Biblio Polis - Vol. 24 (2007) Nr. 4 (Serie nouă)  
ARHIVA  
RECENZII ŞI CONSEMNĂRI / РЕЦЕНЗИИ И ЗАМЕТКИ / REVIEWS AND NOTES
Tatiana VERDEŞ, doctorandă, USM, Facultatea de Litere
Adevăruri în numele dragostei de Neam şi Patrie

A ieşit de sub tipar, completând rafturile librăriilor, bibliotecilor (şi deja - pe cele ale cititorilor) o mult aşteptată antologie filologică - Limba Română – adevărata mea patrie[1].

Volumul, solid din mai multe puncte de vedere, are o structură bine gândită cuprinzând Preliminarii (pp. 11-62) şi trei Părţi (Partea I, Scriitorii despre limbă, pp. 62-303; Partea II, Geneza limbii şi a poporului român, pp. 304-816; Partea III, Limba în şi prin societate, pp. 817-983). În fiecare compartiment sunt incluse cele mai diverse texte, semnate de autori cunoscuţi - studii, cercetări, note, valoroase reflecţii, meditaţii, prezentându-se astfel în timp istoria limbii române. Se dau argumentat răspunsuri la cele mai aprig discutate probleme ale neamului nostru: geneza limbii şi poporului român; romanitatea limbii române; elaborarea şi stabilirea normelor limbii române literare: contribuţia în acest sens a cărturarilor; unitatea şi identitatea lingvistică şi etnică a românilor de pretutindeni; inconsecvenţa şi falsitatea „teoriei” despre două limbi romanice de est: româna şi „moldoveneasca”; degradarea limbii române în Basarabia, anexată de ţarism (1812-1918); redeşteptarea naţională şi ameliorarea glotică în Basarabia, românească, a anilor 1918-1940; politica lingvistică în Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (1924-1940); bilingvismul „armonios” moldo-rus şi deteriorarea stării limbii române vorbite în R.S.S. Moldovenească (1944-1989); Marea bătălie pentru adevărul ştiinţific privind limba şi istoria neamului nostru: adoptarea la 31 August 1989 a Legislaţiei lingvistice, cuprinzând trei legi: Cu privire la statutul limbii de stat, Cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova şi Cu privire la revenirea la grafia latină; situaţia glotică din Republica Moldova după 15 ani de funcţionare a Legislaţiei lingvistice etc.

Acest gen de sinteză este întotdeauna greu de elaborat, îmbinarea optimă între veridicitatea informaţiei ştiinţifice, prezentată într-un stil agreabil şi necesitatea propagării adevăratului nume corect al limbii noastre – LIMBA ROMÂNĂ. În cazul de faţă autorii s-au confruntat cu o dublă dificultate. Pe de o parte, trebuiau eliminate distorsionările neplăcute ale existenţei a două limbi romanice de est: română şi moldovenească, pe de altă parte trebuiau oferite argumente forte, care ar înlătura, odată şi pentru totdeauna, orice provocări ale neprietenilor limbii şi neamului nostru vizând denumirea limbii şi a poporului ce o vorbeşte.

O recenzie ştiinţifică amănunţită a acestei cărţi este aproape imposibilă din două motive, legate de volumul şi specificul ei. Din acest considerent, vom propune doar o prezentare generală a antologiei, cu trimiteri şi exemplificări extrase din textul propriu-zis, însoţite de unele concluzii personale, care i-ar facilita cititorului formarea unei proprii opinii corecte şi l-ar provoca la lecturarea şi recomandarea acestei antologii colegilor şi prietenilor săi.

În Preliminariile semnate de profesorul universitar doctor habilitat Anatol Ciobanu, membru-corespondent al AŞM, se prezintă explicit, prin pilde şi argumente edificatoare, distincţia glotonimică românească – moldovenească, limbă de stat – limbă oficială şi consecinţele bilingvismului moldo-rus, constatându-se, cu regret, că mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova, încă nu conştientizează că le revine o mare datorie patriotică, a vorbi sănătos şi a promova limba oficială – română – care „după 15 ani de reformă tot nu stă în capul mesei la ea acasă”(p. 53).

Prof. A. Ciobanu se adresează, în special, omului intelectual, menirea căruia este de a cultiva o limbă sănătoasă şi curată. Cu referire la competenţa lingvistică a profesorului filolog din învăţământul preuniversitar, A. Ciobanu susţine, pe bună dreptate, că: „Profesorul de limba şi literatura română trebuie să fie un om deosebit de pregătit, capabil, un excelent profesionist şi în acelaşi timp un mare patriot, iubitor de neam şi de ţară, pentru că are de-a face cu zestrea cea mai scumpă pe care o moştenesc copiii de la părinţi, cu ceea ce numim noi coloana vertebrală a naţiunii, sufletul ei – limba maternă” (p. 53).

În cele din urmă, lingvistul A. Ciobanu prezintă reuşit un valoros material lingvistico-social, care nu mai poate fi pus la îndoială, concluzia fiind fermă: deşi am avut (avem) o limbă pocită, cu o istorie dureroasă, totuşi, VORBIM ROMÂNEŞTE.

În Partea I „Scriitorii despre limbă” se propune, cronologic, o inepuizabilă comoară de opinii, reflecţii privind limba, literatura, cultura vorbirii, măiestria scrisului etc. (A. Ciobanu, p. 8) ale unor dintre cei mai remarcabili oameni de cultură: Perioada veche până la cronicari şi texte eclesiastice (Varlaam, Simeon Ştefan, Dosoftei); Cronicarii despre limbă (Grigore Ureche, Miron Costin, stolnicul Constantin Cantacuzino, Ion Neculce, Dimitrie Cantemir); Limba română în viziunea unor reprezentanţi ai Şcolii Ardelene (Samuil Micu-Clain, Gheorghe Şincai, Petru Maior); Reflecţii ale unor scriitori din perioada premodernă a limbii române (Ienăchiţă Văcărescu, Ioan Budai-Deleanu, Barbu Paris Mumuleanu, Gheorghe Asachi, Costachi Conachi, Timotei Cipariu); Contribuţia scriitorilor paşoptişti la dezvoltarea limbii române literare (Ion Heliade-Rădulescu, Costache Negruzzi, Nicolae Bălcescu, Anton Pann, Grigore Alexandrescu, Mihail Kogălniceanu, Alecu Russo, Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Alexandru Odobescu, Cezar Bolliac, George Bariţiu); Epoca marilor maeştri ai limbii române literare (Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale, Alexandru Macedonski, Alexandru Vlahuţă, Bogdan Petriceicu Hasdeu, George Coşbuc, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Calistrat Hogaş); Opinii despre limbă ale scriitorilor din secolul XX (Octavian Goga, Ioan Al. Brătescu-Voineşti, Garabet Ibrăileanu, Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu, Perpessicius, Alexandru Philippide, Demonstene Botez, Eusebiu Camilar, Petru Dumitriu). În felul acesta, se demonstrează reuşit că limba noastră are un trecut (început), un prezent şi, desigur - un viitor: „Fiindcă limba cea românească e latinească, celui ce va să cerce începutul limbei româneşti îi iaste de lipsă mai nainte să aibă cunoscute întâmplările limbei latineşti” (Petru Maior, p. 86); „...începutul seculului VII după Chr. e epoca mai definitivă a independenţei limbei româneşti de către limba latină şi de către limbele sorori de prin Italia şi celelalte provincii occindentali” (Timotei Cipariu, p.105); „Noi vorbim o limbă ce este o fiică a latinii” (Ion Heliade-Rădulescu, p. 114); „Nu de astăzi a simţit neamul român alunecarea limbii din matca ei; pe la 1834, urechile pedantismului se arătau cu vânarea cuvintelor” (Alecu Russo, p. 135); „Prin pedantism şi pedantism antiromân înţelegem iarăşi cercarea de a împărţi neamul în două limbi... ” (Alecu Russo, p. 136); deşi „trecută printr-o primă infiltrare de slavonism, limba română rămase încă [...] latină” (Alexandru Odobescu, p. 155); „Consistenţa unei limbi începe cu scrierea ei” (Mihai Eminescu, p.176)... ; „Nu avem să ne facem limba, ci să ne-o iubim şi să cinstim pe cei ce ne-au plăsmuit-o atât de frumoasă şi înţeleaptă, cum o avem” (Ioan Slavici, p. 190); „Să fim români cu sufletul, nu cu vorba, să iubim ce-i al nostru şi să-l păstrăm ca ochii din cap... să ducem limba română la mai multă perfecţiune” (George Coşbuc, p. 221); „Limba ca mijloc de expresie – şi aceasta este rostul ei – e un simplu instrument ” (Camil Petrescu, p. 274) etc. Suita de exemple propuse sunt doar nişte picături din oceanul istoriei şi adevărului neamului nostru, antologia de faţă promovând concluzia alecsandrină: „Limba este tezaurul cel mai preţios pe care îl moştenesc copiii de la părinţi, depozitul cel mai sacru lăsat de generaţiile trecute şi care merită să fie păstrat cu sfinţenie de generaţiile ce-l primesc. Ea este cartea de nobleţe, testimoniul de naţionalitate al unui neam; semnul caracteristic prin care membrii aceleiaşi familii se recunosc în marea diversitate a popoarelor din lume, lanţul tainic ce-i leagă împreună, şi-i face a se numi fraţi, altarul împrejurul căruia toţi se adună cu inimi iubitoare şi cu simţirea de devotament unii către alţii” (Vasile Alecsandri, p. 148).

În Partea a II-a a volumului - „Geneza limbii şi a poporului român”, se iau în discuţie unele probleme ca, de exemplu: care ar fi numele corect al limbii noastre; etnonime şi politonime în istoria Moldovei (secolele XIV-XVI); rolul păstorilor transhumanţi în menţinerea unităţii etno-culturale a românilor; originea, constituirea şi dezvoltarea limbii române literare; limba română în vizorul oamenilor de ştiinţă de peste hotare; romanitatea limbii române; unitatea istorico-funcţională a limbii române; româna – limbă comună a două state şi diverse aspecte ale acestor polemici. Acest capitol vine ca o demonstraţie clară că în noi curge sânge de român, care vorbeşte româneşte.

În Partea a III-a, intitulată „Limba în şi prin societate, se abordează diverse probleme de sociolingvistică. Aici pot fi găsite diverse opinii privind: Evoluţia limbii române în Republica Moldova (pp. 882-838); Politica lingvistică – o problemă spinoasă în Republica Moldova (pp. 845-850); Limba oficială din Republica Moldova şi unitatea culturii româneşti (pp. 851-859); „Carta europeană a limbilor...” şi diversitatea politicilor lingvistice în unele state (pp. 860-873); Eroziunea conştiinţei naţionale a românilor moldoveni (pp.928-938); Limba – componentă fundamentală a specificului naţional (pp.939-946) ş.a.

Merită o deosebită atenţie testamentul ilustrului lingvist Nicolae Corlăteanu, de la sfârşitul antologiei (p. 983), adresat tuturor învăţăceilor săi, dar deopotrivă şi tuturor basarabenilor. Ceea ce ţinem a menţiona este pura credinţă a profesorului în izbânda limbii române şi a neamului românesc, în generalizarea axiomei că LIMBA ROMÂNĂ ESTE NUMELE CORECT ŞI ADEVĂRAT AL LIMBII NOASTRE – adevăr pe care, noi, împreună, trebuie să-l promovăm şi să-l venerăm.

Tatiana VERDEŞ,

doctorandă, USM, Facultatea de Litere

[1]* Limba Română – adevărata mea patrie / Ed. îngrijită şi pref. de A. Ciobanu et al. – Chişinău; Litera Internaţional, 2005. - 992 p.