Biblio Polis - Vol. 27 (2008) Nr. 3 (Serie nouă)  
ARHIVA  
VIAŢA FILIALELOR / ЖИЗНЬ ФИЛИАЛОВ / LIBRARY`S BRANCHES LIFE
Ioan HĂNŢULESCU
Ziua Limbii Române, zi naţională la Chişinău

În data de 27 august 2008 la Chişinău s-a sărbătorit independenţa Republicii Moldova. O sărbătoare tăcută, întristătoare, fără manifestări ieşite din comun. Dar dacă independenţa a fost celebrată cu fast doar oficial, în schimb limba română, sărbătorită în data de 31 August, a fost un prilej de emulaţie patriotică, o zi cu adevărat înălţătoare, o adevărată sărbătoare naţională. O sărbătoare a Unirii, nu a despărţirii. Şi acest prilej a fost folosit din plin de patrioţii din mai multe oraşe ale ţării (Bucureşti, Braşov, Buzău, Târgovişte, Oradea etc.) pentru a duce salutul lor frăţesc românilor de peste Prut, întru unire, sub semnul sfânt al limbii materne. Şi judeţul Alba a făcut acest lucru, respectiv Alba Iulia, ca Cetate a Unirii unde se aşteaptă mereu refacerea miracolului de la 1918. Din delegaţia albaiuliană au făcut parte scriitorii Ion Mărgineanu şi Cornel Nistea, ambii fondatori ai Bibliotecii „Alba Iulia” din Chişinău, de la a cărei înfiinţare s-au sărbătorit tocmai acum 10 ani. De asemenea, au fost prezenţi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Sorin Bumb, directorul economic al acestei instituţii, Marian Aitai, viceprimarul municipiului nostru Ioan Bogăţan, precum şi reprezentanţii editurilor „Unirea” şi „Reîntregirea”, care au donat cu acest prilej un fond impresionant de carte. Dar cea mai însemnată contribuţie din acest punct de vedere, fapt ce trebuie recunoscut, a avut-o Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” din Alba Iulia, directoarea acesteia, dna Mioara Pop, fiind prezentă la Chişinău încă din data de 27 august, însoţită de una dintre subordonatele dânsei, dna Alexandrina Salaoru, donând tipărituri (cărţi, zire, reviste) în valoare de peste 100 de milioane de lei.

Sprijin şi îmbrăţişări frăţeşti. Nu putem trece cu vederea sprijinul acordat pe cale oficială. Scriitorii români, care de 20 de ani de zile se nevoiesc să reunească limba română de pe cele două maluri ale Prutului, şi-au adus, de asemenea, contribuţia. Dincolo de promisiuni şi de îmbrăţişări frăţeşti, vreo 40 de scriitori din România au „luat cu asalt” citadela de limbă „moldovenească” de dincolo de Prut, avându-l ca amfitrion pe cel ce poate fi considerat, el însuşi, un monument de cultură, spiritualitate şi limbă română: academicianul Mihai Cimpoi. Ce fac scriitorii? Ridică un templu limbii române în Moldova, sfidând dicţionarele de regionalisme botezate pompos „dicţionare de limbă moldovenească”, şi patronează manifestările comune româno-române de la Chişinău, pe linie literară. De fapt acum s-a şi semnat un protocol de colaborare între cele două uniuni ale scriitorilor, despărţite vremelinic. Iar protocolul cuprinde clauze privind editarea unei reviste la Chişinău, care se va numi „Alba Iulia literară” şi, prin reciprocitate, editarea unei reviste la Alba Iulia, care se va numi „Chişinăul literar”. Dar dacă deocamdată nu se poate face mai mult pe cale administrativă şi diplomatică, pe cale culturală şi socială se face. Nu destul, dar măcar există o implicare vizibilă. (Poate că în viitor vor fi dezvoltate şi proiecte comune cu finanţare europeană, iar atunci înfrăţirea va fi definitivă şi irevocabilă!) Aşa se face că administraţia din Alba Iulia, respectiv viceprimarul Ioan Bogăţan, a înmânat personal doamnei Elena Roşca, directorul Bibliotecii „Alba Iulia”, o sumă importantă de bani pentru achiziţionarea unor bunuri necesare desfăşurării activităţii şi, de asemenea, pentru achiziţionarea unui fond de carte. Mai mult decât atât, doamnei Roşca şi directoarei Bibliotecii „B.P. Hasdeu”, Lidia Kulikovski, le-au fost acordate diplome de excelenţă din partea municipalităţii albaiuliene, de fapt nişte diplome de recunoaştere a rezistenţei lor de peste 30 de ani pe meterezele limbii române, înconjurate de panslavism, comunism şi de rusofili, care, chiar dacă nu reprezintă nici măcar 20% din populaţia ţării, au o influenţă politică uriaşă. Aşadar, cu prilejul împlinirii a 10 ani de la înfiinţarea Bibliotecii „Alba Iulia”, mai mult decât sprijinul declamativ şi de îmbrăţişările frăţeşti şi-a făcut simţită prezenţa sprijinul direct, administrativ. Aceasta deoarece vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Sorin Bumb, împreună cu primarul Chişinăului, tânărul liberal Dorin Chirtoacă, au semnat un protocol de înfrăţire cu sectorul Buiucani, al Primăriei Chişinău. Şi nu pentru cinci ani, ca până acum, conform protocolului aflat în vigoare, ci pe o perioadă nelimitată!

La Chişinău, ca acasă. Şi pentru că vorbeam de tânărul primar liberal al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, acesta a rostit în deschiderea manifestărilor, la Biblioteca „Alba Iulia”, o frază memorabiă: „Vorbeam la telefon cu preşedintele Băsescu, iar acesta m-a întrebat unde mă aflu. I-am răspuns că sunt pe bulevardul Alba Iulia şi că mă îndrept spre Piaţa Unirii. Eşti în Bucureşti? m-a întrebat domnia sa, deoarece denumirile respective există şi acolo, în România. Sunt acasă, i-am răspuns eu... ” Şi oare cât va mai dura până când Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului, şi cei ce-l susţin vor fi cu adevărat acasă? (El a câştigat alegerile cu peste 70 % în detrimentul comuniştilor, fiind votat până şi de rusofili!) Poate atunci când va fi preşedintele Republicii Moldova… De fapt, mişcări în acest sens se petrec deja, mai ales pentru unificarea partidelor pro-româneşti, ceea ce ar atrage după sine desprinderea definitivă de comunism şi de Rusia, a R. Moldova. Oficialii de la Chişinău nici măcar nu au onorat cu prezenţa lor manifestările dedicate limbii române, luându-şi concediu tocmai în aceste zile... Astfel, manifestarea nu s-a numit „Ziua Limbii Române”, ci... „Ziua Limbii Noastre”. Care o fi aceea?

Patrioţi expiraţi şi tineri fără moştenire. Dar nu ar fi tabloul emulaţiei patriotice complet dacă nu am aminti prezenţa în delegaţia albaiulienilor a veteranului patriot Ioan Străjan, reprezentând Fundaţia „Alba Iulia – 1 Decembrie 1918”, respectiv revista „Dacoromania”, care a donat în nume personal suma de 10 milioane de lei bibliotecii de la Chişinău, care poartă numele Cetăţii Marii Uniri, precum şi ultimul număr al revistei, conţinând un discurs esenţial al lui Simion Bărnuţiu. Discret, cărunt, plin de modestie şi de bun-simţ, dar recunoscut peste tot de românii patrioţi, chiar şi de cei de dincolo de Nistru, chiar şi de copiii cu un curaj nebunesc de la Grigoriopol, de pildă, care au semeţia de a se numi români, deşi regimul de la Tiraspol îi ameninţă cu deznaţionalizarea şi, mai direct, cu armele! Recunoscut acolo, în
R. Moldova, Straja-Străjan, aşa cum nu e recunoscut în ţară, pentru că la adresa lui şi la adresa celorlalţi componenţi ai delegaţiei albaiuliene (Mărgineanu, Nistea etc.) am auzit chiar din rândurile delegaţiei noastre o denumire „patriotică”, aceea de „români expiraţi”. Sper, cu referire numai la vârsta acestor truditori fără odihnă pentru neamul românesc. Şi asta mă determină să mă gândesc: ce ne vom face când vor dispărea aceşti venerabili, aceşti „lupi cărunţi” ai românismului şi europenismului? Cui vor lăsa moştenire cunoştinţele şi simţirea lor românească? Are tânăra generaţie destui moştenitori demni de numele de român? Sau vom avea în viitor doar moştenitori fără moştenire, fără cunoştinţe şi fără simţire? Aceasta este întrebarea...

Oştenii ardeleni ai lui Ştefan. Pentru mine, unul, la Chişinău au fost două momente înălţătoare. Unul a fost momentul surpriză al Aretei Moşu (ASTRA-Iaşi), care a venit la Biblioteca „Alba Iulia”, la Chişinău, de Ziua Limbii Române, însoţită de urmaşii oştenilor ardeleni ai lui Ştefan cel Mare: o delegaţie de la Cetatea de Baltă, în frunte cu viceprimarul Constantin Comandaru. În costume naţionale, cu bucurie în inimi şi pe faţă, ardelenii noştri au venit să aducă salutul delegaţiei din judeţul Alba, pentru a-i susţine moral pe fraţii basarabeni. Aşa cum au susţinut şi inimile româneşti de dincolo de Prut, de la Chişinău şi de la Lozova, pentru că ei au fost invitaţi acolo, cu prilejul împlinirii a 100 de ani (!!!) de la înfiinţarea corului folcloric (şi rezistent) românesc, de la Lozova. Cel de-al doilea moment frisonant, de-a dreptul, pe lângă cel al vederii straielor ardeleneşti în inima Chişinăului, a fost acela al urcării pe scenă a întregii delegaţii albaiuliene. Văzându-i pe fraţii lor din Cetatea Marii Uniri, fraţii moldoveni au lăcrimat literalmente. Aflat în mulţime, auzeam în jurul meu rugăminţile lor, şi mi s-a frânt inima: „Alba Iulia? Unire? Haideţi la noi şi luaţi-ne odată... Ce mai aşteptaţi?” Mi-am dres gâtul sugrumat de plâns şi am tăcut. Laş. Dar măcar am avut o compensaţie, căci pe scenă au urcat şi Eugen Toma, consilierul pentru românii din afara graniţelor, al preşedintelui Băsescu, precum şi poeta Doina Uricariu, consilier al primului ministru Călin Popescu-Tăriceanu. Şi tot acestui moment impresionant i-a aparţinut şi chemarea pe scenă, de către academicianul Mihai Cimpoi, a poetului Ion Mărgineanu, care a recitat un poem ce a smuls ropote de aplauze şi de ovaţii. De fapt seara, la spectacolul dedicat limbii române, academicianul a menţionat că cea mai importantă delegaţie românească la Chişinău a fost cea de la Alba Iulia.

Taxa pe aer şi iarba verde de acasă. Aş fi plecat bucuros din Moldova noastră, dacă nu aş fi simţit peste tot ostilitatea comunistă. În hotel, în privirile urmăritorilor de serviciu care ne-au cotrobăit prin bagaje, în privirile hoţeşti ale unor trecători cu figuri sovietice care se simţeau, probabil, jigniţi de „chimeşa” mea de la Almaşu Mare, pe care am arborat-o de Ziua Limbii Române, ca pe un steag. Aş fi plecat bucuros dacă nu aş fi văzut şi nu aş fi simţit durerea românilor de acolo. A celor ce parcă nu mai aşteaptă din partea comuniştilor “moldoveni” decât taxa pe aer, că pe întunericul nocturn din Chişinău (fără iluminat public) cred că se percepe taxă ca pe lumină. Am plecat întristat din pricina unor scriitori, ziarişti, lingvişti, profesori etc. – oameni care rezistă cu curaj în faţa ameninţărilor şi şicanelor permanente din partea comuniştilor. Oameni pentru care (ca şi pentru Elena Roşca sau Lidia Kulikovski) sprijinul românesc cât mai substanţial ar fi binevenit. Cu un buget subţiat până la limită, căci acolo salariile sunt de trei ori mai mici decât la noi, iar preţurile de trei ori mai mari, deci cu toată sărăcia lor demnă, ei ţin steagul sus. Cel tricolor... Un steag tricolor de care nu avem dreptul să uităm nici atunci când ne va acoperi iarba verde de acasă. De acasă de acolo, ca şi de aici!

(Din ziarul Unirea, Alba Iulia, 5 septembrie 2008)