Biblio Polis - Vol. 19 (2006) Nr. 3 (Serie nouă)  
ARHIVA  
RECENZII ŞI CONSEMNĂRI / РЕЦЕНЗИИ И ЗАМЕТКИ / REVIEWS AND NOTES
Vlad POHILĂ
Ultima carte a Mioarei Avram

Sintagma „prima carte” este una dintre cele mai obişnuite, mai uzuale: prima carte citită, prima scrisă, prima editată, prima lansată, prima ce a intrat în vizorul criticii literare, a recenzenţilor, prima care a reţinut atenţia publicului cititor etc.

Cu mult mai rar este utilizată sintagma „ultima carte”. Însă, şi ea prezintă o realitate – oricît de tristă, oricît de dureroasă, este, totodată, o realitate - inevitabilă.

Am citit nu de mult o asemenea carte: ultima... Este un dar scump, ce ocupă un loc aparte în colecţia mea de cărţi cu autografe. Chiar dacă dedicaţia nu este – nu mai poate fi! – din partea autoarei... Îmi permit să reproduc, copleşit de emoţii, autograful de pe foaia de titlu: „Prietenului Vlad Pohilă, în amintirea Mioarei Avram. Andrei Avram. Bucureşti, 17.IV.2006”.

Volumul, intitulat Studii de morfologie a limbii române* a fost pregătit de Mioara Avram în iarna-primăvara anului 2004, în luna mai a scris, sous la dictée, cum zic francezii, Cuvîntul-înainte. Iar la 11 iulie 2004, în casa familiei de savanţi Andrei şi Mioara Avram, din strada Sfinţii Voievozi, din inima Bucureştilor, în această casă plină de cărţi şi de energii pozitive, a pogorît durerea fără alean a plecării pentru totdeauna dintre pămînteni a Mioarei Avram... Distinsa cercetătoare şi profesoară Mioara Avram nu a mai apucat să se bucure de apariţia acestei cărţi, devenită, fatalmente, ultima în impresionanta sa bibliografie... Tocmai de aceea, prezentarea pe care încerc să o fac aici, se vrea un pios omagiu celei care a fost pentru mine, pentru noi, Mioara Avram.

„Viaţa noastră este lingvistica”, declara Mioara Avram într-un interviu acordat revistei Limba Română, în anul 2002. „A noastră” – pentru că prof. dr. Mioara Avram (n. Grigorescu, 4 febr. 1932, Tulcea – 11 iul. 2004, Bucureşti) şi prof. dr. Andrei Avram (n. 1930) formau un cuplu perfect armonios, inclusiv în domeniul predilect (de fapt, unic) de cercetare – lingvistica.

Specificul muncii de cercetare şi cel al activităţii didactice i-au asigurat Mioarei Avram o popularitate cumva ieşită din comunul ce defineşte breasla de lingvişti, ale căror nume şi operă, de cele mai multe ori, au o rezonanţă certă în cercurile filologice, eventual ale celor deosebit de pasionaţi de problemele limbii. Nu numai în Ţară, dar şi în Basarabia, Mioara Avram devine un nume cunoscut, apreciat şi îndrăgit, încă de prin anii ’70-’80 ai secolului trecut‚ cînd Radio Bucureşti era la noi un mare deliciu – ei bine, încă de atunci, pe această lungime de undă, mulţi i-au ascultat vocea blîndă şi înţeleaptă, la ghidul radiofonic de cultivare a limbii. La sfîrşitul verii anului 1990 Mioara Avram a ţinut la Chişinău un ciclu de prelegeri pentru cîteva serii de profesori basarabeni veniţi să se familiarizeze mai mult, mai adînc, mai intim, cu splendorile limbii române.

Cine i-a auzit emisiunile, apoi şi prelegerile a dorit neapărat să meargă mai departe, cu Mioara Avram, şi a căutat să cunoască importantele sale contribuţii în lingvistica română, opera sa de promovare şi de ocrotire a limbii noastre: volumele Gramatică pentru toţi (trei ediţii), Ortografie pentru toţi (trei ediţii), Probleme ale exprimării corecte, Cuvintele limbii române între corect şi incorect ş.a. cărora li se adaugă circa 200 de articole şi studii. Savanta s-a implicat plenar la elaborarea (scrierea şi/sau redactarea) unor lucrări colective de o importanţă covîrşitoare pentru evoluţia lingvisticii române contemporane: ediţia din anii ’60 a Gramaticii limbii române, scoasă sub auspiciile Academiei Române (2 vol.), Formarea cuvintelor în limba română, Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române (DOOM, ed. 1, 1982), Enciclopedia limbilor romanice, Enciclopedia limbii române etc. – de tot, 14 lucrări în 22 de volume. Printre altele, Mioara Avram, a acordat dreptul de a se edita la Chişinău splendidul său îndreptar Ortografie pentru toţi, tot la Chişinău a tipărit alt îndreptar extrem de valoros – Cuvintele limbii române între corect şi incorect; a „binecuvîntat” (scriind Prefaţa, după ce efectuase o lecturare /revizie a manuscrisului) cea mai bună lucrare cu caracter lexical-enciclopedic din Basarabia tuturor timpurilor: Dicţionar enciclopedic ilustrat (DEI) – Chişinău: ed. Cartier, 1999. – 1808. p., il.; – cu ediţii ulterioare. Cum am menţionat şi cu alte ocazii, în lucrările sale Mioara Avram a îmbinat cu virtuozitate, armonios, abordarea aprofundată a tematicii şi relevanţa savantă cu o admirabilă eleganţă a stilului, punînd pe prim-plan tăria argumentului spus pe cît de convingător, pe atît de captivant. Rămîn la convingerea că în munca de cercetare şi în activitatea-i didactică (la Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti, dar şi la diverse cursuri, reciclări, evaluări, ca îndrumătoare a doctoranzilor etc.), Mioara Avram s-a ghidat de principiul „Nec Caesar supra grammaticos!”. Astfel, cînd, în 1991, în nişte cercuri paraştiinţifice (din lăuntrul Academiei Române!) s-a lansat aberanta „reformă ortografică” (scrierea generalizată a lui „â” [„î din a”] în interiorul cuvintelor; obligativitatea utilizării formelor sunt, suntem, sunteţi în loc de sînt, sîntem, sînteţi), savanta a reacţionat prompt şi intransigent, publicînd în cotidianul România Liberă un studiu intitulat chiar aşa: Diversiunea „î din a”. Cît i-a fost dat să fie printre noi, ca şi alţi savanţi integri de la Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Cernăuţi, Chişinău, ca şi unele somităţi ale românisticii din străinătate (Alf Lombard din Lund, Suedia, sau Eugeniu Coşeriu de la Tubingen, Germania...), Mioara Avram a respins şi a demascat această diversiune. Dacă nu mă înşel, tocmai perseverarea în ambiţii politizate, prin sfidarea unor principii strict ştiinţifice, la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan–Al. Rosetti” (de bună faimă, în general) din Bucureşti, a fost motivul pentru care Mioara Avram a refuzat să accepte promovarea ca membru corespondent al Academiei Române – caz ieşit din comun, dacă nu unic, în istoria recentă a acestei instituţii de mare prestigiu, în condiţiile în care atîţia jinduiesc la asemenea demnitate.

Principialitatea şi intransigenţa de savant, de cetăţean, de om ale Mioarei Avram s-au vădit şi în atitudinea dînsei – şi asta ne-a încălzit cu deosebire sufletele - în ceea ce priveşte destinul tragic al limbii române vorbite la est de Prut. „Ştiu că în R. Moldova sînt unii care manifestă oarecare rezervă faţă de ceea ce vine de la Bucureşti, suspectînd acţiunile noastre sincere de culturalizare drept încercări de «românizare subversivă». Dar nu e nevoie de românizare, a nimănui, pentru că cei din R. Moldova sînt români ca şi noi. E vorba numai de a aduce la un numitor comun, adică de a folosi limba literară, aceeaşi, în cele două state româneşti şi chiar în afara graniţelor României, pentru că limba literară este supradialectală, supraregională” (dintr-un interviu acordat colegei noastre de la Euro TV Zina Cerchez, în iarna lui 2002). Desigur, marea lingvistă de la Bucureşti ştia că acest adevăr place cel mai puţin unor guvernanţi, pseudopatrioţi şi pseudocercetători de la Chişinău. Însă Mioara Avram a pus adevărul mai presus de neliniştile existenţiale. Şi a repetat continuu această axiomă ce ne priveşte la modul cel mai direct. Pentru că ne-a iubit; recent, cu ocazia zilei de 31 August – Sărbătoarea Limbii Române, la Chişinău, acad. Marius Sala spunea, pentru ziarul Flux, că Mioara Avram a fost „o mare admiratoare a Basarabiei”. De aceea ne-a şi spus atît de clar, tranşant, parcă testamentar: „Dorinţa mea cea mare este ca toţi vorbitorii de limbă română din R. Moldova să conştientizeze faptul că sînt vorbitori de limba română, adică să nu mai fie influenţaţi de această denumire nepotrivită de limba „moldovenească”. Limba română este una şi aceeaşi pentru toţi” (din acelaşi interviu).


Numai amintirile frumoase nu mor niciodată...
Familia de savanţi lingvişti profesorii universitari
Mioara Avram şi Andrei Avram, acasă.
Bucureşti, luna mai 2001.
Foto de Vasile Şoimaru.

Revenind la cartea de la care am început evocarea figurii luminoase a Mioarei Avram, menţionăm că între copertele ei au fost adunate 30 de articole, scrise între anii 1958 şi 2004, prezentate la diverse congrese, colocvii, simpozioane ştiinţifice, din Ţară şi din străinătate, şi tipărite în actele acestor reuniuni. Cele mai multe articole au fost inserate anterior în reviste de specialitate: Studii şi cercetări lingvistice, Limba română, Limba şi literatura română, Analele Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, Revue roumaine de linguistique etc. Aşa cum remarcă autoarea în Cuvînt-înainte, articolele şi studiile din acest volum sunt unite prin două elemente comune: „obiectul de studiu (morfologia românească) şi metoda de cercetare (specifică pentru ceea ce se numeşte gramatica tradiţională sau clasică)”. Însă, avînd în vedere distanţa apreciabilă în timpul cînd au fost scrise, ca şi evoluţiile înregistrate pe parcurs în domeniu (şi la care savanta a fost receptivă), e firesc să existe şi unele deosebiri de încadrare a temelor în limitele obiectului de studiu anunţat şi/sau în abordarea subiectelor. „Cele mai multe articole sunt de morfologie descriptivă [...] (cu sau fără aspecte de gramatică „a greşelilor” sau corectivă), altele se încadrează în morfologia istorică sau în morfologia dialectală. Cîteva dintre ele au un caracter exclusiv sau preponderent teoretic, în timp ce la altele predomină descrierea sau istoria unor fapte”, ne mai lămureşte Mioara Avram în prefaţa cărţii.

Deşi, tot acolo se precizează că „nu au fost reproduse textele cu teme de morfologie incluse în volumul Probleme ale exprimării corecte (1987), impresia noastră e că Mioara Avram nu a putut în nici o situaţie să evite cu totul aspectul corectitudinii scrierii / exprimării. Ne vom ilustra aserţiunea prin studiul Mijloace morfologice de diferenţiere lexicală în limba română (pag. 12 – 38, tipărit în două versiuni – română şi franceză, în 1958 şi, respectiv, în 1959). Facem aici abstracţie de suportul ştiinţific al articolului – solid, desfăşurat, amănunţit, argumentat, convingător – ca să ne oprim la cîteva cazuri ce ţin nemijlocit de cultivarea limbii, dar prin prisma enunţată în chiar titlul lucrării. Desigur, cei mai mulţi dintre noi ştiu diferenţa de sens dintre formele reflect = „oglindesc” şi reflectez = „cuget, meditez” sau între acord (din sintagma „acord atenţie” = „dau atenţie”) şi acordez (un pian sau alt instrument muzical). Ne-am referit la nişte verbe, însă lista cuvintelor din limba română, care se diferenţiază ca semnificaţie (înţeles) atunci cînd au diferite forme gramaticale (cazuri, genuri şi numere gramaticale, conjugări deosebite etc. ) este surprinzător de mare, aşa cum ne putem da seama chiar şi din studiul Mioarei Avram. Vom cita mai jos, din Studii de morfologie a limbii române, de Mioara Avram, cîteva exemple, convinşi că, luînd notă de ele, vom fi mai atenţi la exprimare, vom evita nişte „capcane” care ne pasc adeseori cînd vrem să spunem ceva cît mai repede, astfel neglijînd anumite nuanţe de sens:

cap – capete „partea superioară a corpului”; referitor la şeptel; un număr anumit de vite; – capi „şefi, conducători, căpetenii” – capuri (în geografie);

control – controale „registre de evidenţă” – controluri „verificare”;

raport – rapoarte „comunicări scrise sau orale” – raporturi „relaţii, legături”;

a turna – (eu) torn (în pahar etc.) – eu turnez (un film);

a importa – (el) importă şi importează „a aduce în ţară mărfuri din străinătate” – dar numai importă (el, faptul) „are importanţă”, „contează”;

a adopta – (eu) adopt şi adoptez „înfiez” – dar numai adopt „îmi însuşesc o părere, o metodă” etc.

a învîrti – (eu) (mă) învîrtesc „mă rotesc”, „mă răsucesc” – (eu mă) învîrt „obţin un avantaj; îmi reuşeşte ceva”;

a manifesta – (el, ei, ele) manifestă „arată (un interes)” – (el, ei, ele) manifestează „face/fac o manifestaţie” etc., etc.

Reţinem o notă de la subsol a autoarei: că adeseori aceste forme (lexeme, flexiuni) paralele, dar distincte ca sens, sunt „întrebuinţate exact pe dos”. Observaţia, din 1958, vai! rămîne valabilă şi acum, la începutul secolului XXI... Desigur, e regretabil că persistă greşeala în exprimare. Bucură, însă, trăinicia, peste ani, a sensibilizărilor făcute de cercetătoare. În aceasta rezidă valoarea scrierilor, lucrărilor unui savant de talia şi de probitatea Mioarei Avram. Ca să vă convingeţi de faptul că „adevărul curat grăiesc”, citiţi (sau recitiţi) cărţile Mioarei Avram. Inclusiv Studii de morfologie a limbii române, pe care am prezentat-o prea sumar – atîta cît mi-a permis specificul rubricii şi al revistei noastre. Mă consolez numai la gîndul că am prezentat-o cu pietatea pe care o merită: şi Mioara Avram, şi o carte a ei, ce nu poate fi numită altfel decît ultima...

Vlad POHILĂ

* Mioara Avram. Studii de morfologie a limbii române. – Bucureşti: Editura Academiei Române, 2005.