Biblio Polis - Vol. 28 (2008) Nr. 4 (Serie nouă)  
ARHIVA  
REVISTA REVISTELOR / ОБЗОР ПРЕССЫ / JOURNAL’S REVIEV
Vlad POHILĂ
Stare de urgenţă – o necesitate pentru starea culturii noastre

Potrivit unor standarde europene, la cele trei-patru milioane de romani basarabeni, s-ar cuveni sa avem vreo 30 de reviste de cultura, dintre care, nu mai putin de o treime ar fi publicatii pur literare. Aceasta proportie este valabila pentru state mici sau medii ca populatie, suprafata si potential economico-spiritual, care s-au ridicat, dupa 1989-1991, pe ruinele comunismului de tip stalinist: Lituania, Letonia, Estonia, Slovacia, Croatia, Slovenia, Bosnia-Hertegovina, Albania, Armenia, Georgia, Azerbaidjan... Or, daca e sa luam in calcul si „verdictul” dat de Vasile Alecsandri – precum ca „Romanul e nascut poet”, plus versul dintr-o celebra romanta – „Ca nu e om sa nu fi scris o poezie...” – numarul acestor publicatii ar trebui sa fie chiar mai mare. Realitatea de la noi, insa, e cu totul alta: abia de exista in R. Moldova patru-cinci reviste literare si / sau de cultura, viabile. Numai in ultimii ani au fost „prohodite” citeva publicatii de acest fel: Basarabia, Phoenix, Clipa siderala...

Tocmai de aceea, aparitia unei noi publicatii literare, ca Stare de urgenta, nu poate fi decit un prilej de bucurie. De fapt, conform titulaturii personale, e o „revista bilunara de literatura, arta si atitudine”, si-i are ca fondatori pe Dumitru Crudu – cunoscut si apreciat dramaturg, publicist si poet (cindva), si pe Marius Ianus, eseist si prozator, autorul unor romane gen Kasa Poporului, carte ce a generat ample discutii in presa literara din Tara, suscitind, credem, nu numai vilva, dar si un real interes si printre cititori.

Am urmarit cu suficienta atentie sapte numere ale Starii de urgenta, pentru a ma edifica, pe cit mai corect posibil, ce prezinta aceasta noua aparitie de pe piata noastra mediatica, sa ma dumeresc „ce hram poarta”. La cel de-al optulea numar, iata, incerc sa insir niste fugare impresii despre Stare de urgenta; o fac si cu scopul ca sa afle si altii ca ne putem bucura de o revista tinara si buna, din mai multe puncte de vedere, care, vorba ceea – „promite”, dar merita de pe acum atentia cititorului, in primul rind – a celui tinar, cutezator, temerar si nelinistit. (Aceste calificative nu trebuie puse in vreo legatura cu perceperea din epoca ceausista a tinerei generatii; nici cu serialele TV cu titluri intru citva similare... Cutezator, temerar, nelinistit e cel care nu se teme „sa bata ca sa i se deschida” acolo unde il poarta pasii curiozitatii, interesului de a cunoaste, de „a cerca scripturile”, de a ajunge la „statiile” Captivant, Insolit, Frumos, Abia-Banuit etc. nu atit cu retete culese din manuale sau din prelegeri – oricit de prestigioase, acestea –, ci mai ales prin propria experienta).

Spunind ca Stare de urgenta e tinara, nu m-am referit atit la „virsta” ei, la scurta-i, deocamdata, perioada de haladuire printre institutiile mass-media de la noi. Un indubitabil spirit tineresc (cu unele note de explicabila fronda), marcheaza, practic, fiece numar al acestei publicatii: si ca mesaj, ca discurs, si prin abordari, si prin materialul literar, publicistic, artistic, culturalizator selectat pentru eventualii cititori sau pur si simplu „rasfoitori” ai revistei. O plaga greu de tamaduit face ravagii in presa noastra, iar in cea literar-culturala, probabil, in mod special: spiritul zis „corporativ”, in temei – un spirit de gasca de proasta speta. Exista reviste pe care inainte de a le rasfoi, daca nu poti sti chiar exact ce autori si ce subiecte gazduiesc, apoi poti stabili fara gres cine si ce nu poate aparea in paginile ei. Din fericire, nu e si cazul Starii de urgenta, care, dimpotriva, impresioneaza printr-o apreciabila deschidere spre cele mai diferite subiecte, tendinte, genuri literare, publicistice, artistice si culturologice, respectiv, spre autori cu abordari dintre cele mai diverse, mai variate; doar in fata stupiditatilor, a elogiilor nemasurate si a atacurilor violente pun bariera redactorii revistei. Din fericire – iarasi – aceasta deschidere, aceasta impresionanta diversitate nu luneca (deocamdata, cel putin) intr-un ieftin eclectism, nici intr-o productie editoriala amalgamatica, solutia miscelaneica fiind una salvatoare pentru revistele care fie ca nu au autori de calitate ori materialul necesar, fie ca redactorii lor sint lipsiti de simtul discernamintului.

Un spirit benefic, incurajator, de frumoasa libertate a creatiei, a viziunilor si abordarilor emana cam toate numele revistei pe care dorim sa o prezentam. Daca e sa facem o comparatie, gindul ne duce, nu stim de ce, in primul rind, la revista electronica TIUK!... a fratilor-scriitori de real talent Mihai si Sandu Vakulovski, cel putin in formula pe care am cunoscut-o cu vreo doi-trei ani in urma, cind o mai accesam, cu speranta ca va aparea, totusi, si in versiune „clasica”, traditionala, mai simplu zis – tiparita pe hirtie. (Nu sint un adversar, ci mai curind un prost client al publicatiilor electronice... si numai din motivul ca acestea, e-revistele, cu regret, merg prea usor pe linga magia textului tiparit, peste farmecul netrecator, totusi, al hirtiei...).

Numarul 8 al Starii de urgenta are ca subiect central relatia intelectualitatea basarabeana si Securitatea (KGB-ul) – intr-un trecut nu prea indepartat, dar, inerent, si in zilele noastre. Angelina Olaru realizeaza un sondaj de opinie pe aceasta tema, numita cind „delicata”, cind „oribila”, si nu se stie inca daca nu s-ar potrivi mai bine alt calificativ – bunaoara, „diabolica”.

Raspund, succint, la chestionar scriitorii Nicolae Esinencu, Mihai Cimpoi, Ion Hadarca, Larisa Turea; ceva mai amplu – Vladimir Besleaga si subsemnatul. Autorul Zborului frint afirma ca „Pina si soferii de la Uniunea Scriitorilor erau din organele speciale”, mai mult – ca la fel se procedeaza si in prezent, probindu-si asertiunea prin mai multe cazuri cunoscute, traite chiar de Domnia Sa ori de unii colegi de breasla in epoca totalitarismului cel interminabil la noi. In pagina cu genericul Intelectualii basarabeni fata cu KGB-ul din spate citim ca Securitatea, KGB-ul, alte organe represive similare, din tarile numite comuniste, au fost niste institutii monstruoase, diabolice, care au intimidat, santajat, maltratat zeci de milioane de oameni, punind miza pe delatiune, denunt, pira – un pacat biblic greu de spalat. La pag. 5 ni se ofera o mostra de „pira colegiala” din viata scriitoriceasca, mai exact – din activitatea editoriala a RSS Moldovenesti; delatiune numita pe atunci, foarte delicat, „recenzie de uz intern” – pentru un manuscris. Putem vedea cum a fost cenzurat, in urma unei stupide „recenzii”-delatiuni, in 1968, volumul de debut al poetului Andrei Burac, Orizont vertical; ca o recompensa morala, ca un bonus peste ani, Starea de urgenta insereaza alaturat poemele care au suscitat vigilenta, apoi si supararea „Glavlit”-ului – asa se numea in URSS cenzura literara.

Parasind acest subiect, totusi, mai mult oribil decit „delicat”, citim un foarte simpatic si profund interviu cu unul dintre seniorii literelor romanesti din Basarabia, octogenarul Aureliu Busuioc, cel care a scris intr-o limba romana „tragic de frumoasa” nu numai poeme tulburatoare, romane si piese dramatice de o incontestabila valoare artistica – dovada stind si faptul ca au fost editate, respectiv, jucate in vreo 20 de spatii culturale straine, de la Moscova la Berlin, de la Tallinn la Sofia, de la Praga la Paris, de la Taskent la Havana... Ironia sortii sau poate, totusi, curajul creatorului de talent au facut ca in aceeasi limba a scris A. Busuioc si citeva proze vizind dramatica relatie a intelectualilor basarabeni cu KGB-ul, unul dintre stilpii de fundament ai expansiunii sovietice, un alt fel de Kalasnikov, extrem de abil minuit de catre ocupanti pentru a ogoi spiritele in orice domeniu li se pareau lor acestea agitate. Mentionam ca interviul a fost realizat de colega noastra Eugenia Guzun, de la Bucuresti, si pus pe post, in premiera, la Radio Romania Actualitati, si prin aceasta subliniindu-se adevarul ca Aureliu Busuioc este unul dintre nu prea numerosii scriitori basarabeni temeinic integrati in marea literatura romana.

Si daca am adus vorba de adevarata literatura, trebuie sa mentionam ca, dincolo de linia documentar-publicistica, prezentata de noi cu titlu introductiv, totusi, poezia, proza, eseul, interviul si cronica literar-artistice, ba chiar si scrierile dramatice ocupa un loc de vaza in Stare de urgenta.

Ne vom ilustra afirmatia printr-o simpla enumerare de autori si specii literare, fara caracterizari si fara ierarhizari, lasind sa aleaga, sa decida eventualul cititor, pe care-l indemnam sa-si aplece privirile (si) asupra acestor lucrari. Astfel, semnalam prezenta unor texte, respectiv, a unor condeieri care merita atentia noastra: Monica Stanila, Ana Mizumschi, Catalina Balan, Ana-Maria Puscasu, Domnica Drumea, Mihai Vakulovski, Marius Ianus, Calina Trifan, Andrei Burac – versuri si poezii; Dumitru Crudu, Diana Iepure – proza; Ion Sapdaru, Vladimir Besleaga – dramaturgie; Stefan Rusu, Eugenia Guzun, Catalina Balan, Dumitru Crudu, Liliana Coropca, Marius Ianus, Iulian Ciocan, Andrei Langa, Andreea Toma, Liviu Ioan Stoiciu, Lina Grau, Nicolae Cheptea, Catalin Gheorghe, Binna Choi, Benoit Vitse – eseu, interviu, cronica literara si artistica, document, jurnal, publicistica. Leo Butnaru este prezent cu traduceri dintr-un spatiu de predilectie – avangarda rusa de la inceputul secolului trecut. Cumva detasat s-ar situa contributiile lui Vladimir Us si ale lui Stefan Coman, care asigura aspectul grafic – modern, original, insolit, al nr. 8/2008 al Starii de urgenta.

Incheiem consemnarea prin a prelua aproape integral o fraza-precizare de la pag. 3 a revistei: „Aparitia acestui numar se datoreaza in intregime lui Dan Perjovski. Multumim, batrine, pentru ajutor”. Daca cineva nu stie inca cine-i Dan Perjovski – sa citeasca mai atent revista Stare de urgenta. Acum, dar si in viitor.