Biblio Polis - Vol. 19 (2006) Nr. 3 (Serie nouă)  
ARHIVA  
RECENZII ŞI CONSEMNĂRI / РЕЦЕНЗИИ И ЗАМЕТКИ / REVIEWS AND NOTES
Tamara GORINCIOI
Un testament iorgian artistico–filozofic, valabil peste timpuri

Reeditarea, la Chişinău, a Cugetărilor ilustrului înaintaş Nicolae Iorga – istoric, filozof, scriitor, memorialist, animator al vieţii ştiinţifice şi culturale – un veritabil „descendent din dinastia zeilor” (a scris circa 1250 de cărţi, 25 mii de articole... 40 de universităţi si academii din Europa l-au ales membru titular sau i-au acordat titlul de Doctor Honoris Causa) ne oferă fericitul prilej de a ne delecta, dacă nu am avut încă această ocazie, de a citi o carte de căpătâi pentru toate vârstele şi pentru toate gusturile. A ne delecta, dar şi reflecta îndelung asupra mai multor probleme mari şi grave, altele – parcă mai puţin semnificative şi, totuşi, importante! căci, aşa cum observa poetul latin Catullus (anii 87 – 54 înainte de Cristos), „adeseori şi amănuntele sunt de preţ” şi trebuie luate serios în considerare.

“Registrul de subiecte al Cugetărilor - aşa cum afirmă în Nota asupra ediţiei de la Chişinău a Cugetărilor, Vlad Pohilă - este incredibil de larg; aria lor tematică ar satisface cele mai diferite gusturi, interese, pretenţii. Totuşi, în centrul atenţiei sale se află omul: acest substantiv figurează în sute de cugetări. Urmează, apoi, numeroase referiri la: suflet, adevăr, bine/bun/bunătate, carte, a ceti, a cugeta, (a fi) dator, drept/dreptate, a gândi, a ierta, a iubi, înţelept, lume, lumină, minte (în sensul de intelect), muncă, prietenie, frăţie, popor, neam, a şti, a trăi, viaţă, vrednicie...”

„Vorba bună şi zâmbetul şi fapta binefăcătoare sunt raze ale soarelui rasfrânte în sufletul omului”; „A scrie o carte înseamnă a face actul social al frumuseţii şi înţelepciunii”; „Un om cult înseamnă o minte deschisă către bunătate si frumuseţe”. Aceste cugetări s-ar potrivi de minune şi celor care au făcut posibilă apariţia la Chişinău a Cugetărilor lui N. Iorga. Numele lor trebuie amintit la un loc de cinste: editura Prometeu, în persoana dnei director Raisa Sochircă şi a pictorului designer Vladimir Siniţki; dr. conf. univ. Vasile Şoimaru – autorul proiectului, coordonator şi imagini; Prefaţă şi Tabel cronologic de Barbu Theodorescu; Cuvînt-înainte pentru basarabeni şi Indice tematic de Vl. Pohilă. Tot aici vom menţiona şi contribuţia sponsorilor, care alcătuiesc un număr impresionant: Iurie Ţurcanu, Valeriu Muravschi, Pavel Tovstogan, Dumitru Sclifos, Nicolae Jantovan, Constantin Ciobanu, Ion Pamfilie, Valeriu Ghileţchi, Ioan Calinic, Vasile Adam, Ion Taraburcă, Victor Captari, Aurelian Silvestru, Mihai Roşcovan, Ion Chiriac. Menţionăm frumoasa prezenţă în carte a doi artişti plastici: celebrul Ion Irimescu (1904 – 2005; reproducerea sculpturii Meditaţie, pe copertă) şi talentatul Teodor Buzu din Drăsliceni, stabilit în Cehia, cu acuarela Prorocul – în interior.

Apariţia Cugetărilor, la Chişinău, ţine deja, într-un fel, de istorie şi pentru faptul că acest şirag scump de gânduri şi licăriri apare cu consimţământul domnului profesor dr. Andrei Pippidi, nepotul lui Nicolae Iorga. La baza ediţiei din Chişinău stă cea îngrijită şi editată la Bucureşti în 1968 de către Barbu Theodorescu, doctor în litere şi filozofie, bibliograf, istoric al literaturii şi artei române, fostul secretar al savantului, care, în Prefaţă dă poate cea mai înaltă apreciere “adevărurilor care scânteie”: „Volumul de Cugetări reprezintă sinteza de gândire a lui Nicolae Iorga, fiind esenţa întregii sale opere, totodată una dintre cele mai de seamă cărţi din întreaga cultură românească. Alături de Poeziile lui Eminescu, Cugetările domină şi luminează, prin generaţii şi peste generaţii, alcătuind, cele doua opere – temelia edificiului spiritualităţii româneşti”.

Înfruptându-ne din palmaresul variat al Cugetărilor, descoperim prin Nicolae Iorga frumuseţea şi poezia unor gânduri ce ne copleşesc într-adevăr ca nişte versuri eminesciene prin firul lor relevant şi curat de simţire românească, descoperim lecţia de învăţătură, de omenie, morală, recurs la memorie, curăţenie şi credinţă în Dumnezeu. Deschizând paginile la întâmplare, cugetările ni se deschid ochilor ca nişte curcubeie, nişte lumini stelare, ca o invitaţie la meditaţie şi cunoaştere, atât de contemporane şi de cutremurătoare, unele parcă desprinse din nişte elevate eseuri: “Vai de regele pe care nu-l poţi găsi decât cerându-i audienţă!”, “Valoarea unui om se socoate după numărul celor care se simt mai bine prin el”, “Talentul e pentru unii un spirit care locuieşte la ei, pentru alţii un zeu crud ce-i vizitează, devastând sufletul prin care trece”, “Buruiana de o zi se plânge că arborele a răsărit lângă dânsa ca să-i facă, de o sută de ani, în ciudă”, “S-a scris legea după ce nu mai erau judecători”, “Democrat înseamnă cineva care vrea să se înalţe poporul pe umerii săi, nu cineva care vrea să se înalţe el pe umerii poporului”, “Nu e greu să găseşti adevărul, e greu să ai dorinţa de a-l găsi” etc., etc., etc.

Nicolae Iorga a fost şi rămâne un neînvins în convingerile sale şi în problema Basarabiei, afirmând: „Frăţia sentimentală dintre români trebuie preschimbată într-un simţ de unitate cu toate urmările de solidaritate şi muncă-împreună”. Printr-o coincidenţă, Cugetările lui Nicolae Iorga au apărut pentru prima oară la 1905, sub titlul Gânduri şi Sfaturi ale unui om ca oricare altul (apoi la 1911, la tipografia sa de la Vălenii de Munte, cartea fiind intitulată simplu Cugetări), atunci când marele nostru înaintaş editează Neamul românesc în Basarabia şi ziarul Neamul românesc, prin care sensibilizează opinia publică din România asupra existenţei dramatice a Basarabiei, ce mai zăcea în temniţa rusească. Ulterior, la 1912, N. Iorga scoate de sub tipar volumul monografic Basarabia noastră - „cea mai mare operă a dlui Nicolae Iorga care a contribuit la trezirea covârşitoare şi la luminarea sufletelor româneşti din Basarabia, adevărată Evanghelie de mângâiere şi încurajare a românilor basarabeni”, după cum aprecia în memoriile sale Ioan Pelivan (1876 – 1954), publicist şi istoric basarabean, înflăcărat patriot, membru în Sfatul Ţării ce a votat fără a ezita o clipă Marea Unire din 27 Martie 1918, după care a fost deputat în Parlamentul României întregite şi ministru al Justiţiei.

Tot Nicolae Iorga, cu o aleasă simţire omenească şi patriotică a numit Basarabia, cu diferite ocazii, „mâna dreaptă a trupului României” şi “cea mai preţioasă perlă din coroana ţării”. În context, mai desprindem din sclipirile sale geniale: “Strămoşii trăiesc întotdeauna: ori ca o dogmă, ori ca o binecuvântare”; „Cel mai bun monarh e un ideal naţional, cel mai bun preşedinte de republică – o cultură morală”; “Recunoaşte-i unui popor ce are, înainte de a încerca să-i dai ce nu are”; “Mulţi apărători ai poporului cred că a zgândări o durere înseamnă a o mângâia”; “Unitatea naţională fă-o în inimi, şi de la sine se va scrie pe steag”; „Cei ce au jucat pe mormântul naţiei au căzut în el şi s-au mirat că nu se găsesc într-însul”; “Nimic nu poate împiedica o naţie de a se întoarce la unitatea ei primordială şi necesară”…

Neîndoios, aceste cugetări doldora de înţelepciune, frumuseţe şi sensibilitate, Nicolae Iorga le-a scris cu gândul la poporul său, la toţi românii, „de la Nistru pân’ la Tisa” şi astfel ne-a lăsat un testament istoric peste ani, vorbindu-ne cu inima deschisă: “O carte pe care a-i cetit-o în adevăr este şi cartea ta”. Parcă presimţind invidia, laşitatea şi ticăloşenia unora, ne-a mărturisit senin şi profetic propriul destin, întâmpinându-şi neînfricat moartea sau mai degrabă nemurirea: “În cetatea dreptăţii tale poţi fi ucis, învins, însă, nu” sau “Recunoaşterea posterităţii – un giulgiu de aur pe trupul celui asasinat”.

Să-i urmăm îndemnul şi să punem, una câte una, cărţile sale pe rafturile sufletului nostru. Or, Cugetările îşi aşteaptă auditoriul pentru o călătorie în lumea adevărului, istoriei, divinului. O lume marcată de geniul celui care “a scris cel mai mult de când există scrisul omenesc la toate popoarele lumii” (Barbu Theodorescu), “istoricul care a sorbit apa tuturor” (G. Călinescu) şi printre cărţile sale sfinte a plâns şi a suferit cu lacrima sa de titan pentru “Basarabia noastră”.

Tamara GORINCIOI