarii le consideră cel mai bine legiferate şi nu implică modificări sau ajustări ale normelor juridice. Au fost estimate prin calificativul bine şi: protejarea patrimoniului cultural – 57,8%, iar în final drepturile de autor şi cele conexe – 45,1%.

Comunitatea bibliotecară cuprinsă în studiu a remarcat că sistemul de finanţare (37,3%), prestarea serviciilor cu plată (21,6%), asigurarea bugetului (20,6%) şi instruirea continuă – (18,6%) sunt cel mai slab acoperite de actele normative, sau cadrul legislativ nu funcţionează bine în cazul acestora. Astfel, bibliotecarii întâlnesc dificultăţi precum: finanţări insuficiente, imposibilitatea implementării serviciilor cu plată, salarii indecente, lipsa posibilităţilor de participare la cursuri de perfecţionare etc.

Date plauzibile pot fi extrase din analiza detaliată a următoarelor dimensiuni acoperite de cadrul de reglementare specifice şi tangenţiale domeniului biblioteconomic:

Sistemul de finanţare este considerat satisfăcător de 48% din bibliotecari chestionaţi şi doar 12% din respondenţi îl apreciază ca bun.

Legea cu privire la biblioteci se referă expres la faptul că „autorităţile publice şi fondatorii asigură bibliotecilor bugetul necesar pentru menţinerea lor la nivelul tehnologiilor moderne, conform normativelor de finanţare, luându-se în calcul regimul economiei de piaţă”. Un aspect pozitiv al Legii îl reprezintă art. 31, care stipulează că „bugetele unităţilor teritorial-administrative, bugetele autorităţilor centrale, bugetul de stat nu se aprobă, dacă acestea nu prevăd sumele necesare pentru dezvoltarea bibliotecilor”. Legislaţia bibliotecilor este strâns legată de rezolvarea problemei finanţării instituţiilor bibliotecare. Ea trebuie să oblige în mod explicit autorităţile să finanţeze activitatea bibliotecilor potrivit necesităţilor şi, desigur, conform standardelor europene de funcţionare. Aceasta include achiziţia curentă de carte şi abonări, informatizare şi automatizare, construcţii şi salarizarea personalului. În acest sens, ar fi binevenit ca legea să includă sancţiuni instituţiilor tutelare dacă nu alocă banii necesari. În cazul în care bugetul local nu este suficient şi pentru finanţarea bibliotecii publice, atunci finanţarea ei ar trebui susţinută sau completată dintr-un fond special constituit la nivel raional sau central în bugetul de stat al anului respectiv.

Prestarea serviciilor cu plată – subiect ce este mereu pe agenda întrunirilor bibliotecarilor. Respondenţii au apreciat acest aspect bine (34,4%), satisfăcător (31,4%) şi slab (21,6%).

Reglementările sunt reflectate şi în alte acte normative – Nomenclatorul serviciilor cu plată prestate de către Ministerul Culturii şi Turismului şi cele ale instituţiilor subordonate (2005); totuşi activitatea bibliotecară se confruntă cu multiple dificultăţi. Aceasta probabil vine şi din lipsa de experienţă a bibliotecilor de a comercializa serviciile de bibliotecă. La fel, este nesatisfăcătoare colaborarea cu instituţiile de resort pentru a implementa serviciile cu plată propriu-zise.

Protejarea patrimoniului cultural – în acest context, 57,8% din bibliotecarii chestionaţi au specificat că se realizează bine şi foarte bine 21,6%.

În baza rezultatelor chestionarului putem concluziona că majoritatea respondenţilor evaluaţi consideră cadrul de reglementare biblioteconomic favorabil activităţii de bibliotecă. Rămâne neclar – dacă bibliotecarii au pătruns în miezul subiectului – este oare reflectat în aspectul digitizării patrimoniului cultural, asigurarea mecanismului tehnic de protejare etc.?

 Susţinerea exportului de publicaţii – răspunsul dominant a fost satisfăcător – 36,3%, apoi urmat de slab – 20,6% şi bine – 19,6%.

Legea curentă cu privire la biblioteci necesită îmbunătăţiri la acest capitol. Activitatea de bibliotecă considerăm că necesită unele completări cerute atât de evoluţia în activitatea de bibliotecă (dezvoltarea sistemului de împrumut internaţional, crearea de consorţii de biblioteci), cât şi de mediul internaţional. Menţionăm că este oportună corelarea Legii bibliotecilor cu tratatele internaţionale la care R. Moldova este parte.

Mecanismul de distribuţie a Depozitului Legal a fost evaluat de 20,6% din respondenţi ca fiind foarte bun şi de 38,2% din cei chestionaţi au apreciat că este bun.

Respectarea Depozitului Legal în Republica Moldova este reglementat prin câteva acte legislative – Legea cu privire la biblioteci (art. 22), care defineşte raporturile Depozitului Legal şi stipulează ce documente nu fac obiectul Depozitului Legal; Legea cu privire la activitatea editorială (2000) ce se referă la centrele care primesc exemplarele de Depozit Legal, mecanismul de distribuţie, recepţionarea şi distribuirea exemplarului de Depozit Legal, documentele care constituie Depozitul Legal etc.; în fine, există unele prevederi la Depozitul Legal şi în Codul contravenţiilor administrative (1985).

Drepturile şi obligaţiile utilizatorilor – s-au pronunţat despre ele foarte bine 39,2%, bine – 44,1% şi satisfăcător – 9,8%.

În ceea ce priveşte drepturile utilizatorilor legislaţia de bibliotecă se referă doar la aspectul accesibilităţii şi al drepturilor la condiţii optime de lucru în cadrul bibliotecilor (vezi art. 28, 29, 30 ale Legii cu privire la biblioteci). Observăm, că răspunsurile respondenţilor exprimă pozitivism vis-a-vis de cadrul de reglementare juridic, deşi din punctul de vedere al utilizatorului aceste păreri nu sunt aceleaşi. Un factor determinant al drepturilor utilizatorilor este diversitatea, calitatea serviciilor, inclusiv oferta de colecţii de carte, ediţii periodice, baze de date etc. Astfel, pe marginea acestui subiect utilizatorii se referă mereu în cadrul studiilor lansate de biblioteci, dar obiecţiile lor rămân a fi nerezolvate.

Asigurarea bugetului – dintre răspunsurile prezentate atenţionăm asupra următoarelor rezultate: slab – 20,6%, satisfăcător – 48,0% şi bine – 26,5%.

Bibliotecile nu primesc suficiente fonduri, deşi acestea acoperă cu servicii informaţionale un segment mare din populaţia unui teritoriu (municipiu, raion, sat etc.). Aproximativ 34% din utilizatorii municipiului Chişinău beneficiază de serviciile Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”. Acest argument trebuie să fie susţinut de către factorii de decizie, iar alocaţiile financiare urmează a fi susţinute obligatoriu. Cu certitudine, răspunsurile bibliotecarilor s-au axat pe situaţiile reale şi nu pe raporturile juridice reflectate în actele normative. Deşi Legea cu privire la biblioteci (1994) (art. 31), stipulează că „autorităţile publice şi fondatorii asigură bibliotecilor bugetul necesar pentru menţinerea lor la nivelul tehnologiilor moderne, conform normativelor de finanţare”, iar Legea cu privire la finanţele publice locale (2003) (art. 8, al. 7), delimitează competenţele administraţiei publice în efectuarea cheltuielilor publice, totuşi problematica bibliotecilor la categoria asigurarea bugetului nu se realizează conform standardelor.

Protejarea dreptului de autor – un număr semnificativ de respondenţi au răspuns – bine (45,1%), foarte bine - 9,6% şi 21,6% au calificat-o satisfăcător.

Considerăm că această întrebare scoate în evidenţă un climat favorabil privitor la dreptul de autor în mediul bibliotecar. Este adevărat că Legea cu privire la dreptul de autor şi drepturile conexe (1997) se referă la posibilităţile de reproducere în cadrul bibliotecilor, şi totuşi multiple situaţii nu sunt acoperite la nivel legislativ (accesul la produsele electronice protejate de dreptul de autor, scanarea documentelor la cererea utilizatorilor etc.).

Răspunderea administrativă pentru distrugerea fondului – părerile respondenţilor s-au împărţit preponderent între calificativele: slab - 28,4%, satisfăcător – 41,2% şi bun – 15,7%.

O reglementare deosebit de importantă, inclusă în legislaţia biblioteconomică a unor ţări europene, la noi lipseşte. Stipularea pierderilor naturale (furtul de carte) care constituie o reală măsură de protecţie şi eliminare a stresului pentru bibliotecarii implicaţi în activitatea bibliotecilor cu acces liber la raft – trebuie neapărat inclusă în Legea cu privire la biblioteci. Sunt indicate în acest sens prevederile IFLA.

Atestarea cadrelor bibliotecare – la această întrebare s-a răspuns în felul următor: bun – 41,2% şi foarte bun – 49,0 %.

A angaja bibliotecari bine instruiţi conduce la furnizarea serviciilor de bibliotecă. Atestarea derulată în perioada aprilie-mai 2006 a generat satisfacţii profesionale în rândul bibliotecarilor. Remarcăm că nici un respondent nu a menţionat despre regulamentul propriu-zis referitor la atestare.

Salarizarea adecvată a bibliotecarilor - s-au colectat câte 41,2% pentru slab, 44,1%, - satisfăcător şi 14,7% pentru bun.

Situaţia ilustrează că bibliotecarii consideră salariile insuficiente; în mod special tendinţă de diferenţiere a salariilor bibliotecarilor vis-a-vis de salariile altor specialităţi din sistemul bugetar aduce nemulţumiri. Autorităţile de resort trebuie să îşi concentreze eforturile asupra rezolvării acestei situaţii.

Instruirea continuă a cadrelor bibliotecare - cea mai mare parte a respondenţilor a susţinut varianta bun – 37,3%, urmată de satisfăcător – 22,5%, foarte bun – 21,6% şi slab – 18,6%.

Nu poate fi lipsit de importanţă procesul instruirii continue. Deşi bibliotecarii au menţionat în marea majoritate că sunt satisfăcuţi (probabil consideră că Şcoala de Biblioteconomie funcţionează până în prezent, deşi aceasta şi-a finisat activitatea în 2006), totuşi problema la nivel naţional necesită schimbări. Lipsa în prezent a unei instituţii responsabile de instruirea continuă va avea efecte negative în viitorul apropiat.

Dezvoltarea sistemului de împrumut interbibliotecar - răspunsurile s-au repartizat astfel: slab – 18,6%, satisfăcător – 38,2%, bun – 26,5% şi foarte bun – 16,7%.

Promovarea cooperării bibliotecilor universitare şi de alt tip, inclusiv stabilirea mecanismului sistemului de împrumut interbibliotecar (excluderea plăţilor excesive pentru acest gen de servicii) trebuie să fie foarte bine pus la punct, în special acum când bibliotecile încearcă să conlucreze în diverse proiecte, consorţii etc.

Despre principiul accesibilităţii – s-au pronunţat în modul următor: foarte bun – 46,1%, bun – 31,4%, satisfăcător – 11,8%.

Serviciile bibliotecilor publice trebuie să fie furnizate pentru toate categoriile de utilizatori, indiferent de vârstă, rasă, sex, naţionalitate, limbă, statut social, idei stipulate în Manifestul IFLA pentru biblioteci publice. Servicii şi materiale specifice trebuie furnizate pentru persoanele care, din diferite considerente, nu pot să beneficieze de serviciile şi colecţii de biblioteci (ex. minorităţi naţionale, persoane cu dizabilităţi, persoane din spitale şi închisori, sau persoane localizate în spaţii sau localităţi izolate).

Calitatea serviciilor – dintre răspunsurile prezentate atenţionăm asupra următoarelor: foarte bun – 44,1%, bun – 42,2%, satisfăcător – 11,8%.

Legislaţia poate menţine calitatea serviciilor furnizate. Astfel, este indicat ca factorii de decizie să cunoască ce este un serviciu de bibliotecă de calitate, ce este cu adevărat prioritar bibliotecilor. Însă aceasta poate deveni o problemă dificilă din punctul de vedere al finanţării continue a serviciilor de bibliotecă, reflectându-se asupra colecţiei, asupra personalului, sau asupra calităţii serviciilor. Bibliotecarii au menţionat că sistemul de acte normative de bibliotecă nu acoperă problematica calităţii serviciilor.

Una din întrebările chestionarului de evaluare s-a raportat şi la faptul În ce domenii ar trebui îmbunătăţit cadrul juridic de bibliotecă în general? Această întrebare vine să confirme care sunt punctele slabe ale cadrului juridic de bibliotecă. Insistenţele bibliotecarilor sunt focalizate asupra următoarelor aspecte stringente de bibliotecă: finanţarea – 18,6%; Depozitul Legal – 16,7%; servicii cu plată – 14,7%; protecţia socială a bibliotecarilor – 12,7%; salarizarea – 11,8%.

Bibliotecarii au atenţionat asupra necesităţii evaluării unor acte normative privind activitatea de bibliotecă (3,9%); completarea colecţiilor (7,8%); politica de instruire a bibliotecarilor (3,9%); protecţia colecţiilor (2,9%); responsabilităţile administraţiei (2,9%) şi cele ale organelor de resort (2,0%). Ni se pare foarte important faptul că a fost semnalată evaluarea documentelor (1%) ca moment ce trebuie modificat în legislaţia de bibliotecă.

Referitor la faptul dacă vizează cadrul juridic de bibliotecă în egală măsură toate tipurile de biblioteci, au fost comunicate următoarele – 54,9% au răspuns că sistemul naţional de biblioteci este reflectat în totalitate, argumentând că aceleaşi biblioteci au aceleaşi probleme şi o singură lege – unifică sistemul de bibliotecă; nu au declarat – 51,0%, subliniind că legea este în detrimentul bibliotecilor universitare.

De altfel, unii autori, precum M. Afanasiev [5], susţin că legea nu trebuie scrisă din punct de vedere biblioteconomic – enumerarea şi caracterizarea tipurilor de biblioteci pune în pericol bibliotecile, prezentându-se ca o instrucţiune. Doar legea este făcută de legislator în vederea asigurării drepturilor cetăţenilor. Autoarea N. Bagrova [7] chiar insistă asupra necesităţii unui act cumulativ al instituţiilor info-documentare (biblioteci, arhive). Aceasta joacă un rol decisiv în satisfacerea necesităţilor informaţionale ale utilizatorilor, şi ar fi o abordare sistemică privind reglementarea acestor instituţii.

(Va urma)