Biblio Polis - Vol. 27 (2008) Nr. 3 (Serie nouă)  
ARHIVA  
IN MEMORIAM
Ne-a părăsit actorul – Cel mai iubit dintre pămînteni
missing image file
(3.II.1941 – 14.IX.2008)

Actorul Ştefan Iordache a încetat din viaţă în urma unui stop cardio-respirator, la un spital din Viena, unde fusese transferat de la Spitalul Elias, din Bucureşti. Decesul actorului i-a şocat pe mulţi dintre artişti şi admiratori, ei putîndu-i aduce un ultim omagiu la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde a fost depus trupul neînsufleţit al maestrului. Mai multe personalităţi din lumea teatrului, a filmului şi a muzicii, dar şi Preşedintele României, premierul şi ministrul Culturii şi-au exprimat regretul în faţa dispariţiei artistului. A fost înmormîntat în localitatea Gruiu, unde artistul avea o casă de vacanţă.

Ştefan Iordache s-a născut la 3 februarie 1941, la Calafat, şi a copilărit la Bucureşti. În 1959 a dat admiterea la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, după ce, în anul precedent, nu reuşise să intre la Facultatea de Medicină şi practicase diverse meserii. A absolvit facultatea în 1963, la clasa lui Dinu Negreanu, dîndu-şi examenul de licenţă cu rolul principal din Ascensiunea lui Arthuro Ui poate fi oprită. Printre colegii săi de generaţie se află alţi mari actori ca Irina Petrescu, Valentin Uritescu, Grigore Gonţa, Itta Marcu, Dionisie Vitcu şi Alexandrina Hallic.

În jumătatea de secol ce a trecut de cînd a atins scena de teatru, Regele Scamator a ajuns unul dintre cei mai apreciaţi şi respectaţi actori. Deşi nu a renunţat la casa din Capitală, Ştefan Iordache s-a refugiat la proprietatea sa, pe care o avea de 15 ani, într-un sat de lîngă Bucureşti, unde îşi pregătea, în linişte, rolurile, citea, cultiva meri, făcea vin sau tăia iarba.

Ştefan Iordache a debutat în 1963 la Studioul Casandra, cu rolul lui Arthuro Ui. De la debut a întruchipat mari personaje din dramaturgia universală şi naţională, în montări spectaculoase sub bagheta unor mari regizori români.

În Bucureşti, a jucat pe scena Teatrului C.I. Nottara pînă în 1977, apoi la Teatrul Mic, pînă în 1990. A fost angajat al Teatrului Naţional din Craiova, unde s-a remarcat şi prin rolurile din Titus Andronicus, spectacolul montat de regizorul Silviu Purcărete, în 1992, care a marcat începutul ascensiunii internaţionale a teatrului craiovean.

Ştefan Iordache a interpretat Regele în Viziuni flamande în 1968, Raskolnikov în Crimă şi pedeapsă în anul 1970, apoi Hamlet în 1974, Consulul Groti în Să îmbrăcăm pe cei goi în 1978, Richard de Gloucester în Richard III în 1983, Iisus în Maestrul şi Margareta în 1980, în regia Cătălinei Buzoianu. A continuat cu Generalul Cearnota în Fuga de Mihail Bulgakov în anul 1995 şi, în 2000, cu John Barrymore din Barrymore, piesă montată de Gelu Colceag. A jucat în spectacole de musical: Au fost odată două orfeline, Adio, femei! şi Bună seara, domnule Wilde!

În 2003, a jucat în Lolita, după Nabokov, spectacol la Teatrul Mic, în regia Cătălinei Buzoianu, cu o adaptare scenică semnată de soţia sa, Mihaela Tonitza-Iordache. În 2004, a interpretat rolul lui Alex din Alex şi Morris. Cel mai recent rol al său este prinţul Potemkin în piesa Ecaterina cea Mare, de George Bernard Shaw, pusă în scenă în 2008, de regizorul Cornel Todea la Teatrul Naţional din Bucureşti, în care parteneră de scenă i-a fost Maia Morgenstern.

A primit Premiul UNITER pe anul 2001 pentru cel mai bun actor, pentru rolul titular din Barrymore.

În anul 2004, la Editura „Nemira”, a apărut cartea Regele scamator, Ştefan Iordache, semnată de criticul teatral Ludmila Patlanjoglu. Lucrarea este o biografie a actorului şi cuprinde şi memoriile pe care actorul a acceptat să şi le scrie. Pe coperta Regelui Scamator actorul aminteşte o predicţie a bunicii sale: „Bre, muică, tu scamatoriu o să te faci!” şi îi şi răspunde acesteia: „Mama mare, de acolo, pe unde oi fi, să ştii că zicerea matale, care acum îmi sună un pic şi a blestem, s-a împlinit.”

În cinematografie a debutat în 1964, în Străinul, o ecranizare a romanului omonim de Titus Popovici. Au urmat rolurile din Dimineţile unui băiat cuminte (1966), Bietul Ioanide (1979), după romanul lui G. Călinescu, Pruncul, petrolul şi ardelenii şi De ce bat clopotele, Mitică?(1981), Glissando (1985), Noiembrie, ultimul bal (1989), Hotel de lux (1992), Cel mai iubit dintre pămînteni (1993), după celebrul roman al lui Marin Preda, Eu sunt Adam (1996), Omul zilei (1997) şi Faraonul (2004). Actorul a fost distins cu numeroase premii la festivaluri internaţionale şi naţionale de film: Karlovy Vary, 1964, pentru Străinul; ACIN, 1978, pentru Ediţie specială; ACIN, 1984, pentru Glissando; ACIN, 1989, pentru Noiembrie, ultimul bal.

În anul 2006 a primit Premiul de Excelenţă al Festivalului Internaţional de film Transilvania.

Ştefan Iordache a înregistrat albume de muzică uşoară împreună cu Sanda Ladoşi şi Elena Cârstea, dar şi romanţe, interpretate împreună cu Gheorghe Dinică, Monica Anghel, Nelu Ploieşteanu şi Marius Mihalache. Cel mai recent album al său a fost lansat în 2007, Magazinul de vise, despre care spunea că „este dedicat femeii, iubirii”.

Într-un interviu acordat la 22 iulie 2008 Jurnalului Naţional, Ştefan Iordache a declarat că nu vrea să se mai implice în societate, că acordă pentru ultima dată un interviu şi că ce se întîmplă acum în România nu mai poate fi caracterizat nici de sensul peiorativ al ideii de telenovelă. „Este ultima mea apariţie în public, în afara scenei, acolo unde bate inima mea. Nu mai vreau să trăncănesc, la ce foloseşte? Sînt mîhnit. Nici vehement şi nici supărat. Mîhnit. Vorbim cu toţii în vînt, pentru că nimic nu se schimbă”, a mai spus atunci Ştefan Iordache.