Biblio Polis - Vol. 19 (2006) Nr. 3 (Serie nouă)  
ARHIVA  
FILE DE CRONICĂ / НАША ЛЕТОПИСЬ / CRONICS
Silvia Grossu, doctor în istorie, conferenţiar, Catedra Comunicare, USM
Basarabia – prima publicaţie în limba română la est de Prut

Evenimentele revoluţionare din Rusia, provocate de înfrîngerea acesteia în războiul cu Japonia, criza economică, situaţia critică a popoarelor incorporate Imperiului ţarist, nivelul de trai scăzut al populaţiei etc. au marcat o nouă etapă şi în dezvoltarea vieţii sociale şi naţionale din Basarabia. Greva generală ce cuprinsese centrele administrative din partea europeană a Rusiei pe o perioadă de mai bine de jumătate de an (din iarnă, mai exact, din 9 ianuarie (Duminica sîngeroasă) şi pînă în toamna anului 1905), s-a repercutat cu efecte benefice şi asupra Basarabiei. Aşadar, premisele apariţiei presei de expresie românească în Basarabia la începutul secolului al XX-lea au fost determinate de: 1) situaţia social-politică instabilă a Rusiei la 1905; 2) condiţiile insuportabile ale naţiunilor subjugate de ţarism; 3) prevederile democratice ale Manifestului din 17 octombrie 1905; 4) obiectivele grupărilor democratice din Basarabia.

Libertăţile cucerite de la regimul autocratic – libertatea conştiinţei, a cuvîntului, a întrunirilor, dreptul la votul universal, direct şi secret al tuturor cetăţenilor, elaborarea legilor de către aleşii poporului ş.a.m.d. – au condiţionat revigorarea spiritului naţional în Basarabia. Astfel în toamna anului 1905 ia naştere la Chişinău, din iniţiativa nobilimii locale, „Societatea moldovenească pentru răspîndirea culturii naţionale,” în frunte cu Paul Gore şi Pavel Dicescu. E prima organizaţie care a lansat un demers oficial autorităţilor locale şi Ministerului Instrucţiunii Publice pentru trecerea la instruirea în limba maternă în învăţămîntul primar din Basarabia. Era o încercare timidă de promovare a idealului naţional, care prevedea doar facilitarea accesului băştinaşilor spre ştiinţa de carte. „Societatea…” a fost considerată grupare democratică din Basarabia de la 1905, promovînd acest modest program cu tentă naţională.

O altă grupare, mult mai viguroasă şi cu un program mai consecvent sub aspectul revendicărilor naţionale, a fost cea organizată de cunoscutul militant pentru emanciparea naţională a basarabenilor – Ion Pelivan, care la 1899 înfiinţase „Pămîntenia basarabeană,” prima asociaţie cu caracter naţional a tinerilor basarabeni, pe atunci studenţi la Universitatea din Iuriev-Dorpat (astăzi Tartu, Estonia). Membrii acestei societăţi erau: Ştefan Usinevici, Nicolae Mahu, Gheorghe Chicu, Nicolae Florov, fraţii Oatu ş. a., avînd la activ 14 studenţi. Preocupat de promovarea valorilor naţionale, Ion Pelivan, împreună cu colegii săi, a iniţiat un şir de manifestări culturale: serate de cîntece româneşti, lecturi ale operelor scriitorilor români, studierea în comun a istoriei neamului românesc, şezători culturale etc. Deconspirată de autorităţile ţariste la 1902, cînd izbucnise greva generală a studenţilor din Rusia, „Pămînteniei…” i s-au confiscat cărţile şi ziarele româneşti, trimise cu multe dificultăţi şi cheltuieli de către basarabenii refugiaţi în România (Gavriil Musicescu, Gheorghe V. Madan ş.a.), iar cei mai mulţi dintre membrii asociaţiei au fost judecaţi şi trimişi în surghiun în regiunile nordice ale Rusiei. Ion Pelivan şi-a ispăşit pedeapsa de a fi român într-o localitate de pe litoralul Mării Albe. Revenit din exil în iulie 1905, el îşi reia activitatea de încadrare a intelectualităţii locale în mişcarea naţională, iar gruparea nou-creată întrunea avocaţi, judecători, funcţionari publici, printre care Emanuil Gavriliţă, Nicolae Popovschi, Nicolae Florov, Vasile Harea, fraţii Oatu ş. a. Programul acestei grupări prevedea îmbinarea demersului social cu cel naţional.

Cea de-a treia grupare, radicală sub aspect social, era gruparea studenţilor basarabeni de la diferite instituţii de învăţămînt din Rusia, sub conducerea lui Pantelimon Halippa. În acest grup intrau studenţii basarabeni de la Universitatea din Iuriev-Dorpat, care, asemeni colegilor lui Ion Pelivan, s-au încadrat cu mult curaj şi fermitate în promovarea idealurilor democratice. Reveniţi la baştină, contaminaţi de spiritul revoluţionar din centrele Rusiei, ei reprezentau grupul de avangardă al democraţilor basarabeni. Cel mai cunoscut exponent al acestei grupări era Pan Halippa, organizatorul celei de-a doua „Pămîntenii basarabene” a studenţilor din Dorpat, organizaţie care preluase experienţa activităţii naţionale de la predecesoarea sa.

Obiectivul iniţial, comun pentru toate grupările democratice din Basarabia, era declanşarea unei propagande naţionale consistente prin intermediul unei publicaţii periodice în limba română. Date fiind disensiunile dintre liderii şi membrii acestora (mai ales între prima grupare, a marilor proprietari, şi celelalte două), nu se ajunge la un numitor comun în realizarea acestui obiectiv. Se simţea tot mai acut necesitatea unei tribune comune de propagare a revendicărilor naţional-democratice. O ofertă generoasă li se face tinerilor democraţi de către redactorul-editor al ziarului particular Bessarabskaia jizni, Teodor Zaharov – pentru expunerea ideilor naţionale li se acordă o pagină (a patra parte din ziar), dar această posibilitate n-a fost utilizată eficient. Oricum, editarea unei publicaţii periodice în limba română devine iminentă.

Necesitatea editării unei publicaţii periodice în limba maternă a băştinaşilor se conştientizase în Basarabia cu mult înainte de declanşarea grevei generale din 1905. În acest context, remarcăm încercările lui Gheorghe Gore de a edita în anii ‘80 ai secolului al XIX-lea ziarul Românul, apariţia de scurtă durată la 1884 a Mesagerului Basarabiei (editor N. Drumaşcu, redactor I. Riabcic), consemnată de Dicţionarul presei româneşti: 1731-1918 de N. şi G. Răduică, demersurile pentru editarea publicaţiilor periodice în limba română din primii ani ai secolului al XX-lea ale lui Ion Pelivan, Nicolae Bivol, Pavel Grosu. Refuzul repetat al autorităţilor de a susţine demersurile respective şi greutăţile de ordin material au zădărnicit pentru o vreme realizarea acestor aspiraţii.

Tot la sfîrşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea se înregistrează şi în România mai multe încercări de editare unor publicaţii periodice destinate basarabenilor. S-a soldat cu reuşită iniţiativa lui Zamfir Arbore şi Petru Cazacu de a edita o publicaţie periodică în limba română avînd titlul sugestiv Basarabia şi subtitlul „Organ al Partidului Naţional Român din Basarabia”. Apare în luna decembrie 1905. Locul editării era indicat oraşul Chişinău, dar, de fapt, ziarul se tipărea la Bucureşti, fiind considerat o publicaţie clandestină editată la Geneva. Au apărut doar şase numere în format mic (A3), tipărite pe hîrtie de ţigară pentru a înlesni transportarea clandestină în Basarabia.

Dar libertatea întrunirilor şi libertatea cuvîntului, oferite de Manifest, au modificat şi optica autorităţilor asupra ideii de editare a unei publicaţii periodice în limba română în Basarabia. În acest context, suportul moral, dar şi cel material al lui Constantin Stere (1866-1936), cunoscut om politic, pe atunci profesor la Universitatea din Iaşi, a fost oportun şi a condus la realizarea proiectului unei publicaţii naţionale, care devenise în toamna lui 1905 obsesie comună pentru toate grupările democratice din provincie. După mai multe convorbiri şi discuţii, purtate în particular cu liderii acestor grupări, Stere reuşeşte să creeze un comitet de redacţie din membrii grupării lui Ion Pelivan şi din cea a lui Pantelimon Halippa, care a pregătit editarea primei gazete româneşti din provincie – Basarabia. Aşadar, marele merit în apariţia ziarului îi aparţine lui C. Stere

Prima publicaţie periodică în limba română din Basarabia a apărut la 24 mai 1906. Titlul Basarabia era ortografiat cu caractere latine, textele însă erau scrise cu caractere ruseşti. Subtitlul publicaţiei în limba română – „Gazetă naţional-democratică” indica orientarea publicaţiei. Director-editor devine Emanuil Gavriliţă, avocat de profesie, cunoscut susţinător al ţăranilor din Basarabia, iar secretar de redacţie – Pan. Halippa. Un rol decisiv în stabilirea platformei social-politice a ziarului i-a revenit lui Ion Pelivan, redactorul nedeclarat al Basarabiei, care semna (cu pseudonimele Ion Onica, Gonici) cele mai combative articole cu caracter naţional. Obiectivele majore ale publicaţiei erau axate atît pe promovarea drepturilor sociale cît şi a celor naţionale ale românilor din Basarabia. Colaboratori de seamă ai Basarabiei au fost Alexei Mateevici (pseudonime: A. M., A. Mihăiescu, A. Mateescu), Pan. Halippa (respectiv P. C., P. Cubolteanu), Alexie Nour (As. Nr.; A. N.), Sergiu Cujbă (Sergiu Victor), fraţii Inculeţ, Ion şi Tudor (semnau cu pseudonime, primul – Ion Gându, al doilea – Rezeneanul), Mihai Vântu (pseudonime: M. Vîrtej, M. Furtună) şi membrii familiei sale (fratele mai mic şi tatăl; ultimul scria articole despre gospodărirea eficientă şi le semna cu pseudonimul Moş Vasîle), Gheorghe Stârcea, Ştefan Usinevici ş. a.

Apariţia primului număr al Basarabiei a fost consemnată de către presa română de peste Prut, în presa din Bucovina, ba chiar şi în cea din America. „Din toate unghiurile locuite de români am primit o mulţime de urări cu prilejul apariţiei gazetei noastre. Nu vă închipuiţi ce sentimente de o bucurie nespusă ne-a produs primirea “Românului” din America cu un articol închinat nouă, “Basarabiei”. O astfel de consimţire frăţească, se înţelege, ne-a încurajat (însufleţit) mult,” îşi amintea, peste ani, colaboratorul Basarabiei Teodor Inculeţ (pseudonim: Rezeneanu), semnatarul articolelor despre drepturile cetăţeneşti, administraţia locală, reforma funciară.

Basarabia abordează variate subiecte dintr-un cîmp extins de activităţi social-politice şi naţional-culturale legate de relativa destindere a vieţii interne în Rusia şi, implicit, de revigorarea conştiinţei naţionale a românilor din Basarabia. Astfel, articolele „Folosul gazetei moldoveneşti” şi „Dacă nu eu pentru sine, apoi cine pentru mine,” din primul număr, conturează obiectivele majore şi arealul de interese ale publicaţiei de expresie românească: obţinerea drepturilor cetăţeneşti şi naţionale, autonomia administrativă, soluţionarea problemei agrare, organizarea cît mai eficientă a muncii ţăranului, autonomia bisericii basarabene, repunerea în drepturi a limbii materne etc. Consecinţele deznaţionalizării populaţiei din Basarabia n-au afectat decît superficial ţărănimea, aşa încît apariţia primei publicaţii în limba română a fost primită radios de plugari – cititorii de bază ai Basarabiei: „Noi nu putem avea alt scop decît munca ţăranilor în cîmp şi interesele lor sînt pentru noi înainte de toate interesele adevărate ale neamului întreg” (Nour A. Către cititori // Basarabia. – 1906. – Nr. 3. – 1 iunie). „Pămînt şi voie” – aceasta era lozinca la zi. Cele mai multe dintre materialele publicaţiei abordau subiecte majore din viaţa plugarului. Ele erau semnate de Emanuil Gavriliţă, Pan Halippa, Vladimir Fialcovschi (pseudonim : Fialcescu), Alexandru şi Vasile Oatu ş. a. Ziarul era aşteptat, citit şi răscitit pînă nu se mai desluşea nimic în pagină. Această realitate este recunoscută de chiar procurorul tribunalului local, unde se judeca cazul lui Emanuil Gavriliţă: „Basarabia este un ziar citit foarte mult şi prin toate părţile de ţărani şi poate chiar să-i răscoale!” Ideile promovate de gazeta Basarabia au pătruns adînc în sufletul cititorului moldovean. Mulţi ani mai tîrziu, Ion Pelivan scria: „Marele merit al gazetei “Basarabia” a fost că ea, deşi viaţa ei a fost scurtă, a reuşit totuşi să pregătească într-o măsură oarecare spiritele intelectualilor moldoveni pentru revoluţia din 1917.”

Basarabia a excelat uneori în promovarea idealului social şi a celui naţional, ceea ce i-a adus faima de separatistă. Acest calificativ i-a fost atribuit de către exponenţii forţelor antidemocratice, care nu priveau cu ochi buni eforturile publicaţiei pentru redeşteptarea naţională a românilor din Basarabia. În articolul-editorial de totalizare a activităţii de jumătate de an, Sergiu Cujbă afirmă cu certitudine: „Vrem cu tot dinadinsul pămînt pentru ţăranii nevoiaşi prin mijloace potrivite cu firea înţeleaptă şi obiceiurile cumpănite ale poporului moldovean. Vrem drepturi cetăţeneşti şi un trai înaintat în rînd cu celelalte popoare. Vrem viaţa noastră nestînjenită, ca popor legat de împărăţie, dar avînd trecutul şi obiceiurile sale…” (Basarabia. –1906. – Nr. 37. – 1 octombrie). Toate articolele publicate în acest ziar, de la primul şi pînă la ultimul, sînt pătrunse de ideea emanicipării naţionale. Autorităţile au sesizat această activitate a Basarabiei şi au încercat în repetate rînduri să pericliteze apariţia ei. Astfel, redactorul Emanuil Gavriliţă este supus unui proces de judecată pentru publicarea articolului „Liga ţăranilor”, jandarmii din localităţile rurale împiedicau difuzarea ziarului, elementele şovine (bunăoară, ziarul Drug al lui Pavel Kruşevan) din Chişinău declanşează atacuri în presă asupra Basarabiei etc. La 4 martie 1907, la nici un an de la fondare, ziarul a fost interzis şi, ca o sfidare a deciziei autorităţilor, în ultimul număr, cel din 11 martie, pe lîngă fragmente din operele scriitorilor români, este publicat în întregime imnul “Deşteaptă-te, române!” de A. Mureşanu.

Colaboratorii Basarabiei, entuziaşti, maximalişti: „toţi intelectuali, toţi tineri, afară de Gavriliţă, care era mai în vîrstă” (P. Haneş. Scriitori basarabeni (1850-1940). – Bucureşti: Editura Casei şcoalelor. – 1942. – P. 294-295) scriau materiale combative într-un stil drastic, categoric, fiind decişi să obţină totul sau nimic. Semnarea materialelor doar cu pseudonime se făcea din două considerente. Primul era cel al securităţii proprii, impus de către redactor pentru a-şi pune la adăpost colaboratorii, al doilea era dictat de asigurarea unui număr mai mare de articole semnate, căci puţinii colaboratori ai ziarului scriau în fiecare număr cîte două-trei materiale, semnîndu-le cu nume diferite.

Prima publicaţie în limba română din Basarabia n-a fost doar o tribună politică a grupărilor democratice din provincie, cum se preconiza iniţial. Valoarea acestui ziar creşte pentru istoria culturală a provinciei prin promovarea în coloanele sale, iar apoi şi ale Vieţii Basarabiei – continuatoarea sa (au apărut doar 6 numere în aprilie-mai 1907, redactor era Alexe Nour), a unei largi şi fructuoase activităţi de culturalizare a maselor de ţărani, de educare în spiritul identităţii naţionale.

Ultimul număr al Basarabiei, al 56-lea, apare la 11 martie 1907. Perioada de activitate de aproape un an a ziarului (24 mai 1906 – 11 martie 1907) poate fi apreciată, fără exagerare, graţie eforturilor temerare ale colaboratorilor, drept o activitate publicistică fără precedent în istoria Basarabiei.