Biblio Polis - Vol. 27 (2008) Nr. 3 (Serie nouă)  
ARHIVA  
DE HRAMUL ORAŞULUI / ПРАЗДНИК ГОРОДА / TOWN FESTIVAL
Lică SAINCIUC
Preţul memoriei

„...Străzile şi pieţele sunt un amestec izbitor de elemente apusene şi răsăritene. Lîngă malurile Bîcului mai puteţi găsi oraşul vechi cu alei şi străzi şerpuitoare pitoreşti. Dar se face multă reconstrucţie, şi cu încetul casele vechi dispar...” (Ghid turistic prin Europa, Londra, 1977)

Fără un Kremlin sau o Cité, pornind totuşi, de la un nucleu, de la un germene din care s-a dezvoltat şi a crescut, Chişinăul a devenit o urbe modernă şi atrăgătoare, o capitală „cu umeri albi de piatră”. Dar tot mişcîndu-se aşa viguros spre viitor, a cam rămas fără trecut... cam fără memorie.

Or, trei perioade de istorie a Chişinăului s-au întruchipat în trei zone istorice:

1. Oraşul Vechi – de la întemeiere în sec. XV şi pînă la începutul sec. XIX. În 1677 Miron Costin îl consideră „orăşel”, ceva mai tîrziu, la începutul sec.
XVIII, aici sunt desemnaţi doi pîrcălabi. Chişinăul întrece ca mărime astfel de tîrguri moldovene ca Hîrlău, Tîrgu-Frumos, Bacău, Vaslui, care aveau cîte un pîrcălab. Cam haotic, dar nu chiar de lepădat, acest orăşel spre începutul secolului trecut avea în palmares „şapte biserici şi 448 de prăvălii”. Teritoriul Oraşului Vechi era cuprins între rîul Bîcu şi străzile Negruzzi, Frunze (azi str. Columna) şi Zaikin.

2. Perioadei a doua îi corespunde Oraşul Nou (începutul sec. XIX – jumătatea sec. XX) – cel cu plan sistematizat. Se întinde spre gară, str. Livezilor (azi str. A. Mateevici), piaţa Frunze (intersecţia străzilor Ştefan cel Mare, Ion Creangă şi Calea Ieşilor).

3. Şi, în fine, Oraşul modern – din perioada sovietică – cu o expansiune surprinzătoare pe toate dimensiunile.

Trei zone cu trei destine diferite: Oraşul Modern se dezvoltă, Oraşul Nou se păstrează, iar Oraşul Vechi se distruge.

Da, anume Oraşul Vechi, cu o istorie semimilenară, are de suferit cel mai mult: a fost distrus şi ars în timpul războiului, este demolat după război, acelaşi lucru continuînd şi pînă în prezent.

Proiectul de sistematizare elaborat în perioada imediat postbelică sub conducerea lui A. Şciusev, deşi recroieşte reţeaua de străzi (mă rog, pe atunci domneau alte concepţii în materie de urbanistică, de ecologie şi... de istorie), prevede păstrarea intactă a unor monumente mai principale ca Soborul Vechi, biserica Sf. Ilie, Muzeul Bisericesc, bisericuţa lipoveană ş.a.

Însă ceva mai tîrziu începe distrugerea totală a Oraşului Vechi. Este elaborat un plan nou, care prevede păstrarea doar a unei singure case vechi – a celei în care trăise Puşkin.

Mai apoi, la începutul anilor ‘80, s-a pornit să se vorbească de o „zonă puşkinistă”, ce ar cuprinde partea vestică a Oraşului Vechi. Vorbele continua şi astăzi. Anume vorbe, căci aria virtualei zone şi suportul ei material imobil se reduce pe an ce trece. În genere Oraşul Vechi are „noroc” de Puşkin, că se pot aduce „considerente” de felul că „pe aici şi pe aici a călcat piciorul lui!”, de parcă să nu fi fost poetul surghiunit aci, locul trebuia făcut una cu pămîntul...

Anul trecut am publicat la rubrica „Scrisoarea săptămînii” un material intitulat „Iarăşi despre oraşul vechi”. Privind partea veche a oraşului, se iscă întrebarea: oare s-a schimbat ceva de atunci? Cu adevărat s-a schimbat: au mai fost demolate clădiri, străzi... Demolările continuă.

missing image file

Potrivit planului general de sistematizare a oraşului, bulevardul Cantemir vine să taie cu fiecare zi cartierele vechi. Intersectîndu-se cu bulevardul Tineretului (azi bulevardul Renaşterii) deja existent, va forma o încrucişare enormă, ce va pune astfel definitiv cruce Oraşului Vechi.

Cine să apere Oraşul Vechi? Cică avem o Societate pentru ocrotirea monumentelor, un Minister al culturii, cîteva uniuni de creaţie. Acum mai avem şi un Fond al culturii. O fi şi alte organizaţii obşteşti.

Mai rămîne şi opinia publică. E clar că majoritatea populaţiei nu e de baştină din Chişinău. Ar putea oare faptul acesta să fie motiv de nepăsare? Probabil că nu. Mănăstirea Căpriana nu este apărată doar de căprieneni!

Din cînd în cînd se fac auzite lamentări pe marginea clopotniţei catedralei distruse, care a fost zidită în 1836. Însă nu se aude un cuvînt pentru biserica Sf. Ilie, ridicată şi mai înainte (nu mai tîrziu de anul 1799), ori pentru Soborul Vechi, ctitorit în 1747. Cei învestiţi cu păstrarea monumentelor au grijă doar să instaleze plăci pe clădiri destul de recente şi n-ar fi de mirare să dăm într-o bună zi de o placă pe care să fie scris: „Monument de arhitectură din a doua jumătate a sec. XX. Ocrotit de stat”.

Se recurge la o confundare voită a noţiunilor. Or, comparînd un „monument martor al evenimentului” cu un „monument ridicat în cinstea evenimentului”, vom vedea că doar în primul caz monumentul are valoare istorică. Sunt admise criterii estetice subiective la aprecierea vestigiilor trecutului – dacă-i frumos, îl păstrăm, – dacă e urît – ba. Dar gusturile mai evoluează, se mai schimbă. Şi gradul de cultură al celor în drept să-şi spună verdictul, de asemenea.

Deocamdată din Oraşul Vechi au mai supravieţuit, cît de cît, două porţiuni: prima – cartierele cuprinse între casa Puşkin şi biserica „Bunavestire”; cea de-a doua – cartierele din zona bisericilor Sf. Gheorghe – Sf. Haralambie – Armenească. Ne-am pomenit cu nişte rămăşiţe, care totuşi mai pot fi salvate, astfel ca în viitor să se revină încetul cu încetul la restabilirea centrului vechi, la rezidirea celor mai valoroase monumente de istorie şi arhitectură demolate, ale căror planuri şi fotografii
s-au păstrat.

Oraşul Vechi ar trebui să fie declarat zonă interzisă pentru experienţe urbanistice de cîmp liber (sau de junglă braziliană); să fie aplicate doar proiecte individuale ce se vor încadra organic în ambianţa istorică, cu o strictă respectare a reţelei vechi de străzi.

Subterfugiile de felul că Oraşul Vechi este şubred şi insalubru, nu rezistă în faţa experienţei moderne din domeniul reconstrucţiei oraşelor cu zone istorice. Pe ziua de azi este nevoie doar de dorinţă şi investiţii, probabil investiţii mari.

Însă la ce preţ poate fi evoluată memoria?

(Din cartea Colina antenelor de bruiaj,

Chişinău, Ed. Museum, 2000)

missing image file