Biblio Polis - Vol. 27 (2008) Nr. 3 (Serie nouă)  
ARHIVA  
IN MEMORIAM
Basarabia fără un mare scriitor şi un înţelept de seamă: Vasile Vasilache
missing image file
Vasile Vasilache
(4.VII.1926 – 7.VII.2008)

Cine l-a cunoscut pe Vasile Vasilache – iar la Chişinău, cel puţin, era o personalitate deosebit de populară – nu ar fi bănuit, pentru nimic în lume, apropierea unui sfârşit, la numai câteva zile după ce scriitorul îşi sărbătorise aniversarea, într-un cadru familial, amical, intim. Viaţa, destinul, însă, decid de multe ori cu totul altfel decât dorim sau intuim noi... Şi iată că, în noaptea de 7 iulie 2008 a plecat subit dintre noi, spre Ceruri, unul dintre cei mai importanţi prozatori ai vremurilor noastre, Vasile Vasilache, tot el fiind şi un apreciabil filozof, unul dintre cei mai înţelepţi oameni de cultură, aflaţi mereu în centrul atenţiei publice.

S-a născut la 4 iulie 1926 la Unţeşti, judeţul Iaşi (ulterior – Bălţi), nu departe de Prutul durerilor şi speranţelor noastre. Studiile liceale le-a urmat la Iaşi, în ultimii ani de existenţă a României Mari, dar şi în timpuri grele, de război. Nu oricine intra în Liceul Naţional din cetatea de scaun a Moldovei, or, tocmai acolo a fost admis tînărul basarabean din Unţeşti. A făcut studii şi la Liceul de aplicaţie din Iaşi, întrerupte de fatala invadare a Basarabiei de către URSS. A văzut, apoi a trăit toate grozăviile perioadei imediat postbelice: foamete, deportări, colectivizare forţată, trimiterea la munci de ocnaş, în Rusia, Ucraina şi Kazahstan, a ţăranilor basarabeni, invazia „nacialnicilor” şi „specialiştilor” din Răsărit, mutilarea psihologiei unor oameni nevinovaţi, nimicirea programată a elementului naţional şi a celui intelectual prin instaurarea dictaturii unor agramaţi şi impostori. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic Ion Creangă din Chişinău, iar în 1964 – Cursurile Superioare de scenaristică din Moscova.

A fost profesor de română la şcoala medie din Cetireni – Ungheni, redactor la săptămînalul Cultura Moldovei, la revista Nistru a Uniunii Scriitorilor din Moldova, membru al colegiului şi redactor la Studioul Moldova-Film, redactor-şef al revistei literar-artistice pentru tineret Columna. Mai e de menţionat că a fost un sfetnic bun, util şi generos al tinerilor scriitori şi traducători.

Nuvelistica sa îl impune ca pe un scriitor original, înzestrat cu darul povestirii şi neconformat preceptelor ideologice ale timpului: Trişca (1961), Două mere ţigance (1964), Tăcerile casei aceleia (1970), urmate de Peripeţiile celor doi verişori (1981), Elegie pentru Ana-Maria (1983), Mama-mare, profesoară de istorie (1988), Navetista şi pădurea (1989), Surâsul lui Vishnu (1993) ş.a.

Punctul culminant al creaţiei sale epice îl constituie Povestea cu cocoşul roşu (1966), „roman-parabolă în care apare întreg tabloul complex şi contradictoriu al colectivizării gospodăriilor ţărăneşti. Realizînd o simbioză între formele narative tradiţionale şi moderne, V. Vasilache, moralist subtil şi filosof-ţăran, începe mereu de la... Adam şi Eva un dialog despre existenţa umană” (acad. Mihai Cimpoi). Este semnificativ faptul că această scriere a fost apreciată de critică drept „unul din cele mai interesante romane din tot ce a dat literatura basarabeană” şi drept „primul roman postmodern scris în Basarabia” (prof. univ. dr. hab. Alexandru Burlacu).

V. Vasilache a cultivat în proza scurtă şi în roman formula lirico-simbolică de sorginte crengiană-sadoveniană, fiind totodată deschis tehnicilor narative moderne. Apreciată mult de cititori şi specialişti, Povestea cu cocoşul roşu a atras critici dure din partea autorităţilor comuniste. Confruntat cu atitudinea suspicioasă, ba chiar agresivă a editurilor, a puţinelor reviste literare ce apăreau la Chişinău (la Bucureşti sau la Iaşi nici vorba sa ajungă pe atunci vreun scriitor basarabean!), prozatorul este nevoit să practice traducerea, dovedindu-se şi în acest domeniu un mare artist al cuvântului. Tocmai lui V. Vasilache îi datorăm versiuni româneşti foarte izbutite ale unor proze din Al. Puşkin, A. Cehov, V. Şukşin, V. Rasputin, Al. Soljeniţîn (Rusia), transpunerea romanului despre bravul soldat Švejk al lui J. Hašek (Cehia), a unor nuvele de scriitorul umorist bulgar Aleko Konstantinov ş.a. Cele mai multe tălmăciri făcute de prozatorul nostru sunt nişte capodopere ale literaturii universale. Am amintit deja de pînza epică a cehului Jaroslav Hašek; pe aceeaşi linie trebuie menţionate şi romanele Gargantua şi Pantagruel de Franois Rabelais şi Mizerabilii de Victor Hugo. În condiţiile în care în Basarabia aflată sub ocupaţie sovietică erau interzise cărţile din România, traducerile lui V. Vasilache (de altfel, ca şi cele „plămădite” de Igor Creţu, Al. Cosmescu, P. Starostin, V. Belicov, E. Gheorghiu ş.a.) au avut un rol deosebit în cultivarea poporului, dar şi la menţinerea, promovarea limbii române literare. A tălmăcit din clasicii ruşi, dar şi din cei mai talentaţi contemporani: Pămînteni – nuvele de V. Şukşin, romanele Pururea adu-ţi aminte şi Adio pentru Matiora de V. Rasputin, Sălaşul Matrionei de Al. Soljeniţîn etc.

A participat activ la Mişcarea de renaşterea şi eliberare naţională a basarabenilor, publicând articole, acordând interviuri, vorbind şi luînd atitudine în cadrul adunărilor scriitorilor, la diferite manifestări populare în perioada 1987-1991, dar şi în anii următori.

Odată cu dezgheţul social-politic promovat de ultimul lider sovietic M. Gorbaciov, prin care se anunţa prăbuşirea URSS şi emanciparea popoarelor înrobite, abia atunci au contenit atacurile la adresa scrierilor şi poziţiei civice a lui V. Vasilache. Majoritatea operelor i-au fost editate în grafie latină, iar liderii de stat s-au gîndit să-i acorde nişte menţiuni, distincţii, premii: Insigna de Onoare (1986), Premiul Naţional pentru literatură (1994), Ordinul Republicii (1996). Uniunea Scriitorilor din Moldova
i-a conferit Premiul Opera omnia.

Vasile Vasilache a fost un slujitor fidel al limbii române şi un cavaler al adevărului. Colegii săi i-au preţuit mereu verticalitatea morală şi modul ferm de a lua atitudine în problemele vieţii publice şi culturale. Fiind prin excelenţă un om al cărţii, al culturii şi lecturii, V. Vasilache a constituit o prezenţă remarcabilă şi în viaţa bibliotecilor din Chişinău. Vorba lui caldă, pitorească şi înţeleaptă i-au savurat-o, mulţi ani la rînd, cititorii şi lucrătorii celor mai multe filiale din reţeaua BM „B.P. Hasdeu”. Avea un dar oratoric deosebit, ştia a capta atenţia auditoriului, puncta excelent opinii şi impresii originale despre scriitori, opere, evenimente şi fenomene literar-artistice, alte aspecte ale existenţei noastre la această grea răscruce de secole şi milenii. Astfel, atunci cînd îl aveam oaspete pe V. Vasilache – la vreo lansare de carte, expoziţie, discuţie sau altă formă de manifestare culturală – el conferea evenimentului calitate, emanînd mereu energii pozitive, benefice, exuberante, voie bună şi optimism chiar şi atunci cînd se referea la lucruri mai puţin plăcute sau la anumite faţete mai întristătoare ale stării de lucruri de la noi.

Vasile Vasilache, scriitorul şi omul, va persista îndelung în conştiinţa conaţionalilor săi. Dumnezeu să-l odihnească în pace cu drepţii.